De cīnd īl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies īn apus,
n-au fost niciodată.

De cīnd īl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cīntec, pe aripi adus,
ducīnd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrīngeri,
să urc tot pămīntul pe ea,
īn murmur de īngeri.

De cīnd īl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cīntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfīntă.

Şi-aş vrea, cīt cu dorul cuprind,
cīnd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

Costache Ioanid