Resurse Crestine
Conciliul:HRISTOS - MIJLOCITORUL | Conciliul:HRISTOS - MIJLOCITORUL |
|
|
|
|
Acum vrem să privim pe Domnul Isus ca Mijlocitor. Această temă aparţine mântuirii şi se împleteşte deseori cu temele anterioare. Şi aici Domnul Isus nu este arătat ca o a doua persoană în Dumnezeire, ci ca om lângă Dumnezeu, şi Fiu lângă Tatăl. În 1Timotei 2:5-6 scrie: “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare…”. Acest verset vorbeşte despre un singur Dumnezeu. Aceasta este forte important, mai ales pentru cei care fac dintr-un singur Dumnezeu, trei dumnezei. Noi vedem pe Isus Hristos descris aici ca om. EL este înfăţişat ca Mijlocitor, care S-a dat ca preţ de răscumpărare. EL este deci Mântuitor şi Mijlocitor, o singură Persoană. EL stă între Dumnezeu şi oameni, şi mijloceşte. În El trebuie să se unească şi să se împace omenirea cu Dumnezeu. În Fapte 7:38 acest lucru este făcut mai clar: “El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă”. În cuvântul acesta ne este arătat Moise în slujba de mijlocitor. El primeşte de la Dumnezeu şi dă oamenilor mai departe. El este deci un mijlocitor. Aşa este Hristos Mijlocitorul Nou-Testamentar. EL primeşte şi împarte. Ceea ce este arătat parţial prorocilor, în Hristos este plinătate, aşa cum spune Pavel în Coloseni 2:9: “Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. Acesta este un lucru minunat! Dumnezeu se descoperă lumii în Isus Hristos! EL vrea să ne dăruiască viaţa, Duhul Lui şi binecuvântarea Lui, pe El însuşi cu totul ce este şi ce are; şi aceasta prin Hristos, Mijlocitorul. În El a fost binecuvântată omenirea. Păcatele noastre au fost iertate; fărădelegile noastre plătite. În Galateni 3:20 scrie: “Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur.” Poate fi scris mai clar că Dumnezeu este numai unul Singur? Mijlocitorul însă nu este numai pentru unul singur, ci pentru mai mulţi, pentru toţi aceia care vreau să vină la Dumnezeu. De aceea spune Domnul Isus: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” - Ioan 14:6. În Evrei 8:6 scrie: “Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune”. În Cuvântul acesta ne este arătat Domnul Isus Hristos ca Mijlocitorul Nou-Testamentar, aşa cum era Moise în Vechiul Testament în slujba de mijlocitor. Prin aceasta este dovedit din nou că Dumnezeu a dat Bisericii Nou-Testamentare, prin Isus Hristos, totul pe deplin. În Evrei 12:24 scrie: “Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.” În toate aceste texte găsim pe Domnul Isus ca Mijlocitor între Dumnezeu şi omenire. EL este singurul Mijlocitor. |
| < Precedent | Urmator > |
|---|

Membri
Ultimul: merry

Astazi : 1

Ieri : 0

Total : 2789

Online
Vizitatori: 2
Membri: 0
Total: 2