Crestini.com

Nu cred că în afară de iubire, există o trăire mai consumatoare decât strădania pentru atingerea perfecţiunii. Filosofii, savanţii, artiştii, învăţătorii Legii ori teologii, au trecut de la agonie la extaz în căutarea ei. Rabinii din 10 porunci au făcut 613. Creştinii s-au ascetizat. Şi-au redus viaţa la pâine, sare şi apă. Alţii au trait viaţă de stâlpnicii (ca a sfântului ce-a stat 37 de ani în vârful unui stâlp!), alţii, calvinişti din fire, au interzis chiar şi muzica în biserică! “Decât ‘cordeonul are unjere sfântă frate!”, a trebuit să-mi audă urechile inepţiile unor supersfinţi!

Spuneam deunăzi unor prieteni că, în goana după perfecţiune, creştinii trăiesc un fals principiu tolstoian. Lev Tolstoi, scriitorul numit de Enciclopedia Britanică drept “simbolul viu al căutării după sensul vieţii”, e un nobil rus care auzind ce cere Hristos unui tânăr bogat şi-a eliberat sclavii, a deschis o şcoală, şi-a vândut averea şi-a împărţit-o săracilor. Şi-a băgat familia în sărăcie, a renunţat la toate hobby-urile, a devenit vegetarian şi şi-a impus “reguli pentru dezvoltarea simţămintelor emoţionale!”. Şi-a notat zilnic luptele lăuntrice într-un jurnal. A trăit tot timpul frustrat, nemulţumit că nu poate aplica literal predica lui Isus de pe munte. Era atât de dezamăgit încât şi-a ascuns puştile să nu se sinucidă! Iar spre sfârşitul vieţii, cel mai mare romancier al lumii fuge de-acasă şi moare singur, ca un vagabond, într-o haltă de cale ferată!

Le-am mai spus prietenilor mei că cea de-a doua prăpastie poate fi terfelirea harului. Un principiu dostoievskian. Dovstoievski, revoluţionarul rus care a scăpat de la moarte chiar din faţa plutonului de execuţie, (apoi eliberat după 10 ani de lagăr siberian declara că “dacă cineva i-ar dovedi că Hristos se află în afara adevărului, preferă să rămână cu Hristos decât cu adevărul”), gravitează în toate scrierile sale în jurul întoarcerii şi reîntoarcerii la Dumnezeu. Este şocat de modalitatea iertării lui Dumnezeu. De harul nemeritat. Şi totuşi, după convertire, romancierul lumii cade din nou în alcolism, joacă la ruleta rusească, face din nou politică, intră în colaps financiar. Se reconverteşte. Iarăşi cade. Iarăşi se căieşte cu amar. E gata să-şi piardă memoria. Şi, pe patul de moarte, spune copiilor săi: “Chiar dacă vreodată veţi ajunge disperaţi şi veţi face lucruri urâte ca mine, să nu vă pierdeţi niciodată încredrea în Dumnezeu”.

Am văzut că, în frământarea după căutarea absolutului, creştinii îşi impun reguli şi legi în plus. Prea multe faţă de Evanghelie. Înfometare zile la rând, retragere în sigurătate, autoreproşuri, lacrimi, chin. Poveri pe umeri. Şi în suflet. Şi cei mai mulţi, dacă nu toţi, intră-n depresie! Convulsiile lor spirituale îi ţin încorsetaţi: nu se încred în har pentru a scăpa de incapacitatea lor! Luptă dar nu izbutesc…
E drept, înclinaţia spre fapte ne robeşte iar harul ne eliberează. Legea ne arată cum suntem noi, iar harul ne arată cum e Dumnezeu. Dar în timp ce strădania faptelor ne duce la legalism, nerespectarea harului ne duce spre libertinaj. Şi dacă legalismul spune “să faci ca să primeşti”, libertinajul are lozincă: “oricum Dumnezeu iartă!”.

Omul care se trudeşte cu fapte ştiind că e mântuit doar prin har, e ca o pasăre care alergă cu picioarele pe pământ fără să ştie pentru ce are aripi! Omul care ar vrea să fie sfânt dar să trăiască dezlegat e ca la ruleta rusească: oricând îi poate zbura creierii!

Alegeţi să nu vă zbateţi să fiţi prea neprihăniţi! Veţi deveni severi! (Nu doar cu viaţa dvs). Alegeţi să fugiţi de liberalismul harului neputiincios. Acesta mângâie păcătoşii dar nu îi transformă! CH Spurgeon zicea că Hristos în Evanghelia sa ni le oferă pe amândouă: prin predica de pe munte şi prin Gogota!

Fugiţi de perfecţiune! De teama de-a n-o atinge! Dar şi de Harul e nedrept. Mântuieşte pe cei ce nu merită, dar nu acoperă greşelile celor ce-au ştiut cum să trăiască şi n-au vrut… Apostolul Ioan ne spune că cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască cum a trăit Hristos! Pe mijloc, departe de prăpăstii…

Nicolae.Geantă