Home / Resurse Crestine / Articole / Chiar erau generațiile trecute mai credincioase?

Chiar erau generațiile trecute mai credincioase?

 

Dacă în urmă cu ceva ani era la modă declararea credinței în Dumnezeu, acum lucrurile s-au schimbat. Ne uităm pe statisticile religioase și devenim nostalgici după timpurile trecute. De aici este posibil să derive și sentimentul că lumea se afundă tot mai mult în necredință.

„Oamenii nu mai cred în Dumnezeu”, auzim adesea ca un fel de diagnostic ad-hoc, prin intermediul căruia se încearcă explicarea tuturor neajunsurilor din lume. Creșterea criminalității, panica generată de terorism, inechitatea socială, până și încălzirea globală pot fi relativ ușor explicate printr-o anumită derivă spirituală. Aceasta din urmă apare cu atât mai pregnantă cu cât este comparată cu timpurile apuse, pe care le retrăim nostalgic. „Altădată era altfel, iar oamenii erau mai spirituali”, gândim adeseori în sinea noastră. Aproape că nici nu mai punem la îndoială faptul că este posibil ca evaluarea aceasta să fie rezultatul unei percepții, și nu a unei realități.

Dumnezeu, expus sondajelor

Au trecut 50 de ani de la momentul în care TIME întreba, pe coperta revistei, dacă „Dumnezeu este mort”. În articolul din revistă erau expuse opiniile unui grup de teologi creștini care se luptau cu ideea unui Dumnezeu care părea destul de retras din angrenajul istoriei. Prin contrast, era prezentat un sondaj din 1965 care arăta, totuși, că 97% dintre americani credeau puternic în Dumnezeu. De atunci, Gallup a repetat periodic aceeași întrebare, iar datele indică faptul că numărul celor care și-au declarat credința în Dumnezeu a scăzut la 86% (după statistica din 2014, ultima oferită de Gallup), restul de 12% dintre americani susținând că nu au vreun interes religios, iar 2% nu și-au exprimat opinia cu privire la acest aspect.

O concluzie imediată ar fi că ateismul câștigă tot mai mult teren, însă lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Frank Newport, redactor-șef la Gallup, spune că aceste cifre nu ilustrează întreaga poveste. Privind înapoi, spre perioada când Gallup a formulat pentru prima oară întrebarea (în anii 1940), Newport crede că americanii s-au simțit obligați să afirme că erau religioși, însă în prezent se simt mai confortabil în a susține contrariul. Cu alte cuvinte, datele statistice nu ar reflecta un declin al credinței, așa cum pare la prima vedere.

Curajul de a ieși din front

Aceasta ar putea explica și apariția unor categorii (ne)religioase care erau ca și inexistente în urmă cu câteva decenii. Faptul că oamenii nu se mai simt obligați nici măcar din punct de vedere cultural să își afirme apartenența la un anumit spațiu religios poate explica și creșterea numărului celor cunoscuți ca „neafiliați” religios, care admit lipsa de interes pentru valorile spirituale, dar care nu sunt neapărat atei. Newport explică faptul că, în anii 1950, cu greu puteau să fie identificați cei care își revendicau lipsa de apartenență religioasă (cel mult 1-2%), însă aproape toate sondajele contemporane sugerează, acum, că numărul lor se apropie de 20 de procente. Se ridică o întrebare legitimă: s-a amplificat vertiginos necredința sau și în anii trecuți acest segment social era destul de consistent, fără însă a se exprima deschis? A doua variantă ar fi mai probabilă, cel puțin dacă se ia în calcul și oprobriul public manifestat față de cei care îndrăzneau să încalce normele sociale acceptate de majoritatea.

Un exemplu poate și mai elocvent în această privință îl constituie categoria „dezafiliaților”, oameni care nu și-au pierdut credința, ci care mai degrabă părăsesc bisericile tocmai pentru a și-o salva, notează Tom Schultz, autorul unei cărți pe acest subiect. „Am auzit și observat acest lucru în biserici de vreo 7 sau 8 ani”, confirmă Mark Tidsworth, consultant în domeniul religios. Abia acum fenomenul a ieșit la suprafață, însă rădăcinile lui sunt mai vechi. Recent, WRN a abordat acest subiect insistând asupra unui studiu realizat de sociologul Josh Packard, conform căruia există aproximativ 30 de milioane de gata „dezafiliați” în SUA și alte aproximativ 7 milioane gata de plecare.

Credință în ce?

Corelând statisticile, se poate afirma că nu credința în Dumnezeu este afectată, ci mai degrabă modul în care este percepută această credință. Cifrele ne spun că aproximativ 9 din 10 americani răspund afirmativ atunci când sunt întrebați dacă cred în Dumnezeu. Datele statistice sunt doar cu puțin mai scăzute față de situația din 1940. În ciuda numeroaselor schimbări care au tulburat societatea americană de-a lungul ultimelor 6 decenii și jumătate, credința în Dumnezeu, așa cum poate fi ea măsurată statistic, se pare că s-a menținut la un nivel ridicat și relativ stabil.

Cifrele sunt și mai mari atunci când este vorba de spiritualitate, nu neapărat de credință. În anul 1976, atunci când Gallup a formulat puțin diferit întrebarea „Crezi în Dumnezeu sau într-un spirit universal?”, 94% dintre americani au răspuns afirmativ. Acest procent a rămas relativ constant până în prezent. Totuși, atunci când au avut posibilitatea de a alege între un spirit universal și Dumnezeu, aproximativ 12% s-au orientat către prima variantă. Ar rămâne impresia generală că ceilalți manifestă o credință puternică în Dumnezeu. Însă, la o privire mai profundă, se constată că în jurul conceptului de Dumnezeu se pot construi nenumărate percepții. Acesta este și motivul pentru care peste 40% dintre persoanele nereligioase (atei, agnostici și neafiliați) cred că există un Creator care a proiectat universul și care definește moralitatea.

Pare destul de ciudat ca și ateii să își etaleze credința în Dumnezeu, însă situația aceasta poate fi explicată prin faptul că divinitatea este adeseori redusă la conceptul unei ființe cosmice, detașate de realitățile terestre. Pe de o parte, asta face ca respectiva credință în Dumnezeu să fie cuantificată la un nivel ridicat. Pe de altă parte, faptul în sine explică de ce credința în Dumnezeu poate fi mixată cu practici care originează din timpuri imemoriale. Majoritatea americanilor (65%) mai cred și în alt fel de experiențe supranaturale, precum blestemul ochiului magic (evil eye), credința că lucrurile fizice au energie spirituală, credința în astrologie, credința în yoga ca practică spirituală, credința în reîncarnare, credința în viața de după moarte și contactarea morților. De aceea, poate cele mai semnificative schimbări sunt, însă, în privința autoidentificării cu o religie. În 1950, aproape toți americanii își revendicau apartenența la o anumită religie. În ultimii ani, mai mult de 1 din 10 americani afirmă răspicat că nu manifestă nicio formă de identitate religioasă concretă. Ar trebui să fim surprinși? Poate că nu este chiar un fenomen nou, ci doar expresia vizibilă a ceea ce a existat și în alte perioade, însă a rămas în umbră.

Sursa: semneletimpului.ro

Check Also

Ia-L pe Isus de mana si urmeaza-L

Când îngenunchezi la cruce, nu vei auzi un cuvânt ușor și dulce – nu de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *