..:: Crestini Forever ::.. - Adunarea lunara

Home

Resurse Crestine

Diverse

Adunarea lunara – Cugir

Versetul Zilei

Romani 13:3

Dregatorii nu sunt de temut pentru o fapta buna, ci pentru una rea. Vrei dar sa nu-ti fie frica de stapanire

Meditatia Zilei

Adunarea lunara – Cugir

20 10 2001 ora 10 fr.Graf

Iubiţi fraţi si surori, iubiţi prieteni, va salut pe toţi în Numele Domnului Isus Hristos. Eu sunt mulţumitor Domnului ca sunt astăzi în mijlocul vostru. Ca sa ştiţi cu cine aveţi de-a face, as dori să mă prezint: eu sunt din Elveţia, lucrez acolo, eu am meseria mea. Timpul meu liber îl dau Domnului. Aşa mă duc eu în toata Europa: în Italia, în Finlanda. Inima mea bate si pentru Europa de Est. Deseori merg cu fratele Schmit în Ucraina. Am fost deseori în Germania de Est şi în Polonia, şi sunt de prima dată în mijlocul vostru.
Sunt mulţumitor şi bucuros că sunt astăzi în mijlocul vostru. Eu mă interesez foarte mult pentru ţări străine. Dar asta nu este important. Dumnezeu mi-a dăruit harul ca eu să pot călători acolo. Aceasta este o descoperire a lui Dumnezeu.
Mai întâi aş dori să transmit nişte saluturi din inimă de la mulţi fraţi din Elveţia ( cu adevărat ei mi-au spus să vă salut), dar şi de la fraţii din Italia (am fost acolo acum o săptămână), din Finlanda şi din toată Europa. Dar saluturi speciale aduc de la fratele Frank. Cu adevărat, el m-a însărcinat să vă salut. Deja a fost spus înainte: sunt mai multe slujbe în Biserica lui Dumnezeu. Nici unul nu poate face slujba altuia, dar suntem mulţumitori lui Dumnezeu că a pus aceste slujbe în Biserică.
Eu nu transmit aceste saluturi pentru că trebuie să o fac. Aşa doresc să-mi exprim eu bucuria, şi ştiţi voi de ce? Ştiţi ce se întâmplă? Cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte, pentru că în Cuvântul lui Dumnezeu este scris că va chema Biserica afară din toate naţiunile, din toate limbile şi din toate popoarele.
Peste tot sunt adunări mici; voi sunteţi aici în România, sunt biserici în Italia, în Elveţia, în toată lumea. În această lume avem distanţe între noi, avem problemele pământeşti de limbă, dar trebuie să ştim un lucru: Dumnezeu a dat Cuvântul Său şi El îl va împlini, chiar dacă oamenii nu vor să înţeleagă. Aceasta ne umple de bucurie, pentru că voi trebuie să ştiţi că nu sunteţi singuri. Noi, cei din Elveţia, trebuie să ştim că nu suntem singuri, ci noi suntem uniţi în această mare unitate dumnezeiască, despre care Dumnezeu a spus că El vrea să ne scoată afară din toate.
Şi unde trebuie să fie fundamentul nostru? Isus a spus ucenicilor Săi când El I-a întrebat: “Ce spun oamenii despre Mine?” Ucenicii au spus: “Unii zic că Tu eşti Ilie, sau un profet oarecare”. Isus i-a întrebat pe ucenici: “Dar voi, ce spuneţi? Ce spuneţi voi despre Mine?” Ce a răspuns Petru? “TU eşti Fiul Dumnezeului Celui viu!” Apoi a venit acest răspuns puternic: “Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit-o, ci Tatăl Meu care este în ceruri!”
Despre ce este vorba aici? “Nu carnea şi sângele ţi-au spus-o, nu o filozofie sau o teologie, ci Tatăl Meu care este în ceruri!” Iar când Isus spune un astfel de lucru, despre ce este vorba? Este vorba despre descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi pe această descoperire a clădit Isus Biserica Sa: “Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea”.
Noi trebuie să ştim: nu este vorba de România, nu este vorba de Elveţia, nu despre o ţară deosebită, ci este vorba despre oamenii care trebuie să iasă afară, şi toţi aceşti oameni trebuie puşi pe acest fundament, iar acesta este un lucru deosebit şi puternic. Dumnezeu nu este un om, aşa este scris în Cuvânt. Dumnezeu este Dumnezeu; dacă El spune ceva, atunci o şi împlineşte. EL a făcut un plan înainte de întemeierea lumii. Înainte de întemeierea lumii, El a ştiut că noi vom sta astăzi aici. Nici o putere nu poate schimba planul Său. Şi când El dă Cuvântul Său, atunci El a dat-o, el nu are o toleranţă de cinci milimetri în stânga sau în dreapta. Când El a dat-o, El a dat-o. Nici un om nu poate să vină să o schimbe şi să spună: “O putem face aşa sau aşa”. Noi nu-L putem schimba pe Dumnezeu, dar El ne poate schimba pe noi, pentru ca noi să avem parte de planul Său, să intrăm în conceptul Său, să avem loc pe acest fundament. Acesta este singurul drum pe care noi putem merge, pentru ca noi să vedem într-o bună zi făgăduinţa împlinită, pentru că Scriptura este plină de făgăduinţe. Au fost atâtea făgăduinţe pentru Noul Testament! Să ne gândim la ceea ce a fost făgăduit lui Avraam: “Ieşi afară, Eu vreau să te fac un popor mare”. Avraam nu a ştiut cum se va întâmpla lucrul acesta, dar Dumnezeu i-a făgăduit-o şi s-a întâmplat aşa. I-a dat făgăduinţa că va primi un fiu, şi situaţia a fost imposibilă: a fost un om bătrân, iar nevasta lui, Sara, de asemenea, a fost în vârstă.
De fiecare dată iau pilda pe care fratele Branham a folosit-o de multe ori, şi de fiecare dată trebuie să râd, dar este adevărul. De fiecare dată, fratele Branham a spus: “Voi trebuie să vă închipuiţi că acest om bătrân intră într-un magazin de cumpărături, ia scutece din raionul respectiv… “Trebuie să mă duc la vânzătoare şi să-i spun: „Îmi trebuie aceste scutece, pentru că eu devin tată.” Vânzătoarea se va gândi: poate bătrânul acesta nu e normal. Avraam nu s-a lăsat dus în rătăcire. El a avut făgăduinţa, chiar dacă totul împrejurul său a fost imposibil, dar el a avut Cuvântul lui Dumnezeu şi acolo a fost fondat. El a văzut cum această făgăduinţă se împlineşte.
Aşa este până în ziua de astăzi. Noi avem o făgăduinţă care este în faţa ochilor noştri – cea mai mare făgăduinţă a Noului Testament. La începutul Noului Testament, Domnul Isus a spus: “Eu voi reveni să vă iau la Mine, pentru ca să fiţi acolo unde sunt Eu”. Aceasta este făgăduinţa pe care noi o avem în faţa ochilor noştri.
Eu întreb de fiecare dată: de ce credeţi voi? De ce credeţi? Sunteţi mai vrednici decât ceilalţi oameni? Vă merge mai bine pământeşte? De ce credeţi voi? Eu nu pot să accept răspunsul. Eu pot doar să vă dau răspunsul pe care mi l-am dat mie însumi. Eu cred pentru că această făgăduinţă mi-a fost dată mie: “Dacă tu rămâi în Cuvântul Meu, vei fi acolo când Eu voi reveni”. Eu sper că şi voi credeţi la fel.
Noi ne-am adunat aici ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, să-L acceptăm şi să ne rugăm în inima noastră: “Dumnezeule, dă putere şi curaj, pentru ca Cuvântul Tău să-şi facă efectul în viaţa mea!” - Aşa este scris în Isaia 55.
Noi trebuie să înţelegem acest lucru. Nu putem face nimic de la noi înşine. Nu putem avea un mesaj personal, altfel suntem pe lângă. De fiecare dată o spun cu durere în inima mea: în acest timp Dumnezeu a dat un har atât de mare şi de minunat, ne-a descoperit Cuvântul Său, noi putem vedea planul Său, îl recunoaştem. Este scris deja în Vechiul Testament: “Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere planul Său robilor Săi, prorocii”; nici unui teolog, nici unui evanghelist, nici unui învăţător, ci prorocilor Săi. Şi dacă Dumnezeu a avut în acest timp un proroc, atunci trebuie să fie un timp important pentru Dumnezeu. Dumnezeu vrea să facă ceva în acest timp. Dacă nu ar fi aşa, El nu ar fi trimis nici un proroc. Dar când Dumnezeu face ceva, atunci El trimite prorocul Său. Şi noi suntem mulţumitori pentru că El l-a trimis pe fratele Branham.
În acest timp este un necaz mare. Mulţi spun că ei cred ceea ce a spus fratele Branham, mulţi spun că sunt cu mesajul. Sunt peste 30 de direcţii branhamiste, astăzi, care spun că revenirea Domnului şi răpirea a avut loc, până la aceia care spun că fratele Branham ar fi fost Isus. Şi tot timpul este vorba despre mesajul fratelui Branham.
Trebuie să vă spun un lucru: fratele Branham nu a avut nici un mesaj. Nu există nici un mesaj al fratelui Branham. De fiecare dată, el a spus: “Eu nu ştiu ce să predic”. Dar există un mesaj al lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim atenţi astăzi la acest mesaj. Dacă noi avem mesajul lui Dumnezeu, acesta este fundamentul nostru, acesta este drumul, acesta este adevărul, iar la sfârşit este şi viaţă.
Suntem mulţumitori Domnului că El a putut folosi un om care a fost atât de smerit şi a spus doar ceea ce a trebuit să spună, fiind în voia lui Dumnezeu. Dacă noi recunoaştem acest lucru, atunci putem recunoaşte că este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este vorba despre un om, nu despre un frate, ci este vorba de Dumnezeu şi de Cuvântul Său pentru acest timp.
Suntem mulţumitori şi pentru un frate Frank, care poartă acest Cuvânt în smerenie în toată lumea, şi suntem mulţumitori pentru fiecare frate care rămâne în adevăr.
Aş dori să citesc câteva versete din Scriptură. Este important să vedem despre ce este vorba. Mai întâi citesc din Deuteronom, capitolul 32. Aici, viaţa lui Moise este spre sfârşit, iar la sfârşitul vieţii sale, el a vorbit din nou poporului şi a strigat cu un strigăt de disperare în mijlocul poporului.
Deuteronom 32:46: “El le-a zis: “Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi. Să le porunciţi copiilor voştri să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.” Vă rog să ascultaţi ! În versetul 46 este scris: “Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi, este viaţa voastră. Şi prin aceasta vă veţi lungii zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpânire după ce veţi trece Iordanul.”.
Vedeţi? Moise a fost un om simplu. Dumnezeu a avut un plan cu el, a avut ceva de lucru cu el, iar slujba lui a fost o slujbă imensă. El a trebuit să scoată poporul din robie - el a avut această prioritate. Poporul a fost neascultător tot timpul, a fost tot timpul împietrit, dar Dumnezeu nu a schimbat planul Său. Când poporul a ascultat, i-a mers bine, dar dacă nu a ascultat, i-a mers rău. A fost tot timpul voia Domnului, pentru că a fost un proroc care i-a condus tot timpul mai departe. Iar la sfârşitul vieţii lui, el a spus că “nu este un cuvânt fără însemnătate pentru voi, ci este viaţa voastră”. Fără acest cuvânt, poporul ar fi fost pierdut.
Vedeţi? În Noul Testament este exact acelaşi lucru. La început, Isus a spus: “Eu sunt Cuvântul.” Aşa este scris în Evanghelie: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… şi Cuvântul a devenit trup.” Iar acest Cuvânt devenit trup putea să spună: “Eu sunt adevărul, Eu sunt viaţa.” Iar dacă noi dorim să avem această viaţă, trebuie să fim atenţi la acest Cuvânt.
Pentru mine este un gând puternic de fiecare dată… Deseori vorbim de Vechiul Testament, dar, de fapt, nu este vechi, căci acest cuvânt din Deuteronom a avut valabilitate atunci, pentru Moise, dar pentru noi înseamnă exact acelaşi lucru, astăzi – nu mai puţin şi nu mai mult. Astăzi este o strigare şi pentru noi: “Luaţi în inimă toate cuvintele pe care astăzi le auziţi, căci nu sunt fără însemnătate pentru voi, ci sunt viaţa voastră.”
Noi trebuie să înţelegem acest lucru, chiar în acest timp în care noi ştim că suntem la sfârşitul timpului de sfârşit. Noi cunoaştem planul lui Dumnezeu. Eu ştiu că voi cunoaşteţi acest lucru, dar aş dori să îl repet: o zi este ca o mie de ani la Dumnezeu; aceasta este confirmarea. De la Adam la Avraam au fost două mii de ani, de la Avraam la Isus au fost două mii de ani şi de la Isus până acum sunt două mii de ani. Şi noi vorbim de timpul de sfârşit, vorbim de sfârşitul timpului de sfârşit, dar, iubiţi fraţi şi surori, nu putem vorbi doar de sfârşitul timpului de sfârşit ca de un lucru care este încă foarte departe. Dacă noi vorbim acum despre timpul sfârşitului de sfârşit, trebuie să înţelegem că vorbim despre ceea ce se întâmplă astăzi.
Aş dori să vorbesc şi despre evenimentele care s-au întâmplat în 11 septembrie în Statele Unite. A fost un atac terorist, iar dacă ascultăm actualităţile şi citim în ziare, observăm că în fiecare zi trăim cu teroare. Ne uităm în Orientul Apropiat: nu există nici o zi fără atentat terorist. Privim în toată lumea: peste tot, în fiecare zi, terorişti. Dar ceea ce s-a întâmplat în 11 septembrie nu a fost doar ceva, ci a fost ceva din partea lui Dumnezeu. Ce se întâmplă acum nu este doar o situaţie între America şi Afganistan, unde americanii cred că acolo este adevăratul terorism, ci este vorba despre un război duhovnicesc.
Eu am urmărit aceste evenimente foarte exact, pe toate programele de pe pământul acesta, în limbile engleză, germană… Un jurnalist de la un program american a spus o propoziţie care este cuvânt cu cuvânt în mintea mea, pentru că m-a lovit ca un fulger. Jurnalistul a spus: “Acum a început apocalipsa.” Atunci eu am spus: “Dacă ai ştii tu ce ai spus acum!” Sau el este creştin şi nu a recunoscut acest lucru, sau nu ştia ce spune.
Dar dacă noi luăm această propoziţie: “Acum a început apocalipsa”, putem vedea că s-a întâmplat ceva care este fondat în Scriptură. Dacă noi vedem ce viziuni a avut fratele Branham, a fost a şaptea viziune… Dacă ne întoarcem la 11 septembrie, au căzut doar două blocuri, numai două… şi până astăzi lucrează ca să ducă dărâmăturile de acolo. Am citit în avion, într-un ziar, că va mai dura încă un an până să ducă toate dărâmăturile de acolo. Dar ce a văzut fratele Branham? El a văzut toată America prăbuşită. Şi dacă noi recunoaştem toate aceste lucruri, acestea sunt semnele timpului de sfârşit. Aceste lucruri să nu ne înfricoşeze. Eu nu am venit aici să vă înfricoşez. Este o bucurie pentru noi toţi dacă vedem aceste lucruri, pentru că noi recunoaştem şi vedem că se împlineşte Scriptura. Acum noi nu vorbim doar de ceva, ci noi suntem în timpul în care se împlinesc lucrurile care sunt scrise aici. Noi vedem că aceasta este împlinirea profeţiei biblice. Ce ne trebuie mai mult? Doar să trăim să vedem cum se împlineşte ceea ce a făgăduit Dumnezeu.
De aceea, este foarte important să luăm Cuvântul pentru timpul nostru la inimă, să nu adăugăm şi să nu luăm nimic din Cuvânt. Eu vă mai spun încă o dată: nu vă lăsaţi duşi în rătăcire. Este scris în Noul Testament că mulţi vor veni cu ideile lor, dar nu vor putea sta în picioare înaintea lui Dumnezeu. Numai cine rămâne pe acest fundament, cine ia acest Cuvânt pentru el însuşi, el va vedea împlinirea făgăduinţei şi pentru el viaţa veşnică va deveni realitate.
Aş dori să citesc din Psalmul 107 doar o mică parte - Psalmul 107:7: “Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană şi erau lângă porţile morţii.”
Aş dori să ne oprim aici. Ei s-au îmbolnăvit din cauza vieţii păcătoase. Vedeţi? Este scris în Evanghelia lui Ioan: “Ce este păcatul adevărat?” “Păcatul este că ei nu cred în Mine.” Şi aici, psalmistul spune: “Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană.” Şi dacă aceasta este situaţia, putem vedea ce se întâmplă în versetul 18: “Sufletul lor se dezgustase de orice hrană”.
Dacă un om nu doreşte această hrană duhovnicească, atunci este în faţa porţilor morţii. Dar într-o bună zi a venit Domnul, a vorbit cu tine şi cu mine şi atunci s-a întâmplat ceea ce este scris în versetul 19: “Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.” Laudă Domnului! I-a izbăvit din necazurile lor! Şi cum i-a izbăvit? În versetul următor este scris: “A trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit.”
Vedeţi? Deja în Vechiul Testament psalmistul a recunoscut prin harul lui Dumnezeu cum poate fi mântuit un om: “EL a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat din groapă”.
Iubiţi fraţi şi surori, astăzi Dumnezeu a trimis Cuvântul Său. Noi am devenit astăzi sănătoşi. EL ne-a scăpat de la moarte. Este un Cuvânt evanghelistic, dar este fundamentul nostru. Trebuie să fim fondaţi pe acest Cuvânt, altfel nu putem intra în veşnicie. Iar dacă noi înţelegem ce vrea Dumnezeu să facă, trebuie să ne uităm ce s-a întâmplat la început! În Genesa 1, El a făcut pe om după chipul Său; după chipul său l-a făcut. El a avut părtăşie cu Dumnezeu şi Dumnezeu a avut părtăşie cu oamenii. Ei mergeau împreună în grădina Eden şi a fost cu adevărat o unitate, până când omul a început să gândească el însuşi. Când satan a spus Evei: ”Cu adevărat a spus Dumnezeu aşa ceva?” Dacă Eva ar fi fost cu adevărat aliniată la Cuvânt, ar fi spus: “Taci! Eu cunosc altceva”. Dar ea a început să se gândească: “Nu are el poate dreptate? Poate satan are puţină dreptate”. Şi acesta a fost dezastrul ei. Acolo a început despărţirea de Dumnezeu. Omul nu a mai fost în unitate cu Dumnezeu, pentru că omul era acum în unitate cu satana.
Aceasta a fost dragostea lui Dumnezeu pentru noi, că El nu a lăsat această zi de despărţire pentru veşnicie! Acesta este motivul pentru care noi a trebuit să fim mântuiţi. EL a vrut să deschidă din nou calea pentru ca omul să vină la Dumnezeu. O vedem cu cei doi zachei (tâlhari). Pe cruce, unul batjocorea, iar celălalt a spus: “Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta, adu-ţi aminte de mine!” Şi în acel moment s-a deschis paradisul, când Isus a spus: “Adevărat, adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Aceasta a fost deschiderea unde omul a avut din nou intrare la Dumnezeu. Şi acest drum este încă deschis până astăzi. De ce? Pentru că Dumnezeu vrea ca omul să găsească din nou acel “acasă”, să vină iarăşi în părtăşie cu Dumnezeu, să vină din nou în chipul de la început. De aceea, acesta este motivul pentru care Isus a spus: “Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea”, pentru că acesta este drumul înapoi la Dumnezeu, înapoi în prezenţa Sa, înapoi în chipul Său. Şi aceasta este voinţa lui Dumnezeu: când El revine, El nu ia orice, ci numai pe aceia care au fost transformaţi după chipul Său.
Aş dori să citesc din Psalmul 40:6: “TU nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: “Iată-Mă că vin! - în sulul cărţii este scris despre mine - vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi legea Ta este în fundul inimii mele.”
Vedeţi? Psalmistul a spus aici un lucru foarte important. Noi trebuie să ne închipuim acest lucru. “TU nu doreşti nici jertfă şi nici dar de mâncare”. Dar Dumnezeu a rânduit aceste jertfe, El a rânduit toate aceste legi. Şi psalmistul a putut spune: “La aceste legi, Tu nu ai găsit nici o plăcere. În ce îţi găseşti tu plăcerea, este ca omul să aibă urechi deschise să asculte.”
Dacă citim a doua parte a versetului 6: “Nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis…” Vedeţi? Psalmistul a recunoscu că nu este vorba de nişte legi exterioare, ci este vorba despre situaţia noastră interioară. Şi el a ştiut de la Dumnezeu că “în acea carte este scris despre Mine.” Şi noi avem acelaşi lucru astăzi.
Aşa cum a fost scris mai demult în acel pergament, aşa este scris acum în acest Cuvânt. Şi ce este scris? Noi citim aici în versetul 8: “Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi legea Ta este în fundul inimii mele.”
Este vorba despre gândul că Dumnezeu ne-a dat o lege nu numai să facem după ea în exterior, căci dacă asta ar ajunge, atunci fiecare care ţine Scriptura în mână, ar fi mântuit. Catolicii au Biblia aceasta în mână, martorii lui Iehova şi toate aceste biserici, toţi au această Carte în mână. Dar ce a spus Pavel? Am putea citi toată Scriptura, am putea face ceea ce este scris aici, după literă, dar noi suntem morţi, pentru că litera omoară. Dar dacă noi avem Duhul, dacă avem Duhul lui Dumnezeu, aceasta este viaţa. Noi nu urmăm doar o literă, ci doar dacă noi înţelegem ceea ce vrea litera să ne spună.
Aş dori să citesc din Evanghelia lui Luca, capitolul 8. Isus spune aici aceste cuvinte puternice… versetul 18: “Luaţi seama la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.” ; “Luaţi seama la felul cum ascultaţi”, nu doar să ascultaţi, ci cum ascultaţi. Dacă noi ascultăm aşa cum vrea Duhul, ni se va mai da şi vom intra din adevăr în adevăr, din claritate în claritate. Chiar dacă în acest moment nu înţelegem totul, dar Duhul o va descoperi. Este important ca noi să mergem pe acest drum. Aceasta este viaţa, dar în partea cealaltă este scris: “dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are”.
Iubiţi fraţi şi surori, este cea mai mare înşelăciune, cea mai mare tristeţe pe care o poate trăi un om: să ai o viaţă şi să crezi că “Eu am Cuvântul, eu am Cuvântul! Eu am mesajul, eu am mesajul!”, dar ei nu o înţeleg prin Duhul; i se va lua şi ceea ce i se pare că are. Acesta este un lucru foarte periculos.
Trebuie să recunoşti acest mesaj aşa cum îţi este descoperit, pentru că Cuvântul a fost dat şi Cuvântul este în această lume. Trebuie să ascultăm strigătul disperării: “Doamne, descoperă-mi Tu Cuvântul Tău, pentru ca eu să cred exact aşa cum vrei Tu!”
În Noul Testament este scris că o grupare de oameni au stat în faţa Domnului: “Nu am făcut noi în Numele Tău…? Nu în Numele Tău am făcut-o? Am făcut semne, am făcut minuni!” Ce a spus Domnul? “Plecaţi de la Mine, voi oameni ai fărădelegii. EU nu vă cunosc!” Dar ei s-au fondat pe Numele Domnului.
Aceasta este grupa care spune că ei au ceva, iar ceea ce cred ei că au, li se va lua. Dar, laudă Domnului că noi aparţinem de cei care au şi cărora li se va mai şi da, pe deasupra!
Aş dori să citesc din Romani 1:28. Pavel spune aici aceste cuvinte foarte aspre. “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor”, pentru că nu au ascultat aşa cum trebuie, ci au făcut ce au dorit ei. Ei au făcut ceea ce au crezut ei că este bine, iar asta a fost o piedică pentru ei. Aceasta a fost moartea lor.
Iubiţi fraţi şi surori, avem această mare făgăduinţă: “Veniţi la Mine voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi mângâia!” Acest lucru nu este doar după trup, ci merge şi în suflet, merge şi în inimă. Veniţi la Domnul!
Şi eu o spun de fiecare dată: nu este important de câţi ani eşti tu credincios. Asta am ascultat-o de foarte multe ori. Mie mi-a fost spus: “O, eu sunt de 27 de ani credincios!” Nu are nici o însemnătate. Poţi să fii de o săptămână şi să ştii mai mult decât unul care este de mai mult timp. Nu este important de cât timp eşti acolo, ci este important cum crezi tu. Asta este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. EL ne-a dat Cuvântul Său, pentru ca noi să ne întoarcem înapoi în prezenţa Sa şi să rămânem acolo.
Aş dori să mai citesc din Filipeni 2:5: “Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus”. Aici, Pavel a spus un lucru puternic: “Să aveţi în voi gândul acesta care era în Hristos Isus.” Dacă Hristos a avut un gând, acelaşi gând trebuie să fie şi în noi. Verserul 6: “EL, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi, n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.”
Domnul nostru a făcut posibil acest har mare. EL nu a cerut de la noi să devenim dintr-o dată aşa cum este El. Prima dată, El a devenit aşa cum suntem noi, pentru ca noi să avem părtăşie cu El, pentru ca El să ne fie un exemplu. Acest lucru, nouă trebuie să ne dea o speranţă, ca să mergem pe acest drum pe care El a mers mai întâi.
Aş dori să citesc mai departe din 1 Petru 5:6: “Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” Petru a spus-o credincioşilor din biserica lui: “Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu.”
Iubiţi fraţi şi surori, este mesajul pentru acest timp. Am primit învăţătura, noi cunoaştem Cuvântul. Dar acum vine satana şi ne încearcă ca şi pe Eva, spunând: “S-ar putea să fie şi lucrul acesta corect”. Dacă noi facem acest lucru, deja suntem la distanţă faţă de Dumnezeu, suntem deja pe un drum străin.
Fratele Branham a spus un cuvânt: “Dacă cineva are o sută de descoperiri şi 99% sunt corecte iar un procent este pe dos, cele 99 le puteţi da la o parte.” Dumnezeu nu este unul care doreşte 95 de procente din partea unui copil, Dumnezeu nu doreşte copii de 98 de procente, ci El vrea copii de o sută de procente! Trebuie să mergem tot drumul.
De aceea, Petru spune aici: “Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu.” Mâna puternică a lui Dumnezeu este în acest Cuvânt. Dacă noi ne smerim sub acest Cuvânt, atunci Domnul nostru ne poate ridica pe acest Cuvânt. Acesta este fundamentul nostru. Aici el spune mai departe: “… pentru ca la vremea Lui să vă înalţe”.
Această înălţare este compusă din răpire. Suntem încă în lumea aceasta; trebuie să fim smeriţi sub mâna tare a lui Dumnezeu, trebuie să ne mai aplecăm sub acest Cuvânt. Dar, iubiţi fraţi şi surori, va veni ziua, va veni ora, iar atunci El ne va ridica. Iar când El o face, atunci acesta va fi sfârşitul drumului nostru pe acest pământ. Atunci nu trebuie să vină nici un frate, nici o direcţie de credinţă ca să spună: “Noi o avem deja astăzi. Trebuie să vii la noi şi îţi va merge mai bine”. Atât timp cât Cuvântul spune că noi trebuie să ne smerim sub Cuvânt până El vine, trebuie să facem acest lucru, chiar dacă îţi convine sau nu. Dar este singurul drum pentru ca să fii într-o bună zi la El.
Aş dori să citesc din Efeseni 4. Aici, Pavel spune nişte cuvinte puternice. Versetele 23 şi 24: “şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” Este cu adevărat aşa. Toată învăţătura, toată lucrarea lui Dumnezeu are doar un singur scop: noi să fin transformaţi după chipul Său. Acesta este un lucru puternic
Câteodată noi ne întrebăm: “Este posibil aşa ceva? Pot să fac eu aşa ceva? Eu sunt foarte slab”. Cineva a spus asta: “Tu cunoşti Scriptura pe de rost”. Mai întâi, eu am spus: “Nu este adevărat. Tot timpul eu trebuie să caut. Dar eu citesc Scriptura.” Fiecare dintre noi ştie să citească. Fiecare poate citi Scriptura şi dacă se lasă condus de Duhul, atunci nu este important cine este, ci el trebuie să o facă. Nu este important dacă este sau nu posibil.
Aş dori să spun un gând. Aş dori să citesc din Geneza 18:17: “Atunci Domnul a zis: “Să ascund eu oare de Avraam ce am să fac?… Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.” Acesta este Cuvântul Domnului. EL a spus: “Să nu descopăr lui Moise ce doresc Eu să fac?” Această întrebare s-a pus şi astăzi: “Să nu descopăr Eu Miresei ce am de gând să fac?” EL a făcut-o, El a vorbit, aşa cum a vorbit aici lui Avraam.
Aş dori să citesc versetul 23: “Avraam s-a apropiat şi a zis: “Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii sunt 50 de oameni buni. Îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acesta din pricina celor 50 de oameni buni?” Dumnezeu a avut acest gând să-i descopere lui Avraam despre ce este vorba în planul Său. Dar El a dorit să distrugă acel oraş. Era vorba despre Sodoma şi Gomora. Şi Avraam a avut această dorinţă în sufletul său: “Dacă acolo mai este un suflet bun, vrei să distrugi totul?” Şi Dumnezeu a dăruit har. Acest lucru îl face şi astăzi.
Dacă noi ne uităm în lume, de multe ori ne întrebăm: “Doamne, cât timp vei mai accepta aceste lucruri?” Mai rău nici nu poate fi. Dar noi să nu gândim aşa. Trebuie să gândim aşa cum a gândit şi Avraam: “Doamne, dacă mai este un om bun care trebuie chemat afară, dă posibilitate de vorbire şi lasă ca harul Tău să conducă.” Aceasta este o mare bucurie. Domnul nu vine înainte ca ultimul suflet să fi ieşit afară.
Nu a fost imposibil. Avraam putea vorbi cu Dumnezeu. Ar fi putut face şi o afacere cu El. Deci, el s-a târguit cu Dumnezeu, iar Dumnezeu a acceptat acest lucru. De ce a făcut-o El? Pentru că Avraam a fost în gândirea şi în voia Domnului. Avraam ştia exact ceea ce voia Dumnezeu să facă, iar Dumnezeu a ştiut că Avraam a fost corect în inima lui.
Aş dori să citesc din Numeri. Este un gând puternic. Numeri 24 – aici este vorba despre istoria poporului Israel care a ieşit afară din prizonierat şi a intrat în ţara făgăduită. Şi ce au făcut ei? Au început să practice din nou idolatrie. Din cauza timpului nu voi citi tot. Voi puteţi citi de la capitolul 25:1. Eu citesc doar versetul 1: “Israel locuia în Sitim, şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.” Mai departe este scris cum Dumnezeu S-a supărat şi i-a pedepsit. În versetul 6 este scris: “Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa cortului întâlnirii. La vederea acestor lucruri, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână; s-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi, atât pe bărbatul acela din Israel cât şi pe femeia aceea, şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel - douăzeci de mii au murit loviţi de urgia aceea.”
Poporul practica deja idolatria. Idolatrie înseamnă să fugi după nişte lucruri amestecate: pământeşte - dacă un bărbat merge la o femeie, sau invers, duhovniceşte este când un bărbat merge de la Cuvântul adevărat la o învăţătură. Acesta este un lucru pe care Dumnezeu nu-l iartă. Noi putem citi toată Scriptura; ceea ce Dumnezeu a pedepsit cel mai aspru întotdeauna, a fost curvia spirituală - şi pământeşte şi duhovniceşte.
Este un adevăr dumnezeiesc. Dar acolo a fost un bărbat - acest Fineas - şi el a fost inclus în această pedeapsă. Dar el, nu numai că a plâns, dar a şi vrut să facă ceva. El a avut ceva în inimă. Când a văzut că un israelit a venit şi a făcut această urâciune, a luat o suliţă şi i-a ucis pe amândoi. Acesta a fost focul pe care Fineas l-a avut în el.
Vedeţi ce spune Dumnezeu în versetul 10? “Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: “Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea, de la copiii lui Israel, prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor;…” Este un gând puternic. Fineas avea ceva în inima lui, care era în voia lui Dumnezeu. Era după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a depus mărturie: “De aceea am luat mânia mea, pentru că Fineas are aceeaşi râvnă ca şi a Mea.”
Iubiţi fraţi şi surori, situaţia aceasta este exact aşa şi pentru noi astăzi. Dumnezeu poate să facă ceva în mijlocul nostru, numai dacă avem exact aceeaşi natură ca şi El. Atunci El poate lucra în mijlocul nostru, dacă avem exact aceeaşi râvnă ca şi a Lui. EL are râvnă pentru poporul Său, pentru Mireasa Lui.
Aşa cum pământeşte un bărbat tânăr îi face curte unei femei – el face totul pentru ea. Să facă curte unei femei care nu face nimic, nici un semn? Un bărbat tânăr ar spune: “Stai jos şi rămâi acolo!” Atunci nu se întâmplă nimic. Dar dacă este o reacţie de la mireasă, atunci acolo se întâmplă ceva. Exact aşa este duhovniceşte. EL are râvnă pentru noi; El poate face ceva cu noi, dacă avem exact aceeaşi râvnă. Dar nu ceva de la noi, ci ceea ce Dumnezeu a scris în acest Cuvânt. Dacă noi facem ceea ce Dumnezeu vrea cu Cuvântul Său, aşa cum Dumnezeu a spus-o aici: “Fineas avea aceeaşi râvnă ca şi a Mea.”
Şi El spune astăzi: “Biserica Mireasă trebuie să aibă exact aceeaşi râvnă ca şi a Mea.” Atunci se întâmplă ceva. EL se poate descoperi în mijlocul nostru.
Mai am un exemplu - citesc din 2 Cronici. Am putea citi multe lucruri aici, dar, din cauza timpului, fac o legătură. Dar citiţi odată aceste lucruri, chiar dacă sunt scrise în Vechiul Testament! Eu mai spun o dată: Vechiul Testament nu este vechi pentru mine; este actual şi pentru astăzi.
Aici, Solomon a construit templul lui Dumnezeu; l-a construit exact aşa cum Dumnezeu a rânduit. EL a spus cât de lung, cât de lat, cât de înalt, câţi stâlpi trebuiau să fie acolo. Solomon nu s-a dus să spună: “Ascultă aici, templul ăsta este prea lung; aici nu se potriveşte pentru că este prea lat…” El nici nu a spus: “Prea mulţi stâlpi. Mai puţini ar fi mai bine.” Solomon l-a construit exact aşa cum Dumnezeu a vrut. El nu a discutat, el nu a întrebat, ci el a făcut ceea ce Dumnezeu i-a spus să facă; şi aşa s-a clădit acest templu.
Şi aici citim în capitolul 6 – voi puteţi citi acest capitol; Solomon a închinat acest templu Domnului. Aş dori să citesc doar două-trei versete din 2 Cronici 6, versetul 18: “Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această casă, pe care am zidit-o eu!” Să rămânem puţin aici! Solomon a făcut exact ceea ce i-a spus Dumnezeu; a construit templul exact aşa, şi totuşi el a ştiut că Dumnezeu este duh, că El este prezent peste tot şi Atotputernic. Şi atunci Solomon s-a întrebat: “Cum să locuiască Dumnezeu în această casă?” El a fost atât de smerit ca să nu se prezinte el în faţă şi să spună: “Uite ce am făcut eu acolo!”, ci el a întrebat: “Dumnezeule, eu Ţi-am construit ceva. Cum poţi Tu să locuieşti acolo? TU eşti mult mai mare”. Şi noi putem transpune aceasta în situaţia de astăzi.
Dragi fraţi şi surori, cine sunt eu? De ce m-a chemat Dumnezeu pe mine afară? Cine eşti tu, pentru că Dumnezeu te-a chemat exact pe tine afară? Ar fi putut lua pe altcineva. Eu sunt foarte rău, dar Dumnezeu te-a ales pe tine şi pe mine; a fost voia Lui. Iar dacă facem voia Lui, atunci el va confirma în viaţa noastră lucrul acesta. Asta Solomon a spus-o mai departe, în versetul 20: “Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!”
Iubiţi fraţi şi surori, nu ştiu cum vă merge vouă, dar dacă noi recunoaştem acest lucru, că noi sunt slab şi păcătos, însă El m-a ales pe mine pentru ca Numele Său să locuiască în mine; EL a făgăduit acest lucru. Dar ce se întâmplă în noi? Putem doar să-L lăudăm şi să-I mulţumim. Să-I dăm lui cinstea şi să spunem: “Doamne!…”
Ce s-a întâmplat? Când Solomon a fost gata cu rugăciunea, citim în capitolul 7, versetul 1: “Când şi-a isprăvit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa. Preoţii nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului!”
Ce a spus Pavel în Noul Testament? “Nu ştiţi că voi sunteţi un templu al lui Dumnezeu?”
Iubiţi fraţi şi surori, dacă noi suntem un templu al Domnului, ce trebuie să facem pentru ca slava Lui să se descopere în noi? Trebuie să ne ţinem de Cuvântul Său şi trebuie să facem exact aşa cum a făcut Solomon, nu să discutăm despre Cuvânt, nu să adăugăm ceva şi să scoatem ceva, ci să luăm Cuvântul aşa cum El ni-l dă, să-l acceptăm şi să lucrăm după Cuvântul Lui. Iar apoi El a făgăduit… eu citesc cuvintele lui Solomon – eu am nevoie de ele astăzi - capitolul 6, versetul 20: “Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta.” Iubiţi fraţi şi surori, eu voi lua acum un cuvânt care nu este scris aici, dar este corect, conform făgăduinţei. Şi eu spun, fără să distrug Scriptura; eu o voi citi de aici. “Lasă ca ochii Tăi să fie deschişi zi şi noapte peste noi.” Noi suntem Templul lui Dumnezeu. Noi avem dreptul să ne numim templu. De aceea, avem dreptul să spunem: “Lasă ca ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste noi.”
EL ne-a dat făgăduinţa: “Eu voi fi cu voi toate zilele, până la sfârşitul veacului”, pentru ca slava Lui să se descopere în mijlocul nostru. EL vrea să fie cu noi.
Iubiţi fraţi şi surori, nu este un Cuvânt gol, nu este cuvântul unui om, ci este Cuvântul lui Dumnezeu, iar ceea ce El a făgăduit, o va şi împlini. EL vrea să descopere slava Sa în mijlocul nostru. Cum o va face El… este scris în capitolul 7: slava lui Dumnezeu s-a coborât aşa de puternic, că tot templul a fost umplut; aşa de tare, că nici preoţii nu mai puteau intra înăuntru, pentru că slava lui Dumnezeu era înăuntru. Şi preoţii erau puşi în slujbă de Dumnezeu; ei aveau însărcinare de la Dumnezeu, dar nici ei nu mai puteau intra înăuntru.
Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Dacă Dumnezeu este în noi, dacă slava Lui este în noi, gândurile noastre, cu cât sunt mai bune, cu atât nu au nici o şansă. Chiar dacă în inima ta este un gând foarte bun, chiar dacă noi suntem cât se poate de credincioşi, chiar dacă stăm cât de mult pe acest drum, gândurile personale nu au nici o şansă pe acest drum. De ce? Pentru că slava lui Dumnezeu este acolo.
Dacă noi vedem aceste lucruri, putem înţelege ceea ce a spus Pavel: “Acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Atunci nu mai trăim pentru noi înşine. Pavel spune într-un alt loc: “Eu trebuie să scad, pentru ca El să poată creşte”. Dumnezeu nu se va uni niciodată cu umanitatea (latura umană). Dacă El vrea să se descopere, atunci partea cealaltă trebuie să scadă. Ori ne prezentăm pe noi înşine, iar atunci Dumnezeu va fi pus la o parte, sau noi Îl lăsăm pe Dumnezeu să crească, iar atunci “eu-l” nostru trebuie să dispară.
Acesta este procesul în care noi ne aflăm astăzi; se întâmplă acum, astăzi. Dumnezeu ne vrea; El vrea să ne pună în acest Cuvânt. EL vrea să ne ajute ca “eu-l” nostru să moară, pentru ca El să se poată descoperi în noi. EL vrea ca noi să ne apropiem de El; EL vrea ca noi să ne apropiem de prezenţa Lui, iar prezenţa Lui este slava. Vedeţi? Domnul în noi şi noi în El. Ce ni se poate întâmpla? Dacă suntem în dragostea lui Dumnezeu, nici o putere din lumea aceasta nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu.
Dar, încă un lucru care aparţine de asta: trebuie să luăm Cuvântul aşa cum l-a dat El; nu să vorbim de un mesaj al fratelui Branham, nu despre păreri şi învăţături personale.
Eu vă dau un exemplu şi o spun cu durere: nu vrem să facem o discuţie lungă din asta, dar este un lucru trist că pe tot pământul, nu numai aici, ci şi în Elveţia, în Germania, în America, peste tot este vorba despre această învăţătură a tunetelor. Se proclamă ceva ce Dumnezeu niciodată nu a spus-o. Dar oamenii sunt de părere că Dumnezeu ar fi spus-o. Au făcut dogmele şi denominaţiile lor. Nu vrem să judecăm pe un om. Trebuie să punem adevărul pe sfeşnic. Şi adevărul este că Dumnezeu doreşte să se descopere în mijlocul nostru; El vrea să facă ceva nou cu noi.
Iubiţi fraţi şi surori, noi să nu fim o piedică în calea Lui, ci să ne smerim sub Cuvântul Său.
Aş mai dori să citesc două-trei versete care sunt în legătură cu timpul de sfârşit – ce se va mai întâmpla. Aş dori să citesc din 1 Petru, capitolul 1, citesc de la versetul 5: “Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” Amin!
Petru a spus-o acum două mii de ani, pentru ca să fie descoperită în timpul de sfârşit. Trăim noi acum în timpul de sfârşit? Amin! Ne-a descoperit Dumnezeu acest Cuvânt? Amin! Deci este un Cuvânt pentru noi astăzi.
În versetul 6 este scris: “În ea, voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Hristos.”
Realitatea credinţei noastre trebuie să se descopere; nu numai să vorbim despre ea, nu numai să vorbim de timpul de sfârşit – cum am spus-o – trebuie să fim o parte din acest timp de sfârşit. Nu ca să spună Pavel aşa cum a spus-o atunci: “Nu să cercetez cuvintele voastre mari, ci să văd adevărul în ele.”
În versetul 8 este scris: “Pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită.” Ce este scris în versetul 9? “pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.” Aceasta este ţinta.
Iubiţi fraţi şi surori, eu aşa simt şi o spun peste tot unde mă duc, că este vorba despre un punct important astăzi: noi să înţelegem în ce timp trăim noi astăzi. Nu mai este timp să luăm toate învăţăturile la rând; voi ştiţi cum este cu botezul, cu dumnezeirea şi cu toate acestea. Acesta este începutul, dar acum noi suntem la sfârşit, şi sfârşitul este ca noi nu numai să acceptăm învăţătura, ci ca Dumnezeu să vorbească cu noi şi El să ne poată striga: “Vino în sfârşit în starea în care Eu te vreau!”
Cum am spus deja la început, nu să vorbim doar de timpul sfârşitului de sfârşit, ci ceea ce a fost făgăduit pentru timpul de sfârşit, să acceptăm să se împlinească în vieţile noastre.
În 1 Corinteni capitolul 1, citesc de la versetul 7: “aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.”; “aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar…” Nu suntem lipsiţi de nimic. Dumnezeu ne-a dăruit totul şi noi avem nevoie de acest lucru în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. O facem noi cu toţii? Aşteptăm noi, cu adevărat, revenirea Domnului nostru Isus Hristos? Dacă este aşa, atunci noi trebuie să înţelegem că tot ce El a făgăduit pentru acest timp, a descoperit-o; trebuie să devină realitate în noi.
În versetul 9 este scris: “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.”
Vedeţi? Suntem într-o părtăşie cu Domnul; suntem într-o părtăşie în slava Sa. Noi avem nevoie de învăţătură. Trebuie să fie trimisă o strigare în inima noastră. Trebuie ca noi, ca templu al lui Dumnezeu, să fim aşa de curăţiţi, încât slava Sa să se descopere în totalitate. Cum se poate întâmpla? Dacă noi lăsăm deoparte toate gândurile noastre, toate părerile noastre să le lăsăm la o parte şi să facem ceea ce El doreşte să facem.
Iubiţi fraţi şi surori, nimic nu este mai puternic decât atunci când fraţii sunt într-o unitate desăvârşită. Şi cum este posibilă această unitate? Nu dacă noi discutăm unii cu alţii şi spunem: “Eu am dreptate, tu ai dreptate, în stânga şi în dreapta”, ci când Duhul lui Dumnezeu ne descoperă Cuvântul Său, când noi suntem în părtăşie cu El prin Duhul lui Dumnezeu. Atunci voi puteţi fi aici şi eu în Elveţia sau oriunde; voi vă puteţi aduna aici şi noi în Elveţia, iar noi, ca oameni, avem limbi diferite, dar Dumnezeu are totuşi o limbă: limba Lui. Şi El ne-a învăţat această limbă şi de aceea noi o putem înţelege. În această unitate dumnezeiască vom fi zidiţi până la sfârşit şi atunci noi putem spune: “Noi avem părtăşie cu Domnul şi Dumnezeu a vorbit cu mine.” Nu prin predicator!
De fiecare dată eu o repet: poate nu ne vom mai revedea niciodată pe pământ; luni eu voi pleca acasă la mine. La ce ar ajuta dacă eu v-aş da ceva… Eu mă duc, apoi nu mai este nimic. Dacă noi avem părtăşie în Duhul, atunci noi suntem legaţi, chiar dacă eu sunt în Elveţia. Şi eu ştiu că Biserica lui Dumnezeu este chemată afară şi noi ştim că într-o bună zi vom fi împreună, la sfârşitul drumului nostru de credinţă. Atunci va fi descoperită Mireasa. Domnul să ne dăruiască harul, să ne dea curaj şi putere să stăm pe Cuvântul Său. Nu să avem discuţii, ci să ne lăsăm călăuziţi, să fim smeriţi, pentru ca El să ne înalţe la timpul potrivit. Pe noi toţi să ne binecuvânteze din bogăţia harului Său. Amin!
Aş dori să ne rugăm cu toţii împreună, dacă îmi daţi voie.
Credinciosule Dumnezeu din cer, Îţi mulţumim pentru această oră în care suntem adunaţi în Cuvântul Tău. Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău, Doamne! Este Cuvântul Tău şi noi l-am auzit. Eu te rog, Doamne, ia tot ce ar putea distruge părtăşia dintre Tine şi noi, ia la o parte totul şi fă din noi vase; toarnă în noi ceea ce Tu doreşti să torni. Eu Te rog, Doamne, mergi prin rândurile noastre, binecuvântează pe fiecare dintre noi, vindecă pe fiecare, dă curaj peste tot unde lipseşte, răspunde întrebărilor, unde sunt, ia-ne în toată puterea Ta, Doamne! Noi Te lăudăm şi Te cinstim pentru ceea ce Tu faci în acest timp.
Doamne, eu te rog binecuvântează surorile şi fraţii mei, binecuvântează pe toţi fraţii slujitori din toată România, din toată lumea. Da, Doamne, binecuvântează Mireasa Ta! Doamne, noi Îţi mulţumim căci Cuvântul Tău este realitate, că Tu chemi Mireasa Ta afară din toate popoarele şi naţiunile. Doamne, eu Te rog, binecuvântează-ne acum şi când ne vom despărţi. Dă-ne putere să ţinem de Cuvântul tău, să nu fim duşi în rătăcire. Doamne, condu-ne şi călăuzeşte-ne pe drumul Tău, până în acea oră despre care Tu ai spus: “Eu voi veni şi vă voi lua”. Cinste şi laudă Numelui Tău în Numele Domnului Isus Hristos. Aleluia! Amin!
Domnul să vă binecuvânteze!