Viaţa între “Florii” şi “Paşte”

Dacă ar fi să spiritualizăm existenţa noastră, într-un fel în care să ne raportăm la două din evenimentele mari ale creştinismului, evenimente pe care le sărbătorim în aceste săptămâni, am putea spune că întreaga viaţa se perindă între „Intrarea Domnului Isus Hristos în Ierusalim”, adică popular numită Florii, şi „Învierea lui Isus Hristos”, Paştele în termeni mai cunoscuţi.

Şi de ce fac această referire şi această asemănare? De ce aş presupune că fiecare creştin are viaţa cuprinsă între eceste două evenimente? Pentru că nu de rare ori, asemenea copiilor şi mulţimilor din Ierusalim, care strigau „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Osana, Fiul lui David”, glasurile noastre se înalţă spre Dumnezeu, spre Isus Hristos, lăudându-L pentru ceea ce a făcut în viaţa noastră, pentru rezolvarea miraculoasă a vreunei probleme; ori strigându-L pentru a ne ajuta, pentru a ne scăpa dintr-o situaţie aparent fără ieşire. Şi aceste cazuri, reprezintă „Floriile” vieţii, perioade din viaţă când Dumnezeu îşi are locul în existenţa noastră. Dar nu trece mult, poate nici măcar o săptămână, căt e între Florii şi Paşte, şi uităm de ce a făcut pentru noi, sau că ne-a ajutat, şi începem ” săptămâna patimilor”, începem să strigăm ” la răstignire cu El, nu mă interesează cine e”. Şi acest „la răstignire”, nu e strigat la propriu, ci dovedit prin faptele noastre, prin vorbele şi acţiunile noastre, prin indiferenţa noastră faţă de El. Cu fiecare vorbă urâtă, cu fiecare act de ură şi răutate, nu facem altceva decât să ne dezicem de Dumnezeu!

Fiecare avem ” Floriile” noastre, unele atât de bucuroase şi pline de speranţă că Dumnezeu ne ajută şi ne poate mântui şi salva. Dar vine, din păcate, „săptămâna mare” a vieţii, în care ne lepădăm de El, ne ruşinăm şi Îl negăm. Întoarcem spatele Celui ce totuşi a mers spre răstignire, de dragul nostru. Ciclicitatea acestor evenimente din viaţa noastră, nu e similară cu cea a evenimentelor pe care le sărbătorim, ci e dată de noi, de atitudinea noastră, de felul nostru de a trăi.

Să avem mereu Florii bucuroase şi împlinite, Paştele să ne aducă mereu aminte de minunea că putem mereu renaşte, că putem învia chiar când totul pare mort. Iar „săptămâna patimilor”, să nu o trăim nicicând în viaţa noastră, nelăsând ca lepădarea de Dumnezeu şi răstignirea Lui să aibă loc în inima noastră!!

sursa: mariusbota.wordpress.com