Simplitate, căldură şi gânduri spirituale în stihuri cu expresivitate
Poezia Corinei Lupu este ornamentală, liniştită, expresivă. Poeta priveşte cu interes constructiv viaţa, cu imaginile şi experienţele ei, astfel că versurile seamănă cu un mozaic. Cu o desfăşurare de registre tematice şi de exprimări cuminţi, emoţionate şi emoţionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversă şi atrăgătoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage şi stimulează imaginaţia.
Corina Lupu s-a născut pe 7 aprilie 1967, la Bucureşti. În iulie 1989, îşi ia licenţa la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în octombrie acelaşi an, se căsătoreşte cu Octavian Lupu. După terminarea studiilor, aceasta este profesoară de limbra şi literatura română şi apoi, traducător. Pasiunile sale rămân neschimbate, aceleaşi ca şi în anii studenţiei. Autoarea este atrasă de artă în general, şi în special de literatură, preferându-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie şi Georges Simenon. În ceea ce priveşte poezia, are o adevărată pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson şi Ezra Pound, iar în pictură pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier şi Elisabeth Louise Vigee Le Brun.
Tags: articol, Corina Lupu

