..:: Crestini.com::.. - ADUNAREA TINERILOR

Home

Resurse Crestine

ADUNAREA TINERILOR

Versetul Zilei

Evrei 2:3

Cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare?

Meditatia Zilei

ADUNAREA TINERILOR

LOSBURG, 03.11.2000
cu fr. Frank

Vreau să vă spun tuturor un bun venit, în Numele scump al Domnului!
Mă bucur că suntem adunaţi aşa de mulţi. Eu nu sunt un predicator pentru tineri. Eu vin de la o înmormântare care a avut loc în Belgia, şi acum sunt aici. Eu am venit cu plăcere aici; voi sunteţi a doua, a treia generaţie, tineretul acelora care au crezut şi s-au încredinţat Domnului, iar acum a venit timpul vostru ca să vă încredinţaţi viaţa Domnului, ca şi voi să preluaţi răspunderea înaintea Domnului.
Doresc să vă amintesc o parte practică, noi cei care am fost la masă împreună, am mâncat ca într-un hotel de cinci stele. Multă mulţumire pentru o astfel de servire, pentru o astfel de bucătărie.
În ceea ce priveşte o astfel de întâlnire, avem doar o dorinţă în vizor, ca Domnul să vină în dreptul Său cu noi. Noi nu suntem predicatori morali, noi nu suntem dintr-aceia care ameninţă cu judecata, dar noi dorim ca toţi să ajungă la ţintă. Dorim ca toţi să păşească pe calea îngustă, ca ei să intre pe poarta îngustă, iar după aceea să ajungă la ţintă.
Sunt multe lucruri care ar trebui spuse, care ar putea fi spuse. Ultimul verset pe care-l avem în Cuvântul din Maleahi 3:18 a fost citit: “Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.” Sunt doar copii ai lui Dumnezeu şi copii ai oamenilor, şi, aşa cum a formulat fratele Branham, mai sunt trei feluri de oameni: necredincioşi, credincioşi adevăraţi şi credincioşi prefăcuţi.
Dacă privim în Sfânta Scriptură, aşa este şi în timpul nostru, care este atât de înşelător şi de ispititor, cum nu a fost nici un timp înainte. Astăzi este arătat ca ceva bun ceea ce este fără Dumnezeu, noi suntem aşa de departe că nu numai dl. Herazingen şi-a expus explicaţia lui; şi nu s-a folosit niciodată atâta vocabular biblic cum este expus în această explicaţie tipărită. Acolo citim despre istoria mântuirii, despre Planul mântuirii, despre mântuire, aproape că nu putem crede ceea ce se poate citi, şi se rămâne în tradiţiile vechi. Există doar o amestecătură de un fel foarte deosebit, pentru a înşela omenirea, iar în alte religii chiar este spus: “Mântuirea este doar în biserica creştină.” Noi nu credem că mântuirea este într-o biserică creştină, ci în Isus Hristos, Domnul nostru.
Dar vedem cum lucrurile false se apropie atât de mult de cele adevărate, încât toţi oamenii merg împreună, aceia care nu au fost aleşi înainte de întemeierea lumii, pentru ca să nu aibă parte de prima înviere.
În ultima mea călătorie în America de sud şi America centrală, apoi în Guatemala, am deschis televizorul seara târziu, dorind să ascult ştirile la CNN, şi pe cine văd eu? O călugăriţă avea Biblia în faţa ei şi predica poporului din ea, din Biblie. Da, o călugăriţă, ea predica.
Astfel, timpurile pe care le-am cunoscut cândva, nu mai sunt astăzi. Aici este Hristos, acolo este Hristos, ici şi colo se evanghelizează; toţi vorbesc despre învăţătura curată pe care trebuie s-o primească, dar nu se referă la învăţătura din Sfânta Scriptură, ci învăţătura lor este declarată ca învăţătură curată.
Dar astăzi noi nu dorim să predicăm, ci să vorbim unii cu alţii. Voi încerca să vă spun vouă, tinerilor, câteva cuvinte. Noi suntem toţi născuţi în această lume, timpurile s-au schimbat, dar, în general, nu a existat vreodată o astfel de înşelăciune, nu au existat atâtea posibilităţi de a înşela omenirea ca în timpul acesta, iar aceasta într-un fel foarte smerit şi cuminte.
Să începem cu începutul. Noi suntem născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu, şi lăsaţi-mă să spun astăzi clar acest lucru: fiecare trăieşte pocăinţa într-un fel diferit. Unii aşteaptă să vadă o lumină, să sudă o voce, dar nu fiecare este Pavel sau Petru, nu toţi sunt bărbaţi chemaţi la o slujbă; Domnul poate să spună unui Zacheu “coboară din pom căci vreau să intru în casa ta” şi iată că mântuirea a intrat în acea casă. El poate să spună unui vameş să lase totul, El poate să spună acelaşi lucru unui pescar, fiecare are o chemare diferită, dar toţi au o trăire cu Domnul. Ceea ce doresc să spun este că fiecare trăieşte propria sa pocăinţă.
Cel mai bine este dacă se întâmplă într-un fel biblic şi anume cum a fost făgăduit deja în prorocul Ioel (şi în prima predică a lui Petru a fost spus), iar apoi în Romani 10 se găseşte scris: “Cine cheamă Numele Domnului, să fie mântuit.” O pocăinţă adevărată este astfel, ca noi să chemăm cu bună ştiinţă Numele Domnului, să cunoaştem Numele Său şi să ştim că este doar un singur Nume care ne-a fost dat pentru mântuire şi salvare, iar acest Nume este Isus.
La chemarea Domnului, trebuie spus Numele, El trebuie numit, El trebuie chemat, noi nu ne putem ruga pe lângă acest Nume, ci trebuie să-L chemăm, căci aşa este scris: “Tu să-I pui Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Aşa este scris: în Numele Lui să fie predicată iertarea păcatelor tuturor popoarelor de pe pământ! Aşa este scris: “Duceţi-vă şi învăţaţi toate popoarele şi botezaţi-i în acest Nume.” Este într-adevăr vorba despre Numele!
“Doamne” spun astăzi toţi. În adunările carismatice nu este doar muzică disco, ci întotdeauna ei cântă “El este Domn, El este Domn.” Dar ei au cu totul altă închipuire despre Domnul, nu aşa cum ni S-a descoperit nouă în Biblie, aşa cum este scris în Biblie. Ei Îl au ca persoana a doua (din dumnezeire) în închipuirea lor. Noi nu-L avem în închipuire, noi Îl avem în inimă şi credem în El aşa cum spune Scriptura.
Deci, să începem astăzi cu toţi cei care nu au spus până astăzi: “Doamne Isuse, eu Te cred pe Tine, eu Te accept, eu Te primesc!” Cine nu a făcut încă aceasta, acela s-o facă astăzi! Timpul este serios şi scurt, ferice de aceia care-L trăiesc pe Domnul şi sunt chemaţi afară!
În ceea ce vă priveşte pe voi, tinerii, faceţi-vă trăirile voastre, noi vă putem da şi unele indicaţii pe acest drum. Încercări sunt în acest timp pretutindeni. Vrăjmaşul împodobeşte totul aşa de smerit, încât mulţi să fie duşi în eroare, să fie duşi în ispită şi să cadă. Ce să vă dăm pe acest drum? Cu siguranţă o indicaţie: frica de Dumnezeu să vină peste voi, iar voi să fiţi siguri că toţi vom da socoteală înaintea Domnului! Aceasta nu înseamnă că voi nu trebuie să fiţi tineri şi că nu aveţi voie să fiţi bucuroşi. Nu! Voi aveţi acest drept, să fiţi bucuroşi! Diferenţa este acolo, dacă ne gândim la Psalmul 1: nu sta acolo unde sunt batjocoritorii!
Este o diferenţă mare dacă se adună împreună tinerii care sunt credincioşi sau dacă credincioşii se duc acolo unde merg necredincioşii, unde se spun bancuri, unde se batjocoreşte, unde se înjură. Acolo nu au ce căuta credincioşii şi nici copiii părinţilor credincioşi, chiar dacă încă nu L-au trăit pe Domnul! Eu îmi pot imagina că toţi pe care-i avertizează Duhul lui Dumnezeu, se simt aşa de rău într-un astfel de loc! Conştiinţa i-ar avertiza aşa de tare, încât ei trebuie să fugă de acolo.
Aş putea relata din trăirile mele când am fost tânăr, sau să nu o spun… Şi eu am fost odată tânăr, dar când am călcat în teatrul din Aachen şi am vrut să cumpăr biletele, eu credeam că-mi sare inima afară din piept. Aşa lucra aceasta în mine! Eu stăteam acolo, la casa de bilete, iar eu trebuia să spun: “Noi nu facem parte din ceea ce se petrece aici!”
Am mers la cinema şi m-am gândit: “Du-te şi te uită acolo!” M-am dus înăuntru, noi ne-am dus înăuntru şi iată că am rămas doar scurt timp, pentru că eu ştiam că nu am ce căuta acolo. Tot aşa a fost şi cu dansul; voi ştiţi, cu toţi prietenii de şcoală, toţi prietenii şi prietenele. “Viaţa începe cândva”, aşa spun oamenii; iar noi ne-am dus cu ei. Dar şi acolo s-a întâmplat: eu nu am putut dansa nici un dans, am început să plâng şi m-am dus afară. Prietenii mei m-au întrebat “ce este cu mine?” Le-am spus în ziua următoare: “Este aşa, că Duhul lui Dumnezeu avertizează, El ne conduce spre căinţă, El ne supra-conduce, şi ne spune: “Tu nu aparţii aici!”
O mai spunem o dată: şi tinerii credincioşi au dreptul să fie bucuroşi, ei au dreptul în viaţa aceasta să fie ca toţi ceilalţi oameni, cu diferenţa pe care am spus-o deja: “nu sta acolo unde sunt batjocoritorii.” Aceasta nu este pentru credincioşi şi nici pentru copiii părinţilor credincioşi.
Dacă Duhul lui Dumnezeu ne avertizează aşa de tare, atunci să ascultăm; şi, ferice de acel om a cărui inimă nu se împietreşte atunci, ci se deschide pentru ca Domnul să-Şi facă lucrarea de har!
Tot aşa este şi cu îmbrăcămintea. Nici aici nu ne putem asemăna cu lumea, căci aşa este scris. Nu vă asemănaţi cu această lume, ci schimbaţi-vă în adâncul inimii voastre! Noi toţi putem învăţa meseriile noastre, şi cu cât suntem mai harnici, cu atât mai bine. Cu cât ştim mai mult, cu atât trebuie să facem mai puţin şi să câştigăm mai mult. Este frumos, cu cât putem face mai mult; hărnicia este plătită mai bine. Deci, toţi tinerii credincioşi să se ocupe în aşa fel ca să înveţe cea mai bună meserie care şi-o aleg, şi aşa cum am spus: a face puţin, a câştiga mult şi să aveţi o viaţă frumoasă. Noi suntem pe acest pământ normali de tot, şi putem să ne decidem. Îl putem ruga pe Domnul să ne ajute ca să luăm decizia corectă.
În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, voi ştiţi bine cum este corect. Eu cred că nu trebuie să citim prea des ceea ce au spus şi au scris Pavel şi Petru: nu vă învaţă chiar şi bunul simţ? Există un bun simţ care ne spune, care spune unei fete: “nu, aceasta nu este corect” sau “da, aceasta este corect înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”
Nu trebuie să ţinem nici o predică morală. Cine umblă cu Domnul, acela va şti, în viaţa aceasta naturală, ce este o piedică, în ce constă o încercare, la ce trebuie să ia seama o fată. Da, acestea sunt lucruri care ne-au fost date în natura noastră, iar noi trebuie să luăm seama la aceasta: vocea aceea liniştită, care ne spune “tu nu aparţii aici” sau “dacă tu faci aceasta, atunci nu este corect înaintea Domnului.”
Predicatorul nu poate fi cu toţi tinerii, în fiecare loc, în orice timp. El poate să fie cel mai mare predicator, dar Domnul poate să fie cu noi, poate să fie cu voi pe toate drumurile voastre, şi Duhul Său vă poate călăuzi şi îndruma, El poate să vă avertizeze dacă ceva nu este cum ar trebui să fie.
În ce priveşte hainele, noi aşa am ţinut aceste lucruri în toţi aceşti ani, de când se predică acest Cuvânt, ca fetele şi femeile să ştie unde să înceapă o tăietură în rochie şi unde s-o sfârşească. Ele ştiau unde începe o rochie şi unde se termină: nimeni nu trebuie să cureţe podeaua cu rochia, pentru aceasta sunt mături destule. Dar să avem grija ca cel puţin genunchii să fie acoperiţi. În timpul meu, predicatorii spuneau: “Ţineţi palma voastră sub genunchi, aceasta este lungimea corectă”. Dar nu este de neapărată trebuinţă ca noi, aici, în Europa centrală, să purtăm haine lungi până la podea. Ajunge, desigur, dacă genunchii sunt acoperiţi. Vai de acele surori tinere care poartă rochia deasupra genunchilor! Aceasta nu este deloc corect!
Credeţi-mă, eu am o viaţă în urma mea; credincioşii ştiu ce şi unde aparţine ceva. Ei ştiu pentru ce este o bucătărie, pentru ce este o sufragerie sau pentru ce este un dormitor. Credincioşii sunt cei mai raţionali oameni care exisă pe pământ! Ei ştiu exact unde, ce, la ce timp aparţine lucrul respectiv. Eu aşa vă apreciez pe voi toţi, fără deosebire, că nimeni nu lasă ceva la voia întâmplării, ci toţi îşi iau răspunderea şi sunt încredinţaţi că şi noi vom da socoteală înaintea Domnului.
Ce frumos a spus-o fratele Branham: “soră, tu poţi să fii aşa de loială bărbatului tău, dar dacă te prezinţi în aşa fel încât un alt bărbat să te poftească, atunci el a preacurvit în inima lui cu tine, iar tu vei fi vinovată pentru acest lucru.” Pe moment este greu să înţelegem, dar Domnul nostru spune în cuvântarea de pe munte: dacă cineva se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Noi ne bucurăm de toţi tinerii, când vine timpul, ei să se găsească unul pe celălalt şi să meargă un drum de viaţă împreună. Aşa a spus Dumnezeu, aceasta este în voia Sa deplină, aşa a fost aceasta de la început şi aşa va rămâne până la sfârşit.
În ceea ce priveşte viaţa noastră duhovnicească, Domnul nostru a spus deja în predica de pe munte. Eu doresc să citesc aceste versete, ele sunt aşa de puternice, aşa de minunate, şi merită să atingem unele gânduri care au fost spuse aici. În Matei cap 5, la început Domnul nostru a şezut jos, a început să înveţe, a vorbit despre cele nouă fericiri, şi de la versetul 13 a vorbit ucenicilor Săi: “Voi sunteţi sarea pământului.” Este într-adevăr aşa, credincioşii au o rânduială dumnezeiască.
L-am observat astăzi pe fratele din Cambogia, el să nu se supere pe mine, am privit cum a luat vasul cu sare şi nu se mai oprea de sărat. Unde este el? Fratele este acolo. Da, de aceea a avut apoi o sete mare şi şi-a mai luat o porţie de băut. Dar eu m-am gândit: “Oare nu se mai opreşte o dată?”. El a sărat mai departe şi mai departe…şi m-am gândit cum spune Domnul “Voi sunteţi sarea pământului.” Ce trebuinţă are sarea? Noi am putea spune multe lucruri aici.
Domnul vorbeşte mai departe, în vers. 14: “Voi sunteţi lumina lumii.” Credincioşii, ucenicii Lui, cei care-L urmează, ei să fie toate aceste lucruri? Mântuirea se continuă din Mântuitorul în cei mântuiţi. Viaţa Lui trebuie trăită în noi, iar lucrarea Lui să fie făcută prin Biserică! Nu scrie doar “voi sunteţi lumina lumii”, ci în versetul următor scrie că nu se aprinde o lumină ca să se pună sub obroc, ci se pune pe sfeşnic.
Noi vedem cum toate lucrurile sunt date de Domnul mai departe Bisericii; sfeşnicul este Biserica. De şapte ori este descris sfeşnicul în Apoc. 2 şi 3 şi în Apoc.1 cele şapte sfeşnice, iar apoi Biserica în cele şapte epoci.
Nu se aprinde o lumină ca să se pună sub un obroc.
Dragii mei, tinerilor, credeţi-mă, dacă un om mai în vârstă sau un bătrân spune ceva, atunci poate oamenii ascultă şi spun: ”Desigur, acesta trebuie să vorbească astfel pentru că timpul lui se scurge.” Dar dacă un tânăr depune o mărturie despre experienţa harului, atunci oamenii ascultă, căci nu se gândesc că voi sunteţi pe drumul spre cimitir, ci pe drumul vieţii. Dar în spatele mărturiei trebuie să fie viaţa. Ne este descris în versetul următor: “Tot aşa să lumineze viaţa voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.”
Noi să fim lumina, lumina să fie pe sfeşnic, nu sub obroc; dar noi am primit o iluminare în timpul nostru prin descoperirea Cuvântului profetic, care luminează ca o lumină într-un loc întunecos. Noi trebuie să fim purtătorii luminii, purtătorii Cuvântului, şi să reflectăm lumina dumnezeiască şi să o dăm mai departe prin har. “Tot aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor.”
Dragii noştri, unde ne deosebim noi în timpul acesta de toate celelalte biserici? Aceasta nu o spun cu îndrăzneală, o spun din pricina Adevărului. În fiecare trezire au fost cei aleşi care au fost călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, şi în fiecare trezire au fost oameni care stăteau în rugăciune în spatele acelora care făceau o slujbă. În fiecare trezire au fost chemaţi oameni afară, care au fost rânduiţi dinainte de întemeierea lumii pentru acest lucru, să fie mântuiţi după Cuvântul care-l scrie Pavel în Fapte 13:48: “Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.”
În Romani, Pavel s-a referit la poporul Israel şi se poate referi la fel în fiecare timp, la toate naţiunile din toate epocile. Romani 11:4 şi 7:”Dar ce-I răspunde Dumnezeu? ‘Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal’. “Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi.” Eu nu pot face nimic pentru acest lucru.
Eu nu sunt un predicator pentru tineret, aceasta am spus-o deja. Domnul mi-a dat această slujbă de a învăţa, de a prezenta Planul de mântuire al lui Dumnezeu, dar, tânăr sau bătrân, Dumnezeu vorbeşte către noi toţi, iar Biserica Lui se compune din aceia care sunt născuţi din nou, care au trăit mântuirea lui Dumnezeu prin Isus Hristos, tineri sau bătrâni. Dacă cineva are 12 ani sau 120 de ani, nu contează, Domnul Se descoperă în copiii Lui!
Ce m-ar bucura ar fi dacă aveţi întrebări exacte în inimile voastre şi aveţi curajul să întrebaţi. Nu trebuie să fie ceea ce vă frământă pe voi, poate fi ceea ce priveşte pe altcineva, nu este aşa ca cineva să trebuiască să se identifice cu ceea ce spune; dar ar fi bine ca astăzi să nu predicăm doar, ci să auzim unde ne “bate pantoful”, unde s-ar putea spune ceva ce v-ar putea ajuta pe drumul vieţii voastre.
Dumnezeu mi-a dăruit şi o inimă de păstor şi dacă aş putea, aş dori să vă stau alături, ajutându-vă; doresc astăzi să vă fiu de ajutor, vă stau tuturor la dispoziţie şi vă promit că rămâne totul între noi. Trebuie să fie clădită o încredere între noi, între cei care sunt puşi de Dumnezeu să vestească Cuvântul Său şi acei care ascultă.
Este spus că noi, ca păstori, veghem peste sufletele care ne-au fost încredinţate de Dumnezeu şi că noi avem o răspundere pentru ele. Noi nu suntem o turmă fără păstor, noi suntem oile păşunei Lui, şi El, Marele Păstor, a pus slujbele în Biserică, iar slujbele se numesc apostoli, proroci, păstori, învăţători şi evanghelişti. Acolo unde este o turmă fără păstor, acolo nu este prezent Păstorul cel bun. Unde este prezent Păstorul cel bun, nu există Biserică fără păstor, ci este o turmă pe care Domnul o poate paşte, pe care o poate duce pe păşuni verzi, oile păşunei Lui, turma Lui. Şi acesta este un punct pe care trebuie să ni-l luăm în inimă.
Aşa cum este în fiecare casă o ordine: tatăl la locul lui, mama la locul ei şi copiii la locul lor, tot aşa există o ordine în Biserică. Aşa cum am spus, noi putem citi din scrisorile lui Petru, unde bărbatul lui Dumnezeu vorbeşte în mod deosebit despre acest lucru: că noi vom răspunde în acea zi pentru sufletele care ne-au fost încredinţate.
Este scris în 1 Petru 5:1 despre această temă: “Sfătuiesc pe presbiterii dintre voi, eu, care sunt un presbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei care v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:1-3).
Şi dacă vorbim despre faptul că totul trebuie adus în ordinea corectă înaintea revenirii lui Isus Hristos, atunci acest lucru aparţine aici, ca ordinea din Biserică să fie restituită, şi anume ca păstorii puşi de Domnul să păstorească turma şi, cum este scris, s-o vegheze. Câtă durere de inimă, cât necaz nu ar fi evitat dacă tinerii ar fi avut încredere în păstori în anumite timpuri şi hotărâri! Această încredere trebuie să revină: încredere în Dumnezeu, încredere în cel pus de El şi, aşa cum este scris, noi să păstorim turma, dar nu numai aceasta, noi să veghem peste ea, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu.
Eu scriu noua “Scrisoare circulară”, care se referă la ultimii 47 de ani. Eu am avut prioritatea să-I slujesc Domnului şi să vestesc Cuvântul Lui. Scriu în această scrisoare despre unele trăiri cu Domnul. Credeţi-mă, dragi tineri, că Dumnezeu ne-a aşezat într-un timp deosebit!
Am vrut să întreb despre deosebirea, sau să mă refer scurt la toate bisericile şi la Biserica lui Isus Hristos, la Biserica celor întâi născuţi, la Biserica ce merge pe drumul Mielului, care nu vesteşte doar învăţând sau recunoscând adevărurile biblice, ci care poartă viaţa dumnezeiască în ea. Cei care L-au primit pe Isus Hristos, care L-au trăit personal, şi cum a spus Domnul nostru în Ioan 17: “Tată, Tu în Mine şi Eu în ei”, să fim una. Dumnezeu în Hristos, Hristos în Biserică.
Învăţătura vine mai târziu, la început vine trăirea cu Domnul. Aşa cum am accentuat de multe ori, Dumnezeu S-a descoperit personal în Isus Hristos, pentru a restitui această părtăşie personală cu El. Pentru a o face posibilă, pentru a face din copiii oamenilor copii ai lui Dumnezeu, pentru a lua zidul de despărţire, pentru înfiere, pentru a dărui Mijlocirea. Cel mai frumos este că, Domnul nostru, în starea omenească, a devenit pentru noi totul în toate. Noi nu o putem explica, dar o putem crede, iar aceasta din toată inima!
El poate fi Mielul lui Dumnezeu, El poate fi Marele Preot, El poate să fie Mijlocitorul, El poate să fie Fiul lui Dumnezeu, poate să fie Fiul omului, El poate să fie Fiul lui David, El poate fi Salvatorul, Mântuitorul, El poate fi totul! Descoperirile Domnului nostru sunt multe, însă El este întotdeauna Unul şi Acelaşi! El poate şedea la dreapta Maiestăţii şi se poate descoperi lui Saul pe drumul Damascului şi să-i dea însărcinarea. Dumnezeu poate totul!!!
Eu nu ştiu, dar cred că aţi observat: indiferent despre ce temă doream să vorbesc, eu revin întotdeauna la tema dumnezeirii. Iarăşi, iarăşi şi iarăşi. Pentru aceasta nu mă voi scuza. Este pur şi simplu aşa de minunat că Dumnezeu S-a descoperit pentru noi aşa de direct şi pe înţelesul nostru! Noi putem mulţumi veşnicului Dumnezeu, care este Duh, Viaţă, Lumină, din veşnicie în veşnicie! Noi putem înţelege descoperirile Lui de la început. Noi nu avem nevoie să dăm explicaţii, noi credem cum spune Scriptura, iar aceasta va rămâne aşa până la sfârşit!
Dumnezeu ne-a ales pentru aceasta, ca la sfârşitul timpului de har, Cuvântul Sfânt să fie vestit în forma originală şi cu autoritate absolută, pentru ca oamenii să creadă biblic, să nu mai meargă pe drumurile lor şi să nu rămână în învăţăturile proprii, ci să se lase aduşi în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Lui.
Totuşi, este vreo întrebare care vă este importantă? Dacă este personală sau generală, ea poate fi pusă astăzi, cu această ocazie. Are cineva vreo întrebare?
Întrebare: “Frate Frank, dacă un creştin se îndrăgosteşte de o persoană necredincioasă, ce se întâmplă?”
Răspuns: Oh! Această întrebare nu este doar importantă, ea este foarte serioasă. Putem lăsa Scriptura să ne vorbească, fără deosebire, că un credincios şi un necredincios nu au nimic unul cu celălalt. Este mai bine să rămână necăsătoriţi, decât să se căsătorească cu un necredincios sau cu o necredincioasă. Acest lucru trebuie spus aşa de simplu, căci Cuvântul lui Dumnezeu trasează aici o graniţă puternică, şi anume în felul acela că credinciosul, în comparaţie cu necredinciosul este ca Hristos şi Satan. Aşa de puternic a vrut Dumnezeu să arate deosebirea, încât noi să înţelegem că El o spune într-un mod serios. Eu citesc din 2 Cor.6; întrebarea a fost dacă un credincios sau o credincioasă are voie să se îndrăgostească de un necredincios sau de o necredincioasă. Nu, lăsaţi-mă să o spun înainte de a citi: Dumnezeu să vă păzească, aceasta să nu se întâmple! Este o înşelăciune pe care o face Satan pentru a-l duce pe credincios la cădere; toate promisiunile şi toate învoielile nu folosesc la nimic, ci vrăjmaşul a pregătit o capcană în care doreşte să-l atragă. 2 Cor.6:15: “Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” Aici a fost dat un exemplu foarte puternic. Unul este Domnul, celălalt este cel rău. Acesta este un cuvânt serios, care vă priveşte şi pe voi, tinerii şi vă poate fi de folos. După aceea merge mai departe - v.16: “Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ”Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” – este o deraiere de la singurul Dumnezeu la idoli! Şi în cele mai multe cazuri este aşa: credincioşii îi slăvesc pe cei necredincioşi, iar după aceea merg pe drumul cel larg.
Noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu. Dragii mei tineri, voi nu sunteţi despărţiţi de Biserică, voi sunteţi o parte din Biserică, diferenţa este doar că voi sunteţi tineri, iar eu şi alţii suntem în vârstă, dar noi suntem o parte a aceleiaşi Biserici. De aceea, astăzi trebuie să luaţi în serios acest Cuvânt. Aşa cum Templul lui Dumnezeu nu are nimic cu idolii, aşa nu au credincioşii nimic cu cei necredincioşi.
Câteodată totul începe aşa de nevinovat, la o ceaşcă de cafea, iar când este făcut primul pas, vine al doilea, apoi al treilea pas, apoi al patrulea, iar în cele din urmă nu se mai poate face o întoarcere înapoi.
Noi nu avem voie să păşim pe drumul cel larg, ci de la început să recunoaştem că este o capcană pusă în drum de către vrăjmaş. Nu este nevoie să mai citim şi celelalte versete, ajunge pentru această temă. Aşa de puternic cum este contrastul dintre Domnul nostru şi Belial, între Dumnezeu şi idoli, tot aşa de puternică este diferenţa între cel credincios şi cel necredincios. De aceea vorbeşte Domnul către ai Săi: ”Voi nu sunteţi din această lume, aşa cum nici Eu nu sunt din această lume.” Noi suntem în lume, voi sunteţi în lume, voi aveţi dreptul la viaţa voastră, dar la o viaţă în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt de atâţia ani în Împărăţia lui Dumnezeu…aş putea da câte un exemplu, unde oameni care erau binecuvântaţi, care au proorocit, care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, care au trăit lucruri minunate cu Dumnezeu,…şi iată că acest bărbat amabil a vorbit cu această soră amabilă şi iată că s-a şi întâmplat cu ea. La ce folosesc toate trăirile cu Dumnezeu, dacă după aceea îţi este interzis să mai intri în adunare? Înainte le este promis cerul pe pământ de către cel necredincios, iar apoi aprind iadul în casă.
Nu, pentru aceasta este prea scumpă viaţa voastră, nu pentru aşa ceva a avut loc răscumpărarea, ci pentru aceea ca voi să vă închinaţi toată viaţa voastră Domnului! Şi cum am spus, voi sunteţi liberi să vă decideţi în Domnul, cum spune Pavel; dar să se întâmple în Domnul! Aceasta a fost dorinţa Lui, iar noi ne bucurăm cu toţi cei care iau decizii în Domnul, unul pentru celălalt, absolut! Noi nu avem nevoie de un necredincios pentru a fi mântuiţi sau pentru a fi fericiţi, aceasta o putem avea cu un credincios.
Aceasta trebuie să ne-o luăm odată pentru totdeauna în inimă, că în V.T., numai două lucruri L-au jignit pe Dumnezeu în mod deosebit, lucruri pentru care nu a fost iertare: un lucru a fost facerea de idoli şi slujirea lor, iar al doilea lucru a fost amestecul cu cei necredincioşi. Acestea nu le-a iertat Dumnezeu. El nu s-a uitata la faţa omului: a lăsat să moară 23.000 de oameni într-o zi. Să mă exprim altfel. Au fost legi şi interziceri: “să nu faci…”, “nu ai voie…”, şi cine ştie câte legi, dar luate în comun sunt încălcări care ni le facem nouă. Dar aici este vorba că Îl jignim pe Dumnezeu.
Întrebare: De ce l-a împrăştiat Dumnezeu pe Israel între toate popoarele? Răspuns: Din pricina acestor încălcări: ei s-au amestecat cu popoarele, au slujit idolilor. Atunci Domnul a spus: “Aşa, dacă asta este hotărârea voastră, atunci vă voi risipi printre aceste popoare, atunci veţi avea ce doriţi, între aceste popoare!” Sabia a fost după ei până în timpul nostru.
Sunt două lucruri pe care nu au voie să le facă credincioşii: nu au voie să aibă mai mulţi dumnezei, ei nu au voie aceasta; al doilea este că nu au voie să se amestece. Aceasta nu trebuia să fie o predică, dar, când a fost construit al doilea templu, atunci au fost bărbaţi ai lui Dumnezeu care au sortat, iar toţi care aveau o căsătorie amestecată, trebuiau să se despartă, trebuiau să se despartă. Acest bărbat mergea prin tabără, îi prindea pe bărbaţi de barbă şi spunea: “este gata, este gata.” Unul a mai încercat să aducă o moabită în tabără cu el, scuzaţi-mă, dar aşa scrie în Biblie; un bărbat al lui Dumnezeu a luat sabia şi a omorât-o pe această femeie.
Dumnezeu nu doreşte un amestec. Sunt două feluri de seminţe, două lumi diferite. Aceasta nu doreşte Dumnezeu. Dumnezeu doreşte o Biserică chemată afară, iar cu o trăirea pocăinţei faţă de Domnul începe responsabilitatea noastră înaintea lui Dumnezeu.
Şi la voi, dragi tineri, începe în acel moment responsabilitatea. Luaţi această comparaţie în serios, vă va fi de folos! Este un lucru de preţuit să umbli în această viaţă pe Calea lui Dumnezeu! Niciunul din cei care merge pe drumul lui propriu, cu inima împietrită, nu rămâne nepedepsit. Aceasta nu va fi bine.
Eu sper că această întrebare a primit răspuns. Mai avem vreo întrebare?

Întrebare: Era interzis să se căsătorească oameni din diferite rase, de exemplu un negru cu un alb?
Răspuns: Dragă frate, aceasta nu a avut nimic cu culoarea pieii, şi nici astăzi nu are nimic cu culoarea pieii: avea de-a face cu credincioşi şi necredincioşi. Era vorba despre poporul lui Dumnezeu şi popoarele care erau străine. Tot aşa este şi astăzi. Dumnezeu nu interzice unui german să ia în căsătorie o franţuzoaică, sau o grecoaică să se căsătorească cu un englez, ci este vorba despre credincios şi necredincios.
Mai este vreo întrebare?
Întrebare: Femeii i-a fost dat părul ca învelitoare, iar când este lung se întâmplă să se despice firele de păr. Poate o femeie să-şi taie firele de păr despicate pentru a avea un păr mai ordonat, sau să-şi lase aşa simplu părul, cum dă Dumnezeu să crească?
Răspuns: Este aşa cum spune Scriptura. De exemplu, la Samson a fost aşa: fiindcă a fost închinat Domnului din pântecele mamei sale, nu avea voie să i se taie deloc părul cu foarfeca sau să i se pună foarfeca în păr. Cel mai bine este dacă o soră foloseşte foarfeca pentru croitorie sau pentru a face ceva de folosinţă cu ea în casă, dar nu pentru a tăia părul. Foarfeca nu este pentru aşa ceva, pentru a tăia părul. Eu ştiu că se face câteodată aşa ceva, acolo unde observă femeile că se despică părul, sau cum se numeşte aceasta, dar trebuie să spun că toţi vom sta înaintea lui Dumnezeu. Poate este cineva aici care mai poate face aşa ceva, iar altele nu mai pot face acest lucru. Dar vine timpul şi pentru ultimii care vor spune: “Nu, aceasta nu trebuie să fie. Eu nu mă mai uit la aceasta.”
Este rău când cineva face o spălătură de cap altuia, când vrea să i-l aducă în ordine. Aceasta să nu fie! Să nu fim fanatici. Să–I dăm posibilitatea lui Dumnezeu să pună fiecăruia o convingere în inimă, încât să nu fie un lucru învăţat prin lege care spune: “Tu ai voie…” sau “Tu nu ai voie...”, ci să fie făcută dintr-o decizie liberă de a-I place lui Dumnezeu, iar atunci este corect. Nu din obligaţie, pentru că aşa este cerut să se facă, ci din dragoste pentru Domnul şi Cuvântul Său!
Întrebare: într-adevăr, femeii i-a fost dat părul lung ca învelitoare, dar eu nu înţeleg aceasta din 1 Corint. 11:6 că o femeie care nu se înveleşte la rugăciune, să se tundă.
Răspuns: Acesta este al doilea pas. Acesta este un pas mare. Acolo unde scrie Pavel că dacă o femeie nu se înveleşte cu părul ei, atunci să i se taie părul, pentru ca neascultarea ei să fie arătată, este aşa, soră dragă şi dragi fraţi: în creştinismul primar, adunările erau ţinute într-o anumită sfinţenie, şi îndeosebi acele adunări în care au fost folosite darurile. În legătură cu folosirea darurilor este scris că femeile să-şi învelească capul. Nu într-o Evanghelizare sau la o predică sau, în general, într-o adunare, ci într-adevăr în legătură cu rugăciunea, iar din rugăciune mai departe în folosirea darurilor.
Vreau să citesc pentru ca voi s-o ştiţi. A fost astfel: surorile au lăsat să cadă părul lor peste faţă, şi erau învelite cu învelitoarea propriului păr. Aşa era în creştinismul primar, dar aşa a fost şi în adunările de rugăciune unde au fost folosite darurile. Nu când Pavel a făcut cina sau când el a predicat până la miezul nopţii, unde unul a căzut pe fereastră, ci acolo unde au fost folosite darurile. Eu vă citesc repede din 1Cor.11. Iar dacă noi suntem aşa de departe şi rugăciunea este aşa de unită încât Dumnezeu ne dă aceste daruri de îndrumare, nu numai ca cineva să spună gândurile inimii, ci Domnul să aibă toate lucrurile sub control, atunci se vor înveli într-adevăr surorile cu părul lor.
Am trăit şi aceasta că surorile care sunt binecuvântate într-un mod deosebit în folosirea darurilor stau mult mai mult în folosul Domnului decât fraţii; fraţii au în special cele cinci slujbe, iar apoi darul vindecării, de a face minuni, darul credinţei, darul cunoştinţei şi al înţelepciunii. Sunt diferite daruri, nouă în total, dar când este vorba despre darul proorociei, cele patru fete ale lui Filip aveau acest dar, iar în 1 Cor.11:3 citim: “Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” Mai întâi ordinea dumnezeiască: Dumnezeu, Hristos, bărbat, femeie. Aceasta este ordinea dumnezeiască.
După aceea merge mai departe, vers. 4: “Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său.” Aici nu este vorba despre predică, despre cântare, ci este vorba despre rugăciune care trece într-o proorocie. Nu există nici o proorocie unde cineva să nu fi căutat sau să nu fi găsit legătura cu Dumnezeu prin rugăciune mai înainte. Pregătirea pentru folosirea darurilor Duhului este într-o legătură adâncă prin rugăciune. Doar în acel moment când acea persoană are legătura cu Dumnezeu, poate Duhul lui Dumnezeu să folosească acest dar.
Aici este scris, vers. 5: “Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.” Ce înseamnă “învelit”? Dacă iau batista mea şi o pun peste un lucru, atunci acest lucru este învelit, iar dacă iau batista, atunci nu mai este învelit. Cuvântul “învelit” înseamnă că şi-au lăsat părul lor să cadă în jos pentru a se înveli cu el. Aceasta s-a întâmplat din pricina îngerilor, aşa este scris.
Iar femeile sunt acea creaţiune care au fost folosite de la început de satan pentru a-i duce pe bărbaţi la cădere. Aceasta trebuie spusă odată aşa! Şi Dumnezeu nu a vrut ca la folosirea darurilor, cineva să se mai uite la un purtător sau la o purtătoare de daruri, ci ca toţi să fie adunaţi înaintea lui Dumnezeu într-o smerenie, pentru ca Dumnezeu să poată avea drumul Său cu poporul Lui. Acum am spus acesta destul de clar. Aşa a fost în creştinismul primar.
Şi vă citesc că din pricina îngerilor s-a întâmplat aceasta (vers. 8-10): “În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” Şi pentru ca toţi să ştie odată pentru totdeauna, cu aceasta nu a fost numită o pălărie sau un batic, ci părul (vers. 13-15): “Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? Nu vă învaţă chiar şi firea că este o ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.” Aşa este scris şi aşa este!
Noi trebuie să vedem scrisorile lui Pavel şi lucrurile date în Numele Domnului, dintr-o privire generală, şi anume să mergem înapoi până în grădina Eden; şi cum s-a întâmplat întotdeauna, vrăjmaşul a putut să-i aducă şi pe marii slujitori ai lui Dumnezeu într-o cădere, cum scrie Pavel, în partea duhovnicească, în 2Cor.11:3: “Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva, cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice…”
Există o ordine dumnezeiască pentru Biserică şi referitor la aceasta, nu ne va rămâne la sfârşit decât aceea ca şi la noi să fie introdusă această ordine dumnezeiască, acum când suntem aşa de aproape ca darurile să fie folosite. Şi ce spune fratele Branham în predica “Rânduiala în Biserică? Darurile să nu fie folosite într-o adunare, ci purtătorii de daruri să vină într-o cameră şi să se adâncească în rugăciune înainte de adunare iar după aceea ce s-a prorocit, ce a fost descoperit, să fie citit Bisericii. La sfârşit va fi şi aceasta aşa.
Noi am trăit şi aceasta că prorociile au fost bune mulţi ani şi, dintr-o dată, vrăjmaşul s-a strecurat. Şi nimeni nu a avut curajul să înfrunte lucrurile pentru că nu doream să păcătuim împotriva Duhului lui Dumnezeu, până când am crezut toate “Aşa vorbeşte Domnul”, care de fapt nu erau “Aşa vorbeşte Domnul.” Deci, noi nu avem nevoie doar de această ordine dumnezeiască, ci avem nevoie de darul deosebirii duhurilor.
Dragii mei, credeţi-mă, tinerii au încă o viaţă fără greutăţi, chiar dacă aveţi unele încercări, ele sunt foarte uşoare în comparaţie cu cele de mai târziu. De aceea puteţi voi să-L chemaţi pe Dumnezeu în rugăciune fără greutăţi. Ar fi frumos dacă am trăi ce am trăit în timpul trezirii, unde copii de 10, 12 ani au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, aceasta se manifesta până la cei bătrâni, iar Domnul a lucrat puternic, turnând Duhul Său.
Eu cred, soră scumpă că şi această întrebare a primit răspuns, mulţumindu-ne pe toţi. Mai este o întrebare? Vă rog!

Întrebare: Pentru ca acest capitol să fie complet, în Isaia 3:16 este descrisă şi încălţămintea femeii. Cum să fie aceasta între cei credincioşi?
Răspuns: Din Isaia 3:18-19 avem o descriere exactă, că fetele Sionului au devenit mândre şi au făcut multe lucruri care nu plăceau Domnului. “În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi măhramele.” Parfum are fiecare astăzi la el, dar aceasta era atunci un lucru rău, pentru că era folosit pentru idoli. Verigi în nas: eu nu cred că vreun credincios umblă cu verigi în nas. Am văzut pe cineva, cred că avea trei inele în nas pe o parte şi se spune că oamenii ştiu ce înseamnă aceasta. Unii sunt homosexuali, alţii altceva; aceste lucruri îi însemnează pe aceşti oameni. Eu nu ştiu aceste lucruri, dar aşa spun oamenii.
Nu, surorile credincioase nu au nimic de-a face cu moda, ci, cum spune fratele Branham aşa de frumos: “Mai este stofă, mai sunt maşini de cusut, se mai pot coase rochii frumoase, şi se poate cumpăra încălţăminte care nu poticneşte.” Câteodată arată ceva batjocoritor şi de râs. Eu îmi amintesc, nu de mult timp, mergeau doi oameni: bărbatul este de natura lui mai mic, iar femeia este de natura ei mare, şi iată că ea, fără să exagerăm, purta astfel de tocuri încât se putea uita în jos către el, iar el se putea uita în sus către ea. Spuneţi voi singuri, nu este aceasta o prostie? Cine îşi poate permite aşa ceva? Nu, nu, nu!
Această lume este înnebunită de satan în toate domeniile, şi nu există nici o vindecare pentru ea. Vindecare este numai pentru copiii lui Dumnezeu, pentru Trupul Domnului; iar acolo spune Dumnezeu “Nu mai este vindecare, nu mai este leacul din Galaad.” Dumnezeu doreşte ca să ne ajute pe toţi.
Vă rog, surorilor, purtaţi încălţăminte normală, atunci nu faceţi varice la picioare, iar în al doilea rând, aveţi un pas mai sigur, sunteţi mai serioase, şi staţi bine pe picioare. Da, cu încălţăminte bună se stă mai bine în picioare, iar cu tocuri se poate oricând întâmpla ceva. Nu, de aceasta nu are nevoie nici o fată credincioasă.
Nu de mult timp am fost în America de sud într-o adunare. Acolo, soţia predicatorului a regizat totul. Ea avea părul tuns scurt, iar bărbatul ei era în jur de 50 de ani, avea o coadă de păr. Avea păr lung şi o coadă de cal. Toţi au făcut acolo ramba-ţamba, aleluia, slăvit să fie Domnul. Nu, nu, aceasta este o lume perversă. Credeţi-mă. Iar satan are jocul lui cu oamenii aşa-zis smeriţi.
De aceea trebuie restituită ordinea dumnezeiască în Biserica Domnului cu toată seriozitatea. Iar toţi care sunt din Dumnezeu, vor auzi Cuvintele lui Dumnezeu şi se vor supune Cuvântului pentru ca ascultarea şi credinţa să fie unite, iar noi să fim cu adevărat urmaşii Domnului, iar neascultarea şi necredinţa trebuie să plece, pentru ca Domnul să poată avea drumul Lui.
Mai este vreo întrebare? Vă rog!
Întrebare: Ceea ce scrie în Levetic 21:16-24 se referă doar la V.T., la poporul Israel sau şi la noi, în N.T.?
Răspuns: Dragă frate, aici este vorba, că nici unul care avea vreo meteahnă trupească să nu poată sluji Domnului şi nu avea voie să slujească. Aici este scris, în vers. 18: “Nici un om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop sau cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung.” Aici sunt descrise toate aceste nereguli corporale. În N.T. a fost dat harul, astfel încât Dumnezeu nu se uită la exterior, ci la interior, iar în N.T. nu este o preoţie care poartă haine lungi, o elită în Biserică, ci în N.T. întreaga Biserică este un popor de preoţi şi de împăraţi. În acest caz este imposibil ca cineva care era oprit din pricina acestor nereguli trupeşti, să facă slujba sau să împartă hrana; aceasta nu se poate folosi în N.T., ci noi suntem toţi un popor de împăraţi şi preoţi, mici sau mari, chiar dacă cineva şi-a rupt mâna sau piciorul, aceasta nu joacă nici un rol aici. Important este ca satana să nu-i rupă gâtul. Noi trebuie să vedem în aşa fel aceste lucruri, că în V.T. au fost unele exemple care semnificau ceva pentru N.T., iar ceea ce a fost la exterior era exemplu pentru starea duhovnicească.
Mai avem vreo întrebare? Nu?
Timpul s-a scurs, eu sper ca toţi să aibă un accept interior pentru Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu sunt convins că voi nu aţi fi fost astăzi aici dacă Dumnezeu nu ar fi pus în voi o cerinţă, o foame după Cuvântul Lui, după unitatea cu El şi după unitatea între noi.
Noi nu facem astfel de drumuri lungi numai pentru a ne vedea, noi facem aceste călătorii pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, să fim zidiţi spiritual, să fim pregătiţi, şi precum am spus, să fim aduşi în concordanţă cu Dumnezeu şi Cuvântul Lui.
Eu sper că voi toţi aţi primit cu bucurie interioară acest Cuvânt al lui Dumnezeu, aşa încât voi să credeţi, să fiţi dornici să-l împliniţi, aşa cum era atunci cu poporul Israel; şi lăsaţi-mă să mai citesc aceasta: Exod 24: 3-4; 7-8. Pentru a folosi aceasta în N.T., se poate spune clar: numai aceia care împlinesc Cuvântul sunt copiii Legământului celui nou şi stau sub acoperirea sângelui Mielului, iar Dumnezeu nu le socoteşte nici o greşeală sau vreo încălcare, pentru că El le vede inima, că ei vor să-I slujească din convingere interioară, iar apoi declaraţia “Vom face tot ce a zis Domnul!”
Am voie să întreb dacă această dorinţă este în noi toţi în această seară, dacă avem o încuviinţare directă şi putem spune: “Da, Doamne, eu sunt de acord cu tot ce ai spus Tu, eu vreau să am parte de Noul Legământ şi să primesc toate binecuvântările pe care Tu le-ai făgăduit! Aici este viaţa mea, ia-o Tu, ţi-o încredinţez Ţie!”
Avem toţi această încredinţare? Eu cred aceasta, desigur! Puteţi spune “Amin!” Foarte frumos. Să ne ridicăm pentru rugăciune. Aleluia! Să ne ridicăm împreună vocile şi să dăm slavă lui Dumnezeu.
Doamne Dumnezeul nostru, noi Te lăudăm şi Te mărim împreună, Tu ne-ai chemat de-aproape şi de departe, din nord şi sud, din est şi vest. Tu nu mai vorbeşti cu noi în pilde, Tu vorbeşti clar cu noi, prin Cuvântul Tău şi ni-L descoperi prin Duhul Sfânt! Tu ne dăruieşti o inimă dornică de a primi, de a crede şi de a face după Cuvânt. Doamne scump, în prezenţa Ta, să-Ţi fie închinat întregul tineret pentru timp şi veşnicie, prin puterea Sângelui Tău, a Cuvântului Tău şi a Duhului Tău! Noi Îţi mulţumim pentru Noul Legământ, pentru răscumpărare, pentru iertare, pentru har şi pentru mântuire şi pentru viaţa veşnică!
Doamne scump, Tu eşti Dumnezeul nostru şi eu Te rog acum, cu bună ştiinţă ca ei să aibă astfel de decizii cu care să poată trăi şi cu care să poată muri, astfel de decizii cu care să Te poată întâmpina în orice timp. Doamne scump, să vină frica de Dumnezeu peste toţi, pentru ca Tu să restabileşti ordinea dumnezeiască în inimile noastre, în viaţa noastră, în Biserică, în casele noastre, în familii, peste tot unde Tu poţi să stabileşti aceasta!
Ţie, Dumnezeule Atotputernic să-Ţi fie adusă mulţumire, pentru că Tu eşti prezent! Noi Îţi mulţumim din toată inima pentru aceasta în Numele Sfânt al lui Isus! Amin! Aleluia!
Să cântăm refrenul care-l cânta fratele Branham cu plăcere: “Îl iubesc, îl iubesc…” Domnul a spus: “Dacă Mă iubiţi, atunci ţineţi Cuvântul Meu, ţineţi poruncile Mele!” Prin aceasta recunoaştem noi că-L iubim şi rămânem în El, dacă rămânem în Cuvântul Lui. Să ridicăm mâinile pentru a ne preda Domnului. “Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc, Mielul cel scump al lui Dumnezeu, care m-a iubit şi-a murit pentru mine pe crucea de lemn. Amin.”
Domnul a mai spus să ne iubim unii pe alţii, aşa cum ne-a iubit El. Să ne mai aşezăm puţin. Vreau să-l salut îndeosebi pe fratele Miskis, să-i mulţumesc din inimă. El are mâinile pline de lucru şi totuşi îşi face timp să organizeze această întâlnire, pentru că aceasta îi este pe inimă, ca şi tineretul să fie dedicat Domnului, iar Domnul să vină în dreptul Său cu noi toţi. Şi tuturor fraţilor şi surorilor care slujesc aici, vreau să vă mulţumesc în acest loc. Aceasta trebuie făcută şi este frumos dacă fraţii şi surorile sunt la dispoziţia Domnului, şi fac ce este necesar pentru această întâlnire.
Vă mulţumesc pentru că aţi venit toţi, iar Cuvintele pe care le-am auzit să rămână în inimile noastre, să ne mişte inimile şi să le trăim. Gândiţi-vă şi la mine în rugăciunile voastre zilnice. Încă o dată, vă mulţumesc că aţi venit şi Domnul să fie cu voi. Amin.