| A fost candva un staul |
|
|
|
|
A fost cândva un staul... Nu cel din Betleem. O peşteră ciudată, o grotă de blestem. Păstorul fără grijă plecase pe poteci... Dormeau pe sub păienjeni ciorchini de lilieci. O rază de lumină nu pătrundea din cer. De zgură era ziua şi nopţile, de fier. Alunecau culbecii pe jilavii pereţi. În fânul ud şi putred se-nghesuiau bureţi. Dar într-o noapte... îngeri cântară la zenit. Şi parcă, printre stele, o stea a răsărit... Şi, nu ştiu cum, deodată veneau lumini de zori; iar fânul era proaspăt şi mirosea a flori. Zburară liliecii şi beznele s-au dus! Iar eu cântam din fluier cu îngerii de sus... Dar iată, într-o parte privirile mi-arunc şi văd sclipind o iesle şi-n ieslea mea... un Prunc... Veniţi, veniţi, voi îngeri, păstori şi oameni buni! Veniţi, voi magi ai vremii, că-i vremea de minuni! Şi-pentru-a câta oară? — slăviţi pe Dumnezeu! Căci Pruncul e acelaşi, iar staulul... sunt eu. Costache Ioanid |
| Urmator > |
|---|

Membri
Ultimul: Muperoaro

Astazi : 1

Ieri : 0

Total : 2770

Online
Vizitatori: 0
Membri: 0
Total: 0