Loading ...Măreţia lui Moise – partea a doua
Marii învăţaţi ai lumii au spus că motorul dezvoltării societăţii umane a stat şi va rămîne în capacitatea oamenilor de a se pizmui unii pe alţii, de a se întrece cu privire la diverse aspecte, fiecare încercând să îi dovedească celuilalt că este mai bun, mai capabil, gata să îl depăşească. Spun ei că lupta de supravieţuire pe care o remarcăm în natură are la bază zdrobirea celui slab în numele celui tare, că veriga cea mai puternică a lanţului trofic este singura care face istorie şi ca aşa este bine şi normal să se întâmple şi între oameni. Au dat frâu liber oamenilor de a se împărţi în două categorii: învingători şi învinşi fiecare căutând să distrugă cât mai mult în calea lui pentru a ajunge la loc de frunte în prima categorie.
Tot realitatea ne mai învaţă şi că oamenii cu adevărat mari ai istoriei nu au fost niciodată apreciaţi la justa lor valoare tocmai pentru că făceau notă discordantă cu ceilalţi consideraţi normali. Simţindu-se afectaţi oamenii normali au dezvoltat un simţ acut de pângărire, murdărire şi batjocorire a celor deosebiţi reducându-le astfel statutul. Nu conta că ce făceau primii era unic, cu adevărat important; conta doar ca cei din a doua categorie, normalii, să nu se simtă lezaţi şi astfel societatea şi-a construit un mecanism de respingere şi de apărare faţă de elementele cu adevărat remarcabile.
Tags: articol, ganditorul, maretie, moise
Când vorbim despre Dumnezeu, vorbim despre cea mai măreaţă persoană din întreg Universul. El este atât de mare încât pământul şi cerul nu-L pot cuprinde.
Două împărăţii au început să sălăşluiască pe pământul pătimirii: împărăţia întunericului şi cea a luminii, împărăţia fiilor lui Dumnezeu şi cea a fiilor neascultării, împărăţia umilă, aparent fără putere şi împărăţia care risipeşte averi şi se laudă cu stăpânirea ce nu a fost niciodată a ei. Am vrea ca împărăţia luminii să domine de acum, vizibil, fără putinţă de tăgadă iar fiii ei să fie câmuitori peste tot ce cuprinde pământul. Considerăm adesea că dacă Dumnezeu este de partea noastră atunci lumea politică, economică, socială, religioasă şi oricare alta ar trebui să ne fie supusă iar reprezentanţii noştri să deţină poziţii de frunte în fiecare sector al vieţii pe pământ.
Intai sa iti spun ce nu inseamna stergerea din Carte. A fi sters nu inseamna ca cineva isi pierde mantuirea. Exista multe versete care arata clar ca mantuirea nu se poate pierde. Ea este tot atat de desavarsita ca lucrarea Domnului Isus la cruce si nu putem sa o pierdem deoarece nu ne este incredintata noua. Aici trebuie sa intelegi ca exista trei aspecte ale mantuirii, dupa cum sunt trei parti ale fiintei noastre ( vezi 1 Tesaloniceni 5.23).
Sunt nopți care parcă nu se mai termină, nopţi în care minutele par zile, orele par ani iar tenebrele te învăluie din toate părțile căpătând chip de monștri. Sunt nopţi în care speranţa se stinge, luptele devin abisale, puterile scad vertiginos şi sarcinile devin tot mai grele. În astfel de nopţi învăţăm să preţuim dimineaţa, ne îndrăgostim de lumină şi devenim admiratori înfocaţi ai oricărei prezenţe umane alături de noi, recunoscători pentru orice sprijin, oricât de mic.
După o zi plină în care este asaltat de mulţimea ascultătorilor aşa încât trebuie să se folosească de acustica apelor pentru a se face auzit, Domnul Isus doreşte să treacă de cealaltă parte a mării, spre a-şi îndeplini ingrata misiune printre gadareni. Dacă păsările cerului au cuiburi si vulpile vizuini, Fiul Omului işi odihneste trupul ostenit la cârmă, pe căpătâiul unei corăbii modeste de pescari galileeni, intre doua sesiuni de invătătură şi studiu intensiv. Le vorbise despre lumina care odata pusă în sfeşnic nu mai lasă nimic tăinuit în jurul ei, despre Împărăţia care creşte şi se dezvoltă fără ca noi să-i putem măsura neaparat fiecare dimensiune. Le vorbea exemplificând cu elemente comune, la indemâna oricărui ascultător iar ucenicilor le oferea explicaţii suplimentare in intimitate.
Viaţa este o călătorie cu o finalitate certă. Oricât de mult am cerceta şi oricât de departe ar merge ştiinţa călătoria vieţii se termină pentru oricine, mai devreme sau mai târziu. Milenii întregi oamenii simpli alături de cei complicaţi, învăţaţi şi mai puţin învăţaţi au încercat să descopere care este sensul real al acestei călătorii pe care omul o face din obligaţie, pentru că nici unul dintre noi nu ne-am exprimat expres dorinţa de a păşi în praful Terrei. S-au emis teorii care au fost invalidate rapid sau foarte greu, am căzut de acord cu privire la unele şi am respins dezgustaţi altele. Şi cu toate acestea viaţa este o enigmă iar călătoria ei un secret aproape nedescifrat. Unii cred că viaţa trebuie pur şi simplu trăită, fără nici o analiză, alţii consideră că de la viaţă trebuie să smulgi ceea ce este mai bun şi să consumi totul ca pe o cireaşă coaptă iar alţii, din contră, consideră că viaţa este o luptă, un test greu către o lume mai bună, către un paradis pierdut. Pentru unii viaţa este darul lui Dumnezeu, pentru alţii capriciul Creatorului.
Libertatea este idealul de secole al omenirii, al fiecărui popor în parte, ţelul urmărit, conştient sau nu, de fiecare persoană. Ne place să ne ştim liberi ca popor, ca familie, ca individ şi de fiecare dată când libertatea noastră este ştirbită de ceva, orice, ne simţim ofensaţi. Luptăm pentru a o recupera. Popoarele fac demersuri diplomatice sau pun mâna pe armă, indivizii fac totul pentru a recăpăta ceea ce a devenit, în scurgerea veacurilor, bunul cel mai de preţ al omenirii: starea de a fi liber. Liber să faci ce vrei, să gândeşti cum vrei, să votezi sau nu. Liber! Şi cu toate astea libertatea înseamnă, pentru multe naţiuni, pentru multe persoane, o formă fină, perfidă, ascunsă de dependenţă.