OARE CÂND AM ÎNCEPUT, NOI CREȘTINII, SĂ NE COMPLICĂM VIAȚA AȘA DE MULT?

Mă plimb pe străzile prăfuite ale județului Vâlcea, cei drept, mai mult cu mașina decât pe jos, ca să îi pot ”culege” pe tinerii ce sunt pe teren, iar dintr-o dată mă cercetează un gând. Oare când am început să ne complicăm viața așa de mult, noi cei ce ne numim creștini? De ce alegem cele mai sofisticate moduri de a ne arata spiritualitatea în această societate deja complicată ca mod de gândire și filozofie?

Mă uit la acești tineri. Probabil că, în Bisericile lor nu sunt prea băgați în seamă, ba mai mult, sunt criticați pentru că “nu arata ca niște creștini” sau pentru că nu le place ce place majorității . Și biserica, în general, nu vede valoarea in ei.
Privesc la ei și îi văd pe ucenici. Doi câte doi, prin praf , cu picioarele în sandale, cu traista in spate, arși de soare si bătuți de vânt, ducând Evanghelia lui Cristos la fiecare casă.

Parcă văd simplitatea ucenicilor, care cred că nu erau niste “fanatici” religiosi ce nu îndrăzneau să zâmbească sau să facă vreo gluma, ori să se bucure de viața, ci și ei ca și tinerii aceștia, râdeau pe drum, iși aminteau de diverse situații amuzante, erau plini de bucurie și pasiune; când le era cald, căutau vreun râu să-și răcorească picioarele, sau fântâni să iși stâmpere setea, după care continuau. Continuau să facă ceea ce le-a poruncit Dumnezeu.

Nu-i așa ca nu e complicat? Și ucenicii, la pas, au dus Cuvântul mai departe chiar dacă au avut opoziții. Ei nu s-au oprit, ci, au continuat. Știau ce chemare au și cine le-a facut această chemare.
Una din temerile mele în această misiune a fost ca acesti tineri, adolescenți, unii dintre ei copii, să nu fie descurajați, dezamăgiți sau să renunțe atunci când dau de opoziție. Și opoziție a fost. Din partea preoților, a oamenilor răi, a câinilor, a autoritaților, a celui rău. Dar uite că și azi, în ultima zi de misiune, la peste 34 de grade, sunt tot pe strazi, continuând să meargă mai departe.
Biserică, uite-ți membrii, apreciază-i, îngrijește-i, asigură-te că cresc. Au râvna, au chemare, au nevoie de mentorare, de părtașie, de frati, crede in ei!

Părinți, aceștia sunt copiii voștri, oferiți-le dragoste, îndrumare, învățați-i calea Domnului, priviți-le calitățile care sunt multe, credeți în ei, nu-i întărâtați la mânie.
Creștini, urmați exemplu lui Cristos și faceți ceva pentru El. Orice lucru cât de mic, în ochii Lui are însemnătate.

Cristi Marițan