Ați decis cine va câștiga noul război ideologic?

Președintele Comisiei Europene tocmai a informat Parlamentul European că UE este într-o „criză existențială”. Ca să spunem lucrurilor pe nume, suntem într-un moment în care trebuie să ne gândim serios la ce urmează să facem. „Ne lăsăm duși de un sentiment natural de frustrare? Ne lăsăm să devenim o colectivitate deprimată? Vrem să lăsăm uniunea să se desfacă sub ochii noștri?” întreabă retoric Juncker. Războiul este cu noi înșine și se dă pentru a decide în cine ne vom pune încrederea.

Conform unui sondaj realizat în luna aprilie 2016 de Universitatea Harvard, opțiunea americanilor pentru capitalism este la un minimum istoric. 51% dintre americanii din categoria de vârstă 18-29 de ani declară nu sprijină ideologia capitalistă. 33% dintre aceștia spun că ar opta pentru socialism. În 2012, un sondaj realizat de Pew Research Center arăta că 47% dintre americanii care aparțineau acestei categorii de vârstă aveau o percepție negativă despre capitalism, iar 46% una pozitivă. Ceea ce face ca rezultatele sondajului de la Harvard să fie și mai îngrijorătoare fiindcă indică faptul că ar putea existe o tendință în acest sens.

Nu este ceva care ar trebui să ne mire, explică Sarah Kendzior, antropolog și analist pe digital media și politică. „Supraviețuirea a devenit noul vis american”, spune ea. Pentru un tânăr american care astăzi ar avea 20 de ani, America este în război împotriva terorismului de când se știe. La 12 ani, în 2008, economia globală a căzut. Adulții care trebuiau să aibă grijă de el, abia au grijă de ei înșiși. Poate un părinte și-a pierdut locul de muncă. Poate că familia lui și-a pierdut casa. În 2009, politicienii au început să anunțe că recesiunea s-a încheiat, dar asta nu era adevărat. Salariile au scăzut sau au stagnat. Costurile medicale, de creștere a copilului și educație au crescut exponențial. Locuri de muncă cu program întreg s-au tranformat în contracte de colaborare fără beneficii. Toate speranțele părinților pentru un „boom” care va aduce prosperitate fără limite s-au năruit. O educație superioară a devenit singura cale de a accede la o slujbă bună. Doar că nici asta nu mai funcționa. Ieșit de pe băncile facultății, tănârul american ajunge să lucreze pentru salariul minim sau chiar fără salariu, într-o lungă serie de internship-uri, în timp ce este înecat în datorii. Slujbele bine plătite se găsesc în orașe unde chiriile s-au triplat în ultimii 10 ani. Astfel, ajunge să lucreze la costum, dar să doarmă în cort, pe stradă. În afara orașelor, nu găsește decât malluri și fabrici părăsite. Deci nu își permite să stai, dar nici să plece. În 2016, autoritățile declară că probleme lui sunt o aberație, șomajul fiind la 4,7%! Nu este o greșeală, dar guvernul numără ca „angajat” pe oricine lucrează cu jumătate de normă, sau sporadic sau cu venituri sub linia sărăciei. „Asta însemnă să fii angajat în America”, încheie Kendzior.

Nu ar trebui atunci nici să ne mire că Hillary Clinton nu reușește să câștige un avans semnificativ în fața lui Donald Trump. La două luni distanță de la alegeri, cei doi sunt aproape la egalitate. În această campanie electorală, ambii candidați se prezintă ca fiind o ultimă barieră împotriva forțelor care se adună și care vor transforma America și vor subjuga valorile fiecărui electorat în parte, scrie The Atantic. Astfel, Trump declară că „dacă nu câștig, acesta va fi ultimul scrutin în care republicanii au o șansă… pentu că apoi o să vină oamenii peste graniță, o să vină imigranți ilegali care o să intre în legalitate și o să voteze… odată ce se întâmplă asta poți uita de tot”. Pe de altă parte, Hillary Clinton lansează avertizările ei apocaliptice, care trebuie să protejeze căderea Americii în mâinile unui naționalist rasist și sexist. Dar Donald Trump nu este o problemă doar pentru Hillary Clinton sau doar pentru americani, ci „este o problemă pentru întreaga lume”, avertizează și președintele Parlamentului European, Martin Schulz. În circumstanțele în care naționalismul a ajuns să fie o problemă pentru însuși existența Uniunii Europene, „dacă o persoană care se dă mare cu faptul că nu știe ce vorbește și care spune că informațiile de specialitate sunt minciuni elitiste ajunge la Casa Albă, vom fi atins un punct critic”, iar exemplu său va fi imitat în Europa, expusă deja la curentul naționalist. În Rusia, care sprijină propagana populistă din Europa, ori prin finanțarea unor partide sau lideri de partide extremiste, ori prin finanțarea unui efort de publicare de articole populiste online, Partidul Comunist și-a „rebranduit” cele mai faimoase personaje istorice pentru a se potrivi cu tinerii din ziua de azi, în timp ce Partidul Nazist din SUA vede în Donald Trump o reală „oportunitate”.

În aceste condiții, în care capitalismul este criticat și de economiști de top, precum laureatul Premiul Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz, Uniunea Europeană încearcă să se reseteze și să reaprindă flacăra unei democrații veritabile. „Azi, liderii Uniunii Europene vor discuta despre starea Europei în castelul din Bratislava. În orice caz, nu le place ceea ce văd: un continent divizat, asaltat de populism,” scrie RFI. Sunt de așteptat să existe divergențe deschise între lideri, pe fondul unor tensiuni vechi în Europa – între Vest și Est, între Nord și de Sud, între dreapta și stânga, pe un spectru larg de probleme, inclusiv migranții, politica fiscală sau cooperarea militară. Donald Tusk, președintele Consiliului European, i-a îndemnat pe liderii naționali să recunoască Brexitul ca expresie a unor îndoieli mai largi în rândul cetățenilor, și le-a cerut să facă din Bratislava un punct de cotitură în care să nu ezite să dea semnalul că intenționează să rămână în UE și să facă din asta un succes. Ieșirea Marii Britanii din UE poate să fie o ocazie de consolidare a Uniunii, având în vedere că s-ar favoriza implementarea de politici care să întărească Uniunea, însă în același timp este un simptom al fragmentării din interiorul Uniunii, un efect al faptului că țări din Nord și Sud sunt „la cuțite”, că există lideri de state care în mod public și vocal pun sub semnul întrebării principiile de solidaritate și democrație liberală ale Uniunii și care aruncă idei despre părăsirea blocului. Este o dinamică internă care dacă va rămâne neschimbată va trece UE în irelevanță.

Șirul de întâmplări prin care am ajuns în situația de față este chiar evident. Când oamenii nu pot primi garanții pentru o prosperitate continuă, când se înfruntă cu migrație masivă și amenințări teroriste, ispita populismului, cu mesajele sale simpliste despre cine e de vină și ce trebuie făcut, este puternică. Iar dacă liderii politici nu pot sau nu vor (cazul Brexit) să își convingă cetățenii că interesul lor pe termen lung presupune dialog și consens cu alte națiuni, atunci și ei se lasă purtați de interesele și amenințările de momente ale diferitelor grupuri mai vocale. În epoca modernă de informare și comunicare, când distanța dintre cetățean și reprezentantul ales este foarte mică, „nu se mai pot aplica politici serioase și viziuni pentru că tot ce se face e pe moment și pentru moment”, explică Carl Henrik Fredriksson, critic literar și publicist. În plus față de asta, mass-media este plină de minciuni, în loc de informații. „Minciuna este o problemă a democrației zilelor noastre, minciuna cu care nu putem și nu avem mijloace să luptăm. Vă spun asta ca jurnalist, minciuna e un adevărat coșmar. Astăzi, ea e mai puternică decît adevărul”, spune Martin Simecka, scriitor și jurnalist slovac, fost disident în Cehoslovacia. Deci, în structurile statului și în liderii politici nu ne încredem pentru că ori sunt corupte, ori incompetente, ori ambele. În elitele nu ne încredem pentru că sunt prea departe, prea sus pentru ca să cunoască nevoile reale ale oamenilor „de jos”, iar în mass-media nu ne încredem pentru că poartă deja vizibil culorile partidelor sau intereselor comerciale între care este împărțită. Europa nu mai are nicio autoritate morală în fața oamenilor de rând.

În trecut, Europa s-a arătat incapabilă de consens și solidaritate. A fost nevoie de ajutor din afară, de ajutor din partea Statelor Unite care au impus anumite doctrine și politici, pentru ca după al Doilea Război Mondial, țările europene să poată înainta spre democrație, economii deschise și, în final, Uniune Europeană. Astăzi, SUA nu par nici interesate și nici capabile să promoveze ceva asemănător, scrie NYTimes. Pe de altă parte, Europa deja se bucură de beneficiile democrației liberale și a unui proces de unificare care a adus decenii de pace și prosperitate. Cu toate astea, statele europene încă nu se pot pune de acord pe politici comune care să controleze datoriile și să promoveze creșterea economică și nu se arată dispuse să cedeze destulă putere (adică suveranitate) pentru solidificarea economiei europene. În acest context, cineva trebuie să ne tot amintească că Uniunea Europeană a fost creată pentru a nu permite întoarcerea continentului la situația anilor 1930, când democrațiile care câștigaseră Primul Război Mondial s-au subminat unele pe altele într-un climat de instabilitate economică, în timp ce rivalii autocrați își ascuțeau cuțitele pentru masacru. „Schimbarea nu este un lucru rău,” a declarat Angela Merkel în fața Parlamentului german, care pare dispus să o abandoneze. „Sunt sigură că dacă stăm de partea adevărului, vom recâștiga ce am pierdut- încrederea oamenilor”. Întrebarea este dacă oamenii mai vor să fie câștigați înapoi sau deja au hotărât cine va ieși câștigător în acest război ideologic.

Sursa: semneletimpului.ro