Măreţia lui Moise – partea a treia
Oare am fi găsit în toată tabăra lui Israel vreun om mai indreptăţit să intre în ţara promisă decât Moise? Blândeţea şi judecata-i justă îi erau recunoscute; inima-i plină de dragoste cu care mijlocea pentru cei mulţi era de netăgăduit, lepădarea de sine, smerenia şi multele calităţi de lider nu îi puteau fi contestate. Era Moise, marele om al lui Dumnezeu, cel cu care Dumnezeu vorbea direct şi Moise trebuia să rămână printre ei multă vreme, să cunoască împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, să se bucure de ţara în care curgea lapte şi miere. Dacă am face noi lista cu cei care să intre în Canaan, l-am pune pe Moise în capul listei, primul între toţi.
Tags: articol, ganditorul, maretie, moise



Sunt nopți care parcă nu se mai termină, nopţi în care minutele par zile, orele par ani iar tenebrele te învăluie din toate părțile căpătând chip de monștri. Sunt nopţi în care speranţa se stinge, luptele devin abisale, puterile scad vertiginos şi sarcinile devin tot mai grele. În astfel de nopţi învăţăm să preţuim dimineaţa, ne îndrăgostim de lumină şi devenim admiratori înfocaţi ai oricărei prezenţe umane alături de noi, recunoscători pentru orice sprijin, oricât de mic.
După o zi plină în care este asaltat de mulţimea ascultătorilor aşa încât trebuie să se folosească de acustica apelor pentru a se face auzit, Domnul Isus doreşte să treacă de cealaltă parte a mării, spre a-şi îndeplini ingrata misiune printre gadareni. Dacă păsările cerului au cuiburi si vulpile vizuini, Fiul Omului işi odihneste trupul ostenit la cârmă, pe căpătâiul unei corăbii modeste de pescari galileeni, intre doua sesiuni de invătătură şi studiu intensiv. Le vorbise despre lumina care odata pusă în sfeşnic nu mai lasă nimic tăinuit în jurul ei, despre Împărăţia care creşte şi se dezvoltă fără ca noi să-i putem măsura neaparat fiecare dimensiune. Le vorbea exemplificând cu elemente comune, la indemâna oricărui ascultător iar ucenicilor le oferea explicaţii suplimentare in intimitate.
Viaţa este o călătorie cu o finalitate certă. Oricât de mult am cerceta şi oricât de departe ar merge ştiinţa călătoria vieţii se termină pentru oricine, mai devreme sau mai târziu. Milenii întregi oamenii simpli alături de cei complicaţi, învăţaţi şi mai puţin învăţaţi au încercat să descopere care este sensul real al acestei călătorii pe care omul o face din obligaţie, pentru că nici unul dintre noi nu ne-am exprimat expres dorinţa de a păşi în praful Terrei. S-au emis teorii care au fost invalidate rapid sau foarte greu, am căzut de acord cu privire la unele şi am respins dezgustaţi altele. Şi cu toate acestea viaţa este o enigmă iar călătoria ei un secret aproape nedescifrat. Unii cred că viaţa trebuie pur şi simplu trăită, fără nici o analiză, alţii consideră că de la viaţă trebuie să smulgi ceea ce este mai bun şi să consumi totul ca pe o cireaşă coaptă iar alţii, din contră, consideră că viaţa este o luptă, un test greu către o lume mai bună, către un paradis pierdut. Pentru unii viaţa este darul lui Dumnezeu, pentru alţii capriciul Creatorului.
Libertatea este idealul de secole al omenirii, al fiecărui popor în parte, ţelul urmărit, conştient sau nu, de fiecare persoană. Ne place să ne ştim liberi ca popor, ca familie, ca individ şi de fiecare dată când libertatea noastră este ştirbită de ceva, orice, ne simţim ofensaţi. Luptăm pentru a o recupera. Popoarele fac demersuri diplomatice sau pun mâna pe armă, indivizii fac totul pentru a recăpăta ceea ce a devenit, în scurgerea veacurilor, bunul cel mai de preţ al omenirii: starea de a fi liber. Liber să faci ce vrei, să gândeşti cum vrei, să votezi sau nu. Liber! Şi cu toate astea libertatea înseamnă, pentru multe naţiuni, pentru multe persoane, o formă fină, perfidă, ascunsă de dependenţă.
Sunt multe invataturi biblice pe care nu pot sa le inteleg pe deplin. Prea multe. Dintre toate insa maretia harului ma copleseste cel mai mult. Ea intriga, parca, cel mai mult omul firesc, inalta cel mai tare omul duhovnicesc din mine si astfel ma aleg cu un suflet sfasiat de un razboi civil neindurator. Dar peste sfasierea inimii mele se lasa inca o data, neinteles, maretia harului Sau.
