Categories: Familie

Iuga Viorel – Numai cine luptă poate sărbători victoria!

Zilele acestea am avut mai multe frământări. Mă gândeam dacă mai are rost să scriu şi să postez. Mă gândeam dacă are rost să mă implic în organizarea unui meeting pro-familie. Mă gândeam dacă mai are rost să îi motivez pe alţii să organizeze, să participe şi să se exprime. Teoretic ştiam că are rost, dar ca mulţi alţii mă întrebam dacă vor mai veni oamenii, dacă vocile noastre chiar sunt luate în serios de cineva.

În mijlocul acestor frământări, am decis să mă gândesc la ce ştiu mai bine, la Domnul Isus. Ce ar face El? Ar mai transmite El oamenilor un mesaj pro-familie? Ar mai cere El ca familia să fie împreună? Ar continua să suţină că fiecare copil trebuie crescut de părinţi? Când gândul mi s-a îndreptat în direcţia aceasta, răspunsurile au venit imediat. Domnul Isus a fost pro-familie şi a continuat să transmită acest mesaj în mod permanent. El nu a despărţit copiii de părinţi şi nici nu a încetat să spună adevărul. Fie că a fost ascultat sau nu, El a spus ceea ce îi cerea Tatăl. Da, Mântuitorul a fost prezent acolo unde trebuia şi de fiecare dată când trebuia. El era acolo de dragul Tatălui, al oamenilor şi pentru că dorea să îşi împlinească bine misiunea.

Eşti cumva în situaţia mea? Te întrebi dacă mai are rost să te implici în organizarea unui meeting sau să participi la un meeting pro-familie? Răspunsul meu pentru mine şi pentru tine este categoric DA. Are rost pentru pentru tine şi pentru alţii. Are rost pentru conştiiinţa ta, pentru relaţia ta cu Dumnezeu, pentru familia ta, pentru copiii şi nepoţi tăi, pentru familiile care suferă, pentru unitatea cu ceilalţi creştini, pentru mesajul care trebuie transmis societăţii civile şi pentru multe altele.

Vă îndemn pe toţi să ne întărim mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi. Vă chem să ne rugăm şi acolo unde este posibil să ne implicăm. Să ne unim şi pe 16 Aprile să transmitem un mesaj ceresc cu rezonanţă mondială.

Dumnezeu continuă să iubească familia. Să o iubim şi noi şi să ne deschidem gura pentru ea. Domnul Isus a stat pe cruce pentru toţi, inclusiv pentru copiii noştri. Să nu îi lăsăm pe mâna altora. Să îi păstrăm lângă noi şi să îi creştem în învăţătura Evangheliei. Mântuitorul a biruit perseverând! Să îl imităm deoarece numai cine luptă poate sărbători victoria!

Ps. Întoarcerea lui Ezechiel în familie a fost un semn de la Domnul!

Danny

Share
Published by
Danny

Recent Posts

Hogyan segítik a kaszinók az interaktív oktatás és tanulás új módszereit

Az online kaszinók nemcsak szórakoztatásra szolgálnak, hanem izgalmas lehetőségeket is kínálnak az oktatás és tanulás…

2 săptămâni ago

Jak wybrać najlepsze gry w Dragon Casino dla początkujących?

Jak wybrać najlepsze gry w Dragon Casino dla początkujących? Wybór odpowiednich gier w Dragon Casino…

2 săptămâni ago

Metody płatności w Wintopia które są najszybsze i najbezpieczniejsze

Witajcie wszyscy miłośnicy hazardu! Dziś porozmawiamy o jednym z kluczowych aspektów gry w kasynach online,…

2 săptămâni ago

Prelievi Veloci e Sicuri: Come Funzionano su Goldspin Casino

Nel mondo dei casinò online, la velocità e la sicurezza dei prelievi sono fondamentali per…

2 săptămâni ago

Bringing the Casino to Your Fingertips: Smooth Spins Mobile Experience

In this article, I'll take you through the captivating world of mobile casino gaming, focusing…

2 săptămâni ago

Wie Naobet Ihre Spielerfahrungen durch mobile Apps revolutioniert

In der heutigen digitalen Welt haben mobile Apps das Spielverhalten der Nutzer grundlegend verändert. Insbesondere…

2 săptămâni ago