Resurse Crestine
|
Amman, 22 Iunie(Xinhuanet) - Cea mai veche biserica crestina a fost descoperita in Iordania, scrie
editia de marti, 22 iunie a ziarului Jordan Times. Potrivit datarii preliminare, ea apartine sfarsitului
de secol intai - inceputului de secol doi. Directorul Departamentului Iordanian de Antichitati,
Adnan Hadidi, a declarat pentru acest cotidian ca biserica a fost descoperita in timpul sapaturilor
facute la Templul zeitei Artemis si in siturile inconjuratoare din Jerah, la 50 km sud de Amman.
Excavatiile sunt facute de acest departament, in cooperare cu Centrul de Studii Orientale Italian
din Turin. Reconstructia bisericii se va realiza pe parcursul acestui an, mai mentioneaza Jordan
Times.
Sursa: Jordan Times
|
|
În planul lui Dumnezeu era hotărâtă salvarea omenirii. Domnul Dumnezeu este Atotputernic şi Atotştiutor. EL a ştiut dinainte că omul, prin liberă decizie, se va întoarce spre neascultare. Ca să arate imediat cum este omul, Dumnezeu a pus pe Adam şi Eva la încercare, să decidă. Aici apare imediat la lumina zilei poziţia omului. Nesupunerea (nestatornicia) omului faţă de Dumnezeu este astfel demonstrată. Omul, în el însuşi, nu are capacitatea de a face binele. Când decide el, se va hotărâ neapărat pentru ceea ce este împotriva lui Dumnezeu.
Un Cuvânt din Biblie să ne ţină mai clar în legătură cu tema noastră: Romani 5:18-19: “… Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit osânda, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. |
|
Citeste mai departe...
|
|
- Ma trezesc cu tine-n gand adorm la chipul tau visind dar tu n-ai vrut
sa fii a mea , chiar daca esti dragostea mea.
- Daca tu pleci totul se duce se duc iluziile mele si cu ele rostul
meu. Daca tu pleci viata mea este cea care se va duce. Daca tu pleci
sufletul meu se va duce la ca si soarele cand vine noaptea!
- Se spune ca omul crede in ceea ce ii place,iubeste si nu mai poate
trai fiind departe de acel obiect, asa ca acum eu cred in tine!
- Daca as fi o planta as vrea sa fii apa mea, sa fii soarele meu, as
vrea sa fii insasi viata pentru mine. Te iubesc si te voi iubi mereu.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Acum vrem să privim unele versete din Noul Testament în care Tatăl şi Fiul ne sunt arătaţi ca o singură persoană. Vom începe cu cuvântul din Ioan 10:30, pe care L-a spus Însuşi Domnul Isus: “Eu şi Tatăl una suntem.”
Să ţinem minte că Isus nu spune: “Eu şi Tatăl suntem uniţi”, ci “Eu şi Tatăl una suntem.” Aici poate să spună cineva că aceste cuvinte se pot referi şi la cei căsătoriţi: “Cei doi vor fi un singur trup.” Da, putem să spunem cu adevărat că bărbatul şi femeia sunt un singur trup. Dar bărbatul este o persoană aparte şi femeia la fel este o persoană aparte. Aceasta nu se poate spune despre Tatăl şi Fiul.
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Referitor la timpul când a lucrat Domnul Isus ca Om, vrem să privim Biblia, fiindcă şi aceasta este important, căci în dumnezeirea Lui, L-am descris mai înainte. Trebuie să vedem că peste tot în Sfânta Scriptură, unde apare Domnul Isus lângă Dumnezeu, El este descris ca om.
În poziţia Sa de Fiu, Îl găsim în patru feluri: ca Fiul lui Avraam, Fiul lui David, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu. Şi acest număr patru are o importanţă în Biblie. Vedem pe Domnul Isus ca Miel, Mare Preot, Mijlocitor lângă Dumnezeu. Aşa cum este denumirea Lui ca Fiu în patru feluri, aşa este şi sarcina Lui în tabloul mântuirii cuprinsă în patru aspecte. EL este Marele Preot care a intrat odată pentru totdeauna în Locul prea sfânt în ceruri; El este Mielul jertfit care a adus împăcarea omenirii, EL este Mijlocitorul care împacă omenirea cu Dumnezeu în El însuşi, El vorbeşte pentru noi şi mijloceşte pentru noi (Avocat).
|
|
Citeste mai departe...
|
|
|
|
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>
|
| Rezultate 73 - 81 din 152 |