Home / Diverse / Să avem o credință mare – Alexandru Fintoiu

Să avem o credință mare – Alexandru Fintoiu

Nu ne este la îndemână să cerem lucruri imposibile de la Dumnezeu. Paradoxal, fiind imposibile, nu prea credem că El ni le poate realiza. Dar pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil. Ce poruncește ia ființă, vindecă orice boală, alină orice suferință, pentru că e mare.
Dumnezeu apreciază când avem credință să cerem lucruri greu de împlinit. Iosua I-a cerut lui Dumnezeu să oprească soarele și luna. Nu a fost o rugăciune meșteșugită, aranjată cu parfum și îmbrăcată la patru ace.
Iosua avea o relație deosebită cu Dumnezeu. El știa că Dumnezeu poate face orice. N-avea trebuință de confirmări, nu se îndoia cu privire la ceea ce Îi cerea și nici nu își punea problema ca Dumnezeu să nu realizeze ceea ce Îl ruga.
Iosua știa că trebuie să învingă vrăjmașii și că nu trebuie să rămână niciunul în viață – simbol al faptului că și noi ar trebui să ștergem răul din rădăcină – și L-a rugat pe Dumnezeu să oprească soarele ca să-i acorde timp să ducă la îndeplinire planul Lui.
A avut îndrăzneala să-i ceară lui Dumnezeu ceva de domeniul imposibilului pentru un om. Răspunsul lui Dumnezeu a fost că a oprit soarele în locul în care era. Rugăciunea aceasta scurtă, simplă și specială a adus victoria. Nu știu câți au observat în toiul alergării lor faptul că ziua a fost mai lungă.
Sunt oameni care se roagă astăzi lucruri extraordinare și puțini observă că Dumnezeu a lucrat. Dacă te mulțumești cu rezultatele trecutului nu vei face nimic deosebit cu Dumnezeu. Vei sta în barcă în siguranță fără să experimentezi ceva deosebit cu El.
Ucenicii s-au speriat văzându-L pe Isus mergând pe apă. Petru a avut îndrăzneala să Îi ceară să meargă și el împreună cu Isus. Iarăși, o rugăciune ce părea imposibil de îndeplinit, simplă. Răspunsul? Petru a fost primul om din istorie care a mers pe apă. Ceilalți ucenici doar au privit ca spectatorii la o piesă de teatru.
Vă provoc să treceți de limita posibilului omenesc și să-L onorați pe Dumnezeu accesând nebănuitele comori ale harului Său.
Avem un Dumnezeu mare, trebuie să avem o credință pe măsură.

Sursa: ciresarii.ro

Check Also

Socotelile din suflet – Florin Ianovici

ViaÈ›a se petrece între colÈ›ii nemiloÈ™i ai unei lumi crude care caută pe cine să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *