Cartea astfel intitulata a Ligiei Seman, din Hunedoara, aparuta in Editura Casa Cartii din Oradea, este una din cele patru realizari publicistice ale autoarei. In cele 533 de pagini ale cartii, cititorul face cunostiinta cu fatete ale societatii romanesti contemporane, cu care prea putini sunt familiarizati, poate si pentru ca subiectul a fost o buna bucata de vreme de domeniul preocuparilor statului si prea putin al organizatiilor caritabile, atat de palid reprezentate in Romania dinaintea lui 1989. Prinsa in valtoarea grijilor cu traiul de fiecare zi, mai ales populatia oraselor nici nu era informata public despre existenta si activitatea caselor de copii, a caselor pentru batrani sau a institutiilor in care erau internate persoanele handicapate sau cu tulburari psihice. Foarte rar razbateau informatii cu privire modul lor de functionare si atmosfera din aceste institutii, poate si datorita faptului ca ele erau locurile unde erau plasati si indivizi considerati indezirabili, cu vederi politice contrare unui regim opresiv, conceput sa aiba totul sub control riguros, capabil sa dea impresia unei paci sociale general admise, in care toate problemele si-au gasit rezolvarea ideala, conforma cu principiile egalitariste larg propavaduite, dar care in realitate se dovedeau a fi lipsite de orice pretuire a omului ca entitate sociala.

Personajele cartii, provenind din straturi sociale diferite, dar preponderent facand parte din grupul celor mai napastuiti: orfani, copiii abandonati, tineri fara educatie sau varstnici “fara nici un capatai”, sunt asvarlite de viata la marginea societatii si duc o existenta la limita supravietuirii. In aceste conditii, o idee care razbate din deciziile si comportamentul multora dintre personaje este dorinta de libertate individuala. Cat apar de simpli si lipsiti de educatie, copiii care fug din orfenilate si ajung copii ai strazii, isi exprima cu fermitate preferinta de a fi liberi, neincorsetati de reguli si nedominati de ierarhii conventionale. Pretul pe care il platesc insa cei mai multi dintre ei, este neasteptat de mare, pentru ca, in final, si acolo insusirile negative ale omului se manifesta, poate chiar mai dur decat in mediul pe care l-au parasit. Setea de putere, dorinta de a domina, avaritia, invidia, violenta, se manifesta in asemenea imprejurari chiar mai salbatic decat conditiile restrictionate ale unor institutii.

La originea multora dintre nefericirile descrise in cartea Ligiei Seman se afla atmosfera familiala disfunctionala, cu parinti abuzivi, deraiati de la o conduita sociala normala, datorita alcoolului, lipsei unui minim decent de mijloace de trai si altor factori distructivi, care le face viata greu de suportat. Cei mai vulnerabili la consecintele nefaste ale unor astfel de conditii sunt, evident, copiii care cresc intr-un astfel de mediu. Lipsa de preocupare pentru educatia lor, limbajul si comportamentul abuziv, creiaza traume timpurii care se vor reflecta de-a lungul intregei existenta de mai tarziu.

Vlad, unul din personajele principale ale cartii sufera din frageda copilarie niste traumatizari sufletesti majore, care-l vor marca multi ani dupa ce-si pierde parintii si fratii. Supus unor maltratari fizice si psihice permanente in orfelinatul unde este plasat, el devine o bruta insensibila si refractara chiar la bunele intentii ale unora din anturajul lui. Evadarea lui nu-i schimba prea mult statutul de oprimat si claustrat de toate nedreptatile ce i se fac. Chiar cand, cu trecerea anilor, fizic devine mai puternic, isi manifesta furiile doar sporadic, in amintirea lui revenind mereu episoadele din trecut, in care a avut parte de tandrete numai din partea sorei lui – Ana si foarte rar din partea mamei. Viata dezordonata, nesiguranta existentei sale lipsite de afectiune si bucuriii il fac sa se comporte ca un animal haituit si sa nu vada in jur decat rautati, egoism, aducatoare de amaraciuni.

In mentalitatea lui se petrece totusi o schimbare radicala atunci cand i se explica sensurile adevarate ale vietii si cand constata ca pe lume exista si fiinte pure, cu suflet, care fac bine fara sa astepte nici o rasplata. O familie de intelectuali, ii dovedeste, cu diferire ocazii ca oamenii pot fi si buni, gata sa ajute si sa ierte. Cu toate ca, prada unor porniri animalice, savarseste un act mai mult decat reprobabil, atentand la viata unit tanar misionar, familia Marcu nu il condamna, ci continua sa-l ajute. Intamplarea il aduce in contact in imprejurari diferite cu membri ai familiei doctorului Marcu, facandu-l sa realizeze ca este mai important sa ierti si sa faci bine, decat sa te razbuni. Turnura din viata lui este facilitata si de reaparitia in viata lui a sorei lui – Ana – care i-a lipsit atat de mult in totti anii de separare.

In derularea actiunii cartii, autoarea descrie cu lux de amanunte framantarile teribile care macina starile sufletesti ale personajelor, unele dintre ele punand la indoiala insasi existenta lui Dumnezeu. “Daca el exista, de ce este nedrept cu cei napastuiti?” isi pun intrebarea simplista cei din anturajul lui Vlad. Replica celor care cred altfel, vine cu promptitudine, dar rezulta mai mult din desfasurarea ulterioara a evenimentelor.

Bunatatea si altruismul celor din familia Marcu, chiar daca sunt si ei afectati de pierderi dureroase, contribuie la transformarea ce se produce in sufletul chinuit al lui Vlad. Schimbarile induse il fac sa inteleaga rosturile pentru care exista si sa-si infraneze pornirile instinctuale de rautate care de fapt s-au conturat ca rezultat al schingiurilor sufletesti la care a fost supus in timp.

Ligia Seman, dotata cu un talent nativ remarcabil descrie in detaliu starile sufletesti ale personajelor cartii, relevand dilemele cu care se confrunta, indoilelile care le framanta credinta, scepticismul cu privire la sansele ce le au intr-o societate bazata pe inechitate sociala, pe dominarea celui mai tare, pe porniri hraparete sI de dominare. Nemultumirile individuale au insa, ca mai totdeauna aspectul haotic al unor frustrari in care cei implicati isi asuma vini pe care nu intotdeauna le au, dar care in ochii celor din jur apar ca lipsa de obiective, de curaj, de oportunitati, cu alte cuvinte lipsa capacitatii de a se orienta in timp si spatiu. Frustrarile personale nu raman insa la nivel individual, ci se rasfrang inevitabil asupra celor apropiati, care intregesc astfel cercul vicios al nerealizarii in ansamblu.

Aplecarea Ligiei Seman catre detalii, confera cartii un sens de autencititate si o ajuta sa-l faca pe cititor interesat sa traiasca el insusi starile sufletesti prin care trec personajele cartii. Chiar daca unele trasaturi sunt mai adanc creionate sau accentuate voit, ele nu fac decat sa coloreze tragismul descrierilor. In paralel cu actiunea principala, uneori se fac digresiuni in particularitatile imprimate de timp si loc, fara a se intra in specificul socio-georgafic, care este totusi oarecum diferit in variate regiuni ale tarii. Faptul nu diminua cu nimic conturarea atmosferei imprimate de mediile in care se desfasoara actiunea.

Expunerea beneficiaza de multe pledoarii cu tenta filosofica, cu cugetari si reflectii puse in gura diferitelor personaje, ceea ce genereaza intrebari si indeamna la cumpanirea sensurilor existentiale ale efemerului nostru periplu terestru. Felicit autoarea pentru aceasta reusita publicistica si cred ca ceea ce a scris, va reprezneta un punct de referinta care va ajuta pe multi sa-si dea seama cu mai multa compasiune de zbuciumul in care unii dintre semenii nostri isi duc viata.

Dr. EMIL G. ONET, Phoenix, Arizona