Atunci când biserica are nevoie să se trezească. „Lupta cu somnul” de Petru Lascău
Un volum de articole pentru cei ce nu vor să se lase prinşi în mrejele adormirii creştine
Motto: „Aţi luptat vreodată cu somnul? Teribilă luptă.”
Este uşor sau greu să te lupţi cu somnul? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem, atunci când deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascău. Răspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au văzut lumina tiparului începând cu anul 1985. „De la sosirea mea în Statele Unite, în anul 1985”, spune Petru Lascău în „Introducere”, „m-am dedicat scrisului şi publicisticii. Am editat o revistă creştină, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare număr al revistei conţinea un editorial, uneori şi articole scrise de mine. Cartea de faţă conţine o mare parte din aceste editoriale şi articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum şi altele pe are le-am publicat în diverse publicaţii româneşti şi eseuri pe care nu le-am publicat niciodată.”
Tags: arizona, elim, Lupta cu somnul, Octavian Curpas, Petru Lascau


In ultimul timp, pentru mine, cuvantul “imparatie” rezuma un concept care tinde sa ma fascineze. Ma refer la acel cuvant care apare in cea mai celebra rugaciune. Se pare ca cea mai mare parte a invataturii lui Isus se refera la Imparatia Sa; toti cei care sunt in ea si in a caror inima este Imparatia lui Dumnezeu, fac voia celui ce o conduce si se inchina Regelui ei.
Gloria Regelui si a Imparatiei Sale ne inconjoara:
Oare am fi găsit în toată tabăra lui Israel vreun om mai indreptăţit să intre în ţara promisă decât Moise? Blândeţea şi judecata-i justă îi erau recunoscute; inima-i plină de dragoste cu care mijlocea pentru cei mulţi era de netăgăduit, lepădarea de sine, smerenia şi multele calităţi de lider nu îi puteau fi contestate. Era Moise, marele om al lui Dumnezeu, cel cu care Dumnezeu vorbea direct şi Moise trebuia să rămână printre ei multă vreme, să cunoască împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, să se bucure de ţara în care curgea lapte şi miere. Dacă am face noi lista cu cei care să intre în Canaan, l-am pune pe Moise în capul listei, primul între toţi.
Când vorbim despre Dumnezeu, vorbim despre cea mai măreaţă persoană din întreg Universul. El este atât de mare încât pământul şi cerul nu-L pot cuprinde.
Două împărăţii au început să sălăşluiască pe pământul pătimirii: împărăţia întunericului şi cea a luminii, împărăţia fiilor lui Dumnezeu şi cea a fiilor neascultării, împărăţia umilă, aparent fără putere şi împărăţia care risipeşte averi şi se laudă cu stăpânirea ce nu a fost niciodată a ei. Am vrea ca împărăţia luminii să domine de acum, vizibil, fără putinţă de tăgadă iar fiii ei să fie câmuitori peste tot ce cuprinde pământul. Considerăm adesea că dacă Dumnezeu este de partea noastră atunci lumea politică, economică, socială, religioasă şi oricare alta ar trebui să ne fie supusă iar reprezentanţii noştri să deţină poziţii de frunte în fiecare sector al vieţii pe pământ.