Portrete: ”Misihoinarii”

I-am întîlnit din ce în ce mai des. Niște haiduci spirituali, netrimiși de nimeni, primiți de biserici imature. Acești ”apostoli” ai împopoțonării legaliste călătoresc din oraș în oraș, nefiind în stare să își legitimeze trimiterea. Sînt turiști ai falsului. Predică ”cu putere”, adică tare și cu tupeu, frățietatea confundîndu-le falsa îndrăzneală cu harul și Duhul.

Lipsa de măsură li se vădește în toate:

– Sînt într-un circuit, pot să vin și la Biserica din Aleșd?

– În ce biserică sînteți membru și cine vă trimite?

Vădit iritat:

– Domnul Isus! Sînt membru în Biserica Universală a Domnului!

– Și la cine dați socoteală? Sub autoritatea cui stați?

– Domnului Însuși!

– Bun! Așa ceva nu există! Ocoliți-ne!

– Ba am să vin! Nu mă puteți opri! Voi sta pe ultima bancă ca să mă vadă frații și să știe că am venit, ei mă vor pune la amvon, că mă cunosc … et c. Voi face scandal, că vă împotriviți lucrării Domnului …

– Stimate domn, noi avem ușieri, care sînt și înțelepți și ascultători! Nu ne puneți la încercare! Mergeți unde doriți dumneavoastră, dar nu ne tulburați, învățător firesc și lumesc, obraznic și tupeist ce sînteți!

– Pace!

– Nu ”Pace”, bună ziua și călătorie sprîncenată! Noi nu sîntem frați, sîntem concetățeni!

Am redat aproximativ dialogul pe care l-am avut cu unul dintre aceștia, care și acum face încă vîlvă printre bisericile decapitate de autoritate spirituală înțeleaptă, răspîndind învățături otrăvitoare, în totală iresponsabilitate teologică.

Apostolia presupune trimiterea. Verbul din care derivă toată familia de cuvinte legată de răspîndirea Evangheliei înseamnă ”a trimite”. Apostolul este, etimologic vorbind, un ”trimis”.

Misihoinarul își ia traista în băț, fără niciun fel de autoritate asupra-i, greșit adesea în teologie, eretic în sistem, dar cu mult tupeu, pe care mulți îl confundă cu îndrăzneala profetică. Necrescut spiritual destul, tînăr în credință, sătul de ucenicie după cîteva ore de caticheză, foarte încrezător în steaua sa, misihoinarul este rîvnitor, dar lipsit de înțelepciune. Abia s-a convertit, dar deja este specialist în absolut orice domeniu. Are eventual canal de youtube și dă cu sfaturile în fasole fără jenă. Întrebați-l orice, vă răspunde în cîteva minute!

N-are complexe. N-are îndoieli, n-are ezitări. El și Dumnezeu formează întotdeauna majoritatea. Uneori îl găsești la limita patologiilor psihice. Inteligent, descurcăreț, mobil, fîșneț, carismatic, convingător, dar lipsit de profunzime dogmatică, stabilitate sistematică, smerenia ascultării.

Misiohoinarul trăiește parazitar pe spatele tuturor celor care sînt gata să îi primească. Mîna greblă i se face, buzunarul larg se deschide și totul rămîne pe ”persoană fizică”, de vreme ce nu este asociat instituțional și nu este supus niciunui regim de supraveghere fiscală. Nu este angajat nicăieri, n-are carte de muncă, dar are economii de saltea. Bani negri pentru zile și mai negre (cînd frații îl vor descoperi drept impostor). La fel în dreptul cîntăreților, aceștia aflați într-un dulce vagabondaj din zonă în zonă, din biserică în biserică, hoinari romantici, însoțiți sau nu de ”trupe”.

Misihoinarul este foarte critic la adresa oricărui sistem, varsă oțet peste orice lucrare instituțională, umple sălile cu decibeli, nu cu argumente, are o retorică mustrătoare, fără a se atinge expozitiv de vreun text, jumulind evidențele, subliniind crizele, dar fără a oferi soluții. Nu-i așa că este simplu să ataci, cînd nu rămîi la fața locului să te implici ca parte din rezolvare? Atacă, jignește, umilește publicul structurînd o relație sado-masochistă din punct de vedere spiritual. Explorează vinovățiile curente și abuzații se simt bine la biciuirea generoasă a celui care ”le zice bine, frate, ca el nu le zice nimeni, pe față… ”

Cine îl ascultă? Cine îl crede? Cine îl ascultă și îl crede își merită soarta!

Ce este de făcut? Apostolul Pavel ne spune: însemnați-vi-i pe aceia! Le pomenește numele și le încremenește în textul sacru pentru eternitate! Le face lista, o face publică! Dacă apostolul ar fi avut cont de pe rețelele de socializare, atunci și-ar fi anunțat bisericile să se ferească și de Dima și de Alexandru Căldărarul.

Apoi, dacă aceștia nu se opresc, este relaxat! Se bucură că Evanghelia este vestită oricum, fie din orgoliu, tupeu sau duh de ceartă. Se încrede în suveranitatea lui Dumnezeu! Pînă la urmă … îi piaptănă Dumnezeu și pe aceia, așa cum pieptănăm căpușele din blana oilor!

Dar cu totul relaxați? Nu! Păstorii trebuie să strige ”lupul” cînd acesta vine, chiar dacă este bine mascat în piele de oaie! Profeți mincinoși! Prooroci care umblă în lumina aprinsă de ei înșiși, pîrlindu-și singuri blana!

Marius David Cruceru