Categories: Diverse

#REZIST – flirtul Bisericii cu statul …. și invers – ziua 30

În acestă seară voi relua la Timișoara prelegerea pe care am ținut-o într-o altă formă la Cluj, la serile Cu Irisul deschis, ”Creștinul secolului XXI și Cetatea”. Una dintre ramurile tematice care trebuie atinse aici este relația Bisericii cu statul.

În urmă cu ceva timp am mai scris despre aceste lucruri.
Unul dintre stîlpii identitari pentru baptiști l-a reprezentat tocmai separația Bisericii de stat. Este parte din istoria noastră, a anabaptiștilor și baptiștilor. Îi disprețuim pe toți martirii care au fost decapitați și arși pe rug pentru aceste idei, dacă începem să ne vindem libertatea pe un blid de linte.

Există o presiune imensă din partea unor lideri baptiști pentru a face primii pași spre un astfel de compromis.

Am mai spus-o: ”cine îți pune suta pe frunte îți dictează și muzica după care vei juca”. Exemplul penticostalilor din Norvegia în cazul Bodnariu ne-a arătat cam ce se întîmplă după ce autoritățile te-au cumpărat cu puțini arginți. Calci și pe mormîntul mamei. Nu subestimați foamea! Nu subestimați lăcomia! Nu subestimați interesul unora care nu mai vor să dea socoteală bisericii, să fie plătiți de biserică, pentru că vor să fie liberi de aceasta și să își metamorfozeze viața de slujire într-un dolce far niente.

Ce este de făcut acum înainte de Congresul de la Timișoara?

#REZISTĂM bezelelor și ocheadelor pe care statul ni le aruncă pentru a ne tenta în capcana din care, odată intrați, vom mai ieși cu greu. Vom ajunge să cerem aprobare de la primării pentru un nou post de funcționar public: pastorul local.

#REZISTĂM, oricît ne-ar fi de foame, în fața tentației de a ne prostitua pentru o bucățică de pîine care vine de pe pămînt. Noi ne rugăm zilnic ”Tatăl nostru care ești în ceruri”.

Mă rog astăzi și #REZIST împotriva celor care fac presiuni imense în direcția unei coabitări între cetatea de jos și Cetatea lui Dumnezeu.

Mă rog și #REZIST alături de cei care se opun cu argumente teologice, istorice și practice acestei nefericite tendințe.

P.S.

Dragi frați pastori,

Dacă există vreunul dintre dumneavoastră, harnic lucrător, care nu mănîncă pîinea leneviei și a parazitismului eclesial, dacă există vreunul care nu are ce pune pe masă în fiecare zi, pîinea cea de fiecare zi, mă angajez public să îi trimit prin curierii rapizi suma pentru cel puțin o pîine în fiecare zi. Eu mai cred încă adevărul: ”Domnul va purta de grijă!” și ”Nu l-am văzut pe cel neprihănit cerșindu-și pîinea!” Nu vă negociați libertatea de conștiință pentru o plăsuță și-o găleată!

Sursa: mariuscruceru.ro

AL

Recent Posts

Wolf Gold Game: The Legendary Game That Commands Gaming Floors

Index of Topics Genesis and Design Journey Gameplay Systems and Main Features Symbol Hierarchy and…

2 zile ago

Mines: L’Ultima Manuale Completa al Titolo da Casinò che Sta Affascinare il Mondo

Indice dei Contenuti L'Evoluzione del Nostro Sistema di Gioco Avanguardista Il modo in cui Funziona…

2 zile ago

Kasyno Internetowe Bez Weryfikacji – Szybka Zabawa Pozbawiona Zbędnych Wymogów

Wykaz treści Błyskawiczny Wejście Do świata Tytułów Losowych System Tworzenia konta W Parę Momentów Bezpieczeństwo…

2 zile ago

European Roulette: The Classic Casino Experience

Table of Sections Game Fundamentals plus Table Layout Understanding Our Wagering System The Mathematical Edge…

2 zile ago

Chicken Road 2: Ein außergewöhnliches Abenteuer im digitalen Casino wartet auf dich

Inhaltsverzeichnis Spielprinzip und Mechanik Gewinnchancen und Auszahlungsquoten Bewährte Strategien für Fortgeschrittene Technische Besonderheiten und Features…

2 zile ago

Ghidul Exhaustiv pentru Alegerea Siturilor de Pariuri Sportiv în RO

Index Elemente Importante în Selectarea a unei Operator de Pariuri Licențe și Reglementări: Temelia Securității…

2 zile ago