Home / Diverse / GHIȚĂ IGNAT: SPITALUL DE NEBUNI!

GHIȚĂ IGNAT: SPITALUL DE NEBUNI!

Am schimbat doar închisoarea și țara, mare lucru nu s-a schimbat însă, rămân pentru moment încă prizonierul greșelilor făcute cu mulți ani în urmă. Când sunt întrebat de diferiți colegi de detenție de ce sunt aici, le răspund că am fost adus să dau socoteală pentru anumite situații petrecute cu peste 10 ani în urmă. Cei mai mulți se miră că după atâta timp am fost adus în UK, nu știu să dau un răspuns, dar cred că lucrurile așa trebuie să se întâmple, mai ales că dorința mea este să plătesc ce este omenește de plătit. Știind că pentru păcatele mele a plătit deja Altcineva, pentru păcatul și mizeria în care am trăit a plătit Scumpul și Iubitul meu Mântuitor, Iisus Hristos, dându-și viața pe cruce, la Golgota, acum două mii de ani.

Revin la subiectul scrisorii: în a doua dimineață, după ce am fost adus în acest penitenciar, am îndrăznit să întreb pe un coleg englez „ce se petrece aici?”, pentru că pentru a doua noapte la rând nu am putut să mă odihnesc din cauza zgomotului. Unii deținuți au bătut cu pumnii și picioarele în ușile de metal de la celulă aproape toată noaptea și au zbierat ore în șir. Răspunsul colegului englez a fost unul foarte scurt dar cuprinzător: „mantal house bro… mental house” cred că traducerea ar suna cam așa: „spital de nebuni frate… spital de nebuni”.
Fiind mai mult o închisoare pentru cei arestați preventiv, oamenii sunt aduși aici direct din libertate, mulți ajung băuți, alții drogați, alții care au deja câteva zile de când sunt aici, iar din lipsa de droguri intră în sevraj, ceea ce îi transformă în oameni fără nici un fel de control sau raționament. Oamenii cu probleme de ordin psihologic sunt oameni care au nevoie de noi ceilalți, care prin harul lui Dumnezeu suntem încă sănătoși. Cred că societatea, dar și biserica ar trebui să se aplece mai mult spre a ajuta acești oameni, care de multe ori sunt tratați precum „niște ciudățenii” care trebuie îndepărtate la fel ca și cei din pușcării, adică deținuții… Scriu cu tristețe aceste cuvinte, dar acesta este adevărul, umblu prin mai multe pușcării de vreo doi ani și aproape jumătate și văd cum stă treaba. În opinia mea, deținuții și cei bolnavi mintal sunt în mod greșit doar îndepărtați din societate, fără ca aceeași societate să facă ceva pentru ca acești oameni să se întoarcă oameni reabilitați (pentru că mai devreme sau mai târziu se întorc), pregătiți pentru a face față problemelor din societate, fără să recidiveze. Am citit ceva interesant despre un tânăr bolnav psihic și mi-a plăcut, așa că vă voi scrie și vouă.

Este vorba despre un tânăr care era redus mintal, nu știa nici să scrie, nici să citească, iar de socotit nici atât. De cele mai multe ori stătea în fața casei, unde împreună cu copiii mici de pe stradă se juca și făcea tot felul de năzbâtii. El avea grijă de ei, iar micuții erau atașați cu toata inima de el, toți cei mici îl iubeau, iar el era mereu atent pentru a-i proteja. Într-o zi, micuța fetiță a vecinilor alergă peste drum, direct prin fața unei mașini care trecea în viteză. Totul se petrecu fulgerător, frânele mașinii, scrâșnirea, apoi liniște de mormânt până când țipetele copilului speriat sfâșiară liniștea. Fetiței nu i se întâmplase nimic, dar prietenul infirm al copilului era mort, alergase direct între vehicul și fetiță. După ani de zile, o tânără stătea cu logodnicul ei la mormântul acelui prieten, „sunt 20 de ani de atunci” spuse ea, „el a murit pentru mine, altfel eu aș fi fost înmormântată aici”. Acel tânăr bolnav mintal a murit în locul acelei fete, s-a sacrificat el, și a murit pentru ca ea să se poată bucura de viață.
Cu câțiva ani în urmă, am înțeles profundul adevăr, și anume, că Iisus Hristos s-a sacrificat și a murit la Golgota. Și-a dat viața pentru ca eu să mă pot bucura de viața veșnică. Mă gândeam așa: dacă fata aceea a arătat atâta recunoștință acelui tânăr, cu cât mai mult eu sau tu ar trebui să îngenunchem zilnic înaintea lui Dumnezeu și să-I mulțumim pentru Fiul Său, arătându-ne recunoștința pentru jertfa Sa de pe cruce prin a ne hotărî să-L urmăm restul vieții noastre. Unul Singur a murit pentru noi toți, ar trebui să punem la inimă acest adevăr.

Mă uit în jurul meu chiar acum și văd oameni de tot felul, rasă diferită, culturi diferite, religii diferite, sunt aproape 2000 de deținuți aici, majoritatea dintre ei fiind musulmani. Unii urlă, alții bat în ușă și în gratii cu picioarele, pumnii sau cu scaunele, alții își văd de treabă. Sunt aici oameni cu fapte dintre cele mai diverse, de la cele mai puțin grave până la fapte deosebit de grave, precum cele de terorism. La o primă vedere ai fi tentat să judeci și totuși Unul Singur a murit ca noi toți (liberi sau închiși, negri sau albi, buni sau nebuni) să avem șansa unei vieți veșnice, în glorie, alături de Mântuitorul. Marea dramă este aceea că prea puțini cred și prea puțini iau în serios acest adevăr atât de important pentru viața noastră. Tot ceea ce scriu sau vorbesc caut să și trăiesc în fiecare zi a vieții mele și mă rog ca a mea credință să crească din zi în zi mai mult și mai mult, la fel cum mă rog pentru deținuții din acest penitenciar, la fel cum mă rog pentru colegul meu de celulă, Karim, care de trei săptămâni de când împărțim aceeași celulă, a primit prin harul lui Dumnezeu aproape zilnic din Cuvântul Său, mă rog ca acest cuvânt să prindă viață în inima lui și undeva, pe lungul drum al pedepsei de 9 ani pe care a primit-o, undeva pe acest drum să se oprească într-un moment de sinceritate și să primească pe Domnul Iisus ca Mântuitor și Domn personal.
Sursa: primulinformat.com

Check Also

Franklin Graham: „Națiunea noastră are necazuri”

Evanghelistul Franklin Graham a postat miercuri un mesaj puternic pe Facebook avertizând că o „răutate” …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *