..:: Crestini Forever ::.. - Epoca Bisericii Efes

Home

Resurse Crestine

Diverse

Epoca Bisericii Efes

Versetul Zilei

Romani 13:3

Dregatorii nu sunt de temut pentru o fapta buna, ci pentru una rea. Vrei dar sa nu-ti fie frica de stapanire

Meditatia Zilei

Epoca Bisericii Efes

Jeffersonville, Indiana - SUA
5 decembrie 1960

William Branham
(prima parte din doua)

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Ei bine, este minunat să fim din nou prezenţi în seara aceasta la serviciul divin, şi să avem acest timp minunat de părtăşie împreună în jurul Cuvântului. Vă bucuraţi voi de acest Cuvânt? (Adunarea spune „Amin”). Oh, asta este bine; noi tocmai avem un timp minunat. Şi acum, noi avem încrederea că Dumnezeu ne va ajuta să mergem şi mai departe.

Acum, un frate s-a dus şi a luat aici o tablă neagră de scris, dar este cam mică; nu este la fel de mare pe înălţime. Aşa că mâine o să încercăm să o fixăm mai bine, să o ridicăm mai sus şi să o facem. Vreau să desenez câteva lucruri pe care vreau să le explic, ca voi tocmai să puteţi fi siguri că înţelegeţi.

Ieri seară, micuţa mea Sara a fost aşa de simpatică. Soţia mea şi cu mine ne uitam peste o hârtiuţă iar Sara mi-a luat notiţele. La capătul notiţelor scria „Mormântul nu mai are biruinţă, iar boldul morţii este scos.” Sara are şapte ani. În loc să citească „Apocalipsa”, ea a înţeles „Cartea revoluţiilor”. Lucrul acesta arată că ei sunt interesaţi să primească oricum ceva, nu-i aşa? Cred că fetiţa fratelui Collins, ea stă acolo în spate, ei au scris „revoluţie”. „Zilele revoluţiilor”, zice fratele Neville. El este de acord cu ea. Cred că toţi ar trebui să facem acest lucru.

Noi chiar avem un timp minunat. Domnul ne binecuvântează. Azi dimineaţă am mers să studiez în camera mea, imediat după ce am luat copiii de la şcoală, şi am ieşit abia cu puţin timp înainte de a veni aici, având un timp minunat. Noaptea trecută am studiat destul de târziu. Şi pe la două-trei dimineaţa, nişte oameni au venit tocmai din nord. Ei m-au trezit să mă rog pentru o fetiţă care era pe moarte. Şi sunt sigur că Domnul o va face bine. Ei au bătut tot drumul de la Bedford, Indiana, la cererea fetiţei ca de atunci să mă rog pentru ea. Doi bărbaţi erau de serviciu noaptea trecută şi au condus tot drumul până aici, apoi tot drumul înapoi, s-au întors înapoi aici, probabil au condus toată noaptea. Şi este bine de ştiut că acei oameni posedă o asemenea încredere şi credinţă în Dumnezeu.

Oh, este o zi mare, aceasta pe care o trăim! Noi aşteptăm să primim tot mai mult din această temă referitoare la cele şapte epistole către cele şapte Biserici.

Acum, noi vom începe mai devreme în fiecare seară pentru a termina mai repede. Vă place mai mult aşa? Facem aceasta pentru oamenii care trebuie să se ducă şi la lucru. Ieri seară am terminat după ora 21, sau când am terminat. Şi noi ne bucurăm pentru predicatorii veniţi în mijlocul nostru în seara aceasta. Fratele Junior Jackson, fratele Carpenter, şi fratele nostru din biserica de aici, şi mulţi alţii de pe platformă şi de afară din adunare.

Mi s-a spus astăzi că ieri seară a fost în adunare un foarte bun prieten de-al meu, care a fost cu mine la evanghelizări, fratele şi sora Andrew. Ce timp minunat am avut împreună în Jamaica anul trecut. Eu am fost la ei acasă. Oare fratele şi sora Andrew sunt prezenţi în adunare în seara asta? Da, iată-i în spate. Vreţi să vă ridicaţi o clipă în picioare. Domnul să vă binecuvânteze. Ne bucurăm să vă vedem, frate şi soră. Ei i-am invitat să vină anul trecut când am fost acolo.

Acum, aş fi vrut să spun mai mult, dar n-o voi mai face pentru că ei sunt aici; însă ei sunt ceea numesc eu „adevăraţi misionari”. Dacă vin şi mâine, îi voi lăsa să vorbească aici, înaintea noastră. Vreau să auziţi ce înseamnă cu adevărat câmpul de misiune. Cred că ani de zile au fost acolo (în China – n.tr.) şi n-au mai văzut un automobil sau un tren. Iar sora făcea pâine din... Asta înseamnă misionar adevărat. Fratele Andrew avea un ac şi aţă, şi el era doctor; el îi cosea când se tăiau. Şi cred că atunci când veneau copiii, sora Andrew probabil era moaşă iar fratele Andrew era medicul. Ei depindeau de ei.

Iar când misiunile penticostale din Anglia au spus că ei sunt prea bătrâni ca să revină pe câmpul de misiune (o să vă spun eu cât de misionari sunt ei), ei n-au vrut să ocupe un loc uşor pe câte-un scaun; s-au întors înapoi pe socoteala lor proprie, în Jamaica şi acum fac misiune acolo. Fratele Fred Sothmann şi cu mine am avut ocazia să mergem acasă la ei şi să-i vizităm, şi am avut un timp minunat împreună cu ei; ei sunt aşa de scumpi cum pot să fie creştinii. Şi vă spun; nu spun asta ca să... Mai bine le ofer acum un boboc de trandafir decât să le ofer o coroană după ce ei nu mai sunt. Vă spun: ei sunt creştini adevăraţi.

Şi i-am spus soţiei mele că sora Andrew a fost una dintre cele mai drăguţe femei creştine din câte poţi întâlni. Caracterul ei este modelat în Hristos; la fel şi fratele Andrew. Cred că i-aţi văzut cu toţii când s-au ridicat în picioare; aş vrea ca întreaga biserică să dea mâna cu ei şi să-i audă vorbind înainte ca ei să plece.

Mâine seară, cu voia Domnului, vom începe a doua epocă a Bisericii. În seara aceasta, vom începe prima epocă a Bisericii. Sunt sigur că Domnul a pregătit binecuvântări pentru noi.

Reţineţi, aşa cum am spus deja, câteodată asupra acestor lucruri s-ar putea să fim în dezacord, în ce priveşte teologia. Vreau să subliniez că cele mai multe date ale mele provin din sursele unor istorici autentici care nu se situează pe o poziţie sau alta, ci au consemnat faptele istorice exact în felul în care acestea au avut loc în istoria bisericilor. Eu, bineînţeles, voi încerca să prezint partea dumnezeiască a Cuvântului cât voi putea de bine. Dacă vorbesc câteodată mai aspru sau imprudent, nu am în vedere aşa ceva. Toţi ştiu asta, cei care mă cunosc, că eu nu vreau să fac asta. Dar pentru a accentua un punct, trebuie să o fac aşa. Dacă baţi un cui într-un lemn, nu poţi doar să-l lipeşti acolo, ci trebuie bătut adânc, căci altfel cuiul nu ţine. Trebuie să-l baţi adânc ca să reziste. Aceasta este ceea ce încerc eu să fac. Nu procedez astfel din dorinţa de a fi în dezacord cu cineva, pentru că eu vorbesc oamenilor din toate denominaţiunile.

Eu am spus-o întotdeauna că este ca atunci când însemnezi o cireadă de vite. Fiecare animal are la ureche un semn al grupei sanguine. Supraveghetorul se orienta după acest semn. Nici un animal nu putea fi primit în cireadă fără acest semn, indiferent din ce rasă era. Şi cred că aşa va fi şi la Judecată. Nu va fi semnul (denumirea) pe care-l purtăm, ci El se va uita după „semnul sângelui”: „Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi.”

Noi vom încheia mai devreme în seara aceasta pentru ca să putem reveni din nou mâine seară. Mie îmi vine greu să reţin aceste lucruri mari care sunt pregătite pentru noi. Eu le-aş spune pe toate într-o singură seară. Voi ştiţi că acesta este felul meu de a fi. Dar noi trebuie să reţinem câte ceva pentru fiecare seară. Înainte de a deschide această Carte a Cărţilor, vreau să ne ridicăm în picioare pentru rugăciune şi să ne plecăm capetele cu smerenie şi respect.

Tată ceresc, noi ne apropiem din nou de marele Tău tron sfânt, venind fără să ne clătinăm în credinţă. Noi am venit pentru că Tu ne-ai chemat.. Nu putem spune că am venit în numele unei biserici anumite sau în numele unei denominaţiuni, nici în numele acestei comunităţi sau în numele nostru, pentru că atunci nu am putea fi siguri că Dumnezeu ne-ar asculta sau nu. Dar dacă Isus ne-a spus: „Dacă veţi cere Tatălui ceva în Numele Meu, Eu voi face” (Ioan 14), atunci noi ştim că venind în Numele lui Isus, Tu ne asculţi, Tată. Amin!

Noi suntem aşa de bucuroşi dacă citim despre martirii care s-au dus, cum ei şi-au pecetluit mărturia cu sângele lor. Atunci, Tată, aceste lucruri ne fac să simţim că facem prea puţine lucruri în zilele noastre. Şi mă rog Ţie, Doamne, ca Tu să ne ierţi neglijenţa, în ceea ce priveşte lucrarea Ta. Şi ne rugăm ca Tu să ne ungi din nou în timp ce citim Cuvântul Tău, şi vedem suferinţa prin care a trecut Biserica răscumpărată a Dumnezeului celui viu în secolele trecute. Mă rog Ţie, Tată ceresc, vorbeşte Tu în seara aceasta prin noi căci noi nu ştim ce trebuie să spunem. Noi aşteptăm şi Te rugăm acum pentru că suntem în prezenţa Ta, o, Dumnezeule, în Biserica Ta şi noi Te rugăm ca Duhul Sfânt care se află printre aceşti oameni să devină atât de puternic în aşa fel încât fiecare inimă să fie mişcată prin Evanghelie, ca să ne ocupăm o poziţie nouă şi să posedăm o nădejde nouă pentru zilele care au să vină. Îngăduie aceasta, Doamne, căci noi vedem că smochinul a înmugurit, că Israelul a devenit o naţiune şi că zilele Neamurilor se apropie de sfârşit şi că sunt numărate. Noi privim spre revenirea marelui nostru Răscumpărător, Domnul nostru Isus Hristos. Umblă printre noi, o, Doamne. Cum s-a spus în seara aceasta, că „Tu umbli în mijlocul celor şapte sfeşnice”, aşa să umbli în mijlocul nostru în seara aceasta, Doamne, şi avertizează inimile noastre asupra răului care este înaintea noastră şi dăruieşte-ne înţelegerea Cuvântului Tău, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin! Puteţi lua loc.

Aşa cum am spus, eu încerc să îmi notez în fiecare zi cât de mult pot, în legătură cu locurile şi timpul respectiv în care au avut loc evenimentele, pentru că lucrurile de care ne apropiem sunt evenimente istorice ale Bisericii. Aceste fapte sunt deja istorie şi noi vedem modelul complet care se potriveşte exact până în timpul nostru.

Duminică dimineaţa şi duminică seara noi am petrecut un timp minunat. Pentru mine aşa a fost.

Prin ce temă trecem noi acum? Descoperirea lui Isus Hristos. N-am găsit că Dumnezeu ne arată descoperirea şi cine a fost El? Primul lucru pe care-l găsim din toate descoperirile este că Dumnezeu a făcut de cunoscut cine este El, că Isus nu a fost a treia persoană a unei trinităţi. EL era dumnezeirea deplină. EL era tot: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Şi aceasta a fost descoperirea: de patru ori se spune în acelaşi capitol că El este Dumnezeul Atotputernic, „Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine”, „Rădăcina şi Sămânţa lui David”. Noi vom încerca să explicăm toate lucrurile neclare, pentru că eu nu ştiu când veţi mai auzi vreodată aceasta, poate niciodată, până când timpul nu va mai fi şi se va revărsa în veşnicie. Şi acum, cum am mai spus, aici pot fi mulţi fraţi, învăţători mult mai capabili să vorbească despre aceste lucruri decât mine şi poate că ei ar putea să ofere o tâlcuire mai bună, dar Dumnezeu mi-a pus pe inimă să o fac eu. Şi de aceea, aş fi un făţarnic dacă n-aş spune exact ceea ce văd a fi corect. Vedeţi? Întotdeauna am dorit tot timpul să clarific înaintea lui Dumnezeu, „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”, aşa cum a spus şi apostolul Pavel, pentru a vă îndemna zi şi noapte cu lacrimi, în aşa fel ca Biserica să reziste. Dacă unii sunt pierduţi nu doresc ca sângele lor să fie cerut din mâinile mele, pentru că în „ziua aceea” doresc să fiu curat de sângele tuturor oamenilor. Dacă nu sunteţi de acord, aceasta este totuşi într-un mod prietenesc şi totul va fi bine. Poate că Dumnezeu ne va descoperi ceva ce ne va ajuta pe noi toţi.

Deci, vedem că mai întâi El S-a descoperit pe Sine Însuşi. Noi înţelegem cine a fost El.

Nu demult am vorbit despre stropirea şi botezul în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt” spunând că acesta este un botez catolic şi nu unul protestant sau nou testamentar. Sper că am prezentat cu claritate acest adevăr. Am întrebat dacă cineva poate să-mi arate un singur text biblic unde vreo persoană a fost botezată în acest fel până la Conciliul de la Niceea când a fost înfiinţată biserica catolică, unde toţi au fost botezaţi în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Vă rog să mi-o arătaţi! Atunci mi-aş pune o pancartă pe spate pe care aş scrie „prooroc mincinos”, şi m-aş duce astfel pe stradă. Eu fac asta nu pentru a fi aspru, ci doresc să vă arăt că acesta este adevărul. Vedeţi?

Biblia Îl descoperă aici ca Dumnezeul Atotputernic care s-a făcut trup printre noi. Vedeţi? Tată, Fiu, Duh Sfânt, nu sunt trei dumnezei, sau un Dumnezeu împărţit în trei. Este un Dumnezeu care a lucrat în trei moduri (slujbe): ca tată, Fiu şi Duhul Sfânt. Dumnezeu a binevoit să vină din grădina Eden, încercând să ajungă în inima omului, ca să trăim împreună cu El şi să fim fii şi fiice ale lui Dumnezeu: este Dumnezeu deasupra noastră, Dumnezeu cu noi, Dumnezeu în noi. Asta este deosebirea. Înţelegeţi?

Şi Biblia descoperă lucrul acesta şi în adevăr spune în primul capitol din Apocalipsa, (care este singura carte din Biblie, din Noul Testament), peste care Domnul Isus Şi-a pus pecetea Sa. Şi El a spus la începutul ei: „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă”. La sfârşitul ei, El a spus: „Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Deci este un blestem pentru oricine scoate ceva din ea. Aici este deplina descoperire a lui Isus Hristos. Dacă facem din El trei persoane, voi ştiţi ce se va întâmpla. Înţelegeţi, numele vostru va fi scos! Şi nimeni, nici un protestant, nici Biserica primară, nu a crezut vreodată în trei dumnezei. Aceasta a fost marea controversă şi dilemă de la Conciliul de la Niceea. Nici una dintre cele două grupuri de credinţă de atunci nu a păstrat echilibrul. Trinitarienii, care credeau în treime, au format în final biserica catolică, trecând cu totul la trinitate şi făcând din Dumnezeu trei persoane. Celălalt grup credea că Dumnezeu ar fi Unul şi au trecut de partea cealaltă, devenind „unitarieni”. Amândouă grupurile sunt greşite.

Isus nu putea să fie propriul Său Tată şi nici nu putea să aibă un Tată care să fie format din trei persoane. Acest lucru nu poate fi corect. Dacă Tatăl Său ar fi o altă persoană de lângă El, iar Duhul Sfânt o altă persoană, atunci El ar fi un copil nelegitim. Biblia spune că Duhul Sfânt a fost Tatăl Său. Şi dacă noi avem Duhul Sfânt, atunci nu este o altă persoană în calitate de Duh Sfânt, ci Tatăl este în noi în Numele Duhului Sfânt, care ne foloseşte pentru slujba Sa. Acest Duh a locuit odată într-un om numit Isus, apoi S-a întors şi este acum în noi - acelaşi Iehova, Dumnezeu!

Înţelegeţi? Nu există trei dumnezei. Trei dumnezei este ceva păgânesc şi a fost adus în creştinism. Dacă rămâneţi săptămâna aceasta aici fără nici o idee preconcepută, fiind atenţi la istoria Bisericii, şi dacă luaţi aceleaşi cărţi de istorie pe care le-am luat şi eu, atunci veţi vedea cum corespunde totul. Istoricii nu au lucrat cu idei preconcepute, ci ei erau interesaţi în relatarea adevărului şi a felului cum s-au desfăşurat evenimentele. Puteţi privi exact cum acest lucru şi-a făcut loc în timpul lui Luter şi a continuat prin Wesley şi apoi a fost descoperit în zilele de pe urmă, botezul în Numele „Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Doar fiţi atenţi cum au venit toate acestea în biserica catolică în timpul epocii întunecate, cum s-au mişcat prin Luter, apoi prin Wesley; dar între timpul lui Wesley şi timpul Laodicei (la sfârşit) toate acestea trebuiau descoperite. Aşa este. Acum, toate acestea sunt istorie, şi nu numai istorie, ci este şi Biblia.

În seara aceasta ne apropiem de cele şapte epoci ale Bisericii, care au fost cele şapte biserici din Asia Mică la timpul scrierii acestei cărţi. Aceste comunităţi, la acea vreme, aveau caracteristicile epocilor care urmau să vină, cele viitoare. De fapt, atunci existau mai multe comunităţi decât acestea, comunitatea din Colose şi multe altele, dar Dumnezeu a ales aceste şapte comunităţi pe baza însuşirilor lor.

Îl vedem acum pe El în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, având în mâna Sa şapte stele. Şi aceste şapte stele, spune El în versetul 20 al primului capitol, sunt cei şapte îngeri pentru cele şapte biserici. Cei din vremea aceea nu au înţeles această descoperire. La ce le-ar fi folosit dacă ei ar fi ştiut că vor aştepta încă mii de ani venirea lui Isus? Lor nu le-a fost dat.

Şi eu vă spun vouă, oamenilor de aici, vouă catolicilor, vouă luteranilor, vouă metodiştilor, ş.a.m.d.: lui Martin Luter nu i-a fost dată această Lumină care se află astăzi peste acest Cuvânt. Nici John Wesley nu a avut-o. John Wesley predica sfinţirea peste care trecuse Martin Luter. LUMINA VINE ATUNCI CÂND AVEM NEVOIE DE ACEASTĂ LUMINĂ. Dumnezeu spune ceva şi nouă nu ne este descoperit pentru că este ascuns ochilor noştri până în ziua când Dumnezeu o poate descoperi.

Mă întreb: ce va fi după ce noi plecăm de aici? Da, eu sunt convins că vor fi încă multe, foarte multe lucruri despre care noi nu ştim nimic. Aşa este. Dacă noi luăm întreaga carte a Apocalipsei atunci noi mai găsim cele şapte peceţi, care sunt pecetluite pe spatele cărţii. Nici măcar nu sunt scrise în carte. Şi aceste peceţi vor fi descoperite în timpul epocii noastre, şi aceste ultime şapte taine ale lui Dumnezeu vor fi făcute de cunoscut. O, eu aş dori doar să mă ocup toată iarna cu aceasta. Da, domnule. Cele şapte epoci ale Bisericii…

Atunci când Ioan a auzit cele şapte tunete i s-a interzis să scrie despre ele. Ioan a auzit glasurile, iar cartea a fost pecetluită şi spatele cărţii a fost pecetluit cu şapte peceţi. Dar în zilele în care peceţile vor fi deschise, taina lui Dumnezeu se va sfârşi. Cu alte cuvinte, Dumnezeu va fi cunoscut de Biserica Sa nu în trei persoane, ci ca o singură persoană. „Taina lui Dumnezeu va fi descoperită”. Dacă toate acestea vor fi descoperite pe deplin, atunci vor fi descoperite Bisericii cele şapte taine, pentru că Biserica va trăi sub inspiraţia Duhului Sfânt. El se mişcă în mijlocul lor, dovedind că El trăieşte, făcând aceste semne. El trăieşte în mijlocul nostru, iar noi ne închinăm lui Hristos cel viu, care locuieşte în mijlocul nostru.

Să nu căutaţi niciodată biserici şi lucruri mari şi deosebite. Dacă vom urmări istoria Bisericii până la epoca penticostală, atunci vom vedea unde au greşit ei. Cuvântul „Laodicea” înseamnă „a fi bogat, a nu duce lipsă de nimic”, omul însă este sărac, orb, nenorocit, fără să o ştie. Ei umblă după bogăţii, clădiri mari şi multe altele, dar adevărata Biserică a fost socotită mereu gunoiul lumii. În ochii lumii, Biserica adevărată era totdeauna respinsă şi prigonită. Ei au fost urâţi de toţi oamenii, scoşi din case şi forţaţi să locuiască în locuri izolate. Citiţi Evrei 11, ultimele şase-opt versete: „au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi...au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului” Cum va arăta în Ziua Judecăţii mărturia noastră pe lângă a lor?

Acum noi avem şapte epoci ale Biserici pe care doresc să le desenez aici. Nu cred că voi puteţi să vedeţi de acolo. Voi ţine desenul în mână, ca voi să puteţi înţelege mai bine.

Biserica a început la Rusalii. Poate cineva să tăgăduiască lucrul acesta? Nu, sigur că nu! Biserica a început la Rusalii, cu binecuvântarea de la Rusalii şi a fost menită de Isus Hristos să continue cu aceeaşi binecuvântare, cu acelaşi mesaj, până în zilele de pe urmă. Ultima însărcinare primită de Biserică se află în Marcu 16: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia; …Iată semnele care vor însoţi pe cei care vor crede…” Unde urma să se întâmple această lucrare? În toată lumea. Cui? „La orice făptură.” Negri, galbeni, albi. Evanghelia urma să fie predicată la orice făptura. „…Iată semnele care vor însoţi pe cei care vor crede…” Acum, în seara aceasta, dorim să înaintăm în tema aceasta. În fiecare seară dorim să pătrundem o bucată mai mare, până vom ajunge la timpul nostru. Acum, noi am văzut că aceasta a fost ultima însărcinare din partea Lui.

Prima epocă a Bisericii a fost cea din Efes. A doua a fost Smirna. A treia a fost Pergam. A patra epocă a fost Tiatira. A cincia a fost Sardes. Şi a şasea a fost Filadelfia. Iar a şaptea epocă a fost Laodicea.

Prima epocă a început în anul 53 când apostolul Pavel a înfiinţat comunitatea din Efes în timpul călătoriei sale misionare. El a fost păstorul ei timp de 12 ani, până în 66, când a fost decapitat. Se spune că după moartea lui, Ioan a devenit păstorul acestei comunităţi, pentru a continua lucrarea. Prima epocă s-a întins până aproximativ în anul 170 d.H.

Epoca EFES a durat de la anul 53 până în anul 170 d.H.; a urmat apoi epoca SMIRNA, între anii 170 - 312 d.H.; a urmat epoca PERGAM, între anii 312 – 606 d.H.; a urmat apoi epoca TIATIRA, între anii 606 – 1520 d.H.; a urmat epoca SARDES, între anii 1520 – 1750 d.H. – epoca luterană; a urmat epoca FILADELFIA, între anii 1750-1906 d.H. – epoca lui Wesley; a început apoi epoca LAODICEA, în anul 1906 şi eu nu ştiu când se va sfârşi. Dar eu prezic că această epocă se va sfârşi până în anul 1977. Eu prezic (NU DOMNUL MI-A SPUS ACEASTA!) aceasta pe baza vedeniei pe care El mi-a dat-o cu ani în urmă. Cinci dintre cele şapte viziuni s-au împlinit deja.

Cine din comunitate îşi mai aduce aminte de vedenia pe care am avut-o? Sigur. Mi se arătase că preşedintele ales va fi Kennedy şi că femeile vor primi drept de vot. La fel, am anunţat că preşedintele Roosevelt va duce America în război, iar Mussolini va invada Etiopia şi o va ocupa, iar în final va fi ucis. Mi-a fost arătat timpul ascensiunii ideologiilor nazismului, hitlerismului şi cum toate acestea se vor revărsa în comunism. Deja cu 11 ani înainte, El a spus că vom intra în război cu Germania, iar în Germania se va construi un zid de beton ca linie de apărare - linia Maginot. Aşa s-a şi întâmplat. După aceea, ştiinţa va lua o amploare foarte mare încât se va inventa un automobil care… automobilele vor avea tot mai mult forma unui ou. Vedenia a fost spusă pe locul unde se află acum „Biserica lui Hristos”, în apropierea casei de orfani. Charlie Kurn, poate că este în clădire în seara aceasta, locuia acolo pe vremea aceea.

S-a întâmplat într-o duminică dimineaţă la ora şapte. Atunci s-a spus că va veni timpul când se va inventa un astfel de automobil care nu are nevoie de volan, ci va fi condusă printr-un fel de forţă ... Ei posedă deja puterea magnetică şi controlul radar. Ei posedă deja şi radarul pe care îl instalează şi îi duce la destinaţie. Maşina nu are nevoie să fie condusă de oameni.

Apoi s-a zis: „În timpul acela se va ridica în SUA o femeie puternică.” Ea era frumos îmbrăcată, dar avea o inimă plină de cruzime. După aceasta, eu am scris în paranteză: „Poate aceasta este biserica catolică.” Femeile primesc dreptul de a vota şi prin aceasta aleg omul nepotrivit pentru naţiune. Aşa s-a şi întâmplat. Atunci s-a zis că acesta va fi începutul. Imediat după aceasta am văzut această naţiune ruptă în bucăţi, fumegând. Dacă primele lucruri s-au împlinit, se vor împlini şi celelalte. Eu sunt aici cu scopul de a aduce aceste lucruri oamenilor de aici din Jeffersonville. Eu mă pregătesc să merg iarăşi în misiune, în curând, şi nu ştiu când voi fi chemat sau luat. Asta noi nu o ştim. Dar eu vreau să fiu sigur că am arătat Bisericii ceasul în care trăim, pentru că Cel Atotputernic mă va ţine răspunzător.

Conform Scripturii, fiecare Biserică avea un înger. Ce este un „înger”? Un înger este un mesager. Au fost şapte îngeri pentru cele şapte Biserici; aceştia sunt şapte mesageri. Aceştia erau cele şapte stele din mâna Sa. Aceste şapte stele din mâna Lui urmau să reflecte lumina prezenţei Sale în întunericul epocii respective, până în timpul acesta în care trăim noi. Stelele reflectă soarele pe pământ pentru ca să avem suficientă lumină ca să ne orientăm şi să umblăm în timpul nopţii.

Noi constatăm că în timpul unei epoci anumite, fiecare din aceşti îngeri aveau o poziţie şi un loc anumit. Fraţilor, în seara aceasta nu vom ajunge la acest lucru, pentru că ştim că acesta este îngerul primei epoci, însă va fi ceva tainic şi minunat când vom privi pe diferiţii îngeri din istoria Bisericii. Îngerul primei epoci a fost Pavel. El a înfiinţat biserica din Efes. El a fost mesagerul lui Dumnezeu - îngerul bisericii din Efes.

Cu ceilalţi voi poate nu veţi fi de acord, dar eu am stat zile întregi sub inspiraţie, până când am simţit că Duhul Sfânt m-a atins şi m-a uns pentru aceasta. De aceea o ştiu. Dacă cunoaşteţi istoria Bisericii, puteţi observa bărbaţii care au fost aleşi. Aceşti bărbaţi pe care îi am scrişi aici şi despre care ştiu prin descoperire că sunt îngerii pentru Biserici, au avut aceeaşi slujbă pe care au avut-o cei de la început. Această slujbă nu se poate schimba. Ea trebuie să rămână până la sfârşit aşa cum a fost la Rusalii.

Voi, istoricii care sunteţi aici, poate nu veţi fi de acord cu mine în privinţa acestui bărbat, dar Ireneu a fost îngerul zilei respective pentru Biserica din Smirna. Mulţi dintre voi vor spune că Policarp a fost acela. Dar Policarp era mai înclinat spre organizare, spre ceea ce a apărut mai târziu sub forma „bisericii catolice”. Dar Ireneu era un bărbat care a trăit puterea lui Dumnezeu, a vorbit în limbi, şi semnele îl urmau. Asta este. El a fost îngerul lui Dumnezeu care a ţinut sus lumina şi a preluat totul după ce Policarp a fost răstignit, sau ucis, asasinat. Ireneu era un ucenic a lui Policarp, iar Policarp a fost la rândul lui ucenic al lui Ioan. Ireneu a preluat locul lui Policarp şi a purtat lumina mai departe.

Îngerul care a purtat lumina în epoca Pergam a fost Sfântul Martin. Eu cred că în afară de Domnul Isus Hristos, nu a fost bărbat mai mare decât Martin, în ceea ce priveşte puterea primită. El a crezut în binecuvântarea de la Rusalii, în semne şi minuni. Atunci când ucigaşii au venit ca să-l ucidă, el şi-a descoperit gâtul acolo înaintea lor. Când ucigaşul şi-a tras sabia pentru a-i tăia capul, puterea lui Dumnezeu l-a trântit la pământ. Acesta a venit apoi la Martin şi şi-a cerut iertare târându-se pe genunchi. El a fost un înger pentru Biserică.

Încă ceva. Uitaţi-vă cum el… Unul din fraţii lui a fost spânzurat. Martin a plecat să-l caute. Când a sosit la locul în care acesta fusese spânzurat l-a găsit întins şi mort, cu ochii umflaţi în afară. El s-a dus şi s-a aruncat peste fratele lui mort şi s-a rugat cam o oră către Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu a venit peste el, acesta s-a ridicat, l-a luat de mână, şi au plecat împreună. Aceste lucruri sunt scrise în istoria Bisericii aşa cum Washington şi Lincoln sunt în istoria Americii. Desigur, Martin a fost îngerul pentru Biserica Pergam. În timpul acela a avut loc stabilirea legăturii între puterea lumească şi cea religioasă. Aceasta era trecerea la catolicism.

Îngerul Bisericii Tiatira a fost Columba, apoi a urmat Luter pentru epoca Sardes. Cuvântul „Sardes” înseamnă „moarte”. În timpul acela ei aveau un nume, dar nu Numele Său. „Îţi merge numele că trăieşti dar eşti mort.” Vedeţi cum au botezat ei şi în timpul acela, după ce au ieşit afară din catolicism! Îngerul pentru Biserica Sardes a fost Martin Luter, primul reformator.

Îngerul pentru Biserica Filadelfia a fost John Wesley. Îngerul pentru Biserica Laodicea nu este cunoscut încă. Într-o zi el va fi cunoscut. Poate că el… pe pământ… [spaţiu lipsă pe bandă – n.tr.] „Cine are urechi…” [spaţiu lipsă pe bandă – n.tr.] Voi ştiţi că epoca Laodicea este epoca în care trăim noi. Dumnezeu va judeca această epocă.

Acum vrem să ne apropiem de Scriptură şi să ne întoarcem la prima epocă a Bisericii. Eu mi-am notat unele lucruri şi vă rog să mă ascultaţi cu atenţie.

Prima Biserică din Efes a fost mustrată din pricina lucrurilor făcute fără dragoste. Răsplata pentru Biserica Efes era Pomul vieţii.

Biserica Smirna a fost prigonită şi a trecut prin necazuri. Răsplata pentru această epocă a fost cununa vieţii.

A treia Biserică a fost cea din Pergam: epoca învăţăturilor false, a minciunilor Satanei, înfiinţarea domniei papale, unirea statului cu biserica. Răsplata va fi mana ascunsă şi o piatră albă.

În timpul epocii Tiatira a fost instituită dominaţia papală asupra Neamurilor. Aceasta a fost epoca întunecoasă. Răsplata a fost stăpânirea peste neamuri şi Luceafărul de dimineaţă. Aceasta se referă doar la minoritatea care a rămas pe Cuvânt.

Biserica din Sardes a fost epoca reformei, dar Numele a rămas ascuns. Ei au avut propriile lor nume. Răsplata a fost o haină albă şi numele scris în cartea vieţii, pentru acei care ajung la judecată. Noi am vorbit nu de mult despre cartea vieţii şi despre judecata de la a doua înviere. Dar cei sfinţi vor fi transformaţi şi răpiţi fără să intre la judecată.

Epoca Bisericii Filadelfia a fost timpul dragostei frăţeşti, epoca misiunilor, a uşilor deschise. Răsplata era: „îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu.” Acest timp se sfârşeşte aproximativ în anul 1906 .

Epoca Laodicei a fost biserica aceea căldicică, bogată, care nu are nevoie de nimic, dar de fapt este goală, ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi nu o ştie. Biruitorilor acestei epoci li s-a dat făgăduinţa de a şedea cu Domnul pe tronul Său.

Acum, în seara aceasta, dorim să ne ocupăm cu prima epocă a Bisericii. Noi ştim cine este El, pentru că El S-a descoperit. El este Dumnezeu.

Această epocă a durat, după cum am spus deja, din anul 53 până în anul 170 d.H. Efesul a fost unul din cele mai mari oraşe din Asia Mică la vremea aceea şi este denumit adesea ca fiind „oraşul de mărimea a treia al credinţei creştine”. Primul era Ierusalimul, al doilea Antiohia şi al treilea era Efesul. Era un oraş mare al comerţului şi al schimburilor de mărfuri, aflat sub dominaţie romană. Limba de circulaţie era limba greacă. Istoricii cred că Ioan, Maria, Petru, Andrei şi Filip ar fi fost îngropaţi acolo. Efesul era recunoscut pentru frumuseţea lui. Creştinismul a început în Efes printre evreii cărora Pavel le vestise Cuvântul. Biserica a fost fondată între anii 53 şi 55. Mai târziu, apostolul Pavel a rămas trei ani în Efes, iar învăţătura lui avea o mare influenţă printre credincioşii de acolo. Timotei a fost primul bătrân al Bisericii din Efes. Pavel a scris Efesenilor o epistolă, Efesul fiind în timpul lui o comunitate destul de mare.

Noţiunea „Efes” înseamnă „a merge înapoi” „a o lăsa mai încet”, „a te relaxa”. Dumnezeu a numit-o ca Biserică ce a căzut înapoi (regresat). „Eu cunosc faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi...” Dumnezeu le-a reproşat că şi-au părăsit dragostea dintâi, regresul spiritual şi faptul că nu mai purtau lumina. Efesul nu era o biserică dusă în eroare sau rătăcită. Ei au dat greş pentru că nu au rămas în dragostea deplină. Cei din Efes au adus roade fără dragoste, ceea ce a dus la apostazie. Răsplata pentru sfinţii din epoca Efes era: „Îi voi da să mănânce din Pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Aici este un lucru minunat. Pomul vieţii este amintit de trei ori în Geneza şi de trei ori în Apocalipsa. Prima dată a fost amintit în Geneza în legătură cu grădina Eden, şi Hristos era Pomul. De trei ori a fost amintit în cartea Apocalipsei. Era Hristos în paradis. O, ce minunat! Domnul să ne binecuvânteze!

Noi vom începe cu prima epocă, cu Efesul, şi citim în Apocalipsa 2:1: „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.”

Apostolul Pavel a fost trimisul pentru timpul acela. Isus Hristos, Atotputernicul Dumnezeu, umbla în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Ce făcea El? El nu a spus că umblă doar într-un singur sfeşnic de aur. El umbla în mijlocul tuturor sfeşnicelor. Ce ni se arată prin aceasta? Că El este acelaşi Dumnezeu, ieri, azi şi în veci, în fiecare epocă, pentru fiecare credincios. El vine în fiecare epocă a Bisericii la toţi oamenii, prin Duhul Sfânt: acelaşi ieri şi azi şi în veci.

„În mâna dreaptă ţinea şapte stele.” Mâna dreaptă arată spre puterea şi autoritatea Sa. El ţine pe cei şapte trimişi pentru cele şapte epoci ale Bisericii sub domnia Sa, în mâna Sa cea dreaptă. O, îmi place să văd cum umblă El, Hristosul, în mijlocul acestei epoci şi cum se face El de cunoscut copiilor Săi în decursul acestor epoci întunecoase, în fiecare epocă, în timp ce Biserica devenea formală, mergând spre răcire. Unii au mers într-o direcţie, alţii într-alta, dar minoritatea aceea a ţinut tare de Cuvânt, iar Hristos lucra printre ei confirmând Cuvântul Lui şi călăuzindu-i prin toate epocile.

Dacă vedem cum au decurs toate lucrurile, este uşor să înţelegem cum a ajuns biserica în starea aceasta în care ne aflăm acum. Acum eu cred că voi toţi puteţi să vedeţi. [Fratele Branham explică şi scrie pe tablă, desenând epocile Bisericii.] Aici este o epocă a Bisericii - aici sunt Rusaliile. A doua, a treia, a patra, a cincia, a şasea, a şaptea epocă. Dacă sunteţi atenţi, Biserica a început la Rusalii. Câţi cred acest lucru? Voi ştiţi ce s-a întâmplat de Rusalii. Apoi vedem cum Biserica a dat înapoi. Lumina a început să devină tot mai slabă, în timp ce Biserica adevărată iasă afară.

Nu contează cât de mică este biserica. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” În numele cui să fie adunaţi? În numele metodiştilor, în numele baptiştilor, în numele penticostalilor? În Numele lui Isus! Oriunde vor fi adunaţi doi sau trei şi oricât de mică ar putea fi această comunitate… În zilele de pe urmă vor fi atât de puţini, încât El va trebui să vină repede, iar timpul va fi scurtat, altfel nu ar fi salvat nimeni pentru răpire. „unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu...”

Noi vedem că Rusaliile au fost începutul. Acestea au început cu apostolii. El, Dumnezeul ce mare, umbla în mijlocul lor. Aceleaşi semne urmau să se împlinească în toate epocile pentru că El umbla în fiecare epocă printre copiii Săi. Ce binecuvântează El? Poporul Său care este adunat în Numele Său.

Eu aş dori să observaţi aceasta în timp ce vom trece prin epocile Bisericii. Această Biserică poseda Numele lui Isus. Această Biserică poseda Numele lui Isus. Această Biserică poseda Numele lui Isus. Dar în a patra epocă L-a pierdut. Luteranilor le mergea numele că trăiesc, dar ei erau morţi. Totul a rămas aşa până la sfârşitul acestei epoci. Între epoca a şasea şi a şaptea se află o uşă deschisă care readuce Numele Său în Biserică. Acum, fiţi atenţi şi vedeţi dacă nu este acesta adevărul, după ce noi am privit acest lucru în Scriptură! Uşa se află între cele două epoci ale Bisericii.

Mâine seară am să încerc să aranjez desenul astfel încât să poată fi văzut de toţi. Vă puteţi nota toate lucrurile ca să le confruntaţi în vreo bibliotecă. Citiţi aceste lucruri şi cercetaţi dacă ele corespund.

Acum mai citim o dată versetul în care El îi salută - Apocalipsa 2.1: „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.” În al doilea şi al treilea verset El îi laudă - Apocalipsa 2.2-3: „Ştiu faptele tale, osteneala şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.”

Vedeţi, lepădarea de credinţă începuse deja în prima epocă. Răul a început deja de atunci pentru că aleşii, Biserica adevărată, care a vrut să urmeze rânduielile Bibliei, care poseda cuvintele lui Isus şi mărturia Lui, începea să se retragă. Ceva începea să se întâmple. Învăţători falşi începeau să se ridice, oameni care nu învăţau corect, ci în contradicţie cu Scriptura. Ei încercau să introducă ceva sau să adauge la Scriptură. Din cauza aceasta El a dat Bisericii Sale această descoperire şi a zis că orice scoate sau adaugă, partea lui va fi scoasă din Cartea Vieţii. Aceasta înseamnă „pierdut”, frate. Să nu amesteci nimic cu Cuvântul lui Dumnezeu! Indiferent pe cine sau ce atingi, spune-o totuşi aşa cum este scris! Lucrurile sunt aşa cum sunt scrise aici! Noi nu avem nevoie de altceva mai deosebit; nu avem nevoie de un preot care să ne explice. Dumnezeu, Duhul Sfânt, este propriul Său interpret. El dă interpretarea.

Dacă aţi fost atenţi, aţi observat că Biserica din Efes s-a îndepărtat de cei răi, de proorocii mincinoşi, după ce îi pusese la încercare. Aceia posedau o formă de evlavie. Vedeţi cum începea Biserica să devină formală de la început? Ea a început să râdă de oamenii care trăiau sub inspiraţia Duhului Sfânt. Nu a spus deja Domnul Isus: „Ferice de voi, dacă sunteţi prigoniţi din pricina neprihănirii”? El nu a spus ca Biserica să devină formală. El a spus: „Bucuraţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri. La fel au fost prigoniţi şi proorocii dinaintea voastră.” Asta a spus-o El în predica de pe munte, în Matei capitolul 5: „Ferice de voi...”       Dacă oamenii vă batjocoresc din pricina dragostei voastre pentru Domnul Isus, atunci sunteţi deja binecuvântaţi. Dacă ei pronunţă un blestem asupra voastră (sau: vă înjură – n.tr.), atunci ei aduc binecuvântarea lui Dumnezeu peste voi. Totul se va întoarce împotriva lor, aşa cum s-a întâmplat atunci cu Balaam. Cuvântul lor îi loveşte pe ei. Dacă râd de voi pentru că sunteţi creştini, atunci se întoarce totul împotriva lor, şi Dumnezeu vă dăruieşte binecuvântarea, pentru că este scris: „Ferice de voi, dacă oamenii vă batjocoresc din pricina Numelui Meu.” Din pricina Numelui Său - ferice de voi!

Acum noi vedem că ei au intrat într-o formă de evlavie. Vă voi spune ceva în legătură cu aceasta. Aţi observat că în fiecare trezire (voi predicatorii puteţi s-o verificaţi) se nasc gemeni, aşa cum au avut Isaac şi Rebeca gemeni, pe Esau şi Iacov. Tatăl şi mama erau sfinţi, iar lor li s-au născut doi fii: Esau şi Iacov. Amândoi erau religioşi. În ce priveşte faptele, faptele lui Esau, ca un bun legalist, probabil că era un băiat mai bun în comparaţie cu Iacov. Aţi ştiut asta? Iacov era tot timpul pe lângă mama sa. Esau însă mergea afară la lucru. El aducea vânat pentru bătrânul său tată orb, care era un prooroc. El se îngrijea de proorocul Isaac. Însă Iacov avea în minte numai dreptul de întâi născut pe care l-a dorit. Indiferent cât de mult a durat şi ce trebuia să facă, lucrul cel mai important din viaţa lui era dreptul de întâi născut. Esau, însă, l-a nesocotit.

Puteţi să vedeţi omul firesc? Dintr-o trezire se nasc întotdeauna două grupuri de oameni. Omul firesc vine la altar şi spune: „Da, eu Îl primesc pe Hristos ca Mântuitorul Meu”. Apoi pleacă. Şi ce se întâmplă? Lucrul cel mai sigur este că vei auzi de el că a aterizat într-o biserică bună, formală, rece, pentru că este de părere că: „Dacă voi face parte din comunitatea aceasta, atunci sunt la fel de bun ca toţi ceilalţi. Nu sunt eu la fel de bun ca şi cutare? Ce deosebire este, atât timp cât fac parte din biserică şi am depus mărturia mea?” Este o deosebire foarte mare. Voi trebuie să fiţi născuţi din nou! Voi trebuie să posedaţi dreptul de întâi născut.

Pe Iacov nu l-a deranjat faptul că cineva râde de el; el dorea dreptul de întâi născut. Metoda şi felul de a-l primi îi erau indiferente. Mulţi nu doresc dreptul de întâi născut fiindcă ei cred că aşa ceva este nepopular. Ei nu vor să urmeze chemarea la altarul de pocăinţă, nu vor să se aplece, nu vor să-şi plângă păcatul sau să piardă câteva mese bune şi tot ce este în legătură cu aceasta. Ei nu vor s-o facă. Multe femei machiate sunt de părere că lacrimile le-ar spăla fardurile de pe feţele lor, şi după aceea r fi nevoite să se machieze din nou. Eu nu glumesc cu aceste lucruri, dar acesta este adevărul. Ei nu doresc naşterea din nou pentru că naşterea din nou aduce mult deranj după sine. Se întâmplă ca şi la o naştere firească: fiecare naştere aduce după sine dezordine. Este ca oricare altă naştere. Indiferent unde are loc, fie în coteţ, fie într-un spital frumos, întotdeauna naşterea provoacă neplăceri. La fel, şi naşterea din nou este ceva neplăcut. Amin! Voi veţi face lucruri pe care nu v-aţi gândit vreodată că le veţi face. După aceasta puteţi cânta cu un instrument la un colţ de stradă, spre slava lui Dumnezeu. „Aleluia! Slavă lui Dumnezeu!” Purtarea voastră va părea altora ceva nebunesc. Aceleaşi lucruri s-au întâmplat cu apostolii, cu fecioara Maria. Ea s-a purtat ca şi cum ar fi fost beată. Ea a fost ceva de care societatea se poticnea. Dar chiar aceste lucruri care provoacă poticnire sunt necesare pentru ca viaţa să apară la suprafaţă. Amin!

Dacă ceva nu moare şi nu putrezeşte, viaţa nouă nu poate să se nască. Trebuie ca omul să moară şi să putrezească în propriile sale gânduri, altfel Hristos nu poate să ocupe locul în inima omului. Dacă voi veţi încerca să umblaţi după gândirea voastră proprie şi spuneţi: „Acum mă duc la altar, Doamne, eu sunt un om bun şi doresc să Te primesc. Eu sunt dispus să dau zeciuială din tot ce am şi să fac tot ce mai trebuie făcut...” Nu, voi trebuie să putreziţi! Voi trebuie să muriţi pentru voi înşivă şi pentru gândurile voastre! Lăsaţi ca Duhul Sfânt să ocupe fiecare gând şi să facă cu voi ceea ce El doreşte. Acest lucru produce ceva ciudat în acea persoană. Asta se aude ca o poveste groaznică, dar acesta este adevărul. Eu nu cunosc o altă formă în care aş putea să o prezint mai clar, încât să o înţelegeţi. Ce era mai poticnitor pentru un evreu onorabil, decât să vadă într-o zi nişte oameni ca aceştia cu buze bâlbâitoare, care vorbeau despre lucrarea lui Dumnezeu? Alte limbi - parcă ar fi beţi. Ştiţi voi ce înseamnă a se bâlbâi? [Fratele Branham imită. – n.tr.] Ei vorbeau în alte limbi şi păreau beţi. Exact asta făceau ei. Cei ce-i vedeau spuneau: „Sunt plini de must!” Dar după ce unul din ei s-a trezit, el le-a spus: „…aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi. Ascultaţi-mă...” El se referea direct la Scriptură: „Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură…” În felul acesta a fost născută Biserica.

Câţi din voi cred că Dumnezeu este fără sfârşit? Vedeţi? Atunci El este neschimbător. Dacă acesta a fost planul Său cu Biserica de la început, El va avea şi la sfârşit aceeaşi Biserică. El nu se poate schimba. Cum vreţi să înlocuiţi aceasta cu o strângere de mână, sau prin stropire sau alte lucruri care atunci nu s-au întâmplat? Fiecare din apostoli se referea la ceea ce s-a întâmplat la început.

După ce s-a coborât Duhul Sfânt, Petru a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.” Aşa este.

Conform Fapte 19, apostolul Pavel a găsit în Efes nişte oameni care erau bucuroşi şi proslăveau pe Dumnezeu – un grup de „baptişti”. El i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” „Am fost botezaţi de omul care L-a botezat şi pe Isus.” El le-a răspuns: „Acest botez nu mai e valabil!” Apostolul Petru poseda cheile Împărăţiei şi a clarificat acest lucru de Rusalii. Vedeţi?

Apostolul Pavel le-a spus: „Ce aveţi voi nu mai e valabil. Trebuie să fiţi botezaţi încă o dată.” Astfel el i-a botezat din nou în Numele Domnului Isus Hristos, a pus mâinile peste ei şi ei au primit pe Duhul Sfânt şi au avut rezultatele biblice de la început. Duhul Sfânt se pogorâse peste ei şi au început să vorbească în limbi şi să prorocească. La fel s-a întâmplat cu Biserica în toate timpurile. Aşa a început epoca Bisericilor.

Domnul a spus: „Eu cunosc răbdarea ta şi osteneala ta. Eu sunt Cel ce umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice. Eu cunosc răbdarea ta, lucrarea ta, dragostea ta. Eu ştiu totul, Eu ştiu totul ce aţi făcut. Tu ai pus la încercare pe acei ce s-au dat drept apostoli sau prooroci, şi i-ai găsit mincinoşi.” Asta este vorbire pe faţă, nu-i aşa? Pentru acest text nu eu sunt răspunzător. El a spus că ei sunt mincinoşi. Biblia spune: „Puneţi-l la încercare! Dacă este un prooroc între voi, atunci Eu Mă descopăr lui prin vedenii şi visuri, şi astfel Îi vorbesc lui. Dacă ceea ce spune se împlineşte, atunci ascultaţi-l şi temeţi-vă de el şi nu vă temeţi că ar fi un fals, căci Eu sunt cu el. Dar dacă nu se împlineşte ceea ce anunţă el, să nu-l ascultaţi, pentru că el nu are Cuvântul Meu.” Vedeţi, dacă este Cuvântul Lui, atunci se va împlini.

Efesenii au constatat că aceia care se dădeau drept apostoli nu lucrează conform Bibliei. Ei încercau să producă altceva. Eu aş dori să fiţi foarte atenţi, până vom ajunge, în câteva minute, la miezul problemei. EL a zis: „Văd că aveţi răbdare şi sunteţi îndelung răbdători cu aceşti aşa-zişi trimişi. Voi i-aţi pus la încercare şi aţi văzut că ei nu sunt apostoli. Ei nu sunt aşa ceva.”

Aşa cum am spus deja, orice trezire produce gemeni. Unul este omul duhovnicesc, altul este omul firesc, pământesc. El zice: „Eu fac parte din biserică şi sunt la fel de bun ca oricare altul.” Astfel de oameni au apărut şi în trezirea aceasta. Aşa a fost în fiecare trezire-n timpul lui Luter, Ireneu, Martin, Columba, Wesley şi acum în ultima trezire - mişcarea penticostală. Ei au construit biserici mari şi frumoase, apoi au deviat. Oamenii se ridică şi repetă „crezul apostolic”: „...Cred în sfânta biserică catolică şi în comuniunea cu sfinţii”. Oricine crede într-o comuniune cu sfinţi morţi este un spiritist. Oricine stă în legătură cu morţii este de la diavol. Aşa este. Noi avem un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Isus Hristos. Aşa este. Aşa ne-a învăţat apostolul. Voi, dragi catolici, îl consideraţi pe Petru primul papă. Dar apostolul spune: „Este un singur Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu...” Şi câte din acestea mai aveţi voi astăzi! De ce s-au schimbat aşa de multe dacă biserica este infailibilă şi nu se schimbă? Şi toate liturghiile voastre sunt în limba latină ca să nu se schimbe. Ce s-a întâmplat? Unde găsiţi în Biblie „Crezul Apostolic”? Dacă apostolii au avut un crez, atunci acesta era: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Domnului Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre.” Nu am auzit niciodată ca apostolii să fi mărturisit altceva sau să fi recitat ceva. Dar când s-a ajuns la biserica romano-catolică şi la toate aceste lucruri, ca de exemplu: „Eu cred în Dumnezeu Tatăl, Creatorul cerului şi al pământului...etc.” Acestea sunt prostii. Aşa este. Lucrurile astea nu sunt în Biblie. Totul este un crez inventat de oameni. Toate aceste rugăciuni au fost făcute de oameni.

Astăzi putem vedea că protestanţii noştri au preluat multe de la catolici. Aşa cum a spus şi Billy Graham în predica de duminică: „Oamenii sunt de atâta timp în greşeală, încât ei cred că aşa ar fi corect, în timp ce ei sunt greşiţi.” Aşa este. Acesta este adevărul. Eu sunt bucuros că s-a spus acest adevăr. Desigur că ştiu că Billy Graham a primit Duhul Sfânt sub slujba lui George Jeffries, dar într-o zi el va ieşi afară. Acum Dumnezeu îl mai foloseşte încă acolo pentru că el cutremură împărăţia lor, acolo unde nimeni altul nu are acces. Voi puteţi vedea că ceva stă în spatele predicilor sale din cauza acestor practici cum este şi „datul mâinii” la baptişti.

„Ştiu că nu poţi suferi pe cei răi şi că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Cum i-au găsit mincinoşi? Cum au putut să-i recunoască? Predica lor nu corespundea cu Cuvântul. Biblia spune în Evrei 13.8: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci”. Dar dacă un om zice: „zilele minunilor au trecut”, atunci cel în cauză este un mincinos. Biblia spune: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre...” În orice text biblic care relatează despre acest eveniment, scrie la fel, adică „în Numele lui Isus Hristos”. Dar dacă cineva porunceşte ca să primeşti botezul prin stropire sau în altă formă, atunci cel în cauză este un mincinos şi un proroc fals. Eu sper că nu voi răni pe nimeni cu aceasta. Dar, fraţilor, noi nu mai putem trata astfel de lucruri ca pe nişte fleacuri…Este timpul să scoatem mănuşile şi să ne ocupăm de vestirea evangheliei. Acesta este adevărul. Arătaţi-mi unde şi când a fost botezată o persoană altfel decât în Numele lui Isus Hristos, până la apariţia bisericii catolice! Dacă aţi fost botezaţi în acest mod, atunci nu sunteţi în Biserica creştină, ci în biserica catolică din cauza botezului vostru.

Revista catolică „Vizitatorul de duminică” a redat un citat din catehismul lor. Apoi era întrebarea: „Vor fi şi protestanţii mântuiţi?” „Da, mulţi din ei, pentru că ei aplică botezul nostru” şi multe alte lucruri. Ei pretind că posedă monopolul Bibliei, dar Scriptura spune aşa: „Şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos”. Ei au eliminat acest botez şi au introdus formula: „În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Lumea „creştină” se apleacă sub această formulă. Dar acesta nu este un botez creştin. Este un botez catolic.

M-aţi auzit spunând „Aţi fost botezaţi vreodată cu botezul creştin?” Aici este vorba de Isus Hristos, nu de câteva titluri.

Acum să citim versetul 3: „Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.” „Din pricina Numelui Meu...” Aţi observat că ei au avut răbdare? Ei lucrau pentru Numele Lui. Vedeţi cum ţinea această comunitate la acest Nume? Fiţi atenţi când vom trece săptămâna viitoare prin aceste teme şi observaţi cum a pălit Numele acesta şi cum a apărut un alt nume mai târziu! Ei au avut răbdare şi au lucrat pentru Numele Său. Numele lui Isus Hristos ar fi trebuit ridicat deasupra oricărei comunităţi, deasupra tuturor lucrurilor.

Lăsaţi-L pe El pe locul întâi, căci Biblia spune: „Tot ce faceţi cu Cuvântul şi cu fapta să faceţi totul în Numele Domnului Isus Hristos…” (Coloseni 3:17). Aşa este? „Orice aţi face cu cuvintele sau cu faptele...” Dacă trebuie să cununaţi pe cineva şi voi nu o puteţi face fără să vă puneţi pe gânduri, pentru că unele lucruri nu sunt clare şi rânduite, atunci să nu o faceţi. Dacă nu puteţi să spuneţi din inimă: „De acum sunteţi soţi şi soţie, în Numele Domnului Isus Hristos!”, atunci n-o faceţi! Dacă vreţi să botezaţi pe cineva, atunci botezaţi-l în Numele Domnului Isus Hristos. Dacă aveţi ceva de făcut şi voi nu o puteţi face în Numele lui Isus Hristos, atunci lăsaţi-o baltă. Dacă vă oferă cineva să beţi, atunci n-o puteţi face în Numele lui Isus Hristos. Dacă cineva spune: „Să jucăm cărţi ca să ne distrăm”, aceasta, la fel, nu o puteţi face în Numele lui Isus Hristos. Părăsiţi-o! Voi nu puteţi povesti glume murdare în Numele lui Isus Hristos în mijlocul unei partide de bridge. De aceea părăsiţi aceasta. Voi nu puteţi să purtaţi pantaloni scurţi în Numele lui Isus Hristos. De aceea să n-o faceţi. Aş putea să mai pomenesc multe, dar voi ştiţi despre ce vorbesc. Să vă depărtaţi de tot ce nu puteţi face în Numele Lui, pentru că este scris: „Tot ce faceţi în cuvinte sau în fapte să faceţi în Numele lui Isus Hristos.”

Înainte am vorbit despre lauda pe care a pronunţat-o Domnul asupra Efesului. Acum ne vom îndrepta spre mustrarea Domnului. Versetul 4: „Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” „Eu am ceva împotriva ta. Tu ai avut răbdare. Ai apărat Numele Meu!” Nu am putea spune asta şi azi despre această comunitate? Desigur! „A fost bine aici cu voi. Voi aţi avut răbdare. Voi aţi rezistat mult, dar problema este alta. Voi nu aţi tăgăduit Numele Meu. Eu apreciez toate acestea şi le socotesc a fi bune. Este bine aşa. Tu ai verificat pe cei ce spun că sunt apostoli şi i-ai găsit mincinoşi, pentru că ei nu se identificau cu Cuvântul. Toate acesta le cunosc, dar am ceva împotriva ta. Şi anume, că tu ai părăsit dragostea dintâi. Tu ai părăsit dragostea pentru adunările acelea vechi şi bune, pătrunse de Duhul Sfânt. Tu ai început să aluneci spre adunări formale şi spre rugăciuni formale: „Tatăl nostru…””

Totul este ca la un club sau o societate mondenă, unde fiecare vine îmbrăcat cu o haină lungă, cu părul bine aranjat, cu mult fard pe feţele lor, cântând în cor tot felul de cântece.

Nu demult, dacă nu aş fi fost într-o adunare a lui Oral Roberts, cu siguranţă că aş fi chemat oamenii afară. Fusesem la conferinţa comercianţilor creştini care s-a ţinut acolo. În seara respectivă eu eram programat să vorbesc. Conferinţa nu s-a putut ţine la hotel, astfel că noi am fost găzduiţi în clădirea lui Oral Roberts. Când am stat în camera lui de studiu, am văzut un grup de copii penticostali, un grup de 40 de băieţi şi fete în vârstă de 16-18 ani, care s-au aranjat pentru a cânta cântări clasice de Ceaikovski sau altele asemănătoare. Sunt cântări clasice. Fraţii au vrut să strângă colecta. Fiecare din ei avea un păhărel pentru bani. Ei se purtau de parcă ar fi fost orbi şi făceau glume unii cu alţii. Fetele aveau suficiente farduri pe faţă pentru a putea vopsi clădirea lui Oral Roberts. Cu o astfel de purtare, totuşi, ei se numesc penticostali. Dar ei au pierdut dragostea dintâi.

Eu sunt de acord cu David DuPlessis când spune că Dumnezeu nu are nepoţi. Există nepoţi la metodişti, baptişti sau penticostali, dar nu la Dumnezeu. El are numai fii şi fiice. Voi nu puteţi intra în Biserică prin mama şi tata. Poate că părinţii voştri au fost bărbaţi şi femei bune, dar şi voi trebuie să plătiţi acelaşi preţ. Voi trebuie să vă năşteţi din nou ca şi ei, pentru că Dumnezeu nu are nepoţi. Ori sunteţi fii şi fiice, ori nu sunteţi. Nepoţi, desigur, nu puteţi fi. Asta este sigur.