..:: Crestini.com::.. - Seminarul premarital 1

Home

Resurse Crestine

Diverse

Seminarul premarital 1

Versetul Zilei

Romani 8:15-17

Si voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: Ava, Tata! insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui DUMNEZEU. Si daca suntem copii suntem si mostenitori: mostenitori ai lui DUMNEZEU, si impreuna mostenitori cu CRISTOS.

Meditatia Zilei

Seminarul premarital 1

Să mă căsătoresc?

Iosafat, împăratul lui Iuda şi-a făcut câteva corăbii în Tarsis, pe care le-a lansat într-o călătorie către Ofir, de unde să aducă aur curat. Spre dezamăgire lui, insă, toate vasele au naufragiat din cauza unei furtuni puternice. In timp ce Iosafat medita decepţionat la cele întâmplate, Ahaz, împăratul lui Iuda, îi face o invitaţie care sună în felul următor: „Nu vrei să trimitem împreună câteva corăbii după aur din Ofir ?” (1Împ.22; 2Cron.20).
Imaginează-ţi că stai, împreună cu Iosafat, pe o coastă înaltă a mării şi priveşti consternat, cum bucăţi de corabie şi marinari înecaţi plutesc în apropiere de ţărm. Ai mai avea curaj să pleci cu corabia, în căutarea aurului din Ofir, mai ales că vântul de răsărit este gata oricând să sfărâme corăbiile din Tarsis (Ps.48:7) ?De fapt să nu pierdem firul. Tocmai intenţionam să vorbim despre căsătorie. Niciodată în istoria pământului nu au fost atâtea căsnicii naufragiate, în croaziera lor către aurul din Ofir – fericirea conjugală , ca astăzi. Vânturile puternice, care bat dinăuntru şi din afară, pun tot mai greu la încercare relaţia de cuplu şi găsesc tot mai multe căsnicii şubrede, nepregătite, care intră în derivă şi se zdrobesc de stânci.
Statisticile din S.U.A. arată că, aproape două căsătorii din trei, se sfârşesc în divorţ. Conform informaţiilor furnizate de TVR 1 in maternitatea din Iaşi, in al treilea trimesteru al anului 1998 mai mult de jumătate dintre copiii care s-au născut au doar mamă. Şi acestea sunt doar câteva exemple. Îţi ţiuie urechile. Căsătoriile sunt legate cu funii de nisip. Nu este de mirare că unii privesc însuratul ca spânzuratul. Şi când stai pe ţărm şi priveşti atâtea epave, mai ai curaj să pleci în căutarea aurului din Ofir, să porneşti in călătoria către fericirea conjugală ? Se pare că şi contemporanii vieţii pământeşti Domnului Hristos aveau o problemă asemănătoare, cu care au şi venit să-L confrunte. Răspunsul şi soluţia Lui au fost simple, dar potrivite: „La început n-a fost aşa.” A început aurul din Ofir era în toate familiile, deoarece corăbiile erau diferite, corăbii rezistente şi nu plute sumare făcute în fugă, corăbii cu o cârmă bună şi un Cârmaci înţelept.La început, în Eden, tocmai era aproape totul creat şi animalele treceau perchi, perechi prin faţa lui Adam, care le dădea nume. Pe măsură ce rămâneau tot mai multe creaturi de năşit, în sufletul lui Adam se înfiripa, din ce în ce mai intens, un soi de singurătate. Se pare că prima nevoie pe care a simţit-o omul vreodată, nu a fost nici foamea nici setea, ci nevoie de un partener. Si Dumnezeu a văzut că nu este bine ca omul să fie singur, aşa că, după ce l-a „anesteziat” pe Adam, printr-o intervenţie chirurgicală i-a extras o coastă, sau… în fine, un os de la mijloc, din care a creat-o pe Eva, un ajutor (ezer) potrivit. Nu că i-ar fi făcut o femeie de serviciu, ci un ajutor (ezer), aşa cum şi Dumnezeu ne poate fi un ajutor (Eben-Ezer, Deut.7:12). Dacă pe Dumnezeu omul Îl venerează, Eva fost creată dintr-un os luat nici de la talpă, ca să fie considerată inferioară, nici de la cap ca să se supraestimeze, ci de la mijloc, astfel Adam şi Eva au fost făcuţi egali, găsind fiecare în relaţia cu celălalt şi în a face fericit pe celălalt, bucuria şi împlinirea vieţii.Adam şi Eva au trăit din plin fericirea conjugală şi s-au bucurat de darul divin al căsătoriei, fără probleme, până în ziua când au păcătuit şi vântul de răsărit a început să sufle, punându-le tot mai mult la încercare ambarcaţiunea în drumul către aurul din Ofir. A fost nevoie ca bărbatul să treacă la cârmă şi să ducă greul corabiei, iar femeia să aibă grijă de echipaj, cu alte cuvinte au fost nevoiţi să împartă responsabilităţile, dar reţineţi, n-au renunţat la călătoria către Ofir, unde se găseşte aurul curat – fericiea conjugală.De şase mii de ani vântul de răsărit bate tot mai tare şi, din nefericire, în ultimul timp, în anumite zone, mai mulţi sunt cei care naufragiază decât cei care ajung cu bine la destinaţie. Înseamnă aceasta că trebuie să renunţăm la căsătorie ca la ceva perimat şi impropriu timpului în care trăim, sau să considerăm fericirea in cămin ca pe o nălucă, după care fugi toată viaţa şi nu reuşeşti să o prinzi niciodată? Problema nu este nici că fericirea în cămin este o utopie, nici că viaţa de cuplu căsătorit ar fi o variantă desuetă. Adevărata problemă constă în faptul că, deşi căsnicia este tot mai puternic încercată de capcanele şi dificultăţile vieţii, se porneşte în căsătorie cu o pregătire din ce in ce mai sumară. Este ca şi când ai vrea să traversezi oceanul cu pluta. Bineînţeles, în acest caz, naufragiu este garantat din start. Porunca lui Dumnezeu de la început este valabilă şi astăzi: ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu soţia sa, iar cei doi vor fi un singur trup” (Mt.29:5-6). Cei care nu se căsătoresc sunt o excepţie care întăreşte această regulă (v.10-12). In mod normal tinerii şi tinerele şi nu numai, simt neliniştea singurătăţii, care a apărut întâi în sufletul lui Adam, astfel, în mod obişnuit oamenii doresc să se căsătorească. Această invenţie divină, căsătoria, este una din puţinele instituţii universal întâlnite, de la lumea întâia până la lumea a treia. Dumnezeu a pus în noi dorinţa de a ne căsători, deoarece El intenţionează ca familia să fie cadrul împlinirii personale, formării noii generaţii şi elementul de echilibru al societăţii umane. Studiaţi istoria omenirii şi veţi descoperi că înlocuirea căsătoriei monogame cu poligamia şi mai mult, cu concubinajul şi promiscuitatea a fost unul din elementele cheie care a dus la ruinarea civilizaţiilor.

Şi Ellen White subliniază: ”Căminul ar trebui să fie un colţ de rai…ar trebui să fie un coţ de cer pe pământ, în care sentimentele să fie cultivate cu grijă şi nu înăbuşite. Fericirea noastră depinde de felul în care cultivăm dragostea, împreuna simţire şi adevărata curtoazie unul faţă de altul” C.A.pg.13

Căsătoria , în mentalitatea contemporană este greşit înţeleasă şi în consecinţă practicată în mod eronat. Secretul fericirii în cămin se găseşte în cuvintele Mântuitorului: ”La început n-a fost aşa” . Este nevoie de o schimbare a mentalităţii şi a practicii în ce priveşte căsătoria, pentru ca ea să devină ceea ce ar trebui să fie. Această schimbare necesită la rândul ei o pregătire temeinică. Aurul din Ofir - fericirea conjugală – este prea preţios ca să pleci în căutarea lui cu pluta. Pregă „Cârmacitirea unei ambarcaţiuni puternice şi un bun antrenament pentru îndemânarea de marrynar (marry – a te căsători , eng.), ca şi echiparea cu un „Ghid” bun şi un” înţelept sunt garanţia reuşitei.