Categories: Articole

„El însuÅŸi a fost ispitit în ceea ce a suferit” – Evrei 2:18

Acesta este un concept bine cunoscut, dar foarte preţuit de inimile obosite: Isus a fost ispitit în acelaşi fel ca şi mine. Probabil că ai auzit acest adevăr de multe ori, dar ţi l-ai însuşit oare cu adevărat?
El a fost ispitit să comită aceleaşi păcate în care cădem noi. Nu-L despărţi pe Isus de umanitatea noastră comună. Tu păşeşti într-un loc întunecat, dar Isus a trecut deja prin el. Tu te lupţi într-o bătălie înverşunată, dar Isus a învins deja acelaşi duşman. Să ne imbărbătăm cu acest adevăr! Christos a dus povara înaintea noastră, şi urmele pătate de sânge ale Regelui Slavei pot fă văzute pe drumul pe care călătorim noi acum.
Totuşi există ceva mai bun decât cunoaşterea că Isus a fost ispitit în acelaşi fel ca și noi: deşi a fost ispitit, nu a păcătuit niciodată!
De aceea, nici noi nu suntem obligaţi să păcătuim. Isus a fost om, şi dacă un Om a îndurat aceleaşi ispite şi nu a păcătuit, atunci, prin puterea Lui, membrele trupului Său pot să stăpânească păcatul. Unii oameni, care sunt la începutul vieţii de creştin, cred că nu pot si fie ispitiţi fără să păcătuiască. Totuşi, aceștia se înşeală. Nu există nici un păcat în a fi ispitit, doar în a ceda ispitei. Acest adevăr este mângâietor pentru cei care sunt adesea ispitiţi. Ar fi totuşi mai încurajaţi dacă s-ar gândi la faptul că Domnul Isus, deşi ispitit, a triumfat glorios.
Fiindcă El a învins, urmaşii Săi vor învinge fiindcă Isus este Omul reprezentativ pentru poporul Său. Capul a triumfat deci şi membrele împărtăşesc victoria. Temerile sunt inutile, fiindcă Christos este cu noi, înarmat pentru apărarea noastră. Locul nostru de siguranţă este în Mântuitorul. Binecuvântat fie orice vânt care ne duce în portul iubirii lui Dumnezeu! Binecuvântate sunt rănile care ne fac să-L căutăm pe iubitul nostru Medic.
Voi cei ispitiţi, veniţi la Mântuitorul vostru ispitit. El poate empatiza cu slăbiciunea voastră. El va veni în ajutorul tuturor celor ispitiţi şi încercaţi.
Meditații de Ch. H. Spurgeon

Sursa: Ekklesia Arad

AL

Recent Posts

Wolf Gold Game: The Legendary Game That Commands Gaming Floors

Index of Topics Genesis and Design Journey Gameplay Systems and Main Features Symbol Hierarchy and…

o zi ago

Mines: L’Ultima Manuale Completa al Titolo da Casinò che Sta Affascinare il Mondo

Indice dei Contenuti L'Evoluzione del Nostro Sistema di Gioco Avanguardista Il modo in cui Funziona…

o zi ago

Kasyno Internetowe Bez Weryfikacji – Szybka Zabawa Pozbawiona Zbędnych Wymogów

Wykaz treści Błyskawiczny Wejście Do świata Tytułów Losowych System Tworzenia konta W Parę Momentów Bezpieczeństwo…

o zi ago

European Roulette: The Classic Casino Experience

Table of Sections Game Fundamentals plus Table Layout Understanding Our Wagering System The Mathematical Edge…

o zi ago

Chicken Road 2: Ein außergewöhnliches Abenteuer im digitalen Casino wartet auf dich

Inhaltsverzeichnis Spielprinzip und Mechanik Gewinnchancen und Auszahlungsquoten Bewährte Strategien für Fortgeschrittene Technische Besonderheiten und Features…

o zi ago

Ghidul Exhaustiv pentru Alegerea Siturilor de Pariuri Sportiv în RO

Index Elemente Importante în Selectarea a unei Operator de Pariuri Licențe și Reglementări: Temelia Securității…

o zi ago