„ Tinerii creştini trebuie să fie foarte atenţi în legarea de prietenii sau în alegerea de prieteni. Luaţi seama ca nu cumva ceea ce credeţi acum că este aur curat, să se dovedească mai târziu a fi metal de rând”( tinichea). F.E

Ştiţi cum a ajuns John să schimbe într-un timp scurt 5-6 maşini? S-a dus în târg zicându-şi. „N-am nevoie să mă înveţe nimeni, o să mi-o aleg singur. Am să-mi cumpăr cea mai tare maşină străină.” Taică-său, om cu bani şi gata să plătească oricât pentru fiul lui, îl întreabă:

- N-ar fi bine să ne mai sfătuim cu cineva experimentat în domeniu? Uite sunt aici multe maşini bune, de-ale noastre.

- Nu, zise John arogant, ia-mi-o că-mi place.

Zis şi făcut. Totul a fost OK câtva timp până într-o zi, când au început să apară probleme grave la motor, la cutia de viteze, la direcţie. Nu ştia să le repare singur şi piesele de schimb cu tot cu taxa la service îl costa cât nu dăduse pe ea toată. Imediat a dat-o pe te miri ce şi şi-a luat alta, cu motor, cutie de viteze şi direcţie „stas”. N-a durat mult şi rugina, bine camuflată, a început să apară prin vopsea. Ba întreg şasiul era plin de rugină. La scurt timp i s-a rupt şi puntea pe spate, ce tragedie, un al doilea eşec. A vândut-o şi pe aceasta pentru piese de schimb şi altă cădere de capital în bugetul tatii, după o ceartă bună.

Un timp John s-a gândit că n-o să-şi mai ia niciodată o maşină. Dar avea aşa mare nevoie de una, încât, intr-un târziu a apelat din nou la bunătatea tatălui. „Numai de data aceasta şi gata. ”Spre bucuria lui primeşte aprobarea şi o sumă de bani, împreună cu puţină dojană: „Fii atent, asta-i ultima, alta nu mai vezi.”

Unde credeţi că s-a dus John? Bineînţeles la un specialist, unde a învăţat multe lucruri despre alegerea celei mai bune maşini. Dacă-l întrebi ce fel de maşină ar trebui să-şi aleagă îţi va răspunde ca pe o poezie: „ Să fie frumoasă şi confortabilă, să nu fie veche, să aibă şasiu rezistent şi fără rugină, să se găsească piese de schimb pentru ea, să se poată întreţine cât mai ieftin, să consume după buzunarul tău, să fie potrivită cu nevoile tale, dacă se poate să şi producă, nu doar să consume, etc.”

Acum s-a ivit o altă problemă. John este prea priceput şi încă nu s-a fabricat maşina, care să se potrivească exigenţelor lui. Se pare că trebuie să mai renunţe la ceva pretenţii, bineînţeles nu la cele mai importante.

In mod sigur este o mare diferenţă între a-ţi cumpăra o maşină şi a-ţi alege un partener de viaţă. Însă în ambele situaţii şi mai ales în cazul căsătoriei, este grav dacă nu vrei să te laşi îndrumat de cineva cu experienţă în domeniu, de părinţi şi în special de Dumnezeu.

Unii fac o rugăciune şi pun un anumit semn, spun ei că aşa a făcut robul lui Avraam, când a ales o soţie pentru Isaac. Însă chiar şi el a avut nişte criterii exacte în alegere ,deoarece a ales o soţie dintre rudele apropiate ale lui Avraam, si inca un lucru important este ca nu si-a ales lui o sotie ci fiului stapanului lui si nu putea s-o aleaga dupa pretentiile lui. Este riscant să te bazezi doar pe anumite semne. Din câte ştiu despre Dumnezeu, El intervine atunci când noi am făcut tot ce depinde de noi. El ne-a dat Biblia, înţelepciune şi aşteaptă de la noi să judecăm cu mintea noastră, şi să luăm decizii personale în temere de El. Excluzând anumite excepţii, sunt sigur că cel care îşi alege partenerul doar pe baza unui semn, despre care crede el că ar fi de la Dumnezeu, refuzând să analizeze cu mintea sa dacă este corectă alegerea făcută, se va înşela amarnic. Dumnezeu aşteaptă de la noi să ne rugăm, să studiem Biblia, să ne formăm nişte criterii clare după care ne vom alege partenerul şi apoi să acţionăm în conformitate cu aceste lucruri.

Faceţi o listă cu câteva criterii după care credeţi că ar trebui să-şi aleagă cineva partenerul de viaţă. Aşezaţi criteriile într-o ordine cronologică (la ce mă uit mai întâi, la ce mă uit apoi, etc.?) şi apoi într-o ordine valorică (care este primul criteriul ca importanţă, dar al doilea, etc.?)

Aduceţi-vă aminte că, până şi în basme, înainte ca împăratul să dea pe fiica sa de soţie celui care îi cerea mâna, îl supunea la anumite teste. Este normal ca cineva să aibă o serie de criterii după care să-şi aleagă partenerul. Fără aşa ceva căsătoria este loterie. Şi dacă nu va-ţi gândit niciodată la aşa ceva, vreau să vă spun că şansele de a câştiga ceva substanţial la loterie, sau de aţi întemeia o căsnicie bună, fără a avea anumite criterii clare, sunt aproximativ 1 la 1.000.000. Riscul este de-a dreptul nebunesc. Pentru o viaţă bună trebuie să facem alegeri bine gândite, mai ales când este vorba de alegerea crucială a partenerului de viaţă.

Alegerea, în general, se face după anumite criterii, pe baza cărora excludem progresiv posibilele variante, până va rămâne una singura care este cea mai potrivită, cum este şi în cazul căsătoriei.

Voi sugera în continuare principalele criterii pentru alegerea partenerului într-o ordine cronologică şi apoi într-o ordine valorică.

A. O ORDINE CRONOLOGICĂ

.

Poate că vă surprinde această abordare, însă n-ar trebui sa vă mire, deoarece în general la aceasta se uită cineva prima dată, când îşi alege partenerul şi este normal să fie aşa. De ce ne uităm la aspectul exterior? Ca să aflăm:

a) Cam ce vârstă are. O diferenţă mai mare de circa 10 ani între soţ şi soţie, mai ales când soţia este cea mai în vârstă, antrenează după sine o serie de alte diferenţe psiho-somatice, care la rândul lor pot crea probleme diverse şi serioase. Este greu, în cazul unei diferenţe mari de vârstă între soţ şi soţie, să mai vorbim despre vârsta psihologică. Sunt şi excepţii în care, deşi este o diferenţă mare de vârstă cronologică, vârsta psihologică este foarte apropiată, însă excepţia întăreşte regula, mai ales că nu trebuie să luăm în calcul doar problemele de relaţie ci şi alte aspecte.

„Un alt caz dăunător tăriei fizice şi valorii morale în generaţia actuală este unirea în căsătorie dintre bărbaţi şi femei cu o mare diferenţă de vârstă între ei.”În continuarea acestui pasaj Ellen White vorbeşte despre o serie de probleme care afectează atât soţul şi soţia cât şi a urmaşilor acestora din punct de vedere psiho-somatic, relaţional şi moral. Se pare că problema este mult mai serioasă decât ne imaginăm.

b). Ce înălţime are. Potrivirea cu privire la înălţime nu este un lucru de neglijat, deşi gustul diferă de la individ la individ.

c). Cum arată . „Nu trebuie să căutăm a ne place nouă înşine, pentru că nici Hristos n-a căutat să-şi placă Sieşi. Nu vreau să spun prin aceasta că cineva ar trebui să se căsătorească cu o persoană pe care nu o iubeşte. Aceasta ar fi un păcat. Insă gustul şi inima nu ar trebui lăsate să ne ducă la ruină. Dumnezeu cere întreaga inimă, simţămintele cele mai înalte.”

Aţi observat că iubirea, la care face referire aici Ellen White, nu este spiritul de sacrificiu ci atracţia între cei doi parteneri. Mai mult ea afirmă că este păcat să te căsătoreşti cu cineva pe care nu-l iubeşti. Mai concret, este păcat să spui: „Nu-mi place dar o iau că-i bogată” sau „Nu-l iubesc deloc dar mi-e milă de el, trebuie să aibă şi de el grijă cineva.”

Atracţia naturală între cei doi este un lucru deloc de neglijat. Este important te simţi atras de persoana cu care intenţionezi să intri în relaţie. Să nu visăm însă prea mult. Se pare că în general mass-media caută să ne urce cât mai mult cu capul în nori la acest capitol. Frumuseţea fizică, un zâmbet cuceritor, o voce dulce, etc. sunt de dorit, însă trebuie să le acordăm adevărata lor valoare. Sunt multe alte lucruri care au prioritate. Samson, neglijând alte criterii de alegere a partenerului, a spus: „Ia-mi-o că-mi place.” (Jud. 14:3) Şi consecinţele le cunoaşteţi, nu i-au adus fericirea ci ruina.

Mulţi tineri s-au înşelat zicând: „Nu-i nimic, o s-o (să-l) aduc la biserica mea, se va boteza şi apoi ne vom căsători liniştiţi.” Sau, şi mai grav, s-au căsătorit cu cineva crezând că vor reuşi, cu timpul, să-l facă sau s-o facă să îmbrăţişeze aceeaşi religie.

„Este un lucru primejdios în a ne înrudi cu lumea. Satana ştie că, ora care este martoră la căsătoria multor tineri, pune capăt vieţii lor religioase şi puterii lor de a fi de folos. Pentru un timp oarecare, poate că fac vreun efort să ducă o viaţă creştină, dar toate eforturile lor sunt exercitate împotriva unei influenţe neîntrerupte, care vine din direcţia opusă. Odată simţeau că este un privilegiu pentru ei să vorbească despre bucuria şi nădejdea lor, dar curând nu mai au plăcere să facă din acestea un subiect de conversaţie, ştiind că acela sau aceea, de care şi-au legat destinul vieţii, n-are nici un interes pentru aceste lucruri. În felul acesta Satana ţese peste ei o pânză de scepticism, iar credinţa în adevărurile preţioase se stinge în inimă.

Dacă există anumite domenii mai puţin profunde ale relaţiei de cuplu, unde diferenţele sunt acceptabile sau chiar benefice, când este vorba de conştiinţa moral religioasă, cu cât sunt mai puţine diferenţe cu atât mai bine.

În copilărie părinţii, apoi profesorii, pastorul, biserica şi în definitiv Dumnezeu, prin Biblie, sunt autorităţile care pot influenţa şi forma conştiinţa noastră. Noi nu putem avea acces la propria conştiinţă si să schimbăm în mod arbitrar conţinutul ei, cu ar fi să zicem că de acum încolo a ucide sau a fura nu este ceva rău. Tot o autoritate morală, considerată de individ mai presus decât propria conştiinţă, este cea care va putea face o schimbare acolo. Biblia spune că Dumnezeu este mai mare decât conştiinţa noastră (1Ioan 3:20). Nu ne putem schimba convingerile morale şi religioase, ca pe nişte haine pe care nu mai vrem să le purtăm.

Din nefericire căsătoriile cu cineva necredincios duc, în majoritatea cazurilor la părăsirea credinţei de către cel credincios (cu toate procesele de conştiinţă de rigoare) şi nu invers.

De aceea accentuez, cu cât sunt mai puţine diferenţe în ce priveşte gândirea moral-religioasă între cei doi cu atât mai bine. Nu neglijaţi acest principiu, altfel lucrurile vor merge cam aşa: compromisuri, de dragul partenerului Ţ simţământ de vinovăţie faţă de Dumnezeu Ţ deprecierea imaginii de sine Ţ scăderea stimei de sine Ţ degradarea simţământului de dragoste faţă de partenerul de viaţă, din cauza căruia ai făcut compromisuri şi acum suferi, iar de aici încolo se poate întâmpla orice. Învăţaţi de la cei care au greşit înaintea voastră. Este mai bine să nu te căsătoreşti decât să o faci în felul acesta.

„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Diavolul?” vezi 2Cor. 6:14-18

Este proximul partener dintr-o categorie socială apropiată de cea căreia aparţin?

Discutaţi pe grupe – Care credeţi că ar fi relaţia de cuplu dintre un tractorist şi o profesoară? Dar dintre un bărbat medic şi o femeie casnică? Gândiţi-vă la cazuri similare. NU BÂRFIŢI!

Se pare că este de preferat cuplul medic – casnică decât cuplul tractorist - profesoară. Datorită prejudecăţilor ce ne-au parvenit pe cale socială, dar nu numai, înclinăm să credem că, într-un cuplu, unde soţul aparţine unei categorii sociale mult inferioare celei a soţiei, vor apărea ceva probleme. Soţul, poate fi încercat de gândul că este inferior, dominat, desconsiderat, etc. Soţia va fi tentată, poate, să-şi privească soţul cu condescendenţă şi cine ştie ce poate ieşi de aici, gelozii certuri. Nu este un caz de nerezolvat, dar parcă nu este nici de dorit. Când soţul aparţine unei categorii mult superioară celei a soţiei, se pare că problemele vor fi mai mici, dar ceva probleme s-ar putea să apară şi aici.

Recomandarea ar fi să-ţi alegi un partener, pe cât posibil, dintr-o categorie socială cât mai apropiată celei căreia aparţii, sau, în cel mai greu caz, celei căreia vei aparţine în viitor.

Se teme de Dumnezeu şi ascultă de el cel (cea ) cu care doresc să mă căsătoresc?

Nu uitaţi, principala transformare pe care o aduce în viaţa practică dragostea faţă de Dumnezeu este iubirea de oameni. Vrei să fii iubit(ă), căsătoreşte-te cu cineva care iubeşte pe Dumnezeu. Vrei să fii respectat(ă), căsătoreşte-te cu cineva care se teme de Dumnezeu. Cineva ar putea zice: „Are bani, are o înfăţişare atrăgătoare, are şcoală, ia-mi-o că-mi place.” Ceea ce valorează mai mult la un om este, nu ceea ce are ci ceea ce este. Iar din ceea ce este un om, unul dintre cele mai valoroase lucruri este spiritualitatea, că se teme de Dumnezeu, Îl iubeşte şi Îl ascultă. Un om care nu se teme de Dumnezeu este imprevizibil. „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea, cine poate s-o cunoască?” (Ier. 17:9) La fel de înşelătoare este şi dragostea care are ca izvor o astfel de inimă.

Cine vrea să aibă o relaţie de dragoste adevărată şi de o viaţă, să se intereseze dacă persoana cu care doreşte să se căsătorească este spirituală. Spiritualitatea se dă pe faţă în ascultarea de poruncile lui Dumnezeu,o viaţă devoţională constantă, iubire şi amabilitate în relaţia cu semenii, etc. Preocupările zilnice, subiectele de discuţie, viaţa în general, dea lungul unui timp nu prea lung, vor arăta dacă cineva este spiritual sau nu.

„Inimile care sunt umplute de dragostea lui Hristos nu se pot înstrăina niciodată prea mult. Religia înseamnă dragoste.” […] „Doar acolo unde locuieşte Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă. Atunci sufletul este aproape de suflet şi cele două vieţi se împletesc armonios.”

„Cercetaţi cu atenţie dacă viaţa voastră de căsătorie va fi fericită sau nenorocită şi lipsită de armonie. Intrebaţi-vă: ‘Îmi va ajuta legătura aceasta să merg spre ceruri? Va face ea să crească iubirea mea pentru Dumnezeu? Va lărgi ea câmpul meu de lucru în această privinţă? Dacă la întrebările acestea nu vine nici un răspuns negativ atunci, în temere de Dumnezeu, mergeţi înainte.”

- Unde veţi locui?

- Veţi putea avea un venit îndestulător?

- Este el sau ea pregătit(ă) să-şi aducă aportul în acest sens? etc.

„Pentru fiecare femeie cunoaşterea datoriilor gospodăreşti este nespus de preţioasă. Sunt numeroase familii a căror fericire a fost năruită datorită ineficienţei femeii ca mamă şi soţie. Nu este atât de important ca fetele noastre să înveţe pictura, broderia, muzica, probleme dificile de matematică sau tehnica retoricii pe cât de important este să înveţe să croiască să confecţioneze şi să-şi repare propriile haine sau să pregătească o hrană gustoasă.” Prov:31;10-31

„Nici un bărbat nu are scuze pentru că nu are abilităţi financiare. Despre mulţi bărbaţi se poate spune: ’Este amabil, prietenos, generos, un om bun, un creştin, însă nu este capabil să-şi conducă propria afacere. În ce priveşte administrarea mijloacelor de trai este ca un copil. Părinţii lui nu l-au condus la înţelegerea şi practicarea principiilor autofinanţării.”

Dragostea are nevoie de un cadru în care să se dezvolte şi acesta înseamnă o locuinţă, îmbrăcăminte, hrană, căldură mai precis condiţii normale de viaţă.

Doar 1% din ceea ce facem se datorează controlului voluntar. Restul de 99% sunt reflexe pe care le-am format cu muncă asiduă de-a lungul anilor. De aceea se spune că obişnuinţa este a doua natură. De exemplu, aţi urmărit vreodată pe cineva cântând la pian? Doar 1% din mişcările lui se datorează atenţiei pe care o acordă partiturii. Restul de 99% este reprezentat de reflexe formate cu foarte multă muncă, timp de ceva ani buni. Sau, când un copil învaţă să vorbească, atât de greu îi vine să rostească un cuvânt şi îi trebuie un an, sau chiar doi, până poate să formeze şi el o propoziţie simplă. Totuşi, atunci când se maturizează poate să ţină un discurs de 30 minute, sau chiar mai mult, fără să se gândească prea des la un cuvânt sau altul, cuvintele vin singure. Doar 1% este concentrarea de moment, iar restul de 99% este reprezentat de reflexe formate prin comunicare şi studiu. Acelaşi lucru îl putem observa când învăţăm o limbă străină, când copilul învaţă să meargă şi în general procesul este identic în toate aspectele vieţii. Şi despre geniu se spune că este 1% inspiraţie (de moment) şi 99% transpiraţie (ani de muncă).

De ce am dat toată această explicaţie. Trebuie să fii foarte naiv să crezi că o persoană, care este obişnuită să trăiască într-un anumit fel, deodată, din dragoste pentru tine, se va schimba şi va trăi cu totul altfel pentru tot restul vieţii. Doar în poveşti sau în filme se poate întâmpla aşa. Realitatea este cu totul diferită. O vorbă din popor spune: „Capra sare masa, iada sare casa” sau „Aşchia nu sare departe de buturugă.” Este aici un sâmbure de adevăr. Nu este nimeni condamnat să reediteze în viaţa sa ce a văzut la părinţi şi o adevărată convertire aduce schimbări substanţiale în viaţa cuiva. Dar să fim realişti, o schimbare cere şi timp şi un efort serios de reeducare, pentru a dezvăţa anumite lucruri rele şi a învăţa altele mai bune. Reeducarea are loc la fel de lent ca şi procesul iniţial de formare, adică 99% muncă asiduă.

De obicei, în situaţii specifice prima soluţie care ne vine în minte este cea pe care o ştim cel mai bine şi anume cea care s-a practicat în familia în care am crescut. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. (Matei 12:34)

Şi acum vreau să pun punctul pe I. Oricine vrea să se căsătorească trebuie să-şi pună câteva întrebări esenţiale despre posibilul partener de viaţă:

a). care este modelul relaţional pe care l-a avut în familie?

b). care este relaţia lui (ei) cu părintele de sex opus?

c). care este relaţia dintre părinţii lui (ei)?

d). cum se poartă el (ea) cu membrii familiei căreia aparţine?

Să le dezbatem pe rând:

a).Care este modelul relaţional pe care l-a avut în familie? De exemplu: - Dacă părinţii fetei petreceau cca. 60% din timp împreună este foarte posibil că şi ea va simţi nevoia să petreacă aceeaşi parte din timp împreună cu soţul. Este vorba de echilibrul între intimitate (timpul petrecut împreună) şi individualitate (timpul petrecut în activităţi de unul singur). Aici poate interveni o mică incompatibilitate între cei doi. Tânăra poate veni dintr-o familie cu 60% intimitate şi 40% individualitate, iar tânărul dintr-o familie cu 30% intimitate şi 70% individualitate. Care credeţi că va fi problema? Bineînţeles el va sta împreună cu soţia 30% din timp crezând că este suficient, iar ea va fi marcată de simţământul că soţul ei nu stă destul timp împreună cu ea şi că, pentru el, problemele lui sunt mai importante decât ea. Dacă el va creşte procentul de timp pentru intimitate la 50-60% ea va fi aproape satisfăcută, insă el se va simţi destul de frustrat că nu are destul timp pentru preocupările personale.

Oricum problema aceasta este inerentă. O potrivire perfectă la acest capitol este ceva foarte rar. Diferenţele se vor rezolva prin ajustare. Dar nu aceasta este cea mai problematică diferenţă, pot fi altele şi mai delicate, însă am vrut să exemplific modul în care modelul observat în propria familie poate face parte din cei 99% obişnuinţe.

Discutaţi următoarele exemple:

- el este dintr-o familie în care exprimarea afectivităţii este foarte limitată, iar ea provine dintr-o familie în care exprimarea afectivităţii este o obişnuinţă. Care va fi problema? Dar dacă situaţia este invers?

- Ea este dintr-o familie cu exigenţe înalte în ce priveşte politeţea şi conduita, iar el pur şi simplu se simte îngrădit de astfel de chestii.

- Daţi şi alte exemple!

b). şi c). Aspectele mai importante urmează abia acum: Care este relaţia lui sau a ei cu părintele de sex opus? De obicei modul în care se poartă mama faţă de tata şi fiica faţă de tata, acumulate şi făcută o medie aritmetică ,va sugera destul de bine modul în care fata, va fi înclinată să se poarte faţă se soţul ei. Regula este valabilă şi invers. Atitudinea tatălui şi a fiului faţă de soţie şi respectiv mamă, vor sugera care va fi modul în care fiul va tinde să se comporte faţă de soţie.

Se întâmplă că faptele foarte des repetate în relaţiile din familia noastră ni se imprimă în memorie şi apoi, „din prisosul inimii vorbeşte gura”, şi anume in situaţii specifice prima soluţie care ne va veni în minte va fi cea cu care suntem foarte obişnuiţi, chiar dacă nu suntem de acord cu ea. Nu este obligatoriu să o şi punem în aplicare, insă, se întâmplă că, uneori, datorită mâniei, supărării, etc. filtrul conştiinţei este neglijat şi se trece direct la reflexe.

De exemplu:

- dacă tatăl o loveşte pe mama în mod repetat, şi fiului, într-o situaţie de criză, este foarte probabil că-i va veni în minte aceeaşi soluţie.

- dacă mama a fost cicălitoare şi lipsită de respect în relaţia cu soţul, foarte posibil că şi fiica va tinde să facă la fel.

- dacă tatăl avea pretenţia ca soţia să i se supună fără comentarii, poate că şi fiul va fi înclinat să gândească la fel.

- dacă mama îşi respectă soţul şi-l iubeşte, şi fiica va tinde să facă la fel

- dacă soţul îşi iubeşte soţia şi o ocroteşte, şi fiul va tinde să facă la fel.

Ar mai fi aici un aspect de subliniat cu privire la relaţia dintre fiu şi mamă. Există anumite mame, care, încă din de când era un copilaş, au căutat să zdrobească şi să domine personalitatea fiului lor şi să creeze o relaţie neurotică, de dependenţă între fiul ei şi ea. Acest lucru este extrem de problematic, nu doar pentru că fiul va fi privat în mare măsură de bărbăţie, ci şi datorită faptului că un astfel de fiu, este cel mai probabil că va rămâne întreaga viaţă dependent de mama lui, dându-i întâietate faţă de soţia sa. O astfel de situaţie produce o mulţime de probleme în relaţia soţ – soţie. Cel mai fericit caz în aceste circumstanţe, este ca noul cuplu să se mute undeva mai departe de mama soţului, care altfel va continua să pretindă conducerea asupra vieţii fiului şi implicit asupra căminului acestuia.

De asemenea, când o mamă preia rolul de şef în familie şi manifestă o atitudine de superioritate şi de desconsiderare faţă de soţul ei, se pare că din acea familie vor ieşii fii slabi şi fiice imposibile.

d). Cum se poartă el (ea) cu membrii familiei căreia aparţine? Dacă el sau ea se portă urât şi nepoliticos cu membrii propriei familii, este cel mai probabil că, în pofida amabilităţii pe care ţi-o arată acum, la fel de urât se va purta şi cu tine, bineînţeles după ce va trece noutatea căsătoriei. De fapt şi tu vei deveni unul dintre membrii familiei şi vei primi tratamentul pe care el (ea) este obişnuit(ă) să-l ofere acestei categorii de persoane.

„Femeia care doreşte o legătură paşnică şi fericită, care vrea să fie ferită în viitor de mizerie şi întristare, să cerceteze, înainte de a ceda sentimentelor, următoarele aspecte: Are iubitul meu o mamă? Ce fel de caracter are ea? Recunoaşte el datoriile lui faţă de ea? Ia el în seamă dorinţele şi fericirea ei? Dacă el nu respectă şi nu onorează pe mama sa, oare va dovedi el respect şi iubire, amabilitate şi atenţie faţă de soţia lui? După ce va fi trecut noutatea căsătoriei mă va mai iubi el? Va fi el răbdător faţă de greşelile mele sau va fi criticos poruncitor şi dictator?” . Este valabil şi invers.

7. Criteriul caracterului

L-am lăsat printre ultimele deoarece nu putem spune că reuşim să cunoaştem caracterul cuiva în câteva zile, în special când este vorba de curtenie, unde se umblă destul de mult cu măşti.

Este o greşeală fatală să te căsătoreşti cu cineva pe baza promisiunii că se va schimba, sau pe baza amabilităţii şi bunătăţii pe care ţi-o arată în prima parte a perioadei de curtenie. Şi un criminal poate deveni „îngeraş” din dragoste pentru cineva, bineînţeles până îşi va da arama pe faţă.

„Tinerii creştini trebuie să fie foarte atenţi în ceea ce priveşte legarea de prietenii şi alegerea prietenilor. Luaţi seama ca nu cumva ceea ce credeţi acum că ar fi aur curat să se întâmple a fi metal de rând (tinichea).”

„Înaintea de a-şi da mâna în căsătorie, fiecare femeie trebuie să cerceteze dacă cel cu care este gata să-şi unească soarta este demn de aceasta. Ce fel de viaţă a trăit el mai înainte? Este viaţa lui curată? Este iubirea pe care o arată el de un caracter nobil şi înălţător sau nu este decât o îndrăgostire trecătoare? Are el trăsături de caracter care să o facă fericită?”

Caracterul nu se descoperă în principal în relaţia de curtenie, deoarece aici poate fi camuflat. El se vede în afara acestei relaţii. Preocupările vieţii, temele de discuţie şi modul în care se poartă cu oamenii, aspectul moral al faptelor şi tipul de prieteni aleşi toate acestea indică spre anumite trăsături de caracter.

In ce priveşte caracterul este bine să stăm de vorbă şi cu cineva de încredere, care ştie mai multe despre persoana pe care vrem să o cunoaştem (pastorul, prezbiter, etc.)

Este bine să cunoaştem ceva despre bolile transmisibile pe cale genetică: maladiile genetice (diabetul, etc.), anumite boli psihice ş.a. Nu este deloc de recomandat să te căsătoreşti cu cineva care are o psihoză (schizofrenie, paranoia, psihoza manic-depresivă, etc.) Vei deveni victima delirurilor acestuia sau un „medic psihiatru al familiei” pe viaţă. Cei care sunt bolnavi de psihoze, de obicei nu sunt capabili să întreţină o relaţie normală de căsătorie. Este mai bine pentru ei şi pentru alţii, ca să rămână necăsătoriţi. Aceştia nu au echilibrul emoţional minim necesar unei relaţii normale de cuplu.

Ar fi bine că ştim, înainte de căsătorie, care este starea de sănătate a posibilului partener de viaţă. Astfel ne vom da seama cum va arăta căsnicia noastră şi din acest punct de vedere.