Home / Stiri Externe / VIDEO – Mormântul în care se crede că a fost pus trupul lui Isus după crucificare a fost deschis, pentru prima dată în secole

VIDEO – Mormântul în care se crede că a fost pus trupul lui Isus după crucificare a fost deschis, pentru prima dată în secole

Versete biblice despre mormantul lui Isus
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. – Isaia 53:9
Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. – Marcu 15:46
L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. – Luca 23:53
şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat. – Matei 27:60
Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt. – Faptele apostolilor 13:29
În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. – Ioan 20:1
Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. – Ioan 20:11
În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. – Marcu 16:2
Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. – Ioan 20:3
La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. – Matei 28:1
În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. – Luca 24:1
Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, – Luca 24:22
Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” – Luca 24:24
Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului. – Matei 27:61
Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. – Marcu 16:5
Ele au ieşit din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. – Marcu 16:8
La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. – Luca 24:9
Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. – Luca 24:12
După 500 de ani, mormântul lui Iisus a fost deschis din nou.
BisericaMormântului Sfânt din Ierusalim, din inima cartierului creştin al Vechiului Oraş, este locul răstignirii lui Iisus, al îngropării şi al învierii sale. Istoricii au crezut pentru multă vreme că peştera originală, identificată la câteva secole după moartea lui Iisus ca mormântul lui, a fost distrusă cu ani în urmă. Însă un arheolog care însoţeşte echipa de restaurare a declarat că testele radar penetrante au stabilit că pereţii peşterii sunt, de fapt, în picioare – la o înălţime de aproape doi metri şi conectaţi la roca de bază – în spatele panourilor marmorate ale camerei din centrul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Adevărul

Mormântul lui Iisus va fi deschis după secole în cadrul unui proiect de restaurare costisitor, la care lucrează zeci de specialişti în conservare.

Arheologii au îndepărtat stratul de marmură care sigila mormântul din Biserica Sfântului Sepulcru – sau Biserica Sfântului Mormânt -, într-un efort de a ajunge la ceea ce se crede că este suprafaţa de rocă pe care a fost pus trupul lui Iisus. Operaţiunea face parte dintr-o restaurare delicată în valoare de 4 milioane de dolari a celui mai sacru monument al creştinătăţii, potrivit National Geographic.

Pentru prima oară, cercetătorii au descoperit suprafaţa care, tradiţional, este considerată a fi mormântul lui Iisus. Localizat în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, mormântul a fost acoperit cu plăci de marmură în secolul XVI, cel târziu.

Fredrik Hiebert, un arheolog al National Geographic Society, a afirmat că „plăcile de marmură ce acopereau mormântul au fost înlăturate şi am fost uimiţi de cantitatea de materiale aflate sub acestea. Vor exista lungi analize ştiinţifice, dar, în final, vom fi capabili să descoperim piatra pe suprafaţa căreia a fost depus trupul lui Iisus.”

Potrivit tradiţiei, Iisus a fost întins pe o piatră cioplită ce provenea dintr-o peşteră calcaroasă după ce a fost crucificat de către romani în anul 30 e.n. sau, probabil, în anul 33. La 3 zile după moartea sa, a înviat, iar femeile care au venit să îi ungă trupul au constatat că mormântul era gol. Această piatră este acum anexată unei structuri numită Edicule (de la latinul aedicule, casă mică), care a fost, ulterior, reconstruită între anii 1808-1810 după ce a fost distrusă de un incendiu. Apariţia acestui mormânt oferă cercetătorilor o mare oportunitate de a studia ceea ce se consideră a fi, în religia creştină, cel mai sfânt loc. Analiza acelei pietre originale îi va ajuta să descopere nu numai forma originală a mormântului, ci şi cum a devenit un loc de venerare din momentul în care a fost identificat de către Elena, mama împăratului roman Constantin, în anul 326.

Înăuntrul acestui mormânt, lumina emanată de lumânări şi candele face posibilă observarea unor detalii care, de obicei, sunt trecute cu vederea. Biserica Mormântului Sfânt se află, în acest moment, în custodia a şase religii creştine. Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Armeană deţin cel mai mult controlul asupra acestei zone, iar statutul unor părţi ale acestei biserici care sunt considerate locuri comune de veneraţie pentru toate religiile, inclusiv mormântul, a fost reglementat printr-un acord care consemna dreptul de custodie al tuturor religiilor.

Integritatea acelui Edicule menţionat anterior, restaurat în secolul XIX, a reprezentat o dilemă timp de zeci de ani. A fost afectat de cutremurul din anul 1927, iar autorităţile britanice au fost forţate să îl restaureze în anul 1947, prin poziţionarea unor grinzi exterioare.

În anul 2015, Partiarhia Ortodoxă Greacă din Ierusalim, cu acordul altor 2 mari comunităţi, au invitat membrii Universităţii Tehnice Naţionale din Atena să studieze acest sit, şi au demarat o nouă restaurare a sa în luna martie a acestui an, care se preconizează că va fi finalizată în primăvara anului 2017.

Sursa: www.descopera.ro

Check Also

Extrema dreaptă intră în parlamentul german – Eliza Vlădescu

După ziua de duminică, pieÅ£ele financiare din Europa, È™i nu numai, răsuflă încă o dată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *