Nu este intenţia mea să venerez anumite persoane pentru că Cel ce merită gloria este unul singur, Dumnezeu. Ceea ce doresc însă să vă prezint este o parte din lucrarea la care Dumnezeu ne cheamă pentru lărgirea Împărăţiei Lui. Trăim vremuri la care nu ne-am gândit cu ani în urmă, vremuri în care Dumnezeu a trezit tânăra generaţie la împlinirea poruncii “MERGEŢI ÎN TOATĂ LUMEA …” Într-un timp record am ajuns să descoperim că am făcut un salt enorm să ducem Evanghelia celor din afara neamului nostru. Referindu-mă la misiunea Genesis pot spune că Dumnezeu ne-a dat harul să ne implicăm sponsorizând misionari plecaţi în câteva ţări ale lumii: Afganistan, India, Filipine, Turcia, Tibet, Etiopia, Mozambic, Peru, Indonezia şi în alte locuri, care din motive de securitate nu pot fi amintite. Au trecut doar 5 săptămâni de la întoarcerea mea din Africa, mai précis, din Mozambic. Am petrecut 10 zile pe câmpul de misiune unde îşi desfăşoară activitatea misionara Simona Caba şi familia Osan Cristi şi Monica. Aş fi dorit mult să pot zăbovi acolo până în preajma sărbătorilor, să pot vedea modul în care poporul mozambican sărbătoreşte Crăciunul.

Duminica de 31 Octombrie biserica noastra “PHILADELPHIA” din Chicago a dedicat-o misiunii. Am numit-o “Sunday Mission” şi la programul bisericii am avut ca invitaţi o biserică a fraţilor de culoare. Vroiam să văd măcar câte ceva din modul lor de închinare pentru a fi pregătit pentru întâlnirea cu fraţii din Mozambic.
M-am despărţit de biserică în acea seară, urmând ca luni, 1 Noiembrie, să mă despart şi de familie, plecând spre o lume necunoscută. Despărţirea de familie mi-a făcut emoţii cum încă nu am trăit niciodată şi mai cu seamă că vedeam pe feţele lor multă nesiguranţă. Urma să fac un drum de trei zile până la locul destinat. De pe geamul din aeroport se vedea un avion uriaş, la care mă uitam nedumerit. M-am rugat Domnului să trimită îngerii Lui păzitori în jurul avionului până voi ajunge la destinaţie. Au urmat aproape 20 de ore de zbor până în Africa de Sud, Johannesburg, un aeroport mare şi frumos în care puzderie de oameni făceau cu mâna la cei sosiţi de pe cine ştie unde. Mă gândeam să fac caz de necaz şi să fac şi eu cu mâna, dar oare cui? De fapt, eram şi eu aşteptat de unii care vroiau să-mi care bagajele iar apoi să-mi ia banii. Am căutat un hotel unde să pot poposi până a doua zi când urma să zbor spre Mozambic. După găsirea hotelului am trimis un e-mail familiei şi fratelui Florin Cîmpean în care le spuneam plin de bucurie că am pus piciorul pe pământul African (cu alte cuvinte, eram mândru că Africa e sub picioarele mele). Joi 4 Noiembrie am urcat într-un alt avion ce zbura spre Mozambic, spre oraşul Beira unde am rămas peste noapte. A doua zi urma să iau un alt avion ce zbura spre Ribawe unde eram aşteptat de Pastorul Armando şi echipa misionară condusă de Simona Caba.

Comparat cu celelalte avione, acest avion mi se părea ca o jucărie. A durat doar 45 de minute şi roţile au atins pământul lăsând în urmă un nor de praf. Acum mă simţeam mândru că am şi eu cui să fac cu mâna, chiar dacă nu-i cunoşteam pe toţi cei ce mă aşteptau. Temperatura extrem de ridicată şi priveliştea din jur m-au speriat mai mult decât atunci când eram în India. Am realizat foarte repede că sunt într-o ţară unde vezi sărăcia cuibărită la ea acasa. Fiecare peisaj îmi era aproape de necrezut. Eram extrem de atent la absolut tot ce era în jurul meu.

Priveam pe geamul maşinii cu mare curiozitate la tot ce mi se perinda prin faţa ochilor. Imaginile copiilor ce purtau în spate alţi copii au fost foarte şocante pentru mine. Cei mai mari ai casei îi duceau pe cei mai mici. Alţii cărau în spate vreascuri sau bucăţi mari de lemn pentru foc. Femeile cărau pe cap tot felul de greutăţi iar pe umeri o prăjină ce avea la fiecare capăt bidoane mari pline cu apă pe care le aduceau de la mare distanţă. Toate aceste imagini contribuiau şi mai mult la oboseala mea, parcă nu mai doream decât să ajung undeva să pot pune capul jos şi să adorm puţin. Despre Mozambic se pot spune mult mai multe decât aş putea eu spune. Este o ţară extrem de săracă dar populată de oameni care privesc viaţa total diferit decât noi. Condiţiile fizice din Jungla Mozambicană sunt inimaginabil de grele. O ţară intersectată de râuri care seacă pe timp de secetă sau crează inundaţii groaznice în anotimpurile ploioase. Soarele arde cu putere iar ţânţarii purtători de malarie sunt ca o ciumă. Termitele mănâncă lemnul din casele oamenilor. Lăcustele distrug recoltele. Furnicile construiesc muşuroaie, uneori de înălţimea colibelor, distrugând tot ce prind în cale. Şoarecii de câmp şi şobolanii se înmulţesc grozav şi sunt foarte activi noaptea. În fiecare dimineaţă trebuie să nu uiţi să-ţi scuturi hainele pentru a ieşi din ele păianjenii sau uneori scorpioni mici care, aşa cum ştiţi, sunt foarte periculoşi. Crocodilii stau ascunşi pe lângă malul râurilor, gata să atace orice vietate. Şobolanii şi şoarecii fac ravagii în timpul nopţii. Maimuţele fură mâncarea din colibele oamenilor când aceştia sunt plecaţi. Vrăjitoria guvernează peste tot vieţile oamenilor. Singurul remediu recunoscut de a scăpa de sub puterea acestui întuneric satanic este Evanghelia Domnului Isus Cristos. Ceea ce misionarii noştri fac cu toată seriozitatea. Ceea ce este însă uimitor la ei e că nu trăiesc stresul pe care noi îl trăim. Oamenii nu se îngrijorează cu privire la vreme, sau că un anumit lucru nu a fost făcut. Pentru ei întotdeauna mai este un mâine.

www.orizontcrestin.org

Cred că realizaţi că din acest stadiu, până la a-i face să creadă cu adevărat în Domnul creştin şi să aplice principiile Biblice ca în final să poată sluji eficient, este un drum foarte lung. Cere multă răbdare, învăţătură, exemplu personal, a-i însoţi zilnic veghind la fiecare pas bun al lor. Rugaţi-vă ca noi cei 3 români şi personalul indian să avem înţelepciune în toate şi să putem vedea rezultate la finalul acestei şcoli.

Rugăciunea unui copil

Pentru că nu am găsit încă să închiriem ceva, m-am mutat şi locuiesc o vreme la ”’orfelinatul”’ înfiinţat de misionara româncă Maria I. Aici ajut din când în când în lucrarea cu copiii, mai ales dând învăţătură despre eroii biblici şi modul în care trebuie să studieze Biblia şi să înveţe de la ei lucruri pentru viaţa lor.
Într-o seară târziu, aproape de miezul nopţii, am auzit uşa de la camera copiilor deschizându-se iar apoi vocea unui ”’copil rugându-se”’ pe terasă. A început incet, timid, apoi tare şi cu putere multe minute în şir. Nu înţelegeam ce spunea pentru că sunt începătoare în Hindi dar am fost cutremurată- era vocea unui luptator în rugăciune! Am văzut mulţi creştini maturi în multe locuri în lume şi mulţi dintre ei nu se roagă nici pe departe ca acest copil orfan singur în noapte.
Anii investiţi în aceşti micuţi, învăţătura creştină zilnică îşi spun cuvântul. Mulţi cred că asistenţa socială nu este un mod de a descoperi oamenilor pe Domnul dar copii din acest orfelinat Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl cunosc poate mai mult ca alţii. Vin din familii idolatre, cu rude vrăjitori, cu părinţi decedaţi sau care i-au abandonat dar Dumnezeu a folosit această misionară şi lucrătorii ei ca să-i transforme în ”’rugători pentru ei şi pentru India.”’ Ei sunt deja şi evanghelişti vorbind despre Isus copiilor din cartier, la şcoala şi peste tot unde au ocazia. Rugaţi-vă ca ei să devină păstorii, evangheliştii, închinătorii de mâine, care să ducă la salvarea cât mai multor indieni.

În India parcă în fiecare zi este o sărbătoare idolească…

Mai ales în această zonă din nord oamenii sunt mult mai „spirituali”şi au mulţi idoli care nu se sărbătoresc în alte părţi ale ţării. În septembrie a fost Durgha Puja care a ţinut 9 zile, aşa cum v-am povestit în scrisoarea trecută. La nici o săptămână a început ”Diwali”, numită şi Sărbatoarea luminii când se aduce închinare zeiţei Laxmi. Oamenii şi-au făcut alte altare pe străzi, iar 5-6 seri au aprins focuri şi lumânări pe acoperişuri şi în case. Mai ceva ca la Crăciunul nostru, au alergat să cumpere lucruri noi din pieţe şi magazine iar nopţile răsunau în megafoane cântece de închinare, incantaţii date la maxim, sute de petarde şi artificii. Ei cred ca aceasta zeiţă le poate aduce bunăstare şi poate alunga răul din casele lor. Priveam tristă cum seară de seară aceştia îl invitau pe satan în casele lor. Lumini strălucitoare, instalaţii cu beculeţe, altare super-decorate la intersecţii, altare în miniatură amenajate în fiecare casă, bani aruncaţi pe artificii şi pocnitori sărbătorind un alt zeu orb, mut şi fără putere…
Copiii de la orfelinat s-au urcat şi ei pe acoperiş şi, privind strălucirile artificiilor, au început să-i cânte Domnului. M-am bucurat că măcar câţiva indieni ştiu adevărul şi de unde vine ajutorul şi m-am rugat ca numărul lor să fie din ce în ce mai mare.
Când însfârşit credeam că o să pot dormi noaptea şi că sărbătorile lor gălăgioase au încetat, a venit ”Chot Puja”, o sărbătoare dedicată de data asta Soarelui. Femeile au postit câteva zile fără mâncare şi apă deloc apoi s-au dus cu muzicanţi după ele, cu coşuri mari la temple. Când s-au întors au făcut un ritual special spălându-se cu multă apă apoi sărbătorind împreună mai multe familii. Cei mai evlavioşi şi mai bogaţi au dat adevărate petreceri care au durat şi ele câteva zile la rând la fel cu muzică şi lumini, focuri. Într-o dimineaţă la răsărit m-am trezit ca într-o zonă de război, cu sute de pocnotori şi artificii îl întâmpinau pe zeul Soare.
Vă povestesc toate acestea pentru a înţelege că aici Vechiul Testament şi povestirile despre idolatrie şi sărbători idoleşti sunt foarte reale şi actuale. Este greu numai să locuieşti aici ca atmosferă spirituală, apoi să faci şi lucrare. Mai ales că multe lucruri ciudate se întâmplă creştinilor în timpul acestor sărbători. La orfelinat, în mai puţin de o lună s-au stricat inexplicabil mai multe lucruri- 2 maşini de spălat, computer, geamul maşinii de afară a fost spart de cineva cu piatra etc. Dincolo de faptul că gălăgia nu m-a lăsat nopţi în şir să mă odihnesc, m-am trezit de mai multe ori după ce ceva nevăzut mă lovea peste măini sau picioare. Mă rugam şi teama îmi dispărea şi puteam dormi iarăşi. Mai mulţi dintre studenţii şi stafii noştri au fost bolnavi în acest timp cu febră sau dureri ciudate, fără cauze medicale. Continuaţi să ne purtaţi în rugăciunile dumneavoastră pentru protecţie.

Va veni şi aici Crăciunul?

Nu mai e mult şi vine Crăciunul. Deşi aici alte sărbători idoleşti sunt strălucitoare, de Crăciun nu se întâmplă nimic pentru că numărul creştinilor este foarte mic şi majoritatea sunt săraci. Ca şi creştini puteţi ajuta personal sau prin biserică ””’să aducem pe Isus şi bucuria Crăciunului””’ într-un mod nou:
*fă un dar copiilor de la orfelinat (25 de copii) sau celor din proiectele de evanghelizare din cartierele sărace (5-10 euro/copil)
*dăruieşte 50 euro pentru ca unul dintre studenţii noştri să poată merge în misiunea de 2 luni care începe în decembrie.
*binecuvantează unul dintre misionarii români sau indieni de aici (3 sunt cu familii cu 2-3 copii, 2 se căsătoresc curând şi nu au încă nici un ban pentru nuntă)

Motive de rugăciune:
- pentru prelungirea vizei-trebuie să merg luna asta în Nepal să aplic pentru încă 3 luni; pentru cei aproximativ 400 de euro cât am nevoie pt asta
- protecţie spirituală pt mine şi toţi misionarii români şi indieni de aici
- protecţie în trafic- am văzut că unii indieni învaţă să conducă în trafic din mers, unii de la alţii şi pun pietonii şi călătorii în pericol
- ca să învăţ cât mai mult limba hindi
- protecţie fizică- contra îmbolnavirilor aduse de acest timp în răcire; de asemenea la ştirile locale vedem cum trupe de rebeli sau bande politice ori religioase pun în fiecare săptămână aproape bombe în locuri publice sau pe calea ferată
- pentru cei 12 studenţi- toţi să crească în cunoaşterea lui Dumnezeu, să fie eliberaţi de lucrurile pe care le duc cu ei din trecut.
- călăuzire şi înţelepciune în toate.

Dacă doriţi binecuvântaţi cu o donaţie lucrarea de aici sau să dăruiţi pentru motivele enumerate mai sus, puteţi folosi contul RO 27 RYBR 0000 0060 0877 4590 (Raiffeisen Bank) precizând la depunere scopul donaţie sau pe emailul danaindia@yahoo.com