Home / Resurse Crestine / Articole / Nigeria creștină – o nouă Sirie însângerată

Nigeria creștină – o nouă Sirie însângerată

 

Aflați într-o ţară central africană, la mii de kilometri de patria islamului jihadist, în Nigeria, creştinii se confruntă cu aceeaşi situaţie ca și fraţii din Siria şi Irak.
De cel puțin patru ani, atenția publicului este îndreptată spre pătimirea Bisericii lui Dumnezeu din Siria și Irak, la dramele și pericolele ascunse în spatele acestui nou fenomen social. Dacă urechile ne-au fost „bătătorite” cu aceste informații, mai sunt pe planetă și alte probleme, trecute cu vedere de presa mondială.

Aflați într-o ţară central africană, la mii de kilometri de patria islamului jihadist, în Nigeria, creştinii se confruntă cu aceeaşi situaţie ca și fraţii din Siria şi Irak. Măcinată de lipsa apei, a hranei şi a medicamentelor, comunitatea creştină din Nigeria este ţinta atacurilor unei formaţiuni militare autointitulate Boko Haram. În anul 2013, grupul terorist a distrus mai multe biserici, a răpit 200 de eleve creştine pe care le-a convertit cu forţa la islam şi a ucis mai mulţi creştini. Deşi se părea că în anul 2014 Boko Haram a încetat cu acţiunile violente, sfârşitul lunii august 2015 a adus cu sine incendierea a patru biserici din nordul creştin al ţării, aşa cum raportează Al Jazzera.com.

Human Rights Watch a anunțat, într-un raport oficial, că doar în lunile iulie şi august ale anului 2015, Boko Haram a ucis 2.053 de civili, în 95 de atacuri – adevărate crime împotriva umanității.

Abia la început, anul 2016 aduce alte vești triste din inima Africii creștine. Raportul publicat de Open Doors, o organizație de caritate care monitorizează violența motivată religios, arată că au existat 4.028 de asasinate și 198 de atacuri de biserici. Doar în trei luni!

Același document susține că între 2006 și 2014, 11.500 de creștini au fost uciși și 13.000 de biserici distruse, forțând 1,3 milioane de creștini să fugă în zone mai sigure ale țării. Persecutarea creștinilor se realizează de către trei grupuri: grupul terorist islamist, Boko Haram, păstorii fulani musulmani și elita politică și religioasă musulmană, care domină guvernul în nordul Nigeriei.

Lisa Pearce, directorul executiv al Open Doors pentru Marea Britanie și Irlanda a declarat că, deși Nigeria este oficial un stat laic federal, cu o constituție care garantează libertatea religioasă, realitatea este foarte diferită. „Zeci de ani, creștinii din regiune au suferit marginalizare și discriminare. Acest lucru se întâmplă nu numai în statele Sharia din nordul țării: În mai multe zone din nordul Nigeriei creștinismul a fost, practic, distrus”.

Sursa: doxologia.ro

Check Also

Ia-L pe Isus de mana si urmeaza-L

Când îngenunchezi la cruce, nu vei auzi un cuvânt uÈ™or È™i dulce – nu de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *