• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimba în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! „ (Is.38:17);

• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te si mănânca cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale” (Ecl.9:7)”;

• Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);

• Pentru a scăpa de griji:
„Nu va îngrijoraţi dar, zicand: “Ce vom mănca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: Cu ce ne vom îmbrăca?” (Mat.6:31);

• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă ramâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan.15:7);

• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într’un pat. Iisus le-a văzut credinţă, şi a zis slăbănogului: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Mat.9:2);

• Pentru a depăşi disperarea:
„Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta” (Isa.30:19);

• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sarac l-a izbăvit de săracie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire” (Ps.107:41);

• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine”(Deut.30:9);

• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);

• Pentru a căpăta curaj:
„Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrajmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma” (Luc.10:19);

• Pentru a suporta singurătatea:
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);

• Pentru a redobândi starea de calm:
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan.14:27).

Un caz …

Iată un caz care s-a întâmplat demult. G., pe care îl ştiu personal, căzuse grav bolnav. În ciuda tratamentului cu antibiotice, starea lui se înrăutăţea. Căzuse într-o depresie adâncă şi aceasta făcea ca organismul lui să nu mai poată face faţă microbilor. Într-una din zile, aude la radio versul : “şi dacă ramuri bat în geam “. Era un vers din Eminescu. Fără să ştie de ce, închise ochii şi simţi o imensă bucurie. Simţea o atât de mare fericire … încât îl repetă în ziua aceea de sute de ori. În urmatoarele zile, ca prin minune, doctorul constată că starea lui s-a îmbunătăţit şi că răspunde bine la tratamentul cu antibiotice. Ce avusese acel vers atât de deosebit, încât sa-l vindece ? După însănătoşirea lui deplină, avea să descopere. Atunci când era mic, mic de tot, îşi dorea atât de mult soldăţeii pe care îi văuse intr-un raion de jucării. Tatăl sau refuzase atunci să îi cumpere. Într-o zi, micuţul se îmbolnăvi. O infecţie a cailor respiratorii. Tratamentul nu progresa. Într-o seară, vântul se pornise. O ramură de gutui, care era mai lungă, lovea periodic în fereastra dormitorului său. O privea melancolic. Avea febră. Tatăl său intra în cameră şi scoate dintr-un pachet soldaţeii mult doriţi. Era tot ce-şi dorise. Era fericit. A doua zi, doctorul constată o ameliorare netă. Bucuria darului îl vindecase. Sentimentul pe care îl simţise atunci, se asociase cu ramura de gutui ce îi batea în fereastă, şi se întipărise adânc în subconştientul lui. Când, după ani de zile, a auzit versul care îi amintea de ramura de gutui, sentimentul de fericire l-a copleşit. Dacă ne gândim ce importantă este perioada copilariei pentru noi şi cum ne marchează pe toată viaţa, înţelegem ce putere a avut acest vers. Cazul face parte din experienţa mea şi m-a marcat adânc.

Cuvintele Scripturii lucreaza minunat

Dacă toate cuvintele care mişuna în jur sunt receptate de sufletul nostru şi nebănuit intrăm în rezonanţă cu unele, aşa cum, prin legea rezonanţei, o vioară începe să cânte singură doar fiind în imediata vecinătate a alteia, condiţia fiind ca amândoua să fie corect acordate, cu atât mai mult cuvintele Sfintei Scripturi vor intra totdeauna în nebănuita rezonanţă cu sufletele noaste. Condiţia ar fi ca Biblia să se găsească totdeauna în imediata noastră vecinatate, iar sufletul nostru să fie corect acordat.

Invita-ti fara retinere colegii de scoala si prietenii apropiati la aceasta intalnire consacrata discutarii libere a unei realitati de necontestat pentru fiecare tanar de varsta liceului si anume cea a ispitei ! Vino sa descoperi ce spune Biblia despre aceasta si sa inveti cum s-o recunosti si s-o biruiesti in viata de toate zilele!

Conferentiar: Dr.DAN CRACIUN, medic psihiatru si psiholog

Eveniment gazduit de Biserica LOGOS Ploiesti, Str.Miciurin nr.6

Am pornit cu emoţie spre un nou necunoscut… Fusesem la biserica aceasta doar in 28 iunie 2009, cu ocazia unei evanghelizări. Cred că nu mai are rost să vă spun cum m-am simţit… deosebit de bine… În urma unor convorbiri telefonice cu fratele păstor Dumitru Moţ (pe care îl stimez foarte mult, pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face) am ajuns să mă urc pe trenul care duce de la Cluj la Timișoara. Călătoria pe tren nu a fost deloc uşoară şi încă de la urcare am fost şocat de atitudinea unor persoane… De exemplul în compartimenul în care trebuia să stau eu, era o doamnă de aprox. 60-70 de ani care părea a fi senilă… Pe faţă avea o hârtie prinsă de năframă cu un ac de gămălie . Dacă cineva ar fi încercat să îşi pună bagajul lângă bagajul dânsei ar fi reacţionat foarte interesant şi în următoarele momente s-ar fi ridicat şi i-ar fi luat bagajul… La început mărturisesc că am avut o atitudine ironică faţă de dânsa crezând ca prin aceasta voi reuşi să o scot din această stare, însă ironia mea nu a ajutat la nimic. După o călătorie de aproximativ 5 ore de la Cluj spre Timişoara, timp în care această doamnă nu a vorbit cu nimeni şi nici nu şi-a lăsat faţă să poată fi văzută, pe când ne apropiam de Arad, şi-a luat o carte şi a început să citească. M-am ridicat puţin să văd ce citeşte… Citea psalmul 142… Am rămas uimit când am văzut acest lucru. M-am apropiat mai mult să văd cam ce conţin celelalte rugăciuni pe care le citea şi am realizat că o deranjează privirea mea, deoarece a întins mână spre mine facându-mi semn să mă îndepărtez. M-am depăratat de dânsa, dar atunci am realizat că eu sunt poate mai neatent cu Cerul decât a fost ea. Atunci am exclamat în compartiment: Doamna aceasta mi-a amintit că trebuie să citesc din Cartea Sfântă, Biblia. Mi-am luat din geantă Biblia şi am început să o răsfoiesc.

Fără explicaţie umană simpla prezenşă a Bibliei a determinat o discuţie deosebit de folositoare cu privire la botez, la mântuire şi la viaţa veşnică. În tot acest timp, de la urcare şi până acum doamna de care v-am vorbit nu a scos nici nu cuvânt şi nici nu şi-a lăsat faţa vizibilă. După ce am vorbit câteva minute despre Dumnezeu cu Biblia în mână, doamna de care am scris până acum s-a apropiat de mine, şi-a scos dintr-o plăsuţă plină de praf o hârtie şifonată pe care avea scrise niște numere de telefon, şi apoi m-a rugat să îi dau telefonul să sune… Am fost încercat de gândul, dacă îi dau telefonul şi pleacă împreună cu el… Dar i-am format numărul şi i l-am dat să vorbească. După două încercări a găsit persoana cu care dorea să vorbească şi a început să îi spună aproximativ următoarele cuvinte: “A. te rog să mă ierţi că am plecat de acasă fără să te anunţ, am pornit azi dimineaţă şi pentru că am stat la tine trebuia să te anunţ, dar am avut nişte halucinaţii,nişte vise, nişte gânduri şi mi-a venit dintr-o dată să plec, sunt surmenată, sunt surmenată, cred că o să mă întorc înapoi!” Toţi care eram în compartiment am rămas fără cuvinte… O femeie care timp de 5 ore nu a vorbit cu nimeni din compartiment, o femeie care nu dorea să vadă pe nimeni şi care nu lasă pe nimeni să îi privească faţa, acum ştia să îşi ceară iertare… şi încă ce sacrificii… ce curaj… să împrumute un telefon pentru a putea vorbi cu cea pe care a supărat-o… La început am crezut că este senilă, dar mai apoi aveam să înţeleg că ea pentru mine este ca un pedagog… Ea ştia să îşi ceară iertare, iar eu o judecam… M-am gândit, oare ce a motivat-o să vorbească, să sune, să îşi ceară iertare… Prezenţa oamenilor din compartiment? Distanta parcursă? Timpul scurs? Nimic din toate acestea… Singurul element care i-a dat imbold să îşi ceară iertare a fost prezenţa Cărţii Sfinte, Biblia! Când am văzut că a avut curajul să îmi ceară telefonul am început să o întreb de unde este şi unde vrea să meargă. Ce vârstă are şi de ce se comportă aşa. Am înţeles că este din zona Suceavei şi că s-a pornit la drum pentru a avut nişte halucinaţii. Am întrebat-o la cine merge în Timişoara, mi-a spus ca ar avea nişte rude, dar nu le ştie adresa… Apoi mi-a zis că se va întoarce înapoi în Suceava. Am întrebat-o dacă are ce mânca şi dacă nu are nevoie de nişte bani. Apoi după ce i-am dat ceva bănişori i-a pus bine în plăsuţa dânsei. În tot acest timp ceilalți pasageri au rămas stupefiaţi vâzând că vorbeşte cu mine. O doamnă din compartiment a venit şi ea să îi dea ceva de mâncare, dar de la dânsa nu a dorit să ia. Apoi o altă doamnă din compartiment a venit şi ea să îi dea nişte bani, dar nici de la ea nu a dorit să ia. Întrebarea care marca compartimentul era: de ce doar cu mine vrea să vorbească? De ce doar de la mine ia ce vreau să îi dau? O doamnă spunea: Cred că din cauză că te-a auzit vorbind din Biblie… Şi aşa era pentru că Evanghelia are putere de a schimba chiar şi pe cei pe care societatea îi numeşte senili… Carte eternă ce putere trasnformatoare ai TU!!!

După ce am mai vorbit cu dânsa şi i-am cerut numele ca să mă pot ruga pentru ea, am sfâtuit-o când ajunge acasă să îi caute pe pocăiţii din satul dânsei deoarece ei o vor putea ajuta. În tot acest timp încă ea avea foaia respectivă pe faţă şi doar când vorbea cu mine o dădea puţin într-o parte ca să o vad şi ca să mă vadă. Când am văzut că s-a deschis faţă de mine, i-a spus: “Doamna G. cred că e bine să vă daţi foaia de pe faţă, că oricum nimeni din Timişoara nu vă cunoaşte, şi să ştiti că nimeni nu are treabă cu dvs.. Dacă o ţineţi doar creaţi impresia că aveţi ceva probleme.” Spre surprinderea mea si a celor din compartiment femeia care la început părea a fii foarte încăpăţânată a început să îşi dea foaia jos, iar apoi de ruşine a plecat într-un alt compartiment, dar fără să mai aibă foaia respectiva pe faţă. Am realizat încă o dată ce mare putere de schimbare are simpla prezenţă a Bibliei într-un anumit loc…

de: Nechifor Caleb

www.crestintotal.ro

„ Măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri.” PS. 148: 13

Dumnezeu în toată Biblia a rânduit zile de sărbătoare în cinstea Lui, unde fiecare om trebuie să se bucure de Dumnezeul Iehova, să se îmbrace în sărbătoare, se se ungă cu cel mai scump untdelemn şi să cânte cu toată bucuria, să prăznuiască. Nu de frică, nu din obligaţie, ci din dorinţa de a-şi exprima recunoştinţa, sentimentele, admiraţia şi bucuria faţă de Dumnezeu. Să-L laude pe Dumnezeu, cu arfa şi cu tobe:

„ Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternuturile lor”.

Ne-am acomodat cu ritualurile morbide, care au grijă să nu ofenseze pe nimeni, să scoată măcar o apreciere palidă din partea unui participant, în loc să vedem cine este Dumnezeu, de fapt, şi cum trebuie El sărbătorit. El locuieşte în mijlocul laudelor lui Izrael. Acest lucru îl ştim, şi totuşi suntem paralizaţi să nu facem nimic.

Fiecare întâlnire a credincioşilor trebuie să fie o adunare de sărbătoare în cinstea lui Dumnezeu. La o festivitate totul se face prin excelenţă, nimic ieftin, nici o improvizaţie, totul este pregătit şi are nobleţe.

Vă puteţi închipui altfel adunarea sfinţilor în cer şi a îngerilor. Ne rugăm, predicăm, cântăm, facem tot soiul de întâlniri de eliberare, de vindecare, de umplere, de socializare, pentru batrîni, pentru căsătoriţi, pentru tineri, toate având în vedere nevoile noastre, durerile noastre, aspiraţii, dorinţe şi neîmpliniri, dar nu Dumnezeu.

Dumnezeu. Fără nimic în plus. Poate ne este frică de El prea mult ca să fim prea interesaţi, doar de El. Sau poate nu prezintă intereres pentru noi dacă nu-L asociem cu ceva, sau cineva.

Mulţi L-au căutat pe Isus pentru că aveau nevoie de ajutorul Lui nu de El. Oare câţi dintre noi suntem pasionaţi de Dumnezeu dezinteresaţi, fără nici o aşteptare, doar El. Am ajuns să ne sărbătorim noi pe noi, mai mult decât pe Cel despre care spunem că este Creatorul, Susţinătorul şi Răscumpărătorul nostru. Când Dumnezeu este celebrat se întâmplă lucruri nemaipomenite. Dumnezeu începe să vorbească, să se descopere pe Sine într-o manieră nouă, cheamă oameni să-l slujească, vindecă pe om, ţara, minţile, dă bogăţie şi bunăstare şi umple inimile de pace şi bucurie. Dumnezeu celebrat, diavol demascat. Cel rău trebuie să iasă din acunzişurile lui, de unde dă atacuri periodice, regulate şi este pus pe fugă, pentru că slava lui Dumnezeu inundă fiecare milimetru de teritoriu. Cu siguranţă o celebrare formală nu-L va aduce pe Dumnezeu mai aproape ci-L va îndepărta şi mai mult. De aceea trebuie avut mare grijă de modul şi conţinutul celebrării. Ea trebuie să fie condusă de oameni călăuziţi de Dumnezeu, care cunosc inima lui Dumnezeu, gândurile lui şi se lasă pe deplin conduşi de Duhul Sfânt, care au autoritate şi sunt bine văzuţi de popor.

Oh, Îl iubesc pe Isus, cât de mult Îl Iubesc pe Isus, cât de mult… Căci El întâi m-a iubit!

” Voi celebra pe Dumnezeu în viaţa mea, în templul inimii mele, îl invit pe Dumnezeul Sfânt, Îl voi întâmpina pe Dumnezeu cu mâini curate, ridicate spre El, şi-i voi cânta Osanale Numelui Său Cel Sfânt, îmi îmbrac hainele de sărbătoare pentru Dumnezeul meu, voi cânta pentru Mirele meu cântare nouă. Gura mea va lăuda Numele Lui Cel Sfânt zi şi noapte, nu voi tăcea nici o clipă, Răscumpărătorul meu vine pe nori, îmbrăcat în lumină, glorie şi slavă. Zâmbesc la vederea Lui, nu mai pot de bucurie, sufletul meu tresaltă de bucurie. Duhul Sfânt mă unge cu untdelemn plăcut Lui, se va bucura de Mine cum se bucură un părinte de întâiul său născut. El va veni să-şi ia moştenirea. De El ascult. Pe El Îl celebrez cu tot ce sunt.”

Să mergem puţin în Mica să vedem câteva aspecte a persoanei măreţe a lui Dumnezeu.

Dumnezeu are un Templu, este Templul Său cel sfânt. Aici citim că a fost un moment în care Dumnezeu hotăreşte să iasă din locaşul Său. Oare ce L-a putut determina să facă aşa ceva?

La venirea Lui pe pământ, se topesc munţii, văile crapă, ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpi. (1:4). Ce putere dizlocată. Pământul nu rezistă la apariţia Lui. Totul cedează, se topeşte, înaintea lui Dumnezeu.Ce L-a făcut pe Dumnezeu să iasă din Templul Său? Nelegiuirea lui Iacov şi păcatele lui Izrael. Păcatele sunt numite: sunt două oraşe, Samaria şi Ierusalim. Păcat colectiv. Nu un om, nu o faptă, cetăţile centrale, capitalele erau pline de silnicie şi păcat. Samaria urmează să fie făcut un morman de pietre. Ras complet. Idolii distruşi, tot ce s-a clădit din venitul adus din curvie va fi nimicit. Proorocul simte, trăieşte durerea din inima lui Dumnezeu, de aceea plânge, umblă desculţ, gol şi geme. Prezenţa lui Dumnezeu de multe ori aduce plâns şi geamăt, din cele mai adânci şi ascunse izvoare ale fiinţei. Gemete şi plâns. Este o rană fără leac, pentru care nu este vindecare. Ce tragic. Cetăţile nici nu aveau idee. Ei trăiau în nepăsare, ignoranţă şi neştiinţă. Dumnezeu era afară din Templul Său Cel sfânt. Ceva urma să se întâmple…S-a pogorât nenorocirea din partea Domnului, până la poarta Ierusalimului. Celor din Lachis li se spune să fugă, să-şi înhame cei mai iuţi cai, ei au fost primii care au dus pe Sion în păcat. Slava lui Izrael se mută la Adulam. Radeţi, taie-ţi părul, din pricina copiilor tăi. Vor fi duşi în robie. Vor veni vremuri rele. Din pricina spurcăciunii vor fi dureri, dureri puternice.

Cel mai grav: ei vor căuta pe Dumnezeu, şi prezenţa lui dar El se va ascunde de ei.

Proorocii sunt compromişi. Sătui proorocesc pace, flămânzi război. Văzătorii urmează să fie daţi de ruşine. Dumnezeu nu le va răspunde. Însă Mica este plin de putere, şi de Duhul lui Dumnezeu.

Capitolul 4 face brusc trecerea la un alt moment în planul divin. Împărăţia de 1000 de ani.

Iar capitolul 5 aduce veste bună: Dumnezeu domneşte. Vine la poporul Său. Vine Mesia, Împăratul lui Izrael, El va domni până pe vecie.

Nimeni nu se poate asemăna cu Dumnezeu. Să-l sărbătărim într-o adunare sfântă, plăcută Lui, să-l sărbătorim în templul vieţii noastre. Căci El a fost, este şi va fi Dumnezeu din veşnicie până în veşnicie.

Să-l Celebrăm dar pe El!

Tripo Teofil

Trebuie aratat ca in perioada respectiva in orasul Alexandria, capitala Egiptului, fiinta o importanta comunitate de evrei care, datorita activitatilor pe care le desfasura in societate, isi pastrase dreptul sa aiba propria organizare si credinta. Deoarece limba cea mai raspandita in vechiul Orient in perioada aceea era greaca, multi evrei evlaviosi nu mai cunosteau ebraica, iar traducerea Scripturii in limba greaca era considerata de catre ei de mare ajutor. Pe la anul 250 i.Hr., regele Ptolemeu al II-lea a incredintat misiunea de traducere a Legii unui grup de evrei din Alexandria, dar preotii de la Ierusalim s-au opus, considerand ca Legea era Insusi Cuvantul lui Dumnezeu si de aceea trebuia citita numai in limba ebraica. Sub presiunea regelui (Palestina aflandu-se atunci sub dominatie egipteana), in cele din urma, preotii au trebuit sa accepte initiativa regelui.

Un pergament de aur si 72 de invatati din triburile Israelului

Prin anul 120 i Hr., Demetriu, directorul vestitei Biblioteci din Alexandria, i-a spus regelui ca ar dori sa introduca in Biblioteca Legea sacra a evreilor, tradusa in greaca, deoarece era vorba despre o opera religioasa foarte importanta. Regele a acceptat si l-a trimis pe Aristeea la Ierusalim pentru a cere de la preotul Eleazar un manuscris ebraic al Legii si cativa traducatori palestinieni specializati. Marele preot a primit cererea si a trimis la Alexandria un pergament scris cu aur si 72 de batrani, cate sase pentru fiecare dintre cele 12 triburi ale Israelului.

72 de variante care au concordat perfect au nascut Septuaginta 

Cei 72 de invatati au sosit in Egipt, au fost cazati in 72 de camere, unde au lucrat 72 de zile la traducerea primelor cinci Carti (Pentateuhul) care constituiau Legea. Cand au terminat, au citit scrierea lor in public si toti evreii si-au dat seama cu uimire ca toate cele 72 de versiuni ale traducerii concordau exact! Era evident ca o asemenea concordanta nu putea fi garantata decat de Iahve Insusi, care, in felul acesta, Si-a manifestat asentimentul si sprijinul Sau fata de initiativa traducerii. Pentru comemorarea vesnica a celor 72 de invatati, traducerea s-a numit Septuaginta. 

O misiune care s-a prelungit din generatie in generatie 300 de ani 

Sucesul a fost foarte mare, cu timpul fiind traduse si alte carti ale Scripturii, Septuaginta insa devenind carte de capatai si pentru greci, iar mai tarziu si pentru o parte dintre crestini. Misiunea traducatorilor s-a prelungit din generatie in generatie timp de peste 300 de ani si s-a terminat in jurul anului 50. Catre jumatatea secolului I, devotiunea pentru Septuaginta era asa de mare, incat se faceau pelerinaje in Insula Far, unde erau povestite legende despre felul in care au lucrat cei 72 de invatati. 

De la Femeia tânara la Fecioara sau de la bucurie la tristete 

O mica schimbare in textul Septuagintei facuta de traducatori insa avea sa transforme bucuria evreilor in doliu. Este vorba despre traducerea din Is. 7,14 a unui text care, in versiunea ebraica suna asa: „Femeia tanara va zamisli si va naste un fiu care se va numi Emanuel”, iar in versiunea Septuagintei „Femeia tanara” a fost tradus „Fecioara”. Crestinii spuneau ca Fecioara nu putea fi decat Maria si ca noul text preconiza zamislirea feciorelnica a lui Hristos. La sfarsitul secolului I, evreii considerand o denaturare a originalului ebraic au abandonat Septuaginta, din cauza, spuneau ei, a daunei provocate culturii, traditiei si religiei evreilor, iar ziua in care ei preamareau nasterea Septuagintei, au transformat-o intr-o zi de doliu. Si astazi, in ziua de 8 Tebet (jumatatea lunii decembrie) evreii postesc in amintirea traducerii, nefericite, spun ei, a Septuagintei. 

Gardianul – 17.05.2008