Când trebuie să vedem prin alÈ›i ochi…

ÃŽn weekendul acesta a trebuit să ajung la un cabinet oftalmologic să îmi refac ochelarii de citit È™i de lucru. Cei vechi pe care îi am – încă – au început să pălească, probabil că È™i la ei există vârsta ca la oameni… Eram chiar foarte preocupat să văd bine È™i să nu fiu jenat de rănile care mi le lasă pe nas, uneori, vechii mei ochelari. Nu i-am abandonat încă, mai sunt cu ei pe nas, dar încet, încet, parcă simt că li s-a dus viaÈ›a. Nu cred că am făcut o alegere corectă atunci când i-am luat prima dată, deÈ™i reÈ›eta de la oftalmologul de acum 3 ani a fost È™i astăzi bună. Adică cu aceiaÈ™i dioptrie vedeam bine È™i cu noii ochelari testaÈ›i la un punct oftalmologic din oraÈ™ de la noi, care l-am găsit deschis în weekend.

Uneori lucrurile din viață sunt precum ochelarii. ÃŽnÈ›elegem anumite lucruri dacă le percepem în mod adecvat, dacă le studiem de aproape, dacă le observăm È™i le vedem corespunzător. AlÈ›ii au alte perspective, alte unghiuri de vedere, alte idei. Probabil că anumite idei de-ale altora seamănă cu ale noastre, sau poate alÈ›ii au mai multă lumină asupra anumitor lucruri decât noi. Dar poate că È™i noi vedem ceea ce alÈ›ii nu văd È™i asta se datorează È™i felului nostru de a fi. Trăirea È™i educaÈ›ia noastră determină modul cum reacÈ›ionăm È™i cum răspundem la ceea ce percepem în jurul nostru È™i făcând astfel, noi de fapt exprimăm părerea È™i… vederea noastră personală cu privire la acel lucru.
Ne luăm ochelarii de pe ochi È™i uneori vedem lucrurile în ceață. Sau poate vedem ceva mai bine decât cu ochelarii pe nas – atunci ar trebui să mergem la alt consult oftalmologic să vedem dacă toate sunt în regulă cu ochelarii noÈ™tri, cu ochii noÈ™tri, cu dioptriile ochelarilor.

Nu, nu scriu acest articol ca să fac ”reclamă mascată” la un cabinet oftalmologic, ci scriu pentru că mi-am dat seama că atunci când ai ochii care trebuie să îi ai… vezi lucrurile care trebuie să le vezi. Și dacă închidem ochii… este logic că nu vom vedea ce nu trebuie să vedem.

Ceea ce punem înaintea ochilor noÈ™tri determină È™i ceea ce ne pasionează, ce ne frământă, ce ne face să mai ieÈ™im din monotonia de zi cu zi. ÃŽmi aduc aminte de un bătrânel de care am avut grijă cu ceva timp în urmă È™i el avea un mare ”of” pe inima lui… vroia ca în fiecare dimineață să îi aducem ziarele principale din acea zi, apă proaspătă de la alimentara din apropiere… È™i să aibă ceva consistent de mâncare pe masă. Fiica acestui bătrân a încercat să îi spună omului că tehnologia de acum a evoluat, că există tablete È™i internet unde poate citi È™i răsfoi la nesfârÈ™it ziare, arhiva de ziare, ba chiar să economisească un bănuÈ› în plus prin a folosi un aparat electronic în locul ziarelor tipărite pe hârtie de tipografie. Avea el un fix, nu i-l scotea nimeni din cap. Ziarul tipărit era ziar tipărit. Dacă era pe tabletă… nu era ziar, era orice altceva.

ÃŽntr-o dimineață, când mergeam la chioÈ™cul de ziare, îmi amintesc că am fost să iau eu ziarele pentru acest bătrânel È™i doamna care vindea ziarele m-a recunoscut. Pusese deja deoparte cele 5-6 ziare pe care È™tia că noi le cumpăram zilnic, È™i unul dintre ele nu era venit pentru că nu au mai adus la acel chioÈ™c acel ziar. Când ne-am întors la bătrân cu ”veÈ™tile”, parcă ar fi intrat toate în sac… a trebuit să îi găsim ziarul acela lipsă neapărat, È™i a trebuit să ne cam dăm peste cap, vorba vine acum, ca să îi facem rost de acel număr, din acea zi, de la acel ziar. Probabil că era un serial acolo È™i omul nu dorea să-l scape. Sau poate că… tabietul lui era de neschimbat, indiferent de ce s-ar întâmpla – nu putea fără acel ziar È™i cu asta basta!

ÃŽntr-o altă ocazie vânzătoarea de la chioÈ™cul de ziare, deÈ™i ea își vindea prin noi – È™i implicit prin banii acestui bătrân mai puÈ›in înÈ›elept cu finanÈ›ele – marfa ei, ne-a întrebat, mai în glumă, mai în serios, ”nu a murit moÈ™ul?” Nu am înÈ›eles atunci care a fost aluzia. Probabil că aveau È™i ei în familie sau au auzit cazuri similare de bătrâni care stau È™i cumpără grămezi de ziare să le citească È™i se îngroapă în casă cu ele. Pe moment nu mi-am dat seama la ce se referea aÈ™a că am răspuns rapid È™i simplu, ”nu, nu!” ca să scap, È™i apoi am zâmbit, încercând să mă integrez cu tonul de vorbă pe care l-am presupus eu că era în discuÈ›ie. Dar apoi mi-am dat seama ce însemnau vorbele lor. Și ei se săturaseră de el, de câte ziare lua, de câte pretenÈ›ii avea, de câți bani arunca moÈ™ul în vânt, în loc să facă altceva mai bun cu ei.

Omul avea ochelarii lui È™i nimeni nu îi putea schima vederea lui. I-am spus lucruri pe care a fost uimit să le audă, dar nu a dorit să facă vreo schimbare, deÈ™i a rămas văduv. A început să se înece în cititul ziarelor È™i de fapt vederea lui se ducea încet, încet. Nu doar vederea lui fizică, dar È™i cea spirituală. Nu credea în eternitate, dar mergea la biserică, când avea chef, ce-i drept. Nu credea în viaÈ›a de apoi, dar credea în reîncarnare È™i zeități păgâne. Nu credea în Biblie, dar citea È™i asculta ce ziceau alÈ›ii despre È™i din ea. S-a mulÈ›umit să aibă toată viaÈ›a ochelarii religiei sale de aparență – că era cineva, dar de fapt era un ateu, dar pentru alÈ›ii cu acei ”ochelari” părea mai abordabil, mai în regulă decât cum era el de fapt. ÃŽn realitate el era un persecutor al tuturor din jurul lui. Pe vremea lui CeauÈ™escu a deÈ›inut funcÈ›ii de conducere È™i a avut influență în jur. Și pensia lui spunea ceva în acest domeniu. Doar că inima lui nu mai vedea ceea ce trebuia, pentru că el deja era îngropat în deznădejdile È™i în negativismul său. Au încercat unii È™i alÈ›i să-l aducă pe altă cale, să uite de moartea soÈ›iei lui, să meargă mai departe în viață. A refuzat. A continuat să poarte aceiaÈ™i vechi ochelari până în ziua când s-a stins subit È™i nu a mai avut nimeni ce să facă.

Nu mai putea nimeni să îi cureÈ›e ochii ca el să poată vedea mai bine lucrurile de acum… pentru că el era deja dus, era în lumea celor care nu cuvântă. Și deÈ™i preotul l-a îngropat È™i l-a făcut că ar fi ajuns în rai – un lucru pe care nici unul dintre noi nu îl vom È™tii pe acest pământ, indiferent ce ce ochelari avem pe ochi, indiferent de ce vedere avem acum, aici, despre ziua de mâine, despre viitor, despre eternitate. Nimeni nu mai putea modifica vederea acestui om acum că era trecut din portalul nostru fizic.

Nu È™tiu dacă ai citit aceste rânduri È™i te-ai gândit să îți cureÈ›i puÈ›ini ochelarii tăi, sau poate lentilele de contact. Dacă te-ai gândit, ai cugetat la cum vezi tu lucrurile în viață, dacă eÈ™ti maleabil, dacă laÈ™i ca lucrurile să te schimbe în mai bine, sau devii mai încăpățânat, mai rigid, mai aspru cu tine, cu alÈ›ii, poate îți faci acum timp să laÈ™i ochelarii tăi jos È™i să cugeÈ›i la felul cum vezi tu lucrurile în viață. PuneÈ›i întrebările esenÈ›iale ale vieÈ›ii È™i vezi ce răspunsuri ai acum. Apoi puneÈ›i ochelarii înapoi pe nas È™i gândeÈ™te-te la răspunsurile care le-ai dat. Imaginează-È›i că È›i se dă ocazia să vezi din afara corpului tău felul cum arăți tu, felul cum vezi tu lucrurile, felul cum tratezi pe alÈ›ii, felul cum îi citeÈ™ti tu pe oameni. Apoi revino la normal, la cine eÈ™ti tu de fapt… È™i vezi ce fel de ochelari ai acum, È™i dacă nu cumva trebuie să mergi la un consult oftalmologic. Sau la Isus, care a dat vedere celor cu probleme cu ochii. Care a adus eliberare la cei care erau în întuneric È™i nu vedeau o cale de scăpare. ÃŽn cele din urmă… purtatul de ochelari nu îți va arăta ce direcÈ›ie urmezi – cum au caii la căruță – ci îți va limpezi felul cum faci acea direcÈ›ie È™i consecinÈ›ele care vor urma.

Sursa: crestinismtrait.blogspot.com.es