Mituri evanghelice – mitul ”simplității” și al ignoranței apostolilor

Să fim simpli și smeriți! Parcă așa suna un viers destul de gustat recentissime.

Evanghelicii n-au fost mulți aleși în felul lumii și nu întotdeauna au fost lăsați să studieze. În vremea dictaturilor comuniste era aproape imposibil pentru un pocăit să acceadă la școli înalte. Să faci facultate de istorie sau filozofie? Absolut interzis! Trebuia să îți renegi credința. Din această pricină, dar nu numai, am fost batjocoriți cum că bisericile ne sînt pline de ”lăcătuși mecanici și croitorese” (no offense aici, și eu vin dintr-o familie simplă). Drept lucru în multe locuri, dar nu în biserica în care am crescut. În Biserica din Iași erau frați și surori bine plasați în tîrg și unii aveau, cum spuneau moldovenii, glagorie în cap și recunoaștere socială. Biserica a fost întotdeauna o mixtură socială cu totul interesantă și demnă unei alte analize pe altă dată.

De aici, de la faptul că alții ne-au interzis cartea, și pînă la faptul că am început să ne complacem în ignoranță și în apărarea acesteia cu o retorică uneori motivată de lenevire la carte, de aici și pînă la prigoana intelectualilor în biserici este o cale care s-a făcut și pe care trebuie să o regretăm. Sper să fie și cale de întoarcere.

Am fost surprins de replicile aproape acide la o postare în care anunțam subiectul predicii de Duminica trecută.

Mîine vom discuta și despre slujirea prin profesie la Iris. Nu îi înțeleg pe acei creștini care își bat joc de meseriile lor, dar pretind spiritualitatea, sau pe aceia care n-au nicio competență în niciun alt domeniu, dar doresc să fie lideri în biserică. Așa cum spunea Andrei Pleșu despre Parlamentul României, aș umbla prin conferințele de leadership să îi întreb pe unii la ce se pricep anume, ce anume au făcut pînă azi de se legitimează drept lideri spirituali. Cizmar ratat ne-a devenit dictator. Macaragii ratați ne devin ”slujitori” amvonali. Prefer un meseriaș cu bun simț și care știe ce face decît pretinși care stăpînesc doar o retorică mediocră ….

Atît a fost totul, dar imediat s-a deschis o discuție care a dus într-o direcție periculoasă pentru viitorul tinerimii pocăiești. Simt nevoia să fac aceste precizări mai ales că zilele care urmează vom găzdui tineri în cadrul conferinței Quo Vadis, Juvenis? la Universitatea Emanuel, conferință menită orientării în carieră.

Există deja clocit în mentalul nostru faptul că ucenicii au fost luați de pe stradă, oameni simpli și smeriți (oare? chiar așa smeriți și chiar așa de simpli? Există oameni simpli? Nici idioții nu sînt simpli!), au vagabondat un pic așa prin lume, ajutînd la înmulțirea pîinilor și la căratul apei pentru transformarea în vin, Domnul le-a suflat Duh Sfînt peste ei, i-a uns bine cu har și gata, au fost trimiși să răstoarne lumea. Deci: N-AVEM NEVOIE DE ȘCOLI ȘI DE TEOLOGIE! Mai mult, văd enervant de des apărută ideea pe buzele unor lăutari creștini, care nu și-au luat nici măcar diploma de bacalaureat, dar critică ideea de pregătire. Eu zic să îi lăsăm pe cei care au gustat strugurii să spună cît sînt de acri, altfel i-am putea acuza pe aceștia de lipsă de onestitate.

Deci… ucenicii au fost praf, analfabeți și la limita oligofreniei.

Nimic mai greșit. Aparent, acești culeși de pe stradă nu au avut nevoie de școală, de diplome, că nici Isus n-a avut, n-au avut nevoie de ucenicie, n-au avut nevoie de pregătire, au avut nevoie doar de forța aceea a Duhului, care i-a mînat și totul s-a rezolvat climactic la Rusalii (altă denumire care trebuie amendată, cum scriam în altă parte). De aceea cîntăm și noi nătîng acum, refuzîndu-ne eforturile și frustrările uceniciei un cîntec absolut eretic: Mai vreau Rusalii!

Ca decan al unei facultăți de teologie nu vreau să fac apologia pro domo, eu însumi am ajuns la teologie pe căi ocolite, dinspre filologie, și departe de mine gîndul să neg puterea Duhului și rolul Coborîrii Duhului în viața ucenicilor. A fost un punct de turnură, fără nicio îndoială, dar să nu cădem în capcana ignoranței susținînd ignoranța ucenicilor.

Sînt cîteva argumente interne textului biblic și externe acestuia, de asemenea, prin care putem susține contrariul cel puțin în dreptul celor mai cunoscuți ucenici.

Mai întîi trebuie să admitem faptul că educația în ale cărților sfinte și ale scripturilor era destul de bine generalizată și vulgarizată (în sens propriu) în vremea de care discutăm. Dacă refacem situația de viață de atunci, trebuie să admitem faptul că cel puțin băieții evrei beneficiau de educație teologică încă de la vîrste fragede în cadrul sinagogilor, instituție lăsată în mod curios destul de liberă de ocupația romană.

Aici se remarcau cei mai avuți. Dacă Isus și-a recoltat ucenicii dintre pescari, da, aceștia nu erau învățați precum fariseii, care dedicau întreg timpul Scripturilor și dezbaterilor teologice, dar pescar liber fiind la vremea respectivă însemna echivalentul unui mic întreprinzător astăzi, adică oameni cu resurse materiale care să le asigure o anumită independență financiară și intelectuală (adică își puteau da copiii la școala sinagogală sau le angajeze pedagogi). Petru avea o mică afacere, Matei lucra la vamă nu pentru că era prost la socoteli, Ioan, cel mai tînăr dintre ei, un tinerel încă, avea confirmarea făcută. Aveți idee cam ce trebuia să știe un TÎNĂR la 12 ani? Priviți la episodul pierderii în Templu. Isus s-a confruntat cu învățații de acolo și aceștia n-au tras concluzia că este divin din prima, ci doar că este bine homeschooled (tongue n cheek:) )

Orice lector mediocru, cu puțină cunoaștere a retoricii antice, cu puțină informare asupra stilisticii, își dă seama că textele lui Matei, Ioan sau Petru nu sînt deloc rodul unor analfabeți, unor sărăntoci luați de la coarnele plugului sau de la capătul celălalt al undiței, iar despre Pavel (caz seaparat), ce să mai vorbim? Nu degeaba Duhul l-a pus să scrie majoritatea textului nou testamentar.

Toma? Are depresii de om citit. Iuda nu ar fi putut ține punga și nu ar fi trădat așa de ușor, construindu-și propria escatologie, fără dilemele unui intelectual. Discuțiile dintre Isus și ucenici, tipul de ironie folosit pe pielea lor de Maestru, toate acestea duc spre concluzia că Isus a făcut școală serioasă cu ei, școală peripatetică, ucenicie în deplasare, nu în sala de clasă, fără diplome, este adevărat, dar au făcut ȘCOALĂ grea, intens, cu examene și probe practice, cu tot tacîmul.

A presupune că ucenicii erau cu totul needucați și ignoranți peste care s-a suflat Duh și de acolo au început să folosească metaforica avansată și sintaxa grecească cu artă este nu numai neconform cu realitatea textelor care ne-au rămas de la dînșii (dacă nu cumva sîntem prinși de ideea că nu ei le vor fi scris… ), este periculos pentru că ne creează un model docetic asupra scripturilor. Scripturile n-au fost create prin căderea în transă a scriitorilor biblici și, aceștia deschizînd ochii, au văzut textul scris de Duhul în fața lor. Textul biblic este cu totul divin, inerant, fără greșeală, cu totul omenesc, purtînd marca stilistică a fiecărui ucenic chemat la scriitură. De aceea nu îi confundăm pe Ioan cu Matei și pe aceștia cu Petru.

Iar atunci cînd întrebăm la ce le-o fi folosit ucenicia, atacînd ideea de ucenicizare, stîlp al dezvoltării Bisericii, trebuie să ne amintim că Domnul le-a promis și că va fi Duhul cu gura lor, dîndu-le ce trebuie să vorbească, dar trebuie să ne amintim și faptul că Domnul i-a trimis SĂ FACĂ UCENICI, nu să se ungă unul pe altul cu ungere sfîntă și să sufle 1 minut (că atît rezistăm la o apnee noi clarinetiștii :)) Duh Sfînt peste alții și să îi trimită în plata Domnului să facă și ei la rîndul lor alte suflări, fără transpirație, fără muncă, fără memorare … A propos… Duhul îți dă, dar nici Domnului Însuși nu i-a dat altceva decît Îl va fi învățat Maria în propria Lui ucenicie, a strigat: ESTE SCRIS! Adică a memorat Scripturile, a învățat în natura Sa omenească, aceea în care a fost și ispitit.

Da, am cunoscut oameni ai lui Dumnezeu extraordinari, prin care Dumnezeu a lucrat extraordinar, oameni fără diplome, fără doctorate, fără recunoașteri academice, oameni care au fost analfabeți pînă la 40 de ani, cînd s-au convertit… dar apoi au pus mîna pe CARTE.

Între toți aceștia am cunoscut oameni neșcoliți formal, dar niciun NEUCENICIT. Printre aceștia am întîlnit oameni fără diplome, dar nu ignoranți care să aștepte doar puterea inspiratoare a Duhului, fără să se așeze sub autoritatea învățătorească a altora.

Concluzia? Dumnezeu își va face partea Lui, ne va da în ceasul ACELA, dar să ne facem și noi partea noastră ca nu cumva ceasul acela să ne găsească cu capul gol…

Pe fond să ne reamintim că Duhul s-a pogorît la o sărbătoare cîmpenească. Domnul ne-a transmis ideea că El dă binecuvîntarea, dar noi nu venim cu ale noastre coșuri goale, El dă creșterea și rodul, dar noi punem sămînța, prășim, plivim, mai udăm cînd e secetă și El face să crească …

Pocăiții români, atunci cînd au apărut în țara asta, au transformat satele românești. Au devenit, pînă după 1948, cînd s-a instaurat comunismul, au devenit fruntași în satele lor, au fost primii care au pornit procesul de alfabetizare prin biserici, au plătit unii cîte 2 perechi de boi (avere imensă atunci) pentru a face rost de o biblie. Cînd au învățat să citească au descoperit că are trei pagini lipsă. Le-au scris cu majuscule tremurate cu mîinile lor… apoi au făcut, țărani fiind, dar nicidecum simpli, au făcut contrabandă și colportaj de broșuri, literatură creștină și nu numai.

Am fost uimit să descopăr în casa socrului meu o adevărată bibliotecă laică. Almanahul Apicultorului, Tehnici de însămînțare, Manualul pielarului, cărți apărute prin anii 1920-1930, scumpe la acea vreme.

Rușine să ne fie nouă acum, bombardați de gigabiți de informație, să apărăm ignoranța și să ne oprim apetența pentru lectură!

După primirea Luminii, acești simpli țărani au priceput că trebuie să devină lumini și un iluminism sătesc a început odată cu aprinsul lămpilor în casele pocăiților. Rupți după munca cîmpului, obosiți de tras o zi întreagă, aceștia au început să citească!

Sursa: mariuscruceru.ro