Home / Resurse Crestine / Articole / Transforma Patmosul In Paradis!

Transforma Patmosul In Paradis!

Ap. 1:9-20

Dacă astăzi insula Patmos este o mare atracţie turistică, în secolul întâi, această insulă era folosită de imperiul Roman ca un loc de încarcerare şi de muncă forţată pentru deţinuţii politici, sau pentru toţi acei ce reprezentau un pericol pentru imperiu. Pe această insulă pustie din marea Egee, a fost exilat şi apostolul Ioan.

Apostolul Ioan, cel mai tânăr dintre ucenici, a avut momente frumoase în viaţă. S-a născut în Betsaida, o localitate situată pe malul nordic al mării Galileei şi a crescut practicând pescuitul, asemenea tatălui său Zebedei şi a fratelui său, Iacov (Marcu 1:19-20). A fost chemat la ucenicie şi s-a numărat printre cei trei intimi ai Domnului, luând parte la cele mai importante momente din viaţa Domnului Isus: la schimbarea la faţă (Mat.17:1-2), la rugăciunea din Ghetsimani (Mat.26:37), la cina de taină, când şi-a plecat capul pe pieptul Domnului Isus ( Ioan 21:7,20), la momentul judecăţii Domnului Isus când a ajuns chiar în curtea Marelui Preot (Ioan 18:15-16), iar în timpul răstignirii Domnului, el a rămas lângă cruce, fiindu-i încredinţată spre îngrijire mama Domnului Isus (Ioan 19:26-27).

Ioan, a fost un mator al învierii Domnului (Ioan 20:1-8), iar după înălţarea Domnului Isus la cer, el şi-a împlinit slujba apostoliei, fiind un stâlp în Biserica din Ierusalim (Gal.2:9) şi un apostol al dragostei (1Ioan 4:7-11).

După momentele frumoase, pentru apostolul Ioan a venit însă şi o vreme a încercării, generată de prigoana declanşată de împăratul Domiţian (81-96 d.Hr.), când, între anii 94-96 d.Hr., a fost exilat pe insula Patmos. În această vreme, ne-am aştepta să-l vedem pe apostolul Ioan, descurajat, resemnat şi fără nădejde, asemenea celorlalți deţinuţi exilaţi pe această insulă. În loc să trăiască cele mai grele momente de singurătate şi de deznădejde, pe Patmos, apostolul Ioan a trăit cele mai înălţătoare momente din viaţă, având parte de experienţe cereşti. Astfel putem spune că pentru el, Patmosul s-a transformat în Paradis!

Sunt situaţii în viaţă când şi noi ajungem pe Patmos. Suntem exilaţi, dar nu datorită unor persecuţii religioase, fiindcă Dumnezeu a rânduit în această vreme pentru noi un timp de pace şi de libertate. Ci, suntem despărţiţi de familie şi de biserică, datorită circumstanţelor cauzate de boală, munca în străinătate, neputinţele cauzate de vârstă, sau de o autoizolare determinată de nemulţumire, dezamăgire, sau păcat.

Unii ajung pe Patmos datorită loialităţii lor faţă de Domnul şi sunt marginalizaţi şi desconsideraţi de colegi şi de societate datorită credinţei lor în Dumnezeu; alţii ajung pe Patmos datorită decepţiilor cauzate de relaţii rupte, fiindcă au fost părăsiţi de cei care le-au fost aproape. Cel mai greu este însă pentru cei ce ajung pe Patmos datorită eşecurilor din viaţă. Au eşuat în afaceri şi s-au izolat, au pierdut examene şi nu mai au puterea să o ia de la capăt, şi-au năruit familia prin divorţ şi fiecare s-a închis în carapacea lui, fiind exilaţi unul faţă de altul, faţă de copii şi societate.

De aceea, pentru foarte mulţi creştini, Patmosul lor înseamnă o vreme a durerii şi a deznădejdii, un timp de ruinare fizică, psihică şi spirituală, un timp al celor mai mari ispite şi încercări. Uitându-ne la apostolul Ioan, învăţăm că Patmosul poate fi transformat în Paradis, atunci când:

1. Păstrăm părtăşia cu fraţii

Declaraţia făcută de apostolul Ioan, despre sine este grăitoare în acest sens. Atunci când se prezintă, el spune doar: Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz , la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos…” (Ap.1:9/a).

Surprinzător; nu-i aşa? Nu pomeneşte nimic despre relaţia lui specială pe care a avut-o cu Domnul Isus, slujba apostoliei la care a fost chemat şi nici despre slujirea sa în biserică. Îşi menţionează doar numele şi apoi prin declaraţia „fratele vostru” se pune la acelaşi nivel cu ceilalţi credincioşi, arătând că este părtaş împreună cu ei la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos.

Această mărturisire arată că deşi era despărţit în mod fizic de ceilalţi credincioşi, fiind exilat pe insula Patmos, depărtarea, necazurile şi singurătatea, nu au întrerupt părtăşia, ci, legătura dragostei cu ceilalţi fraţi ai lui, a rămas trainică. Ba, mai mult chiar; această părtăşie nu se limitează numai la vremea necazului, ci, va continua şi în vremea împărăţiei, deoarece el este pregătit să aştepte acest timp cu răbdare, asemenea Domnului Isus.

Atunci însă când a vorbit despre împărăţie, apostolul Ioan nu numai că a anticipat o experienţă viitoare pe care aştepta cu nădejde să o trăiască împreună cu cei credincioşi la venirea Domnului Isus, ci, eu cred că de fapt el prezenta o experienţă reală, fiindcă domnea împreună cu Hristos chiar în mijlocul necazurilor, transformând astfel Patmosul în Paradis!

Dacă exilul în care ai ajuns, te-a făcut să pierzi părtăşia cu ceilalţi fraţi în Domnul, şi în mijlocul necazurilor nu mai domneşti împreună cu Hristos, este cazul să refaci legăturile rupte, pentru ca şi Patmosul tău să se transforme în Paradis. Apoi, trăim această experienţă atunci când:

2. Întărim legătura cu Dumnezeu

Pe Patmos, Ioan nu numai că a păstrat părtăşia cu ceilalţi fraţi în Domnul, dar a şi întărit legătura lui cu Dumnezeu. Acest fapt este evidenţiat de mărturisirea: „În ziua Domnului eram în Duhul” (Ap.1:10/a).

Ce experienţă! El putea să spună: în ziua Domnului eram în exil, în pustiu, în singurătate, în multe lipsuri şi necazuri. Dar n-a menţionat nimic din toate acestea, fiindcă în ziua Domnului, care poate fi duminica, sau vremea harului, pentru el, a avut prioritate legătura cu Dumnezeu.

Fiind în Duhul, el comunica direct şi deplin cu Dumnezeu, părtăşie care l-a făcut să uite de realitatea prezentă, să se desprindă de pământ şi să trăiască clipe de cer.

Există ispita ca atunci când ajungi pe Patmos, să trăieşti în fire şi să ai în atenţie numai ceea ce te răneşte. Vor transforma însă Patmosul în Paradis, numai cei ce depăşesc sfera lucrurilor materiale şi trăiesc în Duhul, oferind prioritate lucrurilor spirituale şi comunicării cu Dumnezeu. Această legătură în Duh cu Dumnezeu, ne va ajuta însă şi să:

3. Trăim experienţe noi cu Domnul Isus

Pentru apostolul Ioan, legătura cu Dumnezeu nu s-a rezumat numai la o comunicare în Duhul. Dacă el şi-a înălţat inima în Duh către cer, pentru el Dumnezeu a coborât cerul pe pământ. Astfel acolo pe Patmos, a auzit vocea Domnului Isus care îi vorbea în mod direct şi desluşit şi L-a văzut pe Domnul Isus în imaginea Sa de slavă. Despre acest fapt, a mărturisit el însuşi spunând:

…”am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă” (Ap.1:10-11/a), sau: ..”Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort , şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Ap.1:17/b-18).

Ce experienţă! Domnul Isus i-a vorbit apostolului Ioan în mod personal, direct şi cu putere, prezentându-şi astfel identitatea potrivit cu autoritatea, măreţia şi misiunea Sa.

Este o binecuvântare să auzi când eşti pe Patmos pe cineva care îţi vorbeşte; Nu-i aşa? Cu cât mai mare este însă această binecuvântare, atunci când cel care îţi vorbeşte este Domnul!

Binecuvântarea pe care a trăit-o apostolul Ioan a fost însă mult mai mare, fiindcă el nu numai că a auzit vocea Celui ce îi vorbea, dar a şi văzut pe Domnul în imaginea Sa de slavă şi chiar a fost şi atins de El.

L-a văzut pe Domnul pe care îl descrie fiind îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur, având capul şi părul albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii ca para focului, picioarele ca arama aprinsă, iar glasul ca vuietul unei ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele, din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa îi era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. (Ap.1:12-16).

Câte detalii! Acest fapt arată că apostolul Ioan L-a privit pe Domnul cu mare atenţie şi cu toate că nu avea termenii potriviţi prin care să explice ceea ce a văzut, a găsit epitete şi comparaţii pentru a-l prezenta pe Domnul.

Pe cine auzi şi pe cine vezi, atunci când eşti pe Patmos? Nu cumva auzi doar vocea oamenilor şi îi vezi numai pe cei care ţi-au făcut rău? Ca să transformi Patmosul tău în Paradis, trebuie să-ţi întorci privirile spre Domnul. Această experienţă a trăit-o şi Iov, care în mijlocul necazurilor a auzit vocea lui Dumnezeu (Iov.38:1-41:34) şi L-a văzut pe Domnul, mărturisind:”Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut” (Iov.42:5).

Domnul Isus I-a vorbit şi i S-a arătat apostolului Ioan nu numai pentru a-şi descoperi identitatea, autoritatea şi misiunea, ci şi pentru a-i încredinţa o nouă misiune. De aceea putem spune că transformăm Patmosul în Paradis, atunci când:

4. Împlinim lucrarea încredinţată de Domnul

Când apostolul Ioan L-a văzut pe Domnul Isus, a căzut la pământ ca mort (Ap.1:17/a). Numai că Domnul l-a atins şi L-a ridicat, fiindcă urma să-i încredinţeze o misiune importantă. Ce vezi, i-a spus Domnul, scrie într-o carte şi trimit-o celor şapte Biserici:la Efes,Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea. (Ap.1:11). Şi ca nu cumva apostolul Ioan să uite ce are de făcut, Domnul repetă această încredinţare spunându-i: „Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt, şi cele care au să fie după ele” (Ap.1:19).

Apostolul Ioan a transformat Patmosul în Paradis, fiindcă s-a desprins de situaţia în care se afla şi de lucrurile cotidiene, şi s-a concentrat pentru a împlini lucrarea care i-a fost încredinţată de Domnul. A fost o vreme în care el a predicat Cuvântul lui Dumnezeu, acum însă când nu se mai putea adresa bisericilor din Asia Mică, prin viu grai, el le-a trimis scrisori.

Aceeaşi experienţă a trăit-o şi proorocul Ilie. Când a ajuns pe Patmosul său şi s-a autoizolat în singurătate în pustiul în care dorea să moară, Dumnezeu l-a trezit şi i-a dat să mănânce, pentru a-l pregăti pentru alte slujiri. Şi anume: să ungă împăraţi şi profeţi, sfârşindu-şi astfel misiunea nu în obscuritate, murind ca un oarecare în pustiu, ci fiind înălțat la cer într-un car de foc, ca un mare erou. (1Împ.19:1.2Împ.2:1-14).

Nu ştiu ce lucrare ţi-a încredinţat ţie Domnul. Dar dacă ai ajuns pe Patmos, nu-ţi aştepta moartea, ci fii dedicat pentru a-ţi împlini slujirea pe care Domnul o aşteaptă indiferent de neputinţe, lipsuri, sau alte circumstanţe.

Urmărind experienţele trăite de apostolul Ioan, lasă-mă să te întreb încă odată: vrei ca Patmosul tău să se transforme în Paradis? Atunci, indiferent de situaţia în care ai ajuns, păstrează legătura cu fraţii, întăreşte legătura cu Dumnezeu, trăieşte experienţe noi împreună cu Domnul Isus şi împlineşte-ţi cu credincioşie lucrarea la care Domnul te-a chemat!

Pastor Dan Boingeanu

Sursa: www.misiune.ro

Check Also

Ia-L pe Isus de mana si urmeaza-L

Când îngenunchezi la cruce, nu vei auzi un cuvânt ușor și dulce – nu de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *