Home / Tineri / De ce nu mai avem tineri dedicaţi lui Dumnezeu?

De ce nu mai avem tineri dedicaţi lui Dumnezeu?

Cine citeşte despre trezirile religioase consemnate în istoria cerştinismului, sau despre viaţa de credinţă din veacurile trecute, va observa că mulţi tineri erau implicaţi în modul cel mai serios şi că Dumnezeu i-a folosit pentru a-Şi duce lucrările la îndeplinire. Ceea ce surprinde este dăruirea şi devotamentul lor pentru cauza Evangheliei şi a Împărăţiei lui Dumnezeu, dăruire care a mers, de multe ori, până la sacrificiul suprem. Vom aminti doar oameni ca Evan Roberts, tânărul de doar 26 de ani pe care Dumnezeu l-a folosit în trezirea din Ţara Galilor; David Brainerd, misionarul printre indieni decedat la vîrsta de 29 de ani; Sadu Sundar Singh, apostolul indian care şi-a început slujirea în jurul vârstei de 17 ani şi care a hotărât să renunţe la confortul civilizaţiei pentru a-L propovădui pe Hristos printre păgânii care trăiau în munţii Himalaiei, loc unde se pare că a şi murit; Leonard Ravenhill, cel care recent a plecat dintre noi dar care şi-a început slujirea la doar vârsta de 15 ani. Exemplele ar putea continua dar scopul meu nu este să aduc înaintea voastră o listă cu tinerii care s-au dedicat total slujirii Mântuitorului Isus Hristos, deşi chiar şi numai parcurgerea acestei liste ne-ar putea motiva la o dedicare mai mare în slujba lui Dumnezeu. Am putea începe cu exemplele Vechiului Testament, cu un Samuel, cu un David, apoi cu cei 12 apostoli şi aşa mai departe.
Este clar şi evident că Dumnezeu aşteaptă şi doreşte ca omul să se pună în slujba Lui încă de tânăr. Obiecţia care ar putea fi adusă acestui gând ar fi că cei tineri nu sunt experimentaţi şi că ei ar trebui să mai aştepte până când vor fi pregătiţi pentru slujbă. Numai că în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru credincioşii Noului Legământ în special, există promisiunea unei schimbări radicale pe care Dumnezeu se angajează să o facă în cel ce crede şi nu pune condiţii de vârstă. Naşterea din nou despre care vorbea Mântuitorul Isus Hristos este o lucrare radicală de transformare a omului după chipul lui Dumnezeu. Apoi este promisă o lucrare a Duhului Sfânt, lucrare de echipare a credinciosului pentru slujire. Aşa cum omul este justificat, socotit neprihănit sau drept înaintea lui Dumnezeu, prin credinţă, în momentul în care crede, tot aşa şi lucrarea Lui de transformare şi echipare a credinciosului este promisă nu pentru un viitor îndepărtat ci atunci, în momentul dăruirii totale prin credinţă. Evident că în timp odată cu trecerea anilor, credinciosul dobândeşte o altă maturitate, dar lucrarea de slujire trebuie să înceapă în momentul convertirii, dacă convertirea a fost autentică.
Autenticitatea convertirii, împreună cu alte elemente care există azi şi care nu au existat în trecut, fac ca azi tinerii creştini să nu mai fie ceea ce Dumnezeu doreşte ca ei să fie. Lucrurile au ajuns atât de departe de voia lui Dumnezeu şi calea creştinismului este atât de strâmbă încât un astfel de sistem nu are cum să producă tineri loiali şi dedicaţi cauzei lui Dumnezeu. Pentru că tinerii azi au ajuns să fie formaţi de către oameni nu de către Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Loialitatea tinerilor este, mai degrabă, faţă de un sistem care îi va respinge dacă nu se vor conforma lui. Greşeala tinerilor bine intenţionaţi şi care chiar vor să Îl slujească pe Dumnezeu este că ei cred că dacă nu sunt sprijiniţi de un sistem nu vor putea face lucrarea lui Dumnezeu. Şi atunci apelează la sistem pentru instruire şi informare şi promovare. Şi sistemul îi instruieşte, îi informează şi îi promovează, aceştia ajungând în final doar nişte buni funcţionari. Bine educaţi, bine informaţi (iniţial, din grabă, am scris infirmaţi, nu ştiu dacă există cuvântul dar cred că ştiţi ce vreau să spun), promovaţi pentru o slujbă în interesul sistemului, prea puţin în slujba lui Dumnezeu.
Ceea ce am descris până acum este totuşi un caz fericit, în sensul că unii tineri tot mai fac ceva. Problema este cu a celorlalţi, marea majoritate care sunt total inutili şi fără de folos Împărăţiei lui Dumnezeu. De ce au ajuns în această stare?
Cauzele sunt multe şi nu cred nici pe departe că le voi identifica pe toate dar voi vorbi despre câteva despre care am ajuns să am cunoştinţă.
Vina este tot a sistemului organizat în care aceşti tineri ajung cu sau fără voia lor. Mi-a fost dat să cunosc, în urmă cu circa şase ani de zile o familie de români care a venit la credinţă într-o altă ţară decât România. În contextul acela ei nu au avut parte de nici o biserică şi ani de zile biserica lor a fost familia lor: soţul şi soţia. În acest context, pentru că ei s-au întors la Dumnezeu cu toată inima, au căutat faţa Domnului cu lacrimi, cu post şi rugăciune şi singura lor sursă de inspiraţie şi învăţătură a fost Biblia. Rezultatul a fost că, în scurtă vreme, Dumnezeu i-a echipat şi învăţat într-un mod cum alţii nu au fost învăţaţi (într-un sistem religios organizat) în zeci de ani de zile, dăruindu-le o maturitate şi o dorinţă de slujire cum rar întâlneşti, putând bine deosebi lucrările false de cele reale, lucrări pe care cei din sistemele organizate nu sunt capabili să le deosebească pentru că nu sunt liberi să gândească. Şi, mai presus de toate, Dumnezeu a pus în ei o dorinţă vie şi puternică de a se pune cu totul în slujba lui Dumnezeu, de a trăi o viaţă total dedicată Lui.
Câtă diferenţă faţă de ceea ce vezi azi prin adunări! De ce?
Pentru că azi, în adunările de orice fel, tinerii care vin la credinţă înţeleg că singurul lucru pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la ei este să vină la Biserică şi să se simtă bine. Li se dă de înţeles că tot ceea ce pot ei să facă este să frecventeze Biserica şi, dacă se poate, să nu facă păcate mari, ca să nu facă de ruşine confesiunea din care fac parte sau familia. Felul firesc de a fi al celorlalţi îi influenţează şi pe ei astfel că a trăi total dedicat lui Dumnezeu sau a-ţi da viaţa pentru Dumnezeu şi cauza Lui a ajuns să fie considerat a fi fanatism. Ei înţeleg că cea mai mare slujbă pe care ar putea-o face pentru Dumnezeu ar fi să cânte în cor sau într-o „trupă” (ce cuvânt urât pentru cei ce pretind că-L slujesc pe Dumnezeu), să spună o poezie sau să meargă din când în când la o conferinţă „creştină”.
Apoi tinerii din adunările de azi cred (pentru că aşa au fost învăţaţi) că distracţia abia acum începe, la convertire. Dacă până acum s-au distrat şi Dumnezeu a fost supărat pe ei, acum se pot distra şi mai bine şi Dumnezeu este de acord cu ei şi, în final, îi va duce şi în cerul Său, loc unde distracţia va continua veşnic. Astfel că, datorită liderilor, adunarea a ajuns să fie nu locul în care tinerii sunt echipaţi şi instruiţi în vederea slujirii autentice pentru Dumnezeu ci locul în care aceştia să se simtă bine. Nu vă va fi greu să identificaţi şi voi momentele în care cei din faţă spun: „vă dorim să vă simţiţi bine azi”, sau „astăzi ne-am simţit bine”. Efortul cel mai mare care se face azi în adunări este pentru ca acestea să se simtă bine iar cei ce fac aceasta chiar cred că fac un lucru bun. Multă transpiraţie curge, multă energie se scurge şi multe mijloace financiare se pun astăzi la bătaie pentru ca oamenii, tinerii, să se simtă bine. Despre lepădarea de sine, despre crucea noastră şi jertfa la care suntem chemaţi, despre decenţă şi bun simţ nu mai vorbeşte nimeni. Se ajunge, prin urmare, ca Darurile Duhului Sfânt să fie date tot în acest scop: ca noi să ne simţim bine. Să fim vindecaţi, să ni se vorbească frumos, să fim mângâiaţi, îmbărbătaţi, încurajaţi, chiar dacă noi interesul nostru îl căutăm şi binele nostru este pe primul plan. S-a ajuns asftel exact în situaţia despre care vorbea apostolul Pavel la Filipeni 2 cu 2: „Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.”
Eu sunt convins că liderii care în felul acesta văd lucrurile nu au vrut să facă rău, ei şi-au dorit un lucru bun, dar pentru că s-au lăsat înşelaţi de duhurile de amăgire şi nu au vegheat au ajuns în această situaţie nespus de rea şi de dăunătoare adunărilor din care fac parte. Tinerii sunt azi în situaţia în care sunt pentru că liderii lor nu au vegheat.
După ce că la adunare totul se face pentru ca tinerii să se simtă bine, că altfel se duc în lume şi îi pierdem (prin urmare mai bine să se piardă în Biserică, măcar se pierd sub ochii noştri), după ce pleacă de la adunare ei se pierd în tot felul de lucruri care nu duc la zidirea lor, ba chiar duc la prăbuşirea lor.
Tinerii din trecut care se dăruiau cu totul lui Dumnezeu considerau o necinstire a lui Dumnezeu să se ducă măcar o dată la cinematograf ca să vadă un film. Cei de azi au cinematograful în casă. Înainte să se inventeze cinematograful, Internetul, jocurile pe calculator, muzica creştină modernă taberele şi conferinţele creştine, tinerii aveau timp să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi să se dedice Lui. Dar astăzi a-i cere unui tânăr să renunţe la acestea este considerat un act de barbarie şi fanatism. Pentru că toate cele enumerate înseamnă plăcere, idoli „sfinţi” şi moderni şi dacă de aceea ne-am încreştinat ca să ne simţim bine atunci cum de cineva ne poate cere să renunţăm la ele? Rezultatul este că murim încet şi când Domnul Isus va reveni pe pământ probabil că va găsi multă activitate religioasă în care credincioşii se vor simţi bine dar nu ştiu dacă va mai găsi adevărata credinţă.
Citeam un articol din presă în care se descria o situaţie aberantă, şocantă, în care au ajuns un grup destul de însemnat de aşa zis credincioşi din SUA. Ei au ca lider spiritual o femeie care a practicat culturismul în trecut, care a fost marcată de căutări îndelungate după tot felul de experienţe religioase, în tot felul de mişcări, tatuată pe ambele braţe şi dependentă în trecut de droguri şi care acum şi-a descoperit vocaţia şi s-a declarat pastor. Ea se adresează tuturor acelor care sunt nemulţumiţi de fostele lor biserici, de regulile de acolo, care au fost ofensaţi de atitudinea celor ce vor să fie mai sfinţi, care nu se mai pot identifica cu bisericile tradiţionale care promovează „reguli imposibil de respectat”. Ea afirmă: „Uitaţi tot ceea ce vi s-a spus despre regula de aur: Dumnezeu te iubeşte mai mult dacă faci fapte bune sau dacă tu crezi în anumite lucruri. Dumnezeu vă preţuieşte indiferent cine sunteţi şi ceea ce faceţi”. Evident cuvintele ei sunt însoţite de un ropot de aplauze.
Veţi spune că aceasta este o situaţie extremă şi este adevărat. Dar această situaţie arată unde duce de fapt şi unde vor ajunge toţi cei ce vor doar să se simtă bine şi nu Dumnezeu este pe primul loc în viaţa lor. Iar această stare o putem găsi tot mai frecvent în acele biserici declarate tradiţionale şi fundamentaliste.
Prin urmare nu este nici o mirare că nu mai vezi azi tineri dedicaţi pentru cauza lui Dumnezeu, gata să moară pentru El sau să trăiască pentru El, pentru că ambele lucruri sunt greu de realizat dacă El nu vine şi nu face lucrarea Lui de transformare radicală în om, dacă nu-l naşte cu adevărat din El. Poate nici nu ne-am gândit că de vină că această lucrarea de transformare radicală în tineri nu se face să fie chiar cei ce pretind că îi conduc pe aceşti tineri spre Împărăţia lui Dumnezeu. Poate nu lumea şi atracţiile ei să fie principalul vinovat ci noi cei ce ar fi trebuit să veghem şi să-i conducem pe tineri pe calea adevărului, a jertfei, a deplinei dăruiri pentru cauza Evangheliei, a renunţării de sine, a smereniei şi pocăinţei. În schimb le-am dat tot ceea au vrut fără să cerem nimic mai mult decât o minimă decenţă, lucru la care am renunţat pe parcurs pentru că ni s-a părut deplasat şi extremist. Prin urmare există o libertate totală cu consecinţele care deja pot fi văzute şi care se vor vedea şi mai bine peste ani, dar care nu vor mai putea fi îndreptate cu nimic. Cum spuneam şi într-un articol recent ar fi bine dacă am putea să vedem acum consecinţele din viitor al alegerilor pe care le facem. Din nefericire nu putem şti şi tocmai de aceea Biblia vorbeşte despre un regret veşnic. Acel regret ce vine ca urmare a faptului că tot ceea ce am făcut odată rău nu mai poate fi îndreptat nicicând.
Eu cred că un tânăr care nu iubeşte rugăciunea, postul, şi care nu studiază sistematic Cuvântul lui Dumnezeu nu va fi niciodată un slujitor al Lui. Nu emoţiile, stările de extaz religios, ochii daţi pe spate şi mâinile ridicate în aşa zisele întâlniri de „laudă şi închinare” dau valoarea unui adevărat închinător şi slujitor al lui Dumnezeu ci renunţarea de sine şi jertfa, ceea ce faci în cămăruţa ta, acolo unde nu te vede nimeni şi apoi ceea ce faci în public. Dacă acolo unde nu te vede nimeni rugăciunea curge şi Cuvântul lui Dumnezeu îţi vorbeşte cutremurându-te şi făcându-te să devii şi mai ascultător de El atunci este o şansă. Din nefericire tinerii creştini de azi nu mai folosesc cămăruţa lor pentru a avea intimitate cu Dumnezeu ci pentru a se ascunde de Dumnezeu. Nu studierea Scripturii şi rugăciunea se practică în cămăruţa lor ci vizionarea pornografiei şi a altor lucruri care sunt o scârbă pentru Dumnezeu. Apoi vin şi se închină înaintea lui Dumnezeu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat (după cum scrie la Isaia 1sau Ieremia 7).
O altă cauză pentru care nu mai găsim tineri dedicaţi lui Dumnezeu este îngrijorarea şi alergarea după lucrurile materiale. Peste tot pământul a venit un val de îngrijorare şi de teamă în legătură cu existenţa aceasta trecătoare, pământească. Tinerii de azi sunt atât de preocupaţi să-şi facă un viitor, să aibă o slujbă bună (lucruri care în principiu nu sunt de condamnat), încât nu mai au timp pentru Dumnezeu. Şi în acest aspect tot cei mai în vârstă sunt, poate, de vină. Exemplul lor a fost urmat de cei tineri. Prezentarea unei evanghelii false, prin care o viaţă de credinţă adevărată se dovedeşte şi prin bunăstarea materială de care credinciosul trebuie să aibă parte, a făcut mult rău. În loc ca tinerii să se concentreze pe slujirea lui Dumnezeu şi căutarea Împărăţiei Lui au început să caute şi să-şi dorească bunăstare pământească. Tinerii creştini visează mai mult la o maşină, la o haină sau la o casă decât să fie slujitori ai lui Dumnezeu. Uitaţi-vă numai în jurul vostru şi ve-ţi vedea că am dreptate.
În privinţa căsătoriei lucrurile stau la fel. De obicei (vorbind în mod firesc) o căsătorie se face pentru împlinirea nevoilor de afecţiune sau fizice de care cei doi au nevoie şi lucrul acesta nu este rău; Dumnezeu a rânduit lucrurile să fie aşa. Dar duşmanul la „foarte bine” este „binele”. Dacă o căsătorie pentru satisfacerea nevoilor a două persoane este „bine” există un „foarte bine” şi în privinţa aceasta. O căsătorie trebuie să fie făcută pentru ca Dumnezeu mai bine să poată lucra prin cei doi, ştiind că doi sunt mai tari decât unul şi că dacă doi se învoiesc să ceară un lucru le va fi dat. Deci doi tineri creştini ar trebui să se unească în căsătorie ştiind că, în felul acesta, mai bine pot să lucreze pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Dacă dorinţa cea mai mare a tinerilor este lărgirea Împărăţiei atunci nu este nici o problemă dacă Dumnezeu nu dă un partener de căsătorie pentru că atunci cel singur poate să se îngrijească mai bine de lucrarea Domnului, punându-se cu totul în slujba Lui. Poate ceea ce spun va părea deplasat. Dar aceasta doar pentru că ne-am obişnuit într-un mod care nu este scriptural, pentru că aşa au ajuns să facă toţi, iar ceea ce ne îndeamnă Scriptura să ni se pară ieşit din comun şi deplasat. Mulţi tineri se botează doar pentru a se putea căsători, după cum îmi spunea un frate din America că se întâmplă în „biserica” lor, „biserică” în care nu s-a mai botezat un străin de peste 30 de ani. Se botează numai copiii pocăiţilor, se căsătoresc şi apoi nu îi mai vezi pe la adunare.
Ar mai fi ceva, un element care poate produce confuzie, dacă nu suntem atenţi. Aflăm mulţi tineri care pot părea dedicaţi, şi totuşi nu sunt dacă privim lucrurile din perspectiva corectă. Ei urmăresc un interes personal, material sau de imagine şi nu sunt interesaţi, în primul rând, de Împărăţia lui Dumnezeu ci de împărăţia lor. Îi condamnăm pe preoţii ortodocşi sau catolici că ceea ce fac fac pentru bani dar s-ar putea să avem şi noi aceeaşi problemă. Şi dacă banul ne ţine în lucrare atunci nu vom putea face nimic care cu adevărat să rămână. Şi nu doar tinerii sunt în această situaţie ci şi mulţi dintre cei mai în vârstă pe care tinerii şi i-au ales ca model.
De ce nu mai avem tineri dedicaţi? Ceea ce v-am spus sunt doat câteva motive. Cu siguranţă mai sunt şi altele. Vestea bună este că dacă cineva doreşte să slujească lui Dumnezeu cu adevărat, şi doreşte din toată inima, Dumnezeu îl va binecuvânta. Nici sistemul şi nici puterile întunericului nu îl pot opri pe un om care vrea să se dedice total lui Dumnezeu. Pe marele Pavel acestea nu l-au putut opri, dimpotrivă, i-au fost o rampă de lansare în marea lucrare la care Dumnezeu l-a chemat. Tot răul din lume care se ridică împotriva unuia care vrea să îi slujească lui Dumnezeu va fi doar o pricină de glorificare a Numelui Său cel sfânt. Trebuie doar ca cineva să vrea. Să vrea din toată inima.

Sursa: radiounison.ro

Check Also

Marius Copil & Nihil Sine Deo la Biserica Betel Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *