Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
„Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele
Am să-ntorc ţara la Mine; dar nu ca să puteţi voi
Să vă lăfăiţi în bine într-o lume de nevoi".

După ce-a închis Scriptura, ai să-1 vezi că nu-i convine
Când e vorba să înceapă pocăinţa-ntâi cu sine.

Ceata doua sunt cei care nu se joacă cu Scriptura,
Nu-i schimonosesc Cuvântul, ca să-i schimbe-nvăţătura.
Sunt cei ce urăsc favorul lumii care-a prigonit
Şi L-a răstignit pe cruce pe Stăpânul lor iubit.
În iubirea lor curată pentru Domnul lor Hristos,
Scârbesc lumea trecătoare, dar iubesc pe păcătos.
Şi-n iubirea lor curată, văd prostească nebunie
Să-i ceri lumii să accepte a cerului armonie.
Iartă-ne, o, Doamne sfinte, mişeleasca viclenie
De a osândi în alţii propria noastră murdărie!
Căci noi necitind acasă la copii Sfântul Cuvânt,
Cerem la păgâni să-1 bage în scoli şi-n învăţământ.
Şi pentru că de asemeni n-avem timp de rugăciune,
O cerem ca o programă în învăţământ în Iume.
Iar de când Laodicea L-a-mpins pe Hristos de-o parte,
Vrea prin televiziune să-I facă publicitate.
Doamne, la-nceput creştinii se-adunau pe sub pământ,
Dar ce har şi ce putere răspândea al Tău Cuvânt!
Evanghelia atuncea era aspru prigonită,
Dar a fost ca niciodată mai sfânt şi mai drept trăită!
Se-nmulţeau atunci creştinii cu mare repeziciune,
Fără rugăciune-n şcoală, fără şcoli creştine-n lume.
Nu puteau nici să rostească numele Isus Hristos,
Dar trăiau din plin ca Dânsul printre oameni aici jos.
Nu vorbeau pe stadioane, dar trăindu-şi pocăinţa
Şi pecetluind cu sânge acest scump cuvânt „credinţa",
Ca bureţii după ploaie se-nmulţeau ducând Cuvântul
Pân' la marginile Terrei, căci lucra Domnul Preasfântul.

Care însă-a fost secretul ce-i făcea să se-nmulţească,
De-au ajuns întreg imperiul Romei să îl împânzească?
Iată-l: e doi Cronici şapte! Ei pe când se adunau,
Nu cu pocăinţa lumii, ci cu-a lor îşi începeau
Misiunea jos în lume, cum Isus i-a învăţat
Chiar în ziua cea din urmă, când la cer S-a înălţat.
El le-a zis atunci să-nceapă din Ierusalim întâi,
Apoi să meargă-n Iudea - zona-nvecinată lui,
În Samaria, şi de-acolo - tot o zonă-nvecinată,
S-ajungă cât mai departe, să-mpânzească lumea toată.
Noi începem tocmai invers, dinspre lume înapoi,
Şi vrem, pocăind pe alţii, să o ducem bine noi.
Cine-o ia însă-nainte de Hristos şi de Scriptura,
Dovedeşte că nu-L are, căci îi calcă-nvăţătura.
Doamne, vrem şi noi acuma, să ne-ntoarcem înapoi
Şi să-ncepem chiar de astăzi pocăinţa-ntâi cu noi,
Trăind morţi faţă de sine şi de poftele păgâne,
Ca s-aprindem pentru Tine, Doamne scump, întreaga lume! Amin!

Valdi Herman