..:: Crestini.com::.. - Strigare de trezire

Home

Strigare de trezire

Versetul Zilei

Daniel 5:26-28

Iata insa scrierea care a fost scrisa: Mene - DUMNEZEU ti-a numarat zilele domniei, si i-a pus capat. Techel - inseamna ca ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor. Peres - inseamna ca imparatia ta va fi impartita, si data Mezilor si Persilor.

Meditatia Zilei

Strigare de trezire

„Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!” (Evrei 13.8)

SCRISOARE CIRCULARĂ - SEPTEMBRIE 2005

Strigare de trezire
A început numărătoarea inversă?

Dragi fraţi şi surori în Hristos,
Dragi prieteni ai Misiunii,

Vă salut pe toţi în Numele scump al DOMNULUI Isus Hristos. În legătură cu evenimentele actuale, am ales următoarea afirmaţie introductivă: „Iată că v-am spus dinainte” (Matei 24.25).
Cu siguranţă, fiecare a observat evenimentele extraordinare care au avut loc în luna august 2005. Într-adevăr, noi trăim acum în mod vizibil împlinirea evenimentelor prezise pentru timpul sfârşitului. Profeţia biblică ne informează despre evenimente prezente şi viitoare. Ca nimeni să nu poată spune „Lucruri ca acestea s-au întâmplat tot timpul!”, tot mai multe incidente se vor întâmpla pe pământ, depăşind în mărime tot ce a fost cunoscut până acum. La prima venire a lui Hristos, în Israel s-a împlinit tot ce a fost prezis pentru acea generaţie. Acum se împlineşte în toată lumea ceea ce a fost prezis şi anunţat pentru perioada timpului de sfârşit.
Lumea întreagă priveşte din ce în ce mai mult spre Israel, care atrage atenţia în mijlocul procesului de pace din Orientul Mijlociu. Conform profeţiei biblice, evreii urmau să iasă dintre toate neamurile „la sfârşitul zilelor” şi să fie adunaţi în ţara părinţilor lor (Isa. 14.1, Ier. 31.1-10, Ezech. 36.24). Omul lui Dumnezeu, William Branham, a accentuat următoarele: „Dacă vreţi să ştiţi cât e ora, uitaţi-vă la ceas. Dacă vreţi să ştiţi ziua săptămânii, uitaţi-vă în calendar. Dacă vreţi să ştiţi cât de înaintat este timpul, priviţi la Israel”. Pentru „poporul ales” şi pentru „ţara aleasă” există făgăduinţe deosebite. Există, de asemenea, făgăduinţe deosebite pentru „cei aleşi ai Bisericii Noului Legământ”. Tot ceea ce se va întâmpla înainte ca Biserica Mireasă să fie luată la cina de nuntă în ceruri şi tot ce va avea loc după aceea este deja scris. Apoi, găsim în Sfânta Scriptură proorocii care indică spre evenimentele timpului de sfârşit în general şi, de asemenea, pe cele care arată în mod clar cel de-al patrulea imperiu mondial, imperiul roman (Dan. 2.36-45, Dan. 7.19-26, Apoc.13, Apoc. 17, ş.a.), care este întruchipat în Uniunea Europeană. Mai mult, citim despre puterile Nordului (Ez.38) şi despre împăraţii de la Răsărit (Apoc.16.12), care nu se vor alătura Uniunii Europene (Apoc.17.17), spre deosebire de cele zece naţiuni care au aderat recent. Există ţări care nu se vor supune acestei Uniuni, pentru că au o sarcină de îndeplinit în executarea judecăţii finale a lui Dumnezeu.
Aproape zilnic auzim despre diverse lucruri care lovesc pământul şi care ne tulbură profund. Vom trata pe scurt următoarele evenimente:
1. dezastrele naturale devastatoare
2. manevrele comune ale Rusiei şi Chinei timp de 10 zile
3. vizita papei în Germania
4. evacuarea fâşiei Gaza
Întrebarea noastră este mereu aceeaşi: „Ce spune Scriptura despre un subiect biblic şi ce spune ea despre evenimentele curente?”. Oamenii au mereu părerile lor, dar cel ce caută cu sinceritate adevărul nu va fi interesat de ele. Evenimentele timpului de sfârşit trebuie abordate în acelaşi fel ca subiectele biblice: avem nevoie de călăuzirea din Sfânta Scriptură. În ea găsim singurul răspuns corect. Revistele creştine bine intenţionate nu ar trebui să ne intereseze, căci în ele sunt puse în circulaţie părerile oamenilor. Avem nevoie de Cuvântul proorociei, care prin descoperirea lui devine pentru noi o lumină strălucitoare în întuneric (2 Petru 1.19, ş.a.).
În deosebi în Matei 24, Marcu 13 şi Luca 21, DOMNUL nostru a prezis lucrurile care vor întâmpla pe pământ înaintea revenirii Lui. El ne-a atras atenţia spre semnele timpului de sfârşit, la care noi trebuie să luăm seama. Atunci, apostolii au întrebat:”Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului acestuia?” Drept răspuns, Isus le-a zis:”Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. (Matei 24.3-4). După ce a vorbit despre războaie, foamete şi cutremure în Matei 24, în versetul 8 a spus: „Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor”, apoi în versetul 33: „Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşă”. Aceleaşi cuvinte se găsesc în Marcu 13.29. Apoi avem avertismentul în legătură cu domeniul spiritual: „Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.” (Matei 24.11-13).
În Luca 21, începând de la versetul 25, găsim acest anunţ: „Şi pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor”. Apoi, DOMNUL nostru spune: „Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (vers.28). Acestea au început să se petreacă şi lucruri mai rele vor veni. În Apocalipsa 15 şi 16 sunt descrise ultimele judecăţi apocaliptice. La început, scrie: „Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mînia lui Dumnezeu”. Citim despre începutul durerilor, care continuă să crească în intensitate, apoi ni se spune şi despre sfârşitul mâniei lui Dumnezeu în scurta perioadă de timp a necazului cel mare, înainte ca Hristos, DOMNUL nostru, să înceapă domnia Sa.
Cele patru evenimente speciale la care ne vom referi au cauzat o varietate de răspunsuri. Cei care au fost afectaţi în mod direct au fost tulburaţi, temându-se de ce ar putea să urmeze, şi au întrebat: „De ce permite Dumnezeu să se întâmple aceste lucruri? De ce ni s-a întâmplat nouă?” Cei care au fost cruţaţi, au continuat ca şi până atunci. Dar cei ce cred conform Scripturii, privesc aceste catastrofe naturale ca semne deosebite şi recunosc prin aceasta că revenirea lui Hristos se apropie. Ei nu cad pradă disperării şi nedumeririi, ci îşi ridică capetele şi privesc în sus, căci răscumpărarea lor se apropie. Ei nu aşteaptă cu teamă ca Coasta de Vest a SUA, de-a lungul faliei San Andreas, să alunece în ocean datorită unui cutremur puternic. Acum este timpul să strigăm: „Mai aproape de Tine, Dumnezeule, mai aproape de Tine!”.
În decembrie 2004, lumea întreagă a fost martora impactului catastrofal pe care valurile Tsunami l-au avut asupra sud-estului Asiei. Pe parcursul verii 2005, am fost martorii inundaţiilor din Europa, Republica Cehă, Polonia, România, apoi Bavaria, Austria, Elveţia şi Franţa. Inundaţiile au fost atât de puternice, încât mulţi oameni au murit, iar pagubele au fost estimate la milioane de Euro. În alte părţi ale continentului, au avut loc mari incendii de pădure care au distrus suprafeţe întinse.
Apoi, lumea întreagă a auzit relatările venite din SUA, în special din New Orleans şi din cele trei state care au fost cel mai puternic afectate de uraganul Katrina. A depăşit în mărime tot ce am auzit până acum. O suprafaţă de mărimea Marii Britanii a fost pustiită de furtună şi de inundaţii. Milioane de oameni au fost afectaţi direct, iar sute şi-au pierdut viaţa. Preşedintele George W. Bush a declarat că America nu a mai fost lovită niciodată înainte atât de puternic de către forţele naturii. Un titlu de ziar spunea: „Acesta este pumnul lui Dumnezeu!”, altul: „Katrina este consecinţa mâniei lui Dumnezeu!”. Nu doar un semn cu degetul, nu un simplu gest cu mâna, ci o lovitură cu pumnul!
Acum trebuie să întrebăm cine a înţeles acea mare lecţie. Ce e cu renumiţii evanghelişti de televiziune, cu politicienii americani, din care majoritatea nu doar că pretind a fi protestanţi, ci pretind chiar a fi fundamentalişti care cred în Biblie? Între ei sunt metodişti, baptişti şi chiar penticostali. Cum pot ei să justifice acţiunile administraţiei Bush, în special războiul din Irak? Cum poate să spună aclamatul evanghelist de televiziune, Pat Robertson, la un mic dejun la Casa Albă: „Este mai ieftin să îi omori pe Fidel Castro şi pe Roberto Chavez, decât să ai un alt război costisitor precum cel din Irak, unde peste 200 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi deja”? Violenţa nu poate fi combătută cu violenţă! Aceasta va duce la o groaznică răzbunare! Ceea ce fratele Branham a văzut într-o vedenie în 1933, va avea loc într-o zi. El a privit peste toată America şi a văzut-o distrusă de un atac militar.
N-ar exclama Domnul cu durere: „O, America, America, tu mărturiseşti cu buzele tale că mai mult de 50% din cele 280 milioane de locuitori sunt creştini născuţi din nou. De câte ori nu te-a chemat şi nu te-a strâns Dumnezeu în cea mai mare trezire a tuturor timpurilor! De câte ori nu ţi-a arătat El ce înseamnă mila, iertarea şi împăcarea! Cât de des nu s-au descoperit public lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu în slujba extraordinară a lui William Branham între anii 1946 – 1965, de la o coastă la cealaltă, în special în California şi Louisiana!”? Nu s-ar uita DOMNUL astăzi la America şi să spună: „De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!” (Matei 23.37) şi să declare ca şi atunci despre Capernaum, unde a trăit: „dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare pînă în ziua de astăzi.”(Matei 11.23). Ultima lovitură de la sfârşitul acestei epoci va fi împotriva Israelului, care este numit „micul Satan” de către lumea islamică, şi împotriva SUA, pe care ei le numesc „marele Satan”.
Acum ne vom îndrepta spre al doilea punct. Conform profeţiei biblice, ultima mare bătălie este cunoscută ca Armaghedon. Gog şi Magog, Mesec şi Tubal, naţiunile Nordului, sunt menţionate în mod deosebit. În Ezechiel 38, putem citi de câteva ori despre asta: „din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!” Şi chiar se specifică „în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor. (vs.1-10). Prorocul trebuia să proorocescă încă odată despre popoarele care locuiesc în cele mai nordice părţi şi care vor veni cu o armată puternică. Acea armată va include naţiunile islamice: Persia – Iran, Etiopia, Libia etc (vers.5). Accentul este pus din nou: „În zilele de apoi.. ”(vers.14-16).
Toţi am luat cunoştinţă despre exerciţiile militare comune conduse de Rusia şi China timp de zece zile în august 2005, exerciţii care au inclus forţele lor aeriene mixte, flota şi trupele terestre. În ultima bătălie, împăraţii din Răsărit vor lupta alături de armatele care vin din Nord. Ursul rusesc şi dragonul chinezesc se unesc, după cum spun titlurile, „pentru a combate eficient terorismul şi pentru a asigura pacea mondială”. Desigur, ei nu ne-au spus şi modul în care aceasta va fi realizată. Oricine se uită la o hartă a lumii, va afla că amplasamentul exerciţiilor, oraşul Vladivostok, care a fost menţionat anume la ştiri, este situat într-adevăr în nordul cel mai îndepărtat când este privit din Israel, geografic vorbind, şi este la doar câţiva kilometri de frontiera chineză. La finalul exerciţiului, Rusia a anunţat că aceleaşi manevre vor fi executate în curând în cooperare cu India, ceea ce s-a şi întâmplat în luna octombrie. Ceva este în derulare în acea regiune. Oricine citeşte Apocalipsa 16, de la versetul 12, înţelege că pentru împăraţii din Răsărit – acolo unde răsare soarele – trebuie să fie pregătită calea prin râul Eufrat. În Apocalipsa 9.13-21 citim despre cei patru îngeri ai judecăţii legaţi la râul Eufrat în Irak. Ei vor fi eliberaţi în timpul necazului şi apoi va fi omorâtă a treia parte din omenire.
Acum trebuie să ne adresăm tuturor fraţilor şi surorilor credincioşi biblic şi să punem următoarea întrebare: dacă acele lucruri care se vor petrece după revenirea lui Isus Hristos sunt evident în pregătire, atunci cât de aproape trebuie să fie răpirea? Într-adevăr, noi trebuie să ţinem seama de avertismentul DOMNULUI nostru, trebuie să punem la inimă şi să fim mişcaţi de ceea ce El a spus: „Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie”, căci „Iată că v-am spus dinainte”.
Acum ajungem la cel de-al treilea punct: vizita papei în Germania a fost mai mult decât un eveniment media. Devine vizibil pentru toată lumea că un om este făcut punctul central în locul lui Hristos şi este sărbătorit. O revistă americană a pus următoarea întrebare: „Cine este cel mai important om de pe pământ? Preşedintele SUA, papa, sau Bill Gates?” Proverbul zice: „Nu există întrebări prosteşti, numai răspunsuri prosteşti”. De data asta nu se aplică. George W. Bush a devenit cel mai dispreţuit preşedinte american dintre toţi. Bill Gates, care a revoluţionat lumea calculatoarelor, este cel mai bogat om de pe pământ, dar nu are nici o influenţă politică sau religioasă. Papa, totuşi, este fără îndoială cel mai influent om de pe pământ, de care ţin seama şi la care privesc toate personalităţile religioase şi politice de pe pământ. Astfel, papalitatea controlează guvernul mondial prin intermediul globalizării şi al procesului de unificare mondială.
Diferite subiecte au fost discutate când capul Bisericii Romano-Catolice a vizitat ţara natală. Unul din ele era rana deschisă care există din timpul Reformei, separând bisericile protestante şi catolice. În Apocalipsa 13 citim despre această rană, şi anume despre rana cauzată de o sabie – Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie spirituală – care a fost vindecată. Aceasta are loc acum într-un mod vizibil. Ceea ce s-a întâmplat la Koln, în 19 august, pe râul Rin, i-a uluit pe credincioşii biblici. Acolo, 300 000 de tineri, adunaţi din toată lumea, au strigat împreună cu o singură voce: „Sfinte Părinte, nu te vom lăsa să pleci până nu ne vei binecuvânta!”. Ne amintim despre avertismentul foarte insistent pe care DOMNUL nostru l-a dat: „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pămînt, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.” (Matei 23.9). Iacov a fost acela care L-a întâlnit personal pe DOMNUL Dumnezeu, s-a luptat cu El şi a strigat din toată inima: „Nu Te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta!”(Geneza 32.22-32). La Ziua Mondială a Tineretului, o întâlnire a tinerilor catolici din toată lumea, obiectivul nu a fost acela de a-L trăi pe Dumnezeu prin Hristos într-un mod biblic, ci mai degrabă de a avea o experienţă religioasă cu papa. Vizita papei Benedict al XVI-lea la sinagoga evreiască din Koln din 20 august, a contribuit la îmbunătăţirea relaţiei dintre Biserica Catolică şi Iudaism, care este foarte, foarte încordată datorită evenimentelor din trecut.
Conform Scripturii, numai Dumnezeu ne poate binecuvânta. Totuşi, toate aceste lucruri sunt în acord cu dezvoltările timpului de sfârşit: marea lepădare de credinţă şi dependenţa totală de un om, care pretinde a fi locţiitorul lui Hristos pe pământ, devin din ce în ce mai evidente. Casa în care s-a născut papa a devenit deja un loc de cult. Satele devin locuri de pelerinaj. Papa polonez Ioan Paul al II-lea, mort de curând, este deja invocat ca sfânt la locul naşterii sale, Wadowice, şi în toată Polonia. Oamenii nu ştiu că astfel de „rugăciuni” nu sunt adresate lui Dumnezeu, ci morţilor. Ei nu-şi dau seama că acesta este un cult religios şi nu e în nici un fel o închinare adusă lui Dumnezeu, aşa cum se mărturiseşte în Scripturi. DOMNUL nostru a spus: „Dumnezeu este Duh, şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr ” (Ioan 4.24).
Este absolut de neînchipuit ca cineva din Israel să-l fi chemat pe Avraam sau pe Moise sau pe vreunul din proroci, după ce au murit. Este la fel de neconceput ca cineva din zilele apostolilor să-i fi chemat pe Petru, Iacov sau Ioan după moartea lor. Acesta este un cult păgân făcut de oameni care nu poate avea niciodată loc în Israel sau în Biserica Noului Testament. Este într-adevăr o inducere în eroare religioasă căreia i-au căzut pradă mulţi oameni din diferite religii. În această chestiune, nici una din bine-formulatele afirmaţii îmbrăcate „creştineşte” nu îi poate înşela pe cei care Îl cunosc pe Dumnezeu lor şi Scripturile. Dumnezeul veşnic, singurul care are nemurirea, nu îşi va împărţi slava cu nici un muritor! Mărturisirea apostolilor este aceasta: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” (Ef.1.3). Nu există nici un fel de: „Plecăciune ţie, Maria!” etc.
Dumnezeu a venit la noi numai în Isus Hristos, Singurul Său Fiu Născut, care a murit în locul nostru. Numai EL este Calea, Adevărul şi Viaţa veşnică, şi nimeni de pe pământ nu vine la Tatăl Ceresc decât prin singurul Lui Fiu născut, prin care El s-a descoperit personal, „în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor” (Col.1.14). Adevărata mărturie a Sfintei Scripturi trebuie să fie făcută de cunoscut lumii prin Evanghelia veşnică a lui Isus Hristos, DOMNUL nostru. Cu adevărat există numai un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor (1Tim.2.5). Există numai un Mijlocitor la Tatăl (1Ioan 2.1) şi numai un singur Răscumpărător. Oricât ar suna de aspru, orice alt lucru nu este decât o tradiţie religioasă prin care oamenii nu ajung niciodată la o părtăşie personală cu Dumnezeu.
Oricine nu trăieşte personal harul lui Dumnezeu, iertarea păcatelor, neprihănirea şi naşterea din nou, nu are o relaţie personală cu Dumnezeu. Atunci aceasta este doar o relaţie făţarnică cu biserica, dependentă de oameni şi de pretenţiile lor religioase. Singurul mesaj adevărat, divin, nu este un mesaj al unei biserici, nu este un mesaj al demnitarilor, ci Evanghelia veşnică a lui Isus Hristos, DOMNUL nostru, care trebuie să fie predicată acum ca o mărturie tuturor neamurilor, înainte ca sfârşitul să vină. Aceasta a fost, de asemenea, prezisă de DOMNUL nostru (Matei 24.14, Apoc. 14.6, ş.a.).
Acum mergem la punctul 4. Evacuarea coloniştilor evrei din Fâşia Gaza a fost foarte dureroasă pentru ei. Nu le-a ajutat la nimic rabinilor să îmbrăţişeze Tora şi să-şi apere sinagogile. Cele 21 de aşezări au fost evacuate prin forţă militară. Conform Scripturii, Fâşia Gaza nu a devenit niciodată o parte a Ţării Făgăduite, deoarece nu a fost ocupată de israeliţi în zilele lui Iosua. Fâşia Gaza va fi distrusă printr-o acţiune militară şi va fi, după aceea, o parte din seminţia lui Iuda. „Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua în amiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul Cheretiţilor! Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, ţara Filistenilor: "Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori! Malurile mării vor ajunge islazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori, şi târle de oi. Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda” (Ţef.2.4-7).
Înainte de împlinirea acestei proorocii şi de distrugerea Fâşiei Gaza, a trebuit să aibă loc evacuarea evreilor, astfel ca ei să nu fie distruşi în judecata prevestită. Numai după aceea Israel va trăi în graniţele pe care Dumnezeu le-a hotărât şi numai atunci va intra în vigoare rânduiala lui Dumnezeu. Acum este timpul ca toţi cei ce aparţin Bisericii Dumnezeului cel viu să fie aşezaţi înapoi în rânduiala divină a mântuirii şi să părăsească orice teren nebiblic.
În timpul lui Iosua, DOMNUL Dumnezeu a împlinit făgăduinţa pe care o dăduse lui Avraam: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise ” (Iosua 1.3). Luarea în stăpânire a Ţării Făgăduite a fost o mare biruinţă, o procesiune triumfătoare a Israelului. Cuvântul Legământului era în Chivotul Legământului, purtat de preoţi. Sunetul trâmbiţei a fost auzit, Iordanul s-a despicat, zidurile Ierihonului au căzut. Soarele şi luna au rămas pe loc o zi întreagă, până când biruinţa lui Dumnezeu s-a descoperit. Din păcate, acesta este şi momentul în care a început dezamăgirea, pentru că în vremea lui Iosua Fâşia Gaza nu a fost cucerită în totalitate. Acea bucată de pământ a rămas la duşmanii lui Israel şi a fost o nenorocită piatră de poticnire pentru Israel până în ziua de astăzi. Samson a fost primul care a trăit înşelătoria filistenilor din Gaza (Jud.13-16).
Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt ceva foarte preţios, dar trebuie să fie revendicate curajos prin credinţă. Aceasta se aplică şi credincioşilor Noului Testament. Toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „Da” şi „Amin” în Hristos, dar, aşa cum este scris: „...prin noi” (2 Cor. 1.20). Credincioşii trebuie să revendice fiecare făgăduinţă şi să învingă duşmanul pe loc. Ceea ce nu revendicăm pentru noi, prin credinţă, rămâne al duşmanului şi, de pe terenul pe care noi nu l-am cucerit, duşmanul ne va ataca. Credinţa este biruinţa noastră şi trebuie să se manifeste în temeiul lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a făgăduit.
În Iosua 13, citim: „ţara care-ţi mai rămîne de supus este foarte mare. Iată ţara care mai rămîne: toate ţinuturile Filistenilor ”. Apoi sunt menţionate Gaza, Asdod şi Ascalon, până la Apec, în nord. Ţara istorică a filistenilor este fâşia Gaza de astăzi, în lungime de 43 de kilometri. Ea a fost menţionată deja în legătură cu Avraam, care a trăit pentru o vreme în Gherar (Geneza 20). Şi Isaac a trăit acolo, şi amândoi s-au întâlnit cu împăratul filistenilor, Abimelec (Geneza 26).
În Judecători 2 găsim cea mai importantă lecţie despre împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu. Când sunt revendicate prin credinţă, duşmanii sunt cuceriţi. Dacă rămân neîmplinite, duşmanii rămân şi ne fac viaţa grea. Aceasta este o lecţie mare şi pentru credincioşii Bisericii Noului Testament. Este de mare însemnătate faptul următor: numai ceea ce revendicăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca proprietate a noastră, bazaţi pe făgăduinţele din domeniul spiritual şi din cel natural, Dumnezeu ne va da într-adevăr. Tot ceea ce nu se supune influenţei divine, va fi ispita noastră. Căci AŞA VORBEŞTE DOMNUL: „Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis:”Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis:”Niciodată nu voi rupe legămîntul Meu cu voi; şi voi să nu încheiaţi legămînt cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.” Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta? Am zis atunci:”Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă” (vers. 1-5). Dumnezeu rămâne credincios, El nu poate rupe Legământul Său, El nu poate să-Şi retragă nici o făgăduinţă. De aceea este scris: „Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, nici una n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit” (Iosua 21.45). Aşa este cu Biserica Noului Testament. Dumnezeu a făcut un nou legământ prin Sângele Mielului. Dumnezeu nu va rupe legământul Său în veci; toate făgăduinţele sunt „Da” şi „Amin”. Ele trebuie revendicate prin credinţă, fără compromis, şi să devină o realitate cu noi. Dumnezeu nu a vrut ca Israelul să se amestece cu locuitorii ţării şi nu a vrut ca ei să folosească altarele acestora pentru jertfe. Dumnezeu a vrut ca poporul Lui să fie în ţara Lui, pe pământul făgăduit să-L slujească numai pe El. Ţara neocupată de copiii lui Israel şi făgăduinţele pe care nu le revendicăm pentru noi şi nu le trăim, vor fi o capcană fatală pentru noi.
Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că ei s-au închinat dumnezeilor acelor neamuri: „Atunci Domnul S-a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi a zis:”Fiindcă neamul acesta a călcat legămîntul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua cînd a murit. Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor” (Jud. 2.20-23). Lecţia pe care o învăţăm de aici este că Dumnezeu poate fi cu noi numai dacă credem făgăduinţele Lui, le revendicăm prin credinţă şi le trăim personal. Înainte de înălţarea Lui la cer, DOMNUL a dat făgăduinţa fundamentală Bisericii Sale şi pentru slujba din interiorul ei: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24.49). „Pe cînd Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui”pe care”, le-a zis El,”aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.” (Fapte 1.4-5).
Ca Biserică a Dumnezeului viu, avem o făgăduinţă principală pentru timpul nostru în perspectiva întoarcerii lui Hristos (Ioan 14). În legătură cu această făgăduinţă, ni se spune că Ilie va trebui să vină întâi ca să întoarcă inimile copiilor lui Dumnezeu înapoi la credinţa şi învăţăturile apostolilor de la început. Aceasta urma să se întâmple înainte să vină Ziua DOMNULUI, cea mare şi înfricoşătoare (Mal. 4.5-6). Această făgăduinţă este atât de importantă, încât DOMNUL nostru s-a referit la ea în Matei 17.11 şi în Marcu 9.12. După ce slujba lui Ioan Botezătorul s-a încheiat, El a spus: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile”. Nu permitem nimănui să ne ia această făgăduinţă sau să o pună la îndoială. Noi ştim că Ioan Botezătorul a avut slujba lui deosebită acum 2000 de ani şi că a venit în duhul şi puterea lui Ilie. El a fost împlinirea lui Isaia 40.3 şi Maleahi 3.1. Acum, la sfârşitul timpului de har, înainte de Ziua DOMNULUI, înainte ca judecăţile să lovească şi ca lumea să ardă în flăcări, Dumnezeu a trimis cu adevărat un proroc, aşa cum a făgăduit. Toţi cei ce aparţin lui Dumnezeu vor pretinde şi vor crede această făgăduinţă şi, prin credinţă, vor avea parte de ceea ce face Dumnezeu în prezent. Când cineva nu acceptă prin credinţă o făgăduinţă pe care a dat-o Dumnezeu, chiar dacă pretinde a fi credincios, se va găsi pe sine luptându-se cu atacurile duşmanului până la sfârşit. Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţele lui Dumnezeu nu trebuie interpretate, ci trebuie revendicate prin credinţă şi trăite în realitate.
Acum, haideţi să fim cinstiţi! Ce e cu multele grupuri din cadrul mesajului timpului de sfârşit care mărturisesc cu buzele că ei cred făgăduinţa din Maleahi 4, vorbesc despre răpire, dar nu trăiesc de fapt împlinirea acelei făgăduinţe ei înşişi?
Ce e cu chemarea afară, cu despărţirea, cu pregătirea Bisericii Mireasă? Nu trebuie ca mesajul reaşezării să preceadă împlinirea de fapt a acesteia?
Cum rămâne cu trăirea personală a făgăduinţelor care ne-au fost făcute?
Ce e cu intrarea în posesie a tuturor lucrurilor pe care Biserica le-a avut la început şi care au fost pierdute după aceea?
Cum rămâne cu umblarea cu Dumnezeu în acord total cu Cuvântul Său?
Ce e cu dragostea desăvârşită fără de care nimeni nu va intra în slavă?
De cât timp va fi nevoie până vom ajunge la aceeaşi stare în care era Biserica originară chiar la început?
Cât timp va aştepta poporul lui Dumnezeu restituirea totală, aşa cum ne-a fost promisă şi cum s-a predicat prin mesajul timpului de sfârşit?
Nu ar trebui ca noi, acum, văzând toate aceste evenimente desfăşurându-se, să fim forţaţi să recunoaştem că Biserica întâilor născuţi, cei cu adevărat aleşi, trebuie să devină o inimă şi un suflet, aşa cum a fost la început?
N-ar trebui ca noi toţi să trăim Fapte 2 – adică să primim plinătatea Duhului Sfânt – puterea lui Dumnezeu – viaţa lui Dumnezeu, după care toate celelalte făgăduinţe pe care Dumnezeu le-a făcut vor trebui să urmeze. Căci AŞA VORBEŞTE DOMNUL: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor”(Zah.4.6). De asemenea, foarte importantă este făgăduinţa din Fapte 3, că Isus Hristos rămâne în cer până la vremea aşezării din nou tuturor lucrurilor, aşa cum a făgăduit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime (vers.21).
În încheiere, o foarte importantă afirmaţie pe care a făcut-o fratele Branham: „Priviţi la făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a dat acestui trup. Acum, Trupul Lui trebuie să facă la fel, pentru că trupul este – Capul şi trupul sunt împreună. Este corect? Dacă Hristos este Capul – şi El a fost Cuvântul – Trupul Lui trebuie să fie acelaşi lucru precum a fost Capul (E corect?), o Biserică a Cuvântului, născută din Cuvânt, o naştere virgină din Cuvânt, nu dintr-o denominaţie; o naştere virgină din Cuvânt.”. Fratele Branham a auzit vocea: „Iată ce a spus Duhul: „Ia tocul şi scrie”. Va trebui să las deoparte unele lucruri, dar pe altele trebuie să vi le spun. In regulă, iată ce vreau să vă spun: prin legea reproducerii, fiecare sămânţă se reproduce după soiul ei (Gen.1:11) În aceste zile de pe urmă, adevărata Biserică Mireasă ajunge la piatra de încheiere, vor fi o super-biserică, o supe-rasă. În timp ce se apropie de El, ei vor fi atât de asemănători cu El, încât vor fi ca El, pentru ca să poată fi uniţi cu El. Ei vor fi una. Ei vor fi însăşi manifestarea Cuvântului Dumnezeului celui viu ”. DOMNUL a făgăduit şi acest lucru. Vă rog, credeţi-o şi pretindeţi-o prin credinţă.
Trebuie să înţelegem acum că toată Scriptura, cu fiecare făgăduinţă şi cu fiecare prezicere, se împlineşte. Noi nu trăim doar în timpul sfârşitului, ci de fapt ne apropiem de sfârşitul timpului de har. Întoarcerea lui Isus Hristos este foarte aproape. DOMNUL ne mai spune încă odată tuturor: „Iată că v-am spus dinainte”. Şi El afirmă din nou: „Când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, să vă ridicaţi capetele, căci răscumpărarea voastră se apropie”. El spune: „Iată, Eu vin curând!”. Numai cei ce sunt gata vor intra acolo şi ei sunt aceia care cred toate făgăduinţele şi au parte de împlinirea lor şi ei sunt aceia care sunt pecetluiţi cu Duhul făgăduit (Ef.1.1-14).

Din însărcinarea Lui,
fratele Frank