Home / Diverse / Ce să credem despre jocul „The fight of Gods”?

Ce să credem despre jocul „The fight of Gods”?

Următoarea întrebare se pare că ține de un joc pe calculator:

Recent am descoperit un joc care se numește „The fight of Gods”, unde apare și Isus, unii zic ca jocul nu ar trebui sa jignească creștinii, alții, dimpotrivă, se simt deranjați. Întrebarea mea este : “Cum să reacționăm în fața jocurilor video în care apare Isus sau Dumnezeu?”

Nu cunosc acest joc și nu am văzut cum se joacă în el. Presupun că este un joc pe calculator și unul din personaje este Isus Hristos. Nu știu care sunt intențiile autorilor jocului și ce au vrut să facă prin aceasta. Dacă au făcut așa un joc prin care să prezinte persoana și lucrarea Domnului Isus Hristos, ca să câștige pentru Împărăția lui Dumnezeu sufletele celor care se joacă, atunci este un lucru bun și chiar sunt curios și eu să văd cum arată și cum funcționează.

Dar dacă este o joacă prin care Domnul Isus este prezentat altfel decât este sau pus de rând cu alți zei și idoli, atunci este o luare în deșert a Numelui lui Dumnezeu. Eu, dacă aș vedea aceasta, aș întreba persoana care se joacă, dacă cunoaște ceva despre Isus și despre Dumnezeu? Apoi aș întreba dacă știe ceva despre cele 10 porunci și aș duce discuția la porunca 3, care spune astfel:

Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. (Exod 20:7)

I-aș explica persoanei că prin acest joc se ia în deșert Numele lui Dumnezeu și că el se face părtaș la această faptă rea. Domnul spune că nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui și dacă nu se oprește, atunci va vedea în curând pedeapsa lui Dumnezeu. Nu mă voi opri însă la aceasta. Îi voi vorbi despre Domnul Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și că, dacă crede din toată inima în Isus Hristos și alege să fie ucenicul Lui, va primi iertarea păcatelor și darul vieții veșnice. Neapărat voi invita acea persoană la studiul biblic și la biserică, ca să poată cunoaște și urma pe Dumnezeul adevărat. Dacă este interesat de lupta spirituală, căci așa sună titlul acelui joc, atunci îi voi recomanda cursul de studiu biblic “Doamne, învață-mă să fiu biruitor în luptă spirituală”. Dumnezeu să vă ajute să-i vorbiți cu înțelepciune celui care se joacă în acest joc și tuturor oamenilor.

Sursa: moldovacretina.md

Check Also

Azi mulțumesc…

Mi-am deschis ochii adormiți dimineață. După care mai ațipesc 5 minute. Realizez că nu sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *