Home / Stiri Externe / Papa Francisc a închinat Biserica Catolică în faţa islamului

Papa Francisc a închinat Biserica Catolică în faţa islamului

In timpul slujbei din joia de dinaintea Paştelui catolic, Papa Francisc a spălat şi a sărutat picioarele unor migratori, între care trei erau musulmani. Gestul a fost mediatizat de către Vatican şi presa catolică ca unul de smerenie şi frăţie.

Poate că unii dintre msulmani l-au văzut astfel. Dar, cu siguranţă, cei mai mulţil-au văzut nu ca un gest de frăţie, ci unul de supunere.

Cuvântul „islam” înseamnă „supunere” şi supunerea este ceea ce aşteaptă islamul de la celelalte religii. Musulmanii consideră islamul ca religia supremă, astfel că atunci şi acolo unde ei i-au tolerat pe creştini şi pe evrei („Popoarele Cărţii”) acest lucru s-a făcut cu condiţia recunoaşterii supremaţiei sale.

Pentru cei mai mulţi dintre musulmani, gestul papei nu a fost altceva decât o reconfirmare a credinţei lor că creştinismul este o religie de rangul doi şi o dovadă de slăbiciune .

Gestul papei a fost cu atât mai problematic cu cât el venea la doar două zile după atentatele de la Bruxelles şi într-o perioadă în care persecutarea creştinilor este într-o vădită escaladare. Fapt confirmat şi de atentatul din Pakistan îndreptat chiar împotriva creştinilor catolici care serbau Paştile. Acest răspuns criminal la gestul papei arată poate mai mult decât orice „consideraţia” de care el s-a bucurat în rândul musulmanilor.

Această nefericită interpretare a ceremoniei spălării picioarelor ar fi putut fi evitată dacă, în avântul său activist-progresist, papa Francisc nu ar fi politizat liturghia prin adăugarea acestui parfum multi-cultural. Poate că el a vrut să arate deschiderea Bisericii, dar musulmanii care au văzut gestul, sau au auzit despre el, nu vor fi convinşi de sublimul dragostei creştine, ci vor vedea în el o normală atitudine de supunere şi o îndreptăţire a actelor lor de forţă şi violenţă.

Şi probabil că aşa şi este din moment ce nu trece o săptămână fără ca papa să ne îndemne să-i primim şi să ne certe că nu-i primim pe migratori, uitând să amintească cu aceeaşi frecvenţă, stăruinţă şi cu acelaşi patos persecuţiile la care sunt supuşi creştinii din statele musulmane.

Mai multe aici. “The Problem with Multicultural Foot Washing,” by William Kilpatrick, Crisis, March 31, 2016.

Sursa: solidaritateeuropeana.wordpress.com

Check Also

Extrema dreaptă intră în parlamentul german – Eliza Vlădescu

După ziua de duminică, pieÅ£ele financiare din Europa, È™i nu numai, răsuflă încă o dată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *