La răscruce de ani

ÃŽnaintăm prin timpul care ne măsoară trecerea cu o veÅŸnica viaţă adăpostită în trupurile noastre vremelnice- vase de lut păstrătoare de comori… Am obosi, ne-am consuma energiile prezentului în înaintarea noastră spre vârfuri, spre doruri de semnificaÅ£ii dacă, ne-ar fi dat dinainte să cunoaÅŸtem “traseele viitoare”… Trecutul ne-a învăţat însă, atât de clar lecÅ£ia că, pasul nostru înainte de a atinge culmea pentru a arbora steagul cuceritor al înălÅ£imilor, trebuie să obosească ÅŸi să sângereze în lupta cu ceÅ£ile văilor adânci ÅŸi a stâncilor colÅ£uroase. Mai deslusit însă ca oricând  in sinuozitea neinteleasa a drumului,  am auzit ecoul vocii bunului Pastor: “Domnul e Lumina si Mantuirea… De cine sa ma tem?” Si cum sa te temi, oare cand, chiar noapte fiind, stele licaresc  iar lumina lor nu e altceva decat reflectarea luminii Soarelui, dovada existentei lui?  Chiar daca stelele din noapte nu-ti dau suficenta lumina de a vedea mai departe cararea- iti pot da speranta ca noaptea nu e altceva decat un timp premergator rasaritului ÅŸi domniei luminii. Åži să nu uităm: chiar dacă pentru pământeni sunt ÅŸi nopÅ£i cu firmamente fără stele, nu si pentru Dumnezeu… nici pentru cei ce privesc orizontul prin ochii Lui!

     Cu ce ochi privim viaţa?  Vrând nevrând, gratiile timpului  ar vrea să ne imprime atmosfera de închisoare a unor trecuturi în care regretele ne apasă, iar viitorul ne înspăimântă. Ciudat, dar real de multe ori. Neglijăm să trăim prezentul, fără să ne dăm seama că tocmai în felul acesta arătăm ca nişte bieţi întemniţaţi ai timpului.

 

       “Adam”-ul din noi a cărui fire păcătoasă am moÅŸtenit-o împreună cu legea degradării îşi cere tributul cu fiecare linuţă în plus  grafată pe coordonata  timpului vieÅ£ii noastre… Se petrece totul pe nesimÅ£ite… Dar  aÅŸa cum spune Scriptura :“…chiar dacă omul nostru de afară se trece, omul nostru din lăuntru se înnoieÅŸte din zi în zi… Pentru că noi nu ne iutăm la lucrurile care se văd, ci la cele ce se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veÅŸnice” (1 Cor.4:16, 18)… Din nou- pun întrebarea- “Cu ce ochi privim viaÅ£a? ” De ce ne sunt privirile absorbite: de trecut, de viitor sau de Cel Ce s-a numit pe Sine “ EU SUNT” –  un veÅŸnic ACUM… “Trecutul Adam” a adus moarte, CEL CE ESTE ÅŸi s-a întrupat într-o fire asemănătoare umană a adus eliberarea treutului ÅŸi viaÅ£a din plin a prezentului ÅŸi viitorului”.

 

      Avand in vedere vesnicul ACUM a Celui pentru care nu exista timp, mai adugand si faptul ca in limba ebraica folosită de evreii din timpurile biblice nu exista decat timpul prezent, ne putem permite sa traducem tradiţionala urare rostită la cumpăna anilor:  “La multi ani” cu “The best new moment”( Cel mai bun moment)!  Adică: nu lăsa să treacă pe lângă tine nici o oră, o zi formată din  clipe fără a o trăi bucurându-te de ceea ce are sens cu adevărat şi plângând pentru ceea ce merită!

 

    Ce bine ar fi să punem la socoteală că acest ACUM pe care noi îl  trăim ca pe ceva banal, fără responsabilitatea unui ecou veÅŸnic lumii… acest ACUM îl trăiesc în acelaÅŸi timp cu noi ÅŸase miliarde de oameni ai planetei. Poate că, în timp ce noi trăim acest ACUM unic ÅŸi ireversibil,  rătăcindu-ne  ca orbii  în neiertări, neiubire, critici… gunoaie… – alÅ£ii din aceste miliarde de suflete, într-un colÅ£ din aceeaÅŸi lume pentru care Hristos a dat totul – în acelaÅŸi ACUM mângâie cu  suflare de martir (mireasmă de cer) mâinile ucigaÅŸilor prigonitori. ÃŽn acelaÅŸi  ACUM în care poate vărsăm lacrimi de autocompătimire pentru soarta noastră “ nedreaptă” pentru ceea ce consideram că trebuia să ni se dea sau să nu ni se ia-  undeva în lumea aceasta, contemporani cu noi- rămân îngeri încremeniÅ£i în faÅ£a mărturiei inimii mulÅ£umitoare ÅŸi a cântului de laudă a acelor fiinÅ£e considerate de noi peste măsură de nenorocite care văd  un mare privilegiu al divinităţii- jumătatea de cartof- hrana lor, răsplata unei zile întregi de muncă sau câteva linguri de orez… ÃŽn paturile noastre calde ne frământăm îngrijorându-ne de “pâinea…” sau mai modern spus: “bussines”-ul zilei de mâine, în timp ce Domnul priveÅŸte trist la noi, dar zâmbeÅŸte în acelaÅŸi timp, în acelaÅŸi ACUM când sărmani oameni ai  străzii fără acoperiÅŸ deasupra capului fac din cutia de carton un Templu al gloriei Sale.

 

Poate că în acelaÅŸi ACUM când pumnul meu sau al tău a bătut în masă categoric ÅŸi neînduplecat în a-ÅŸi apăra drepturile- într-un alt colÅ£ de lume o mână cade tăiată de fanaticii musulmani pentru simplul fapt că a Å£inut o Evanghelie… O Evanghelie pe paginile căreia este scris despre CEL CE ESTE începutul ÅŸi sfârÅŸitul că tăcea ca un miel în faÅ£a acuzatorilor…  Şi câte nu ar mai fi de spus aici?… De fapt, ce puÅ£in cunoaÅŸtem…

 

       Cum ar fi viaÅ£a unei lumi întregi dacă n-ar exista Dumnezeu cu atotÅŸtiinÅ£a, dragostea ÅŸi judecăţile Lui perfecte? Ar mai avea sens gândul bun, jertfa, renunÅ£area, lacrima, surâsul?… Ar avea sens ACUM pe care îl trăiesc dacă el ar fi doar un simplu  tobogan  spre nefiinţă ÅŸi uitare?…

 

       “Pentru Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi”… Åži atunci, pentru noi- ce sunt anii?

 

       Anii vietii noastre sunt lazile pline de comori care poarta in ele diamantele si briliantele clipelor, orelor, zilelor din care  Dumnezeu  cu colaborarea noastră pregateste cununile  vesniciei…

 

    “Fii credincios până la moarte” îndeamnă Hristos în Apocalipsa,  “ şi -ţi voi da cununa vieţii!”

 

      Până la moarte înseamnă o viaţă întreagă:  clipă de clipă, zi de zi… an de an… până când pe coordonata timpului meu unic ÅŸi ireversibil se va grafa ultima liniuţă, ultimul ACUM pământesc…

 

    Din toate aceste “ACUM” se va scrie cartea vieţii anilor mei  şi a tăi. Va fi aur, însă doar acele ACUM trăite cu Hristos, restul va arde. Multi ani!- înseamnă deci umblare  pas cu pas în credincioşie cu  Hristos, care e VIAŢA adevărată. Cu toate acestea spuse, putem deci să vă urăm din inimă   LA MULŢI, MULŢI ANI, 2009!  

Ligia Seman