Home / Diverse / De ce să citești Biblia

De ce să citești Biblia

Pentru unii, exerciţiu demodat, fanatism sau bizarerie. Pentru alţii, talisman de atras bunăvoinţa divină. Este ceva care ar putea face Biblia mai mult decât un hăţiș intimidant de genealogii, de simboluri și de instrucţiuni?

E un fapt susţinut cu statistici: nu suntem un popor cucerit de plăcerea lecturii. Un sondaj IRES arăta că, în 2012, 50% dintre subiecţii investigaţi nu citiseră nici măcar o carte pe tot parcursul anului, în timp ce 21% reușiseră să finalizeze lectura unei cărţi, maximum două.

Cu un an înainte, același institut realizase un alt sondaj care arăta că Biblia se afla încă în topul celor mai iubite titluri, pe locul 2, devansată de romanul „Pe aripile vântului”, dar în faţa altor romane cunoscute – „Moromeţii”, „Cel mai iubit dintre pământeni” și „Cei trei mușchetari”.

Cele mai iubite titluri nu sunt neapărat cele mai citite, sau cel puţin așa se pare că stau lucrurile în cazul Scripturii, dacă analizăm datele obţinute de un sondaj iVox în 2012, „Cât, cum și ce citesc românii?”, care releva faptul că favoritele cititorilor sunt cărţile de ficţiune, în timp ce cărţile de religie și de spiritualitate atrăgeau doar 4% din publicul cititor.

Potrivit American Bible Society, Biblia nu mai ocupă poziţia privilegiată pe care o ocupa altădată nici în preferinţele americanilor. Un sondaj din 2014 indica scăderea numărului celor care o citesc și care acordă credit învăţăturilor ei.

Există numeroase explicaţii pentru excluderea Bibliei din grila de lectură și de studiu de către cei care își păstrează încă vie deprinderea de a citi. Acestea variază de la lipsa timpului la scepticism și de la dezinteres la semnalele negative transmise de lipsa unui impact real al Bibliei asupra unora dintre cititorii ei fideli. Dar dacă ar fi să căutăm un numitor comun al motivelor de a ignora această carte, acesta ar fi, probabil, sentimentul mai vag sau mai clar accentuat al lipsei de relevanţă pentru omul secolului XXI.

În cheie inversă, cititorii fideli își menţin acest obicei tocmai datorită credinţei lor că Biblia face o diferenţă reală în viaţa lor. Și asta în ciuda faptului că ea îl familiarizează pe cititor cu valori și norme care demantelează, nu o dată, sisteme valorice împământenite. Sau poate tocmai de aceea.

Dincolo de ziduri, un univers întreg

Autorul american Eugene Peterson povestea într-o ocazie despre o doamnă excentrică, în vârstă de 90 de ani, din biserica în care copilărise. Fusese trimis într-o zi să o viziteze, cu o porţie de fursecuri de casă, iar experienţa îl umpluse de teamă. Paharul de lapte cu care doamna Lychen l-a servit, invitându-l să îi ţină companie în degustarea fursecurilor, l-a ţintuit câteva minute în casa întunecoasă, unde jaluzelele nu erau ridicate nici în timpul zilei. Și unde doamna Lychen trona, cu faţa ei palidă și osoasă, amintindu-i băieţelului înfricoșat de poveștile cu vrăjitoare.

Mai târziu, Peterson s-a imaginat deschizând larg ferestrele casei și strigându-i proprietarei îndrăgostite de întuneric: „Uitaţi, un plop tremurător! O egretă pe creanga de sus! Și o căprioară cu coada albă! (…) Există o lume întreagă afară, care este bună!”

Ceea ce Biblia se oferă să ne aducă este imaginea caleidoscopică a unei lumi care depășește experienţa noastră limitată, deși o integrează. Ea promite experienţa unei călătorii vindecătoare, la pas, dincolo de viziunea, trăirile, certitudinile și sistemele noastre fragmentate de referinţă. Și o ridicare a jaluzelelor, pentru ca lumina ce năvălește înăuntru să aducă la suprafaţă piesele pierdute dintr-un puzzle al vieţii noastre.

Corigenţa la moralitate a cititorilor fideli

Faptul că Biblia nu reușește să aibă impactul dorit asupra unora dintre cei care o consideră Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă o problemă spinoasă. Dificil de explicat, dar imposibil de ascuns, fiindcă ea transpare în aspectele cele mai vizibile ale vieţii celor care se declară creștini.

În 2002, Institutul de Etică Josephson a publicat concluziile unui studiu bienal privind etica elevilor de liceu americani, care arăta că există o diferenţă destul de mică între comportamentul etic și moral al elevilor creștini și cel al colegilor necreștini. Din fericire, studiul a fost refăcut și în 2012, cu aceeași subiecţi și a evidenţiat o redresare semnificativă a unei etici avariate.

Ca exemplu suplimentar, o cercetare realizată în 2014 descria eșecul părinţilor creștini în a-și respecta legământul de căsătorie: doar 46% dintre copiii între 15 și 17 ani își petrecuseră copilăria cu ambii părinţi, ca urmare a ratei crescute de divorţuri în rândul creștinilor conservatori.

Acest eșec al creștinilor de a aplica în viaţa zilnică principiile unui Cuvânt pe care-l investesc cu autoritate poate fi întâlnit și dincolo de graniţele societăţii americane, atrăgând dileme și întrebări-încuietoare: ce rost are să citești o carte ce promovează standarde pe care omului modern îi este imposibil să le atingă, în caz că ar fi reușit cineva această performanţă vreodată?

Relaţia care surclasează regulile

Josh McDowell și Tomas Williams susţin, în cartea lor, Relaţie prin Cuvânt.Un plan biblic pentru transformarea generaţiei următoare, că în miezul acestei inadecvări dintre comportament și Cuvânt ar exista o mare neînţelegere. Cu privire la ceea ce reprezintă, în însăși esenţa lui, creștinismul. Dar și cu privire la ceea ce este Biblia.

Dacă am efectua un sondaj, mulţi creștini ar echivala Scriptura cu o carte de reguli, spun McDowell și Williams. Scopul ei ar fi, așadar, să ne livreze un set de reguli care să ne ghideze în efortul nostru de a ne croi o viaţă mai bună. Poate aţi auzit deja ideea că Biblia este un excelent manual de afaceri sau unul de psihologie ori dezvoltare personală.

Alţi creștini disociază conţinutul ei de intenţia lui Dumnezeu de a ne construi o viaţă mai bună aici și acum, subliniind că unicul rol deţinut este acela de a ne arăta drumul spre cer, constituind așadar harta veritabilă către Împărăţia de dincolo.

Fără a nega funcţiile ei de informare și de ghidare, McDowell și Williams subliniază că este ușor să pierdem din vedere motivul crucial pentru care ne-a fost încredinţată Biblia. Iisus Hristos a atras atenţia către unica modalitate prin care un muritor poate obţine mântuirea: „Și viaţa veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Iar Cuvântul scris ne-a fost dat tocmai pentru a ne ajuta să Îl cunoaștem pe El, singurul care ţine cheile veșniciei. O cunoaștere intimă, care să imprime din nou chipul Său în noi. Iar acesta e un ideal prea înalt ca să fie atins chiar și prin eforturi asiduue de a ne conforma regulilor bune – pentru că în centrul creștinismului nu stă un set de principii, oricât de valoroase, ci o Persoană reală. Un Dumnezeu care iniţiază relaţii, în ciuda preţului exorbitant pe care a trebuit să îl achite.

Construind pe scheletul antitezei: El, faţă în faţă cu mine

Deși e alcătuită din zeci și sute de istorii, banale sau incredibile, cu final fericit sau dimpotrivă, cu personaje pestriţe, de la tâlhari la membri ai familiilor regale, Biblia nu e altceva decât istoria unei iubiri incredibile – a unui Dumnezeu care a folosit un arsenal impresionant de argumente pentru a-Și convinge fiecare fiu rătăcitor să revină acasă. Privită din acest unghi, e o scrisoare destinată tuturor, dar care insistă asupra unicităţii fiecărui destinatar. Perspectiva unei singure pierderi așezată în cuvinte răvășitoare, menite să surprindă investiţia afectivă de anvergură a divinităţii în om. „Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? (…) Mi se zbate inima în Mine, și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!”(Osea 11:8)

Înlocuind cele două nume proprii cu numele nostru, obţinem o radiografie a unei iubiri care se investește fără rest într-un subiect ce nu excelează în loialitate. Pentru că acesta este reversul medaliei: în paginile Bibliei descoperim o oglindă care nu distorsionează și nu cosmetizează, ci redă impecabil silueta noastră morală.

Uimirea cititorului, fie el împătimit sau de circumstanţă, este să descopere că, în timp ce derulează istoria unor indivizi sau a unor popoare de mult dispărute, această carte veche izbutește să surprindă, în mod miraculos, propria lui experienţă.

De la Geneza la Apocalipsa, Biblia așază faţă în faţă imaginea unui Dumnezeu care nu se schimbă cu imaginea unui om deprins să fie versatil. De fapt, ea ne sesizează că e nevoie de un interval de timp foarte scurt pentru ca discursul nostru să schimbe abrupt gama – de la „Osana, Fiul lui David!” (Matei 21:9), la „Să fie răstignit!”(Matei 27:22).

Iar dacă venirea lui Iisus în lumea noastră a fost ocazia de aur a omenirii de a Îl vedea pe Cel nevăzut și de a-L cunoaște așa cum nimeni în istorie nu mai avusese ocazia, Răstignirea a fost apogeul dezvăluirii Lui. Ea a dovedit că, într-adevăr, Dumnezeu este dragoste, și că El este dispus să sufere dincolo de limitele și înţelegerea umană, pentru aceia pe care îi iubește.

Mai mult decât atât, evenimentele vieţii lui, cu precădere cele finale, au așezat într-un contrast dureros credincioșia Lui și loialitatea noastră, iubirea lui Dumnezeu faţă de om și iubirea omului faţă de Dumnezeu.

Într-o listă a pierderilor asumate benevol de Iisus pentru a-și împlini misiunea, evangheliile includ povara inutilă a necredinţei și a nerecunoștinţei umane, infiltrate până și în cercul Său cel mai intim. „Căci nici chiar fraţii Lui nu credeau în El”, ne informează apostolul Ioan. Nici ucenicii nu i-au apreciat lucrarea pe de-a-ntregul, fiind tributari unei gândiri fixate pe coordonatele terestrului. Iar dacă la intrarea triumfală în Ierusalim ni-i putem imagina încadrându-L, pătrunși de onoarea momentului, pe Învăţătorul de care se legau toate speranţele lor, atunci când El parcurgea ultimele etape ale călătoriei sale, ca Om al durerii, suntem martorii tristei lor metamorfoze, sub presiunea fricii, a disperării și a rușinii. Tocmai rușinea de a fi asociat cu Cel pălmuit, scuipat, insultat și dispreţuit chiar de fruntașii poporului iudeu îl determinase pe Petru să nege orice legătură cu El. Să declare, printre jurăminte și blesteme, că nici măcar nu-L cunoscuse – renegare care urma unui abandon impardonabil: în noaptea agoniei Lui în Ghetsemani, ucenicii nu reușiseră să Îl sprijine în rugăciune, în ciuda cererii Lui repetate, nici măcar pentru o oră.

Întrebarea lui Iuda, ţâșnind din adâncurile lăcomiei sale, și ţintindu-L pe Iisus atunci când Maria îi ungea capul cu mir – „Ce rost are risipa aceasta?” (Marcu 14,4) – ar fi fost legitimă doar dacă ar fi venit de la Cel care murea respins de poporul Său și căruia apropiaţii îi urmăreau suferinţa de la distanţă. Dar El n-a rostit-o.

Pentru că preţul cu care omul L-a evaluat pe Fiul lui Dumnezeu, 30 de arginţi, n-a fost măsura cu care cerul a estimat omul: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16).

Biblia ni-L prezintă pe Dumnezeu, dar ne diagnostichează cu precizie și pe noi, reliefând falia dintre ceea ce este El și ceea ce suntem noi. Iar dacă ne recunoaștem în această imagine, ea nu ne abandonează în această postură.

De la cel care sunt, la cel care pot să ajung

Scriitorul Julien Green își nota în Jurnal melancolia prilejuită de decalajul dintre viaţa pe care o trăise efectiv, adică între o realitate deja consumată și versiunile ei, rămase în stare latentă. Susţinând că viaţa lui nu-i seamănă și că are sentimentul că trece pe lângă cel care ar fi putut să fie, Green conchidea: „Împotriva omului care sunt va protesta întotdeauna omul care aș fi vrut să fiu”.

Personajele Bibliei sunt prezentate fără vreo tușă corectoare, cu defectele, limitările și greșelile lor, oricât de dezagreabile. Episodul de ebrietate (urmat de cel de nuditate) al lui Noe, înșelăciunea practicată de Iacov, idolatria în care alunecă înţeleptul Solomon, minciuna și lașitatea în care derapează Petru – sunt caracterizări decupate necruţător, cu tot cu indicele de deformare morală a protagoniștilor.

Eliberându-l de măștile și evaluările grandilocvente ale propriei spiritualităţi, Biblia îi oferă omului radiografia nemiloasă a moralităţii sale, fără să lase confuziei sau ambiguităţii vreun spaţiu de manevră: „Tu ești omul acela!” (2 Samuel 12:7) Ea îl conștientizează de prăpastia dintre cel care este și cel care a fost menit să fie, avertizându-l că nu există pod peste ea.

Doar cel construit cu migală, cu durere, singurătate și iubire, în 33 de ani, de către Acela care Și-a croit drum prin cele mai ostile circumstanţe, până ce Și-a lăsat picioarele pironite pe o cruce. În acest context, a citi Biblia înseamnă a te așeza în raza de acţiune a acestei iubiri, pentru ca prin întâlnirea zi de zi, respiraţie cu respiraţie, cu ceea ce este El, să poţi deveni asemenea Lui.

Sursa: semneletimpului.ro

Check Also

Nelu Filip – Sărbătorile păgâne ne pot afecta?

          Invitati: pastorii Nelu Filip (Biserica Poarta Cerului, Timisoara) si Fanel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *