..:: Crestini Forever ::.. - Seminar de familie

Home

Resurse Crestine

Diverse

Seminar de familie

Versetul Zilei

Psalmul 33:1-3

Neprihanitilor, bucurati-va in DOMNUL! Oamenilor fara prihana le sase bine cantarea de lauda... Cantati-I o cantare noua!

Meditatia Zilei

Seminar de familie

Cernica 1998 Antonius Brandon

Biblia este plină de istorisiri în legătură cu familia. Unul din lucrurile pe care nu le găsim în Biblie este familia model. Nu putem spune că există o familie despre care se poate spune: aceasta este familia al cărui exemplu trebuie să-l urmăm. Avem pe Adam şi Eva şi primul lor născut, care a devenit un criminal, - ce tristeţe, ce povară sufletească pentru Adam şi Eva. Cuplul care a fost creat de mâna lui Dumnezeu, nu a fost o familie ideală. Apoi avem pe Rahela şi Issac (oservaţi: nu Issac şi Rahela), pentru că Rahela era şeful. Nici familia lor nu a fost o familie foarte bună, nu pentru că Rahela era şeful. Cunosc familii unde soţia este şeful, şi sunt familii bune, în mod special, femeile mânuiesc banii. În America, familiile în care femeile mânuiesc banii, sunt cele mai stabile. Dar, şi în familia aceasta este ceva ce nu merge, şi o cale prin care putem constata dacă o familie merge sau nu merge, este modul în care copiii se îndepărtează de familie, modul în care copiii cresc, se dezvoltă, se emancipează în familie. Uitaţi-vă la Iacob care pleacă de acasă; el fuge , dar în întuneric. Nu este modul cel mai propice în care un copil se îndepărtează de casă. Deci, această durată în timp de coabitare între părinţi şi copii poate să reprezinte o maniueră de a aprecia calitatea familiei. În Biblie găsim multe exemple în care familiile nu sunt eficiente.Probabil că Dumnezeu ştie că fiecare familie trebuie să îşi creeze propriul mod de a coexista.Din punctul acesta de vedere, o familie diferă de altă familie.Pentru noi ca şi creştini, este important să rămânem la principiile pe care Dumnezeu ni le oferă cu privire la viaţa de familie.Vom vorbi despre multe din acestea de-a lungul acestei săptămâni.
Câţi aţi urmat un curs de sociologie? Acum este ocazia să faceţi primul curs de sociologie. Cei care studiază societatea în lumea întreagă, au descoperit patru sau cinci forme de organizare socială. Ei le numesc instituţii sociale. Acestea sunt structuri sociale complexe şi stabile şi acestea oferă posibilitatea de a răspunde nevoilor umane. Când am studiat eu sociologia, erau cinci instituţii sociale. Acum sunt şase. A şasea este familia, cea care reglează procreerea. În felul acesta, omenirea merge mai departe. Fiecare fiinţă umană vine ddintr-o familie, pentru că familia este cea care susţine procreerea. A doua instituţie este educaţia. Educaţia reglementează integrarea tineretului în societate. A treia instituţie în societate este politica. Ea distribuie puterea în societate. A patra este economia, care controlează şi distribuie resursele. A cincia instituţie este religia, care reglementează relaţia dintre om şi supranatural. Ultima este sănătatea şi medicina. Dacă mergi într-o societate primitivă, de exemplu Papua Noua Guinee, vei găsi acolo familia, o manieră prin care copiii sunt educaţi pentru a deveni adulţi, ei îi învaţă cum să vâneze, cum să conducă o barcă, femeile ,de exemplu, învaţă cum să coase, de3ci, aceasta este educaţia. Vei găsi în acea societate primitivă, elemente privind educaţia. Vei găsi acolo şi politică. Cineva va dori întotdeauna să fie şef şi în faţa şefului trebuie să adopţi întotdeauna o poziţie de respect. Şeful spune oamenilor ce să facă. De asemenea, vei găsi acolo şi domeniul economic. Cum să împarţi terenul, hrana… Acolo este, bineînţeles şi religie. Trebuie să fie un preot. Nu este bine când preotul este şi şeful colectivităţii. Dar uneori se întâmplă acest lucru. Şi vei găsi şi principii de sănătate : modul în care se tratează bolile. Deci avem şase instituţii sociale. Ne vom ocupa de prima dintre ele: familia. Şi familia joacă un rol plin de responsabilitate în întraga societate. Familia trebuie să poarte de grijă reproducerii. Ea trrebuie să asigure noua generaţie. Se are în vedere, de asemenea, comportamentul sexual. Şi trebuie să aibă grijă de copii, de bătrâni, bolnavi şi de cei neajutoraţi. Toate aceste sarcini revin familiei. Apoi vreau să vă ofer şase ţinte, dintre care trei le-am amintit. A patra este integrarea tinerilor în societate. În familie copiii învaţă cum să se poarte, cum să se raporteze la ceilalţi, pentru că ei văd în familie felul cum se raportează unii la ceilalţi. Un alt domeniu al familiei este statutul social, stabilirea unui statut în societate. În al şaselea rând este intimitatea. Intimitatea are de a face cu suportul emoţional şi apartenenţă. Să gândim un pic la definiţii. Ce este familia? Vă dau o definiţie: Un grup de persoane care sunt în relaţie permanentă, care sunt uniţi printr-un consens mutual, prin căsătorie, adopţiune, care trăiesc împreună şi cooperează din punct de vedere economic şi în ce priveşte creşterea copiilor. Aş dori să ne gândim la căsnicie, să definim căsătoria. Biserica Catolică defineşte căsnicia ca sacrament. Protestanţii, reformaţii, definesc familia d. p. d. v. teologic, ca un legământ, nu un sacrament. Sacramentul înseamnă că există în sine însuşi putere pentru mântuire, şi veţi găsi călugări în Biserica Catolică, care poartă cu ei un semn al căsătoriei lor cu Christos. Protestanţii cred despre căsnicie că este un legământ. Preotul romano-catolic cunună. Pastorul protestant este un martor al căsătoriei între două persoane. Ca pastor adventist am oficiat căsătorii. Nu i-am căsătorit eu. Atunci când îi căsătoreşti eşti preot catolic. Ei se căsătoresc, se leagă unul de celălalt, înaintea bisericii şi înaintea lui Dumnezeu. Este o distincţie importantă atunci când începem să ne gândim la căsnicie. Poate să existe o familie fără căsătorie? Descoperim că în căsnicie familia continuă să creeze. Deci, fata cuiva se căsătoreşte cu fiul altcuiva, ia naştere o altă familie, ş. a. m. d. Căsnicia este centrul familiei. Căsătoria este complexă. Cuprinde câteva dimensiuni. Dintr-un anumit pct. de vedere căsnicia trebuie să fie legală. Oamenii vor semna acolo, iar statul sau reprezentantul autorităţilor va pune o ştampilă. Dar deasemenea, căsătoria are un suport emoţional. Este şi un aspect geografic al familiei. Oamenii trebuie să-şi părăsească familiile şi să se mute în aceeaşi casă. Este şi aspectul social. Unde cei care se căsătoresc sunt văzuţi ca un cuplu. Se schimbă statutul social. De acum încolo, oamenii vor şti că ei formează o identitate separată. Există şi aspectul spiritual al căsniciei. Cei doi se închină, se roagă împreună. Şi dintr-un anumit punct de vedere căsătoria este o afacere. Observaţi, căsătoria are mai multe dimensiuni. Căsnicia nu se realizează într-un singur moment. Studiind teologia, ajugi să cunoşti aspectul punctiform, o ocazie unică, un moment special. Căsnicia nu începe deodată. Toate aceste dimensiuni conlucrează împreună şi de-a lungul timpului conduc într-o anumită direcţie. Care dintre cele şase aspecte este primul? Cel emoţional. Şi care urmează? Cel social, pentru că prietenii încep să-şi dea coate, şi dacă văd pe cineva cu altcineva ,spun : “Nu, nu… Vezi că altă relaţie e mai bună pentru tine.” Societatea lucrează, exercită o presiune pentru ca unitatea să crească. Îi ţin pe ceilalţi la distanţă. Deci , înainte de actul legal există această dimensiune socială. În progresia aceasta urmează aspectul legal, apoi cel geografic, şi apoi cel sexual. Domeniul spiritual poate să înceapă aproape în acelaşi timp cu cel emoţional. Dacă ne gândim la căsnicie ca la o roată, şi toate aceste dimensiuni sunt spiţele roatei. Dacă una dintre spiţe este scurtă, atunci căsnicia va merge cu opinteli. Începem să înţelegem că această căsnicie nu este ceva fix, ci reprezintă un proces, este un proces care se întinde de-a lungul întregii vieţi a familiei. Deci, ceea ce a început ca unire emoţională, apoi socială, religioasă, legală ,geografică , sexuală, şi apoi duce la rolul părinţilor… Toate acestea trebuie să lucreze împreună tot timpul. Să luăm ca exemplu dimensiunea religioasă.Ea poate fi dezvoltată la un nivel înalt. În biserică, cei doi se pot întâlni. Există o serie întreagă de posibilităţi: în biserică, în organizaţia tineretului, a exploratorilor ş. a. m. d. ca oamenii să dezv. relaţii. Şi există o dimensiune spirituală. Aceste dimensiuni care se dezvoltă (emoţională, spirituală, socială) vor conduce în cele din urmă la căsătorie. Şi după ce aspectul legal a fost îndeplinit, vor deveni părinţi. Lucrul acesta poate reduce dimensiunea spirituală, pentru că mama se va închina cu copiii, iar tatăl poate deveni f. ocupat. În familie, domeniul acesta va avea de suferit. Roata nu mai este la locul ei. Se strică circularitatea acestui proces, şi apar disfuncţiuni. Biblia ne spune despre căsătorie că este pentru oameni maturi. Căsnicia este prea complexă pentru a fi lăsată la îndemâna copiilor. Căsnicia este pentru oameni maturi. De aceea, “omul adult va lăsa pe tatăl şi pe mama sa.” Am putea să ne oprim şi să ne întrebăm când este o persoană destul de matură pentru a intra într-o relaţie de căsătorie. În America s-a ajuns la concluzia că vârsta de 28 de ani este recomandată pentru căsătorie. Aceasta nu înseamnă că la vârsta de 28 de ani eşti matur. Dar oamenii între 28 şi 30 de ani ajung cel mai puţin la divorţ. Dacă te îndepărtezi de vârsta aceasta într-o direcţie sau alta, rata divorţului creşte. Ce altceva mai are d ea face cu maturitatea? Aş vrea să introduc un concept englez. Este vorba de diferenţiere. Cnd textul spune că omul va părăsi pe tatăl şi pe mama sa, nu se referă în primul rând la aspectul geografic, ci mai degrabă la domeniul emoţional, părăsire emoţională. Pot să vă vorbesc despre multe cupluri care nu şi-au părăsit d. p. d. v. emoţional familia. Cunosc o tânără care pe toată perioada lunii de miere, în fiecare zi îşi suna mama. Cunosc şi un bărbat în această situaţie. Emoţional, nu se putea dezlipi de mamă. Maturitatea înseamnă şi desprinderea emoţională de familia de origine. Dacă dorim să contribuim la stabilitatea familiilor în biserica noastră, trebuie să înţelegem că în căsnicie este importantă maturitatea. Ar trebui să avem o serie de programe care să ajute pe tinerii adulţi să ajungă la maturitate. Ca adventişti de ziua a şaptea ne temem f. mult să îi lăsăm pe copii să plece. Vrem să îi ţinem f. aproape de noi tot timpul. În felul acesta , ei nu vor deveni adulţi şi vor avea căsnicii deficitare. Eric Ericsson a cercetat dezvoltarea umană. A descoperit că sunt mai multe stadii ale maturităţii. Unul dintre ele este adolescenţa. Ce cunoaşteţi despre problemele adolescenţilor. Este vorba de rezolvarea crizelor de identitate. Este foarte important să îi ajuţi în acest timp de criză spunându-le cine sunt. E. ne învaţă că, dacă nu rezolvi criza de identitate, nu poţi să ai intimitate. Stadiul care urmează adolescenţei este stadiul de tânăr - adult. Şi problema sa principală este rezolvarea intimităţii. Ei se pot îndrăgosti( după ce îşi rezolvă criza de identitate). Este dureros că în biserică există cupluri tinere care nu dezvoltă intimitate. În felul acesta, se formează un mare număr de oameni însinguraţi. Căsnicia este deasemenea o chestiune de egalitate. Ellen White ne învaţă că Dumnezeu a luat un os din coasta lui Adam , ca să sublinieze egalitatea. Dimensiunea aceasta a dragostei divine spune că Dumnezeu te iubeşte indiferent de răspunsul tău. La nivelul uman este nevoie de reciprocitate. Cercul trebuie să se închidă. În caz contrar, dragostea va muri.
Căsnicia este dinamică. Ea se schimbă pe măsură ce înaintezi în timp. Dacă eşti căsătorit de cinci ani, căsnicia ta este altfel decât cu cinci ani în urmă.
Ce să facem cu părinţii care nu vor să se separe emoţional de copiii lor şi se amestecă în căsniciile acestora?