..:: Crestini.com::.. - Conciliul-CREDINŢA ADEVĂRATĂ

Home

Conciliul-CREDINŢA ADEVĂRATĂ

Versetul Zilei

Filipeni 1:4-5

In toate rugaciunile mele ma rog pentru voi toti, cu bucurie pentru partea pe care o luati la Evanghelie, din cea dintai zi pana acum.

Meditatia Zilei

Conciliul-CREDINŢA ADEVĂRATĂ

Domnul Isus a vorbit mult despre credinţă. El făcea minunile, învierile, dependent de credinţa oamenilor. În Marcu 5:36b scrie: “Nu te teme, crede numai!” Aceste cuvinte le spunea Domnul către fruntaşul sinagogii a cărui fiică murise. O minune trebuia să se înfăptuiască. Cel care făcea minunea era acolo, dar, mai era necesară credinţa, ca să se poată înfăptui.
În Marcu 9:23b scrie: “Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”. Credinţei îi este dată promisiunea de a primi totul. În Evrei 11 ne este arătată această credinţă şi aplicarea ei practică.
Tot ce ne-a dăruit Dumnezeu în Isus Hristos, poate deveni realitate numai când credem aceste lucruri. Credinţa este o faptă primordială, pentru ca Dumnezeu să poată lucra în viaţa noastră. Cum ajungem la această credinţă pe care o defineşte Domnul Isus Hristos? După Sfânta Scriptură există o singură credinţă. Pentru aceasta citim în Efeseni 4:5: “Un Domn, o credinţă, un botez”. Aici nu ne interesează credinţa diferitelor secte religioase, ci credinţa despre care a vorbit Domnul Isus. EL însuşi a spus în Ioan 7:38-39: “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El…”.
Rămânem deci la gândul acesta: “Cine crede în Mine, cum zice Scriptura”. Aici este taina. Mulţi cred în Domnul Isus Hristos; da, toată lumea creştină crede în El. Fiecare crede în felul lui sau cum o prescrie secta lui religioasă. Mulţi cred chiar că Domnul Isus ar fi o creatură, ori atunci ar avea şi El nevoie de răscumpăre şi mântuire, şi nu ar mai putea să fie nicidecum Mântuitor. Cine rămâne la a susţine că Domnul Isus ar fi o creatură, bazându-se pe textul din Proverbe 8:22-31, ar face bine să citească proverbele de la început până la sfârşit ca să fie învăţat mai bine.
În Proverbe există cuvântul înţelepciune de peste 40 de ori. Fiecare ar trebui să vadă în ce legătură este folosit acest cuvânt. Cine susţine după aceea, în continuare, că ar fi vorba de Domnul Isus în textul acesta, nu avem cum să-l ajutăm. Aici vreau să aduc o dovadă puternică din Vechiul Testament, arătând că în cuvântul “înţelepciune” nu este vorba despre Domnul Isus, fiindcă ar ieşi ca rezultat că şi satana ar fi fost umplut cu Domnul Hristos. În Ezechiel 28:12b este scris despre satana: “… erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe”. Adică satana era plin de înţelepciune. Dacă ar fi vorba în cuvântul “înţelepciune” de Domnul Isus, atunci ar fi şi satana plin de El. Dar, ca să acceptăm aşa ceva, ar fi o hulă la adresa lui Dumnezeu.
Cine crede că Domnul Isus ar fi o creatură, în nici un caz nu crede cum zice Scriptura. Revenind la tema noastră “Credinţa adevărată”, trebuie spus încă o dată: numai cine crede pe Domnul Isus Hristos cum spune Scriptura despre El, cine vede pe Domnul, cu Biblia în mână, are credinţa adevărată. Numai astfel de oameni pot socoti că râuri de apă vie şi de Duh Sfânt vor cădea asupra lor. În timpul nostru mulţi doresc o trezire şi se roagă pentru aceasta, dar principalul este ca credinţa noastră să fie conform Scripturii, altfel trezirea ne va lipsi. În cercurile creştine, aparatul bisericii este impus de puterea omenească; puterea lui Dumnezeu se vede foarte puţin. Deşi se găsesc tot felul de metode noi, dorinţa inimilor setoase rămâne neastâmpărată. Evangheliştii renumiţi dăruiesc oamenilor o binecuvântare numai pentru un scurt timp. O trezire adevărată nu este transportată sau dusă în biserică, ci născută din Biserică prin umplerea ei cu Duh Sfânt.
În Ioan 14:12 este scris: “Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face şi altele mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl”. A putut Domnul Isus să pronunţe mai mult decât atât? Precis S-a gândit aşa cum a spus. Vrem să privim acum aceste două texte împreună, Ioan 7:38 şi 14:12. Domnul spune: “Cine crede în Mine cum zice Scriptura… şi cine crede va face şi el lucrările…” . Ambele vorbesc despre credinţa în Domnul Isus Hristos.
Iacov, apostolul, scrie în epistola sa, în Iacov 2:17: “Credinţa dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi”. Credinţa aceasta care este numai din cuvinte o găsim din belşug. Când se vor gândi creştinii să găsească acea credinţă, care este “aşa cum zice Scriptura”? Iacov merge mai departe şi spune în versetul 26: “După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”. Aceste cuvinte trebuie să sune ca un tunet în creştinătatea de astăzi, care zace în forme şi tot felul de crezuri, şi nu ştiu nimic despre puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu strigă încă o dată, prin Cuvântul Său, spre oameni. Cine este dispus să asculte? Promisiunile date de Domnul Isus au astăzi aceeaşi valabilitate pentru noi ca şi pentru primii creştini, fiindcă Domnul a dat porunca o dată pentru totdeauna când a pus baza adevăratei credinţe biblice.
Noi găsim adeverirea în Faptele apostolilor. Exact ceea ce a făcut Domnul, făceau acum şi slujitorii Lui în Numele Său. Aşa cum au înviat morţii prin Cuvântul Domnului Isus, tot aşa au înviat morţii prin acelaşi cuvânt rostit de ucenici. Aşa cum s-au vindecat bolnavii prin Cuvântul Domnului, tot aşa s-au vindecat bolnavii prin acelaşi cuvânt rostit de ucenici.
La ucenicii de la început se împlinea cuvântul promis, că acei ce vor crede, vor face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut Domnul.
Da, la pogorârea Duhului Sfânt S-a descoperit Dumnezeu în chip minunat şi diferit prin darurile date Bisericii. Cine citeşte Faptele apostolilor, se va mira de lucrurile acestea minunate care s-au înfăptuit. Noi găsim că această putere nu au avut-o numai cei 12 apostoli, ci întreaga Biserică. Unele întâmplări, care sunt descrise în Fapte, vrem să le urmărim.
În Fapte 4:30 găsim că Biserica creştinilor era în rugăciune, şi ni se relatează că ei se rugau cu cuvintele: “… şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus”. Prima Biserică se ruga deci ca Dumnezeu să-Şi întindă mâna ca să se facă minuni, adică să-Şi împlinească făgăduinţele Sale pe care le-a dat. Tot aşa şi noi avem dreptul astăzi să ne rugăm Lui, şi Dumnezeu va face cum a făcut întotdeauna.
În Fapte 5:12 scrie: “Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni.”. Domnul ascultase rugăciunea Bisericii şi a adeverit-o prin prezenţa Sa.
În Fapte 5:15 stă scris: “… până acolo că scoteau bolnavii pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei”. Aceasta era ceva puternic; umbra lui Petru era suficientă ca să facă sănătoşi pe bolnavi. Ce putere dumnezeiască o fi posedat Petru, ca să ajungă doar umbra lui pentru ca această putere să elibereze pe bolnavi de boala lor? De fapt curgeau râuri de apă vie pentru mulţi oameni, aşa cum spusese Domnul Isus. În versetul 16 citim mai departe: “Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau”. Acesta este un exemplu de credinţă biblică, adevărată. Aşa cum este scris că toţi erau vindecaţi de Domnul Isus (Luca 6:18-19: “Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi.”), tot aşa scrie că toţi erau vindecaţi de apostoli.
În Fapte 6:8 găsim următoarele cuvinte: “Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod”. Aici găsim un om care nu se număra printre cei 12 apostoli, dar care era înzestrat cu această putere duhovnicească. La fel se întâmplă în toate timpurile prin fiecare care este umplut cu Duhul Sfânt şi chemat la o slujbă de către Dumnezeu.
Vedem şi pe evanghelistul Filip, care lucra la fel şi era binecuvântat. În fapte 8:6-7 citim. “Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele, pe care le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi”. Peste tot unde citim relatările creştinilor de la început, este descrisă lucrarea puternică a lui Dumnezeu vestită de cei chemaţi pentru această slujbă, şi găsim aceeaşi adeverire prin prezenţa lui Dumnezeu, adică semne şi minuni, dovada de credinţă adevărată. Dumnezeu era cu ei şi în ei, şi adeverea Cuvântul făgăduit de El.
În Fapte 9:32-35 găsim pe Petru în Lida. El se adresează lui Enea, olog în pat de opt ani: “Enea, Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul.” Şi Enea s-a sculat îndată”. Este destul de trist când trebuie să comparăm creştinătatea de azi cu creştinii de la început. Astăzi, predicatorii spun că ar fi voia Domnului ca oamenii să fie bolnavi. Aceşti predicatori, în loc să spună adevărul şi să recunoască faptul că ei nu au nici o putere şi nici credinţă, înşeală pe bolnavi şi le iau astfel şi ultima speranţă. Să mi se arate un singur text din Biblie unde Domnl Isus sau ucenicii ar fi spus vreunui bolnav, orb sau lepros sau schilod, că ar fi voia Domnului să rămână aşa!
Chiar în acest punct se pare că creştinătatea de azi este într-o situaţie sucită. Ei spun că boala vine de la Dumnezeu, şi dacă este cineva vindecat, spun că vindecarea este de la diavolul. Dar voia lui Dumnezeu este vindecarea noastră întreagă, altfel ar fi lucrat Domnul Isus prin vindecări împotriva lui Dumnezeu.
Despre El însă scrie în Evrei 10:9: “Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. Aş vrea să ajut prin rândurile acestea pe acei ce vor să creadă pe Dumnezeu şi sunt dispuşi să acţioneze după Cuvântul Lui.
În Fapte 14:3 citim: “Totuşi au rămas destulă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor”. Pavel şi Barnaba nu se numărau printre cei 12 apostoli, şi totuşi au fost umpluţi cu aceeaşi putere duhovnicească şi credinţă. Astfel a fost posibil ca şi prin slujba lor să se întâmple aceleaşi lucruri.
În fapte 14:8-11 găsim o vindecare. În versetele 9 şi 10 scrie: “El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare: “Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble”. Găsim şi în textul acesta adeverit că oriunde era vestită Evanghelia, Dumnezeu binecuvânta Cuvântul Său cu semne şi minuni.
În Fapte 19:11-12 scrie: “Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele”. Vedem în Faptele apostolilor că s-au întâmplat mai multe minuni decât a făcut Domnul Isus, fiindcă prin umbra lui Petru şi basmalele atinse de Pavel, bolnavii erau vindecaţi; aşa ceva nu găsim scris mai înainte, dar toate acestea s-au întâmplat aşa fiindcă aşa a promis Domnul Isus, adică vor face lucruri mai mari.
O, cât de bun este Dumnezeu, El face mai mult decât promite! Precis erau aceste lucruri incluse în cuvintele Domnului când vorbea de râuri de apă vie. Doresc ca în mulţi să se nască o dorinţă adevărată după o pogorâre a Duhului Sfânt, cu tot ce reiese din această legătură, aşa cum o găsim în Faptele Apostolilor.
Dragă cititorule, poţi vedea că adevărata credinţă are şi fapte, cum a spus Domnul Isus şi cum explică apostolul Iacov în epistola sa. Doresc ca şi în timpul nostru să fie proslăvit Dumnezeu în acelaşi mod. EL este Acelaşi. EL este credincios. EL va face aceleaşi lucruri.
Dacă credem cum au crezut primii creştini, dacă învăţăm şi ne rugăm cum au făcut-o ei, atunci se întâmplă şi în timpul nostru aceleaşi lucruri. În Evrei 13:8, ne este dată garanţia pentru aceasta: “ISUS HRISTOS ESTE ACELAŞI IERI, AZI ŞI ÎN VECI !”. Ştim noi ce înseamnă aceasta? Putem striga cu poetul: “Cum ai fost Tu în trecut, aşa vei fi în veşnicie!”.
Chiar atunci când a dat Domnul porunca pentru vestirea Evangheliei şi despre rugăciunea pentru bolnavi, în Marcu 16:15 scrie: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”. Aceste cuvinte le cred mulţi, dar din păcate numai cu mintea, căci dacă ar crede cu inima, nu ar lăsa la o parte cea de a doua parte din porunca de trimitere, care ne este scrisă în versetul 17: “Iată semnele ce vor însoţi pe cei ce vor crede…” . Am văzut în descrierea aceasta cât de mult depinde de credinţa noastră.
În versetul 18 scrie: “…vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa”. Prin cuvântul acesta biblic putem vedea cine crede pe Domnul şi cine nu, putem vedea cine este chemat de oameni sau de Dumnezeu în slujbă.
Cine este chemat de Dumnezeu în slujbă, să vestească Evanghelia, să ştie că în această chemare este inclusă şi rugăciunea pentru bolnavi. Aşa vedem în porunca de trimitere din Marcu 16, şi aşa vedem executarea practică în Faptele apostolilor. Nu trebuie să uitîm că lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcută - Romani 11:29. De aceea nu are nimeni dreptul să spună că Dumnezeu Si-a retras darurile din Biserica Lui. Pe cine să credem? Pe oameni, care ne mint, sau pe Dumnezeu care spune adevărul? În Marcu 16:20 scrie: “Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau. Amin”.
Doresc ca bunul Dumnezeu să găsească şi în timpul nostru oameni cărora să le dea har şi putere ca să fie adevăraţi vestitori şi slujitori, ca să vorbească Cuvântul după modelul biblic. Dacă ne rugăm Lui pentru aceasta, El o va face, fiindcă El însuşi a spus în Matei 9:37-39: “Atunci a zis ucenicilor Săi: “Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători în secerişul Lui”. După aceste cuvinte, a chemat pe cei 12 ucenici la El ca să-i trimită, aşa cum scrie în Matei 10:1: “Apoi Isus a chemat pe cei 12 ucenici ai Săi, şi le-a dat putere ca să scoată afară duhuri necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.” Aici avem un exemplu de ce fel de sarcină au avut cei trimişi de Domnul de la început. În Matei 10:7-8 ne este descris mai clar, adică cum să se desfăşoare această vestire: “Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: “Împărăţia cerurilor este aproape!” Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.”.
În continuare, Domnul a mai trimis încă 70 de ucenici, dar nu vrem să ne oprim aici. Cine vrea să citească despre darurile Duhului, poate citi în 1Corinteni 12:14: “Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.”. Din cele nouă daruri duhovniceşti am vorbit până acum numai de unul, dar ele sunt pomenite în 1Corinteni 12:4-11, toate în legătură armonioasă. Fiecare poate vedea că Dumnezeu a dat din belşug prin pogorârea Duhului Sfânt nouă daruri în Biserica Nou-testamentară. Atât timp cât este Biserica pe pământ, aceste daruri sunt valabile. Cine cunoaşte Biblia, ştie că acest veac al Bisericii a început cu pogorârea Duhului Sfânt şi se încheie cu venirea Domnului.
Cu revenirea Domnului se termină totul ce se numeşte în parte, fiindcă ceea ce este desăvârşit este prezent. Dar atât timp cât Biserica este pe pământ, Dumnezeu lucrează prin Duhul Său şi prin darurile date în Biserică. Chiar Pavel vede în semnele şi minunile care s-au făcut prin mâinile lui de către Domnul, legitimarea slujbei sale. Să citim 2Corinteni 12:12: “Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi”. Nu ar trebui să ne verificăm şi noi în timpul acesta şi să aplicăm măsura lui Dumnezeu şi să vedem dacă credinţa noastră este adevărată? Pavel cere Bisericii din Corint să se cerceteze cum stă cu credinţa: “Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă aţi fost lepădaţi.” - 2Corinteni 13:5.
Vestirii Cuvântului aparţine fără îndoială şi însoţirea prin puterea lui Dumnezeu cu semne şi minuni. Aceasta o găsim în Evrei 2:4: “În timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!”.
Pavel vorbeşte despre Duhul credinţei. Citim în 2Corinteni 4:13: “Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă , potrivit cu ceea ce este scris: “Am crezut, de aceea am vorbit!”.
Numai acolo poate să se nască credinţa adevărată unde predicatorul personal crede Cuvântul lui Dumnezeu. Vorbesc în orice caz despre credinţa venită de la Dumnezeu din Cuvânt. Scrie în 1Corinteni 2:4-5: “Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea omenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”. Din aceste cuvinte vedem importanţa pe care o acordă Pavel faptului ca Biserica să fie zidită pe puterea lui Dumnezeu; căci el spune că a predicat sub dovada puterii lui Dumnezeu.
Pavel se ştie chemat în slujba aceasta de Domnul şi această chemare era dovedită. Aşa putea să vorbească cu putere împotriva celor care îl judecau pe nedrept. El scrie în 1Corinteni 4:19-20: “Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere”. Ce ar scrie el astăzi bisericilor? Am curaj să spun că, din bisericile existente, dacă s-ar găsi câte una să-l primească pe Pavel, dacă ar reveni cu Evanghelia nemodificată de la început. Închipuiţi-vă că Pavel ar povesti cele întâmplate ca în Fapte 15:12: “Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile, pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor”. Ce s-ar întâmpla dacă Pavel ar vorbi despre învierea morţilor şi despre vindecări într-o biserică sau adunare existentă?Aceasta este imposibil la ei, fiindcă de la Dumnezeu nu se mai aşteaptă oamenii la aşa ceva. Ce ar spune conducătorii creştini când ar auzi o astfel de relatare? Cu vorbe aspre şi cu judecată ar numi pe Pavel un palavragiu şi un instigator. Ei s-ar lepăda imediat de el şi l-ar declara un îngâmfat care umblă după capul lui, ceea ce au păţit toţi slujitorii lui Dumnezeu din toate timpurile.
De aceea mă adresez tuturor să mai citească odată Biblia şi să vadă ce promisiuni a dat Domnul Isus Bisericii Sale. Mai este timp de har, şi oamenii pot să se întoarcă la credinţa adevărată.
Chiar în timpul nostru a avut Dumnezeu unii slujitori a căror slujbă a fost adeverită şi binecuvântată, şi urmată de semne şi minuni, mai ales dovedită prin vindecarea bolnavilor. Să ne gândim la unul din timpul din urmă, la omul lui Dumnezeu Hermann Zaiss, care a murit în anii trecuţi. Am putut să-l văd şi să-l aud de trei ori. Se poate spune despre el că , fără să fie teolog sau predicator, a arătat miilor de oameni drumul la Hristos. Adunările lui numărau mii de oameni în ţară şi în străinătate. Dumnezeu a putut face în câteva rânduri prin el mai mult ca prin toate organizaţiile religioase cu predicatorii lor la un loc, în timp de o generaţie. Secretul lui Hermann Zaiss, care nu avea ca ocupaţie principală vestirea Cuvântului, era acesta: el credea Cuvântul cum era scris. Da, Isus Hristos este Acelaşi şi n-a lucrat numai în trecut, ci lucrează şi în prezent în Biserica Sa. Amin!